marți, 30 iunie 2020

Din vremea coronavirusului covid-19 - Martor activ -46 - 50


16 iunie 2020
Votul, noul nostru Vot!
Să dăm cărțile pe față și să discutăm c i n s t i t. Vrem sincer o schimbare? Dacă Da, atunci avem nevoie de:
UN NOU SISTEM ELECTORAL!
NOU, COMPLET NOU!
Nu are nimic de a face cu ce am făcut până acum.
VOTUL ESTE OBLIGATORIU!
Se întâmplă de la 18 ani în sus, ori de câte ori este nevoie!
Nu trebuie privit ca o corvoadă, ca o frică de sancțiune, de o amendă, ci ca o datorie patriotică de cel mai înalt nivel. Este o onoare să mergi și să-ți exprimi votul! Acțiunea în sine trebuie pregătită din timp și cu „scaun la cap”, de aceea avem Mass-media. E de dorit ca nimeni să nu ajungă să fie amendat.
Cum votăm?
Numai pe baza unor liste corecte, fiecare cetățean având obligația să treacă și să-și verifice datele înscrise în liste, cu cel puțin 1/una/ lună înainte de alegeri. Verificarea se face anual și se poate și on-line, la evidența populației, de unde se emit Cărțile de identitate, respectiv Buletinele, dacă mai sunt. Totul sub semnătura sau autentificarea electronică a celui în cauză.
Ce votăm?
NOU - Vom vota ELECTORII! Pe fiecare stradă, cartier. Câți? 5-20, în funcție de aglomerarea urbană...La atâtea persoane, atâția Electori.
Cine sunt Electorii? În niciun caz „bețivul Gheorghe” din capul satului...Este ușor de imaginat și aici o FIȘĂ A POSTULUI...Un intelectual reprezentativ, sau un antreprenor onest cu mult simț de răspundere, un fermier de excepție, recunoscut de toată lumea, un notar, un medic, un profesor, un meseriaș foarte bun, de exemplu, un zidar, sau fierar etc. Toți, localnici arhicunoscuți, de zeci de ani, cinstiți, buni familiști și gospodari de seamă. Acești electori odată aleși vor răspunde „prezent” la toate alegerile locale și parlamentare. Numai ei vor da noua garnitură de aleși locali și parlamentari.
Să o luăm în ordine:
I. LOCAL:
1. Electorii vor vota noul Consiliu Local.
2. Electorii vor vota PRIMARUL localității.
3. Consiliul nou va vota maxim 3 VICE-PRIMARI, pe linie administrativă, socială și de dezvoltare urbană, culturală și de relații internaționale.
Doar acești 4 aleși vor avea salar. Toți ceilalți aleși fac, cu mare cinste, o muncă în folosul urbei, pro-bono, adică - pe gratis!
II. Electorii vor vota un număr X de reprezentanți în ADUNAREA GENERALĂ A REGIUNII./Avem deja un număr de 8 regiuni, pot fi și 10, nu e nicio problemă/.
Ce dispare?
Toată structura extrem de încărcată, cea ce din anul 1968, am denumit-o -  JUDEȚ! DISPARE! Administrativ-teritorial, județele rămân, conduse doar de un Prefect ca reprezentare și atât! E firesc ca toate birourile regionale să aibă sucursale și reprezentanțe, județene și locale, până la nivel de localitate, să fie cât mai aproape de cetățeni. TOATE CELELALTE FUNCȚII DISPAR! VOR INTRA ÎN ISTORIE!
Ce apare nou?
PREȘEDINTELE REGIUNII! Un Om de Excepție - corect, cinstit, patriot, bun gospodar, cu vechime, excepțional în plan profesional, cu charismă. Să fie cu bucurie recunoscut ca un autentic „Pater Familias” de toată lumea!
