luni, 12 iunie 2017

TENIS-SAGA II - ROLAND GARROS – 2017 – Deznodământ nedorit – SIMONA , celălalt așteptat - RAFA!


Emoțiile, nervii, nemulțumirea, după pierderea finalei de către Simona, toate omenești, nu m-au lăsat nici ieri să fiu lucid. Știam cât de mult a muncit și muncește marea noastră sportivă. Am privit totul ca pe o mare nedreptate a sorții. L-am ascultat pe Mats Wilander spunând că „Ostapenko i-a luat titlul din mâini”, pe Ion Țiriac, vorbind singur în prima lojă, lansând probabil un potop de  imprecații. M-au podidit furia și tristețea. Așa însă, nu se rezolvă nimic. Azi, după meciul lui Rafa/ sunt și fan al lui/ am pus un mare punct. Ajunge !  „The show must go on” – vorba dramaturgului englez. Viața merge înainte, nu înapoi! Altfel, câte am mai corecta de am avea această posibilitate ?! Cred că-i mai bine așa.

Ce nu te omoară sau doboară, te întărește ! Acesta e până la urmă și cazul dragei noastre Simona și implicit al marelui campion Rafa Nadal. Cazurile sunt similare în multe privințe...Să nu uităm nicio clipă ce „pumn în plex” a luat bietul Rafa după creșterea bruscă a lui Nole Djokovic de acum doi ani ! Mulți, chiar îngrijorător de mulți, l-au dat „pensionat”, „mort” și „îngropat” pentru tenisul modern ! Și uite că în 2017 nu numai că și-a revenit dar a făcut și imposibila „Decima”, adică 10 !!! trofee de Roland Garros – caz unic în istoria acestui minunat sport ! Clar, „cristal” clar,  în fața lui Stan Wawrinka, în trei seturi, fără vreo urmă de ezitare ! De ce nu ar fi acesta un traseu posibil - firește păstrând proporțiile – și pentru Simona Halep ?!
De fapt, ce s-a întâmplat ? Simona a luat primul set en fanfare cu 6-4 ! A urmat setul 2 unde conducea cu 3-0( !!!), la 3 ghemuri distanță de marele trofeu și de locul I mondial !!! Brusc s-a produs declicul : „... i-a fost puţină frică de victorie şi deodată se întoarce toată ingineria” – a declarat Stere Halep. Tenisul este, la simplu, un sport individual. Ești singur în fața adversarului, în „groapa cu lei” – imaginați-vă o clipă ce înseamnă o tribună cu peste 15.000 de fani, exprimându-și cât se poate de sonor, bucuria sau decepția după fiecare punct jucat. Este cel puțin intimidant dacă nu chiar senzația neputinței, ți se pare că ți s-a turnat plumb în vene, că nu mai judeci și, implicit nu te mai miști și nu mai joci cum trebuie...Așteptările au fost cât Everestul de mari ! Cred că milioane de oameni, români în primul rând, dar și fani de pretutindeni de pe planetă, fiindcă este peste tot foarte iubită,  au vrut ca Simona să câștige ! Declicul s-a produs. Pentru o fracțiune de secundă ! Perfid, insidios dar suficient de destabilizator ! Gândul că s-ar putea să piardă a galvanizat-o…A apărut din neant „frica de victorie”! Deznodământul a fost cel cunoscut.„... Mergem mai departe, continuăm lupta. Ostapenko e o fată tânără care loveşte în minge, care nu a avut nicio reţinere, pentru ea a fost totul ok, a ajuns aici foarte tânără şi bravo ei, a avut un curaj extraordinar. În unele momente Simona trebuia să aibă mai mult curaj. Trebuie să acceptăm înfrângerile, ăsta-i sportul. Simona şi când pierde câştigă. Mulţumesc tuturor românilor, fanilor care au fost alături de Simona. Chiar dacă Simona i-a dezamăgit astăzi, cu siguranţă îşi va reveni şi va face o mare bucurie tenisului românesc”, a mai spus Stere Halep, tatăl Simonei. Ilie Năstase a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, că Simona Halep rămâne o campioană chiar dacă a fost învinsă în finala turneului de la Roland Garros. „Suntem toți dezamăgiți, normal. Așa cum cu siguranță este și ea. A fost atât de aproape să câștige finala. A avut la un moment dat parcă trei mingi de 4-0 (n.r. — în setul doi), dar adversara ei a întors meciul și a câștigat. E păcat când pierzi așa. Dacă se întâmpla în primul tur, era mai ușor, dar în finală să pierzi așa, e dureros. Însă indiferent că a pierdut, Simona rămâne o campioană și sperăm toți să revină cât mai repede" - a spus marele tenisman Ilie Năstase. Și ca să încheiem, chiar Simona a declarat după meci : „Am avut dureri de stomac din cauza emoțiilor, înaintea finalei, așa că poate n-am fost pregătită să câștig. Sper să mai joc aici o finală și să o câștig. A fost un turneu grozav, o experiență bună. Aș vrea să mulțumesc echipei mele, părinților mei. E o zi grea, fiindcă n-am reușit să câștig, dar trebuie să continuăm să muncim și să credem. Vreau s-o felicit pe Jelena. Tot creditul pentru ce a făcut în acest turneu”. Fair play – punct și de la capăt.
Înfrângerea de la Paris este poate o lecție necesară Simonei. Trebuie să învețe să se concentreze mai mult pe ceea ce face, punct cu punct, pe/în teren. Să nu-și lase mintea să „vagabondeze” la nicio himeră sau coșmar. Iarăși Rafa din 2017 este un bun exemplu. Atât era de focusat la meciul său cu Stan Wawrinka că, în prima fază, nici nu a auzit că a fost sancționat de arbitrul de scaun, Pascal Maria pentru „violarea timpului” dinaintea servei ! Lupta e în primul rând una interioară, cum bine remarca Cristian Tudor Popescu. Simona trebuie să se bată mai întâi cu Simona din adâncul minții sale ! Trebuie să câștige această luptă și abia pe urmă să vorbim de un prim serviciu mai „limpede” și mai ferm, de stopuri mai multe și mai eficiente, pentru a fragmenta elanul adversarei, de topspinuri și voleuri de nereturnat pentru jucătoarele care pun preț doar pe forță și mingile plate, etc. Darren Cahill știe prea bine ce are de făcut și o va face. Oricum progresul Simonei, de când lucrează cu el este evident. Urmează sezonul pe „iarbă”. Să sperăm că la picior nu vor fi probleme. Simona Halep are toate șansele să facă o figură frumoasă în 2017. Să nu uităm că de azi este locul II mondial/ cu 6850 p./ și locul I în WTA Race – pentru Turneul Campioanelor/ cu 3490 p./- pe merit! Nu-i nici pe departe puțin lucru! Și, ca să păstrăm paralela și Rafa Nadal – „regele zgurei” urcă și el pe locul II mondial, după 4 ani/cu 7285 p. ATP/. Urmează multe turnee mari și încă două Grand Slam-uri. Să avem răbdare, să fim fani constanți ai campionilor noștri și, veți vedea, rezultatele vor veni de la sine.
Inchei, cântând în gând „Campionii, campionii!”. Și mingea de tenis e…tot rotundă, nu? Dacă i se mai  imprimă și o doză de spin atunci să te ții, surprise, surprize, pe tabela de marcaj. Dă Doamne !

Mircea Seleușan-Bătrânu



/Text scris pentru Sportul Bistrițean - material apărut în 12 iunie 2017/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu