Un punct de convergenţă spirituală.Schimbăm opinii fără ranchiună sau terțe gânduri negre. Ajunge cu răutatea de afară!
luni, 21 decembrie 2015
CULTURĂ - O lansare mult, foarte mult așteptată!
Vasile V. Filip și Menuț Maximinian ne-au oferit azi, 17 decembrie 2015, orele 11,00, la Consiliul județean Bistrița-Năsăud - dar de Crăciun - reîntâlnirea cu „cartea-baliză”, monografia „CULTURA TRADIȚIONALĂ IMATERIALĂ ROMÂNEASCĂ DIN BISTRIȚA-NĂSĂUD” - VOL.II -...MUNCI ȘI ZILE ÎN ȚINUTUL BISTRIȚEI ȘI NĂSĂUDULUI”. O impresionantă lucrare științifică de 580 de pagini + peste 200 de fotografii, foarte frumoasă - o spun ca bibliofil - și foarte bine lucrată, grație poetului Vasile George Dâncu, directorul Editurii Școala Ardeleană din Cluj-Napoca. ESTE CARTEA DE IDENTITATE A NOASTRĂ , CA LOCUITORI AI ACESTOR „MELEAGURI DE LEGENDĂ TRANSILVANĂ”, AI BISTRIȚEI ȘI NĂSĂUDULUI!
marți, 1 decembrie 2015
CULTURĂ - JOSÉ CARRERAS Live la Cluj Napoca - „La pomul lăudat ...”
Duminică, 29
noiembrie 2015 în Sala Polivalentă clujeană s-a întâmplat marele eveniment:
Întâlnirea melomanilor din inima Transilvaniei cu reputatul tenor José Carreras. Nu e nevoie de nicio
prezentare specială. În lumea asta mare au existat, la finele secolului XX și
acest fragil început de secol XXI, 3/trei/Mari Tenori(!): Luciano Pavarotti, Placido Domingo și José Carreras. Din păcate, primul le cântă acum îngerilor, al
doilea la 74 de ani, s-a retras din activitatea concertistică pe caz de boală.
Singurul încă pe scenă, pentru un ultim turneu de adio a mai rămas José Carreras.
sâmbătă, 14 noiembrie 2015
CULTURĂ - BISTRIȚA FOLK Ediția a XIV-a - 2015
Sunt momente în
viață supranumite, just, „monumente”.
Se simte. Nu iei doar parte la ele, ci le trăiești. De aceea consemnarea lor vine
de la sine, fără vreo dificultate. Asta s-a întâmplat vineri, 13 noiembrie
2015, la Sala Polivalentă din Bistrița.
FLORIN
SĂSĂRMAN, „Omul spectacol” - îmi place să-i spun așa pentru că este și el
un prototip 100% a ceea ce înseamnă, la ora actuală, Adevărat, Reprezentativ și
Curat în arta bistrițeană, de la creație la redare scenică, de studiou sau
radiofonică, la mobilizarea celorlalți -
a dat startul ediției a XIV-a a Festivalului de Muzică și Creație FOLK. Este o
manifestare de talia națională, de cea mai bună calitate. Aș putea să susțin că
a depășit chiar hotarele, prin prezența
folkiștilor români din Franța, SUA și Canada, la ultimele două ediții.
duminică, 8 noiembrie 2015
CULTURĂ - CORUL APPASSIONATA - 35! ȘI FRANCISC MUREȘAN - 60 DE ANI!
Aseară, 7 noiembrie, zi de sabat, în „mica” Sinagogă - zic mică fiindcă era chiar neîncăpătoare pentru numărul foarte mare de
spectatori! - mă gândeam, cu un dram de tristețe, că sunt totuși puține
momentele de adevărat Act artistic, plămădite de la alfa la omega de bistrițeni! Kitsch-uri, din păcate, sunt multe, în toată
paleta preocupărilor artistice, de la scris la cântat și de la sculptat la
pictat. Realizări notabile sunt însă...puține. De ce? Este o altă temă și nu
vreau să o dezvolt acum și aici. Nu se potrivește
deoarece Corul APPASSIONATA este exact exemplul pozitiv de care e mare nevoie
pentru toți artiștii și creatorii de azi ai Bistriței și Năsăudului. Se
încadrează perfect la „așa DA”!
Desigur, nu e unicul, dar pe ansamblu, trebuie să recunoaștem că avem puține
pilde asemănătoare.
Nu vă voi plictisi cu „procesul verbal”, strict jurnalistic, al
manifestării. La ora aceasta cred că au făcut-o, pe larg, prietenii mei din
presa scrisă și on-line. Au fost prezente oficialitățile locale, directorii
celor două instituții de cultură, șefii celor două coruri, președintele FDG -
Cluj-Napoca. S-au rostit cuvinte frumoase. S-a încercat chiar și un laudatio de bun simț. Buchete și coșuri
cu flori, diplome, statuete, cadouri. Într-un cuvânt, un moment anivesar
împlinit, poate puțin prea lung, după cum hâtru sublinia spectatoarea de lângă
mine. Mi se pare mai important să zăbovim asupra câtorva teme, de excepție.