Acesta, împreună cu 5 VICE-PREȘEDINȚI, tot pe domenii de acțiune vor fi votați, în prima sa ședință, de ADUNAREA GENERALĂ A REGIUNII, ca în Elveția: un Parlament local, dar ca atribuții legislative și de decizie, adevărate. Ideea de reală AUTONOMIE, ca și la Cantoanele Elvețiene se va regăsi în BUGET: 65-70% din VENITURI rămân în REGIUNE și doar diferența se va vărsa la București. Schimbarea majoră e că nimic NU se va mai face CENTRALIZAT, ca până acum.  Guvernul național are doar funcțiile de bază: de apărare a țării, de reglare financiară, de dezvoltare națională, de reprezentare în plan extern. Evident că tot aparatul central, nejustificat de mare la ora actuală, va fi drastic redus, celor concediați li se vor crea însă condiții pentru a iniția o afacere personală. //Ca fapt divers, în urmă cu ceva ani, l-am cunoscut pe ministrul elvețian al culturii. Oamenii săi din minister erau doar 8!, cu tot cu un secretar de stat! De ce? Simplu: manifestările culturale sunt toate gestionate de Cantoane și urbanizatele adiacente, Lausanne, de pildă și renumitul său Festivalul de Jazz, anual//.
III. Tot Electorii vor vota și un număr 2-8 reprezentanți pentru Camera inferioară a Parlamentului Național; Camera superioară e formată din 4-10 delegați ai Parlamentelor regionale. Ce înseamnă asta? Păi să calculăm: 5/în medie/ x 41 de județe = 205 parlamentari în Camera inferioară, deputați + 10 x 8/ să zicem/ regiuni = 80 reprezentanți, le putem spune senatori în Camera superioară, asta face sub 300 de Parlamentari! E infinit mai bine decât la ora actuală. Acești 300 au doar rol  l e g i s l a t i v  și de reprezentare. Vor primi și vota Guvernul național, stabilit doar de Camera superioară, la cererea expresă și negociată a Regiunilor.
IV. Tot Electorii vor vota și Președintele statului, dacă nu se va trece, până atunci, la Monarhia Constituțională, după cum ar fi firesc. Nu mai reiau ideea. O cunoașteți.
***
După cum ați observat, din ecuația electorală au dispărut PARTIDELE!
Ce bine! Forma actuală a partidelor trebuie să treacă la muzeu, acolo unde îi este locul!
Iau tot exemplul Elveției. Se vorbește și la ei, de liberalism, de social-democrație, de exemplu, dar în cu totul alt sens. Preocuparea, ca viziune, rămâne răspunsul la întrebarea: Ce facem pentru a structura cât mai eficient Strategia de dezvoltare a țării pe următorii 10-15 ani? De la investiții economice, în infrastructură de orice fel,  la cele sociale, de sănătate, de învățământ, cele culturale și sportive, de o manieră de maxim impact pozitiv asupra țării, a societății în sine? Odată stabilită Strategia, indiferent de Guvern, aceasta va fi pusă punctual, în operă... Nu mai zic nimic în plus acum. Uitați-vă la exemplul Elveției, sau al celui mai curat și pus la punct stat din lume: Singapore! Nu tu crize, scandaluri și „tăvăliri” zilnice prin „noroi”. E limpede. Le merge BINE pentru că au lăsat naibii „politichia” asta de Fanar, de Dâmbovița, de 2 Lei! (îi rog pe toți Bucureștenii adevărați, foarte mulți prieteni de-ai mei, să mă ierte, nu la ei mă refer!) Îți  este  și rușine să recunoști că ești român când vezi moacele incompetente și proaste ale unor, așa-ziși „aleși”!
Să nu mai aud de partide, v-am spus, decât la lecțiile de istorie.
Nu mă interesează partidul, ci OMUL! Dacă ne vom centra pe  e l   și vom accepta această schimbare radicală a întregului sistem electoral vom trece cu adevărat la o Românie Modernă, curată și preocupată sincer de cetățenii săi. Dacă nu, nu! Dar atunci nu vă mai plângeți că am ajuns în această fundătură a istoriei! Repet ce am mai spus: Ascultați-vă conștiința și faceți un lucru drept, bun și necesar cu adevărat, pentru următorii 4-5 ani!
Așadar, tot pe curând și să auzim numai de bine,
Mircea I. Bătrânu
P.S.
Uitați-vă la cele două poze de mai jos, ca să înțelegi cui îi vreți BINELE...



***

17 iunie 2020
Mare dreptate are psihologul, un bun prieten de-al meu:
 „Poți să scrii ce vrei dar să nu te apropii de osul( ciolanul) de ros al celui ce-l are între labe!”
Așa e domnule.
Articolul de ieri cu VOTUL a stârnit un uragan de reacții „întristătoare” pentru mine. De eram mai tânăr poate mă și speriam!
Să mă explic: 80% din distribuirile făcute ieri de mine AU FOST ȘTERSE! FĂRĂ NICIO EXPLICAȚIE!!! Asta înseamnă că presa on-line este aservită, aproape toată, unor interese de  GRUP, de  PARTID, nu are importanță care, pe BANI BUNI! Nu ai lor ci ai noștri, noi proștii și credulii de contribuabili!
Nu critic pe nimeni. Constat doar: Ei...sunt extrem de mulți - hoți, profitori, șmecheri de cartier, de stradă, de partid, de parlament, de oriunde vrei și nu vrei, sclavi, de la cei sexuali, la scribi plătiți cu 4 pițule de 50 Bani ca să stea în poziție de salcie în fața lui  X,Y - pe ei îi voi trece sub genericul W, deloc întâmplător, uneori și cu rol de inițială...în anumite locații. Toți acești W, netrebnici au trădat și continuă să trădeze POPORUL ROMÂN din sudoarea căruia trăiesc fără rușine de peste 75 de ani!
Varianta de VOT propusă de mine se aplică parțial, cât se poate de democratic, în Elveția. La ei și spartul asfaltului pe stradă este subiect de vot, de Referendum! Trebuie să fie de acord 50%+1 din locuitorii de acolo ca să aibă loc lucrarea.
VOTUL de maniera propusă de mine îi elimină pe cei în necunoștință de cauză din decizia alegerii viitorilor conducători. Corupția este în proporție de peste 90% eliminată din schemă! Electorii sunt o garanție că ALESUL este chiar cine trebuie să fie!
REGIONALIZAREA , ca în Țara Cantoanelor, determină o binevenită FRAGMENTARE a PUTERII. Putregaiul adus de apele tulburi din ceaușismul vetust va fi astfel definitiv ELIMINAT. Va dispărea odată pentru totdeauna CENTRALISMUL , cosmetizat sub Ceaușescu cu epitetul  DEMOCRATIC! Doamne cât rău a făcut și, uite, continuă să facă României. Acolo e „buba cu ciolanul, sau osul de ros”!!! 
Dragii mei concetățeni, haideți să rupem „pisica în două” ,cum se mai spune, sau să desfacem calul de la gard.
Cum?
Îi rog pe cei mai tineri să se constituie, de pildă,  într-o MIȘCARE DE REFORMĂ COMPLETĂ A ROMÂNIEI! Eu, la anii mei pot doar să ajut. Atât. Personal, nu mai vreau nimic. Doar Sănătate că-mi scârțâie toate balamalele...Dar mă gândesc la copii, la nepoți. Pe mâinile cui lăsăm România de Mâine?!!
1. Trebuie, pentru început, să se refuze VOTUL de la LOCALE și PARLAMENTARE în baza actualelor prevederi  (i)legale electorale  p u t r e d e!  Ia închipuiți-vă că nu merge NIMENI la VOT în ziua cu pricina! Chiar dacă vor vota acoliții lor de partid, nu-și pot alege oamenii cu 8-10% din voturi!!! Dacă totuși îndrăznesc să o facă, vor trăi partea a II-a a filmului „Revoluția de la 1989” și se va ajunge la o baie de sânge?! Fiți liniștiți! Sunt prea lași să accepte o confruntare. Au prea mult „cash” de pierdut!
2. Astfel vor fi obligați să schimbe LEGEA ORGANIZĂRII ADMINISTRTIV-TERITORIALE, LEGEA PARTIDELOR /abrogată/, LEGISLAȚIA ELECTORALĂ conform propunerii de principiu din articolul meu de ieri, firește cizelat și completat cu toate elementele de drept ce se impun. E treaba juriștilor. Se vor scoate din ecuație PARTIDELE, adevărate chiuvete de sifonare a banilor publici. E ca și când împingi șoarecele în ofsaid. Nu mai are pe unde să fugă și-l prinzi sigur.
3. Să se treacă la VOT în noua FORMULĂ și o să rămâneți surprinși câți BANI  se vor găsi și pune în operă, în Infrastructură, Sănătate, Învățământ, de către noile și adevăratele organe  a l e s e!
4. Justiția își va reintra în funcție fără nicio presiune din partea nimănui și va recupera cu treabă  bună toate furăciunile acestor  e s c r o c i  ordinari care au devalizat țara de peste 55 de miliarde de Euro, se zice, în ăști 30 de ani!
5. Visez la ziua când, dacă am muncit de 100 de Lei, să rămân în buzunar cu 60-65 de Lei, după ce mi-am plătit toate impozitele și taxele. Totul la lumina zilei! La fel să facă toți vecinii mei, toți Românii muncitori din România. Hoții și ticăloșii să nu stea în pușcării, ca pensionarii!  Să meargă pe câmp, pe șantiere, în mine și oriunde e nevoie, să  m u n c e a s c ă . Muncesc bine, trăiesc bine! Din munca lor, nu din banii de la Buget! Nu muncesc, nu vor? Pâine și apă, în regim de avarie, asta vor primi! Vor privi la colegii lor care, muncind cum trebuie, vor avea parte de 3 feluri de mâncare + bani în cont, la ieșirea din recluziune! Să vezi cum de a doua zi, toți vor vrea să muncească...
6. Societatea trebuie să se spele de minciună, hoție, corupție și sperjur, de toate „importurile” negative provenite din Occident. E foarte bun exemplul cu Singapore. Uitați-vă pe „Google” , pe Wikipedia etc. și vă convingeți! Trebuie repusă MUNCA în drepturile ei firești!
Complacere - Fuga de răspundere - idioțenie - prostie - micul, marele os de ros... Sper să apucăm ziua când vom vorbi la timpul trecut de toate aceste racile. Numai de noi depinde! Nu o să vină Johann sau John să ne facă ordine în cămară! Nici nu o să ne bage bețe în roate, cum insinuează „tovarășii”. Ca dascăl de limbi străine cunosc foarte bine mentalitatea din Vest. Lumea va fi încântată să vadă că am început, în fine, curățenia adevărată, de „primăvară” și ne vor aplauda!
Numai astfel vom putea vorbi de ROMÂNIA DE MÂINE!
Restul, adică, înjurăturile, neîncrederea și amenințările sunt doar praf în ochii oamenilor, creștini de bună credință, cu frică de Dumnezeu și cu drag de glia aceasta, udată de multă sudoare și foarte multe lacrimi și sânge.
Doamne ajută!
Mircea I. Bătrânu 