CULTURĂ - MARIA - REGINA ROMÂNIEI - ASTĂZI - 140 DE ANI DE LA NAȘTEREA SA!
Pentru cei mai
tineri redau mai jos un fragment din testamentul ei:
Țării mele și Poporului meu,
„Când veți ceti aceste slove,
Poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o
mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea
mea să te ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniștea
mormântului(...)Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte
este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit
cu toată puterea inimii mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt:
mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare(...) Mi-a fost dat să
trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriște și vremuri de mari
îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ți fiu călăuză, să-ți fiu
inspiratoare, să fiu aceea care a păstrat flacăra vie, aceea care a devenit
centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ți-o pot spune astăzi
căci nu mai sunt în viață. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag:
„Mama tuturor” și aș vrea să rămân în amintirea ta aceea care putea totdeauna
să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când
m-ați negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta și v-am iubit
mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta așa de mult ca în zilele când
credeați în mine. Dar aceasta e uitată.(...) Eu am ajuns la capătul drumului
meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima
dată, mâinile pentru o binecuvântare(...) Te binecuvântez, iubită Românie, țara
bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale
cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită,
a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată,
fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii
cinstită, iubită și pricepută. Am credința că v-am priceput: n-am judecat, am
iubit...”
Maria, Regina României
Tenha Juvah, Balcic, 29 iunie 1933
***
Îi mulțumesc
Doamnei Tatiana Niculescu Bran pentru acest binevenit restitutio
- volumul de documente, „Regina Maria-
ultima dorință”, Ed.Humanitas, București, 2015 - încă o dovadă că România nu poate și nu are
cum să sfârșească „în genunchi”, cum se străduiesc unii bezmetici să prezinte
situația!
Mai am și alte
argumente strict personale și...literare pe care le veți putea citi în curând,
aici, pe blogul meu.
Până atunci vă rog
să rețineți că „Mama tuturor” Românilor - REGINA
MARIA - NU a murit și nici NU va
muri cât încă mai bate în pieptul nostru o inimă adevărată!
luni, 14 septembrie 2015
CULTURĂ – IOAN CHRYSOSTOM – PILDĂ VIE ÎN FILISTINUL NOSTRU PREZENT!
14 Septembrie, anno domini 407 /d.Hr./- adică azi, se
împlinesc 1608 ani de la moartea părintelui Omiliilor, Ioan Gură
de Aur(1(omilie=predică,
în traducere telegrafică, dar în mare
parte improprie! – cred mai degrabă în semnificația de „lecție, prelegere fundamentală”,
a termenului ). Astăzi, Prima Zi de
Școală a unui nou ciclu instructiv-educativ! Coincidență. Coincidență? Nu prea mai cred
în asemenea „întâmplări suprapuse”...strict aleatoriu.Pe măsură ce pătrunzi în
labirintul semantic , ontologic și
axiologic al textelor, demers coroborat cu o cercetare a vieții înaltului ierarh, te simți din ce în ce mai
mic, mai nevrednic. Fără a exagera, este raportul dintre un titan și un pigmeu!
Nu vreau să înțelegeți figura de stil într-o notă peiorativă sau voit filistină.
Aș fi greșit interpretat și aș jigni un Sfânt. Ferească Dumnezeu! Doresc doar
să subliniez faptul că, de la „alfa” la „omega”, periplul său pe pământ, cu tot
ce a încercat, crezut, scris, vorbit, explicat...trăit, este un EXEMPLU pentru
oricine acceptă și vrea să dea contur statutului de o m!
Astăzi vorbim de Meritocrație. Avem nevoie de ea pentru a redresa corabia națiunii.
Și atunci ce-i mai grăitor decât puterea pildei sale vii, extrem de actuale?!
luni, 31 august 2015
TEATRU ● DOREL – ÎN CONSTRUCȚII, LA CARACAL ● ACCIDENTUL DE MUNCĂ
Sketch umoristic actual
![]() |
| DOREL PE AUTOSTRADA |
PERSONAJE:
Ø
MITZI –
ANIELA – inspectoare la Inspecția de muncă de la Craiova [
tânără, frumoasă, cu minte mai puțină,
fardată, rujată să se vadă ; fustă mini, decolteu bogat – plictisită,
plină de importanța funcției]
Ø DOREL – cel mai
cunoscut personaj din România, de la Tv, Radio, presă scrisă și on-line –
puțină minte, figură tâmpă, cu foarte bună părere de sine, fizionomie gen
Horațiu Mălăele, când era tânăr și recita „La cules de cucuruze” – [
ghinionistul și tembelul de serviciu, din electricitate, apă și canal, drumuri
și autostrăzi , ajuns acum și la ...Caracal în construcția de locuințe].
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