*** 

MARTOR ACTIV 48
24 iunie 2020
Iertați-mă dar este atât de frumoasă, savuroasă structura perifrazei - vorbesc ca filolog din școala lui D.D. Drașoveanu - că nu am putut să nu o utilizez, evident și din spirit de glumă...E soață cu „domnule, doamnă X, Y bunele maniere, numai ele! mă rețin să vă spun că sunteți un prost, sau o proastă!(ha-ha-ha!).
Am deschis astfel această pagină de hronic ca să nu mă/vă/mai amărăsc. Ați vrut să-mi cunoașteți opiniile despre „cetate” și „viața cetății”. Foarte bine. Cu aceeași onestitate vi le-am expus, sub formă de succinte eseuri, în ultimele file din „Martor activ”. Sunt doar câteva. Mă gândesc  pe celelalte să le public direct în cartea ce va fi consacrată coronavirusului la noi, în România. Din nou am avut parte de 2 tipuri de reacții, tot antagonice: unii m-au luat în brațe și m-au pupat, alții m-au înjurat pe unde au apucat, dar nu pe față, semn că lașitatea a rămas la ordinea zilei.
Martor mi-e bunul Dumnezeu! Nimic din ce am gândit, rostit și scris nu a fost cu răutate, din contră! Argumentul? Nu mai am scopuri personale - funcții, preamăriri, putere, benzină & piscină & mașină, Mitsubishi 4x4 etc. - mă ajută și CNP-ul! Nu mă lasă să uit care-mi este azimutul! Dar, dar vă asigur că până la ultima suflare mă voi bate pentru copii, nepoți și oamenii necăjiți și chinuiți pe nedrept, pentru o amărâtă de „coajă de pâine”! Ca să fiu bine înțeles: după 43 de ani de muncă pensia mea este de 2070 Lei! E o porcărie fiindcă cerințele zilnice, plus taxa lunară a întreținerii soției mele, Rodica, la sanatoriu, plus medicamentele, parcă din ce în ce mai multe pe măsură ce zilele trec, toate depășesc limita suportabilului. Nu știu ce m-aș face dacă nu m-ar ajuta și fetele mele din salariile lor...Discut despre mine deoarece  nu vreau să implic pe nimeni...Trebuie să vă spun totuși că, la mine în bloc, sunt mulți „colegi de generație” cu pensii și mai mici. Nu-i de povestit! Ce să mai zici? Sunt și familii mai tinere, cu copii...Au fost în „șomaj tehnic” până la închiderea școlilor, acum unul din doi au ajuns pe drumuri, adică în șomaj definitiv!
Știți ce mă doare cel mai tare? Tot așa cum după fatidicul 11 septembrie 2011, am simțit, am știut că LUMEA S-A SCHIMBAT! Tot așa simt și acum!
Oameni politici, Guvernanți, cei care aveți acum Pâinea și Cuțitul în mână NU VĂ JUCAȚI, NU VĂ MAI JUCAȚI!
Vă dau câteva sfaturi de bun simț. Las din nou la o parte jignirile și atacurile la persoană. Sunt superflue...Văd că nici vorbă, nu vreți să renunțați la vetustele, fumatele voastre „partide” ! Rău faceți, foarte rău! Pe omul simplu, obișnuit cu v-am spus ce necazuri, îl doare la „eclipsă” de voi, că și asta-i tot „asimptomatică”! Dacă nu vreți să schimbați „casa”, „apartamentul” atunci faceți naibii ordine și curățenie! Zugrăviți, puneți alți oameni! Cei cu CNP-ul ca al meu, trimiteți-i acasă la nepoți și/sau dați-le o „muncă de birou”, ori, poftim, transformați-i în membri ai „sfatului bătrânilor” cu rol de adevărați consilieri nu „dictatori”. Lăsați generația celor de 40-45 de ani să conducă partidul și poate că mai aveți oarece șansă la alegeri! Dacă nu, nu și „noapte bună” bau-bau-ul istoriei vă papă pe toți! Ca și pe „țărăniști” - ce păcat!!! - pe „democrați” și toată adevărata fostă „social-democrație” - nu mă refer la „psd”, îmi pare rău, unde sunt milionari de la Adrian Năstase încoace, cu duiumul și nici la „pnl” câtă vreme, anumite „figuri” foarte cunoscute din presă pentru minusuri clare la onestitate, continuă să activeze de zici că-s lipite cu „picătura” de partid, ca marca de scrisoare.
Umblați un pic și la cei cu „inteligența asimptomatică” evidentă și trimiteți-i acasă, dacă vreți să nu vă mai faceți de minune! Râde lumea de voi! A nu știu câta oară trebuie să vă aduc aminte: poporul român, chiar dacă în mare parte oropsit, nu suferă de o asemenea chestie „asimptomatică”. Din contră! Nu mă credeți? Haideți la mine în cartier, să vă duc în piață sau la „taifasul lui Mitică” de aici de pe strada Iosif Vulcan și apoi să văd ce mai ziceți!
Fiți modești, stați mai mult cu oamenii și între oameni. Rezolvați problemele lor și mai dați la naiba averile voastre, că și voi, numai cu o gură mâncați și numai un trup satisfaceți. Nu mai fiți atât de hulpavi că vă urăște lumea. Nu-l uitați pe Dumnezeu, măcar ca barometru...Ei, sunt  multe alte aspecte. Trebuia să particip la o emisiune, unde fiți convinși că le-aș fi spus. Nu m-a lăsat nici genunchiul și nici o tâmpită de răceală să ies din casă. Nicio problemă. Le stau tuturor la dispoziție după ce mă fac bine...Vreau tare mult să /vă/ajut. Vreau să văd că și la noi se va schimba macazul și că lucrurile se îndreaptă. După ploaie, vreme bună, nu? E așa de greu?!
Fără nicio ranchiună, același bun prieten,
Mircea I. Bătrânu  


*** 

MARTOR ACTIV 49
26 iunie 2020
CLEPSIDRA  
...ASTA SUNT, ASTA VEȚI AJUNGE ȘI VOI...GÂNDIȚI-VĂ BINE CÂT MAI AVEȚI TIMP!
Vă promit un comentariu, oricât de dureros, în numărul 50...

 AutorClaudiu Stanciu
Abia a început ziua și... e deja șase seara.
Tocmai am ajuns luni și deja e vineri.
... și luna s-a terminat deja.
... și anul aproape s-a terminat.
... și ne dăm seama că ne-am pierdut părinții, prietenii.
Și ne dăm seama că e prea târziu să ne întoarcem...
Să căutăm în continuare să avem activități care ne plac...
Hai să punem niște culoare în griul nostru...
Zâmbește lucrurilor mărunte din viață care ne pun balsam în suflet.
Și în ciuda a tot, trebuie să ne bucurăm în continuare cu liniștea din acest timp care ne-a mai rămas. Hai să încercăm să eliminăm " după...
O fac după...
O să spun după...
O să mă gândesc la asta după...
Noi lăsăm totul pentru mai târziu ca și cum "după" ar fi fost al nostru.
Pentru că ceea ce nu înțelegem este că:
Apoi se răcește cafeaua...
După aceea, prioritățile se schimbă...
După aceea, farmecul s-a rupt...
După aceea, sănătatea trece...
Apoi copiii cresc...
După aceea, părinții îmbătrânesc...
După aceea, promisiunile sunt uitate...
Atunci ziua devine noapte...
După, viața se termină...
Și apoi este adesea prea târziu....
Deci... hai să nu lăsăm nimic pentru mai târziu...
Pentru că între timp ne vedem mereu mai târziu, putem pierde cele mai bune momente,
Cele mai bune experiențe,
Cei mai buni prieteni,
Cea mai tare familie...
Ziua este azi... momentul este acum...
Nu mai suntem la vârsta în care ne putem permite să amânăm până mâine ce trebuie făcut imediat.
Deci, hai să vedem dacă ai timp să citești acest mesaj și apoi să-l distribui.
Sau poate o să-l lași pentru... "mai târziu"...
Și nu-l vei distribui niciodată...
/urmează comentariul în nr.50/


*** 

MARTOR ACTIV 50
30 iunie 2020
Nouă ne sună!
V-am promis pentru no. 50 al Martorului Activ, o analiză detaliată a textului poetic al lui CLAUDIU STANCIU. Mă țin de cuvânt. Iată comentariul:

Urăsc TIMPUL, ca scurgere ireparabilă și ca Garagantua, hămesitul din poveste, înghițitorul tuturor momentelor frumoase, bune din viața mea și, fără exagerare, bănui și din viața Dumneavoastră.
Ticălosul acesta, cu mantia lui princiară, trece oricum, își râde sarcastic în barbă de noi și rămâne sadic până la capăt. Nu dă nimic înapoi!
Ce frumos spune Claudiu Stanciu:
„... și deja 40, 50 sau 60 ani din viața noastră au trecut.
... și ne dăm seama că ne-am pierdut părinții, prietenii.
Și ne dăm seama că e prea târziu să ne întoarcem...”
De aici apare părerea de rău și se însoțește cu lacrimile noastre atât de amare și, de obicei,  tardive. Un simplu exemplu: fratele meu mai mare a făcut pe nebunul și s-a certat, din prea mult orgoliu, cu mama. Nu avea dreptate și, în plus, cu un limbaj deosebit dur, a și jignit-o. A plecat la Predeal și nu s-a mai întors acasă. Între timp mama a făcut infarct și s-a stins ca o candelă în furtună. O candelă a fost toată viața ei! O pildă vie de omenie, cu mare încredere în Dumnezeu și în oameni...Lucra la cadre la raionul de partid prin anii '65, când securitatea și tovarășii tăiau și spânzurau tot. Fără să spună nimic la nimeni, ca simplă funcționară, a ajutat pe foarte mulți angajați din sănătate, ea răspunzând direct de acest sector. Ce a făcut?  A „albit” dosare! A scos pur și simplu filele cu delațiuni și denunțuri „anonime” dintre actele personale ale doctorilor, asistenților, asistentelor, surorilor medicale, permițându-le astfel să avanseze corect, potrivit pregătirii și vechimii, beneficiind de un salar mai bun, bulă de oxigen pentru familiile lor...Toate mi le-a povestit cu un an înainte să se ducă la ceruri. Și-a luat un bilet doar dus și „a plecat puțin”/ „partir un peu” - vorba poetului!/, lăsându-ne cu foarte multe povești neterminate+++Dumnezeu să o odihnească în pace, cred sigur că o merită!  Au trecut de atunci peste 20 de ani. Pe fratele meu îl mustră și azi conștiința că nu a apucat să se împace cu mama, că nu i-a cerut iertare. I-am explicat, fără să-i istorisesc întâmplările de mai sus, că mama era mult prea deșteaptă și înțelegătoare ca să se supere pe el, fiul ei! Da, dar viermele regretului, carie necruțătoare, îi sapă încrederea și acum.
„Deci... Să încercăm în ciuda a tot, să ne bucurăm de timpul care ne-a mai rămas...
Hai să punem niște culoare în griul nostru.../cotidian/”
Trebuie să fugim neapărat de amânare, de ideea de „DUPĂ”, constată pe bună dreptate Claudiu Stanciu. Și atunci :
„Hai să încercăm să eliminăm " DUPĂ...
O fac DUPĂ...
O să spun DUPĂ...
O să mă gândesc la asta DUPĂ(...)
ziua devine noapte...
DUPĂ, viața se termină...
Și apoi este adesea prea târziu!”
Deci... hai să nu lăsăm nimic pentru mai târziu...
Deoarece  p i e r d e m  IRECUPERABIL:
„...Cele mai bune experiențe,
Cei mai buni prieteni,
Cea mai tare familie...
Ziua este azi... momentul este acum!”
LECȚIE:
„Nu mai suntem la vârsta în care ne putem permite să amânăm până mâine ce trebuie făcut imediat” - spune, în concluzie Claudiu Stanciu. Și are dreptate, mare dreptate. Chiar și voi care sunteți mult mai tineri, nu lăsați vă rog, pe mâine, buchetul de flori, sărutul, îmbrățișarea profundă, gândindu-vă că mai importantă e goana după bani și afaceri...FALS! Am scris și am insistat și în romanul „Secretelor lui Juanito” pe această idee: o îmbrățișare sinceră, să simți că vă topiți unul în brațele celuilalt, să auzi cum inima ei, oarecum obosită se liniștește și mâinile ei dragi se încolăcesc încet, încet, ca două liane pe după gâtul tău, pătrunzând în tandem,  în oaza voastră, numai a voastră! de iubire și dăruire înseamnă să știi să-ți trăiești  c l i p a, recte  v i a ț a!
Îi mulțumesc din inimă lui Claudiu Stanciu pentru acest minunat text poetic./Recitiți-l dacă doriți la nr. 49, numărul precedent al Martorului Activ/. Sper să ne facă pe toți să oprim această alergare bezmetică în necunoscut, alienare și r o b o t i z a r e.
Hei! Treziți-vă! Suntem, sunteți OAMENI! Ce naiba, nu?!
Ați uitat cumva?!!
Bună dimineața, dragii mei prieteni, bună dimineața,
Mircea I. Bătrânu




*** 
LECTURĂ PLĂCUTĂ.

luni, 29 iunie 2020

TABLETA DE DUMINICĂ din 28 iunie 2020 - BISERICA


Pr. Victor Făgăraș -Vichi - Omagiu
„Ce de b i s e r i c i dom' le!” Îi aud pe câte unii hulind. Aghiuță e în capul ăstora de două ori. Sunt roboți de-a gata ai fake-news-urilor, răspândind ca tonomatele otrava necredinței, răutatea și parșivenia - adică construcția bisericilor ține țara pe loc: „am făcut biserici și nu avem spitale regionale, nu avem condiții în școli,(mai sunt toalete în curte), nu avem autostrăzi etc.

duminică, 21 iunie 2020

TABLETA DE DUMINICĂ din 21 iunie 2020


CRED!

Când spui, îți spui, „cred!”, înainte, în timpul și după Rugăciune, cu ardoare și convingere, întotdeauna ceva bun (ți) se întâmplă. Întotdeauna! Știu din proprie experiență. Cât de mare a fost trăirea? Cât o scamă, un fir de praf pe care-l vezi când îl străfulgeră raza de soare. Și totuși urmarea a fost pozitivă... Dar dacă greutatea lui „cred!” ar fi un sfert, o jumate de Grăunte, de  Bob de grâu?! Îți Mulțumesc, bunule DOAMNE††† Cât despre un întreg  Grăunte?! Mă cutremur și plâng.
Mircea I. Bătrânu



TABLETA DE DUMINICĂ din 14 iunie 2020



/Este o pastilă normală. De maxim 20-30 rânduri. Se înghite foarte ușor cu 1 pahar cu apă./

CHESTIA CU...PIATRA!

De o bună bucată de vreme încoace, toți avem tendințe războinice, mai mult sau mai puțin refulate. Aghiuță, îl auzi cum te îndeamnă: „Dă-i în cap, dă-i la cap! Mama lui de ticălos!” EL, în mărinimia lui celestă, spune: primul curat, curat să ridice p i a t r a și să...dea.
Mircea I. Bătrânu

sâmbătă, 20 iunie 2020

JULIETA - Femeia Magnifică - volumul II al trilogiei SECRETELOR...

/fragment/

Se făcuse amiază. Extraordinar ce repede zbura timpul când stăteam cu ea. Îmi era pur și simplu ciudă. Nu-mi venea să mai plec.
—Juanito, copilul meu, iubitul meu unic și indivizibil. Nu știu cum să-ți mai spun...Îți mulțumesc că m-ai lăsat să te cunosc, se te degust, bucată cu bucată, ca o mâncare bună, descoperită parcă, prima dată în viață. Ești o minune pentru mine. Îmi provoci atâta bucurie și căldură în inimă, în trup, în suflet.
    —Și tu mie, scumpa mea Baghera, De azi înainte nu mai pot concepe viața mea fără tine. Auzi?!

joi, 18 iunie 2020

Din vremea coronavirusului covid-19 - Martor activ -41,42,43,44 și 45

/continuare/


MARTOR ACTIV 41
7 iunie 2020
Azi, de BINE, numai de BINE!
< Ce binecuvântată zi, pentru noi creștinii ortodocși! Sunt 40 de zile după PAȘTI. Este ÎNĂLȚAREA DOMNULUI! ISPASUL! Dacă până ieri ne salutam cu „Hristos a înviat!”, răspunzând „Adevărat c-a înviat!”, de acum înainte vom spune „Hristos s-a înălțat!” și vom răspunde cu „Adevărat că s-a înălțat!”. Vecina mea Saveta, un pic mai bogată în ani decât mine, îmi povestea ieri că azi, e plecată la țară. Doar casa bătrânească nu a stricat-o și nici nu a renunțat la porc, găini, rațe, gâște, că stă chiar pe malul gârlei din Blăjenii de Sus și vorba aceea, „câte o roșie

Din vremea coronavirusului - Martor activ 36,37,38,39 și 40

/continuare/


29 mai 2020
De ce Monarhie constituțională? De ce viitorul Rege trebuie să fie Prințul Nicolae?

Din vremea coronavirusului - covid-19 - Martor activ 31,32,33,34 și 35

/continuare/

MARTOR ACTIV 31
18 mai 2020
Stânga - dreapta și înapoi,
Ieri am fost la SELGROS, prima ieșire mai slobodă de când ni s-a deschis strunga. Domnilor guvernanți nu-i criticați pe oameni, domnilor...Au făcut nu știu ce prin Herăstrău, că pandemicul și bolnavul la balcon Cataramă se dă în bărci cu ideea de libertate, patriotism și democrație, fluturând drapelul național în Piața Victoriei, că țața Frosa s-a îmbătat la Botoșani că rața sa „de aur”, Lipa-lipa, i-a scos 16 pui din 14 ouă! - minune dumnezeiască! - uită să recunoască că beată era și când a pus ouăle în cuibar și nu mai știa câte au fost - ce contează, unul, două, trei ulcioare cu vin să vie, să le îndestuleze pe dinăuntru, pe ea, Chiruța și Sofica și ajung până-n seară bete „mangă”, hotărâte să doarmă pe asfalt, pe drumul E 124 că s-a sfârșit cu „govidul” bre! La fel cei de la Vama Nădlac și nu numai...S-au înghesuit mai rău ca oile arătând că degeaba au fost în Europa, nimic din civilizația apuseană nu s-a legat de ei! În zadar li s-a explicat că trebuie să păstreze distanța FIZICĂ ( ca filolog insist pentru ultima oară: NU mai spuneți SOCIALĂ! Că perele sunt pere și merele-mere! A le amesteca e ca și când ne-am da foc la buletinul de identitate!!!).

Din vremea coronavirusului - Martor activ 28,29 și 30

/continuare/




11 mai 2020

CCR e un tirbușon stricat. La gunoi cu el!

Chestia cu „tirbușonul” nu-i o imagine poetică, este o realitate. Dacă o lege, sau o hotărâre de guvern, un ordin, scapă de „sub control”, hop! Intervine CCR/ Curtea Constituțională a României/ și blochează, scurt pe doi, inițiativa, chiar dacă necesară și binevenită. Este o șmecherie politică, convenită, de la bun început, între actorii principali de pe scena politică a țării noastre...Partidul aflat la guvernare se străduie și reușește să-și numească acolo cât mai mulți „judecători” și de acolo, încolo poate dormi liniștit. Nimic nu mai trece de „furcile caudine” ale domnilor ceceriști, respectiv de pixul dornenist al șefului de necontestat al curții.

Din vremea coronavirusului - covid - 19 - Martor activ 26 și 27

/Continuare/


MARTOR ACTIV 26

8 mai 2020

Ha-ha-ha!

Mă bucur enorm că sunt Român. Poporul nostru cum credeți că a trecut cu bine, până la urmă, prin atâtea avataruri? Numai jelind, numai mușcând din buze și scrâșnind din dinți? Numai dând cu sabia, buzduganul, coasa, furca, în mecla celor nechemați care l-au vizitat...ca la viol?!
Nu. Nu numai.
Poporul Român a râs. A râs de s-a spart. De el -„autopersiflare” se cheamă, în limbaj academic, sau „lucru manual” în argoul de zi cu zi - dar pe urmă a râs de toți ceilalți...V-aș putea da exemple 1000, vorba cântecului, dacă aș deschide seria de bancuri...
Azi începe weekend-ul și m-am gândit să vă bine dispun.
Mai întâi cu o dreaptă „reabilitare” a lui Dorel (mi-a atras atenția cineva din Craiova, unde se va juca la teatru, sketch-ul scris de mine, sper imediat după coronavirus...). Dorel este „nepriceput, nu prost”! Dorel poate face pe prostul, cu foarte mult tâlc...
Apoi o ilustrare că „sexul nu are vârstă”...
Distracție plăcută. Un sfârșit de săptămână frumos, sănătos, fără probleme.
Al vostru devotat,
Mircea I. Bătrânu

/Pozele cu Dorel/




***


MARTOR ACTIV 27

9 mai 2020

Istoria, istorie...

Îmi propusesem în gând o secvență de Istorie, ceva legat de marele nostru Rege Mihai I...despre 10 mai, Regalitate, dar am renunțat deocamdată pentru un eveniment crucial petrecut la Timișoara, deci tot în România: VACCINUL ÎMPOTRIVA NENOROCITULUI DE CRIMINAL ÎN SERIE- C O V I D -19 E X I S T Ă !!! F U N C Ț I O N E A Z Ă! PROFESORUL DR. PĂUNESCU ȘI L-A ADMINISTRAT DE 2 ORI ȘI...FUNCȚIONEAZĂ!!! CE CREDEȚI? AUTORITĂȚILE DE LA BUCUREȘTI FAC URECHE ȘUTĂ, ADICĂ NU VOR SĂ AJUTE, DIN VARII PRETEXTE // SE PARE CĂ „PĂPUȘARUL” AR FI UN MARE CONGLOMERAT FARMACEUTIC INTERNAȚIONAL...CARE ARE ALTE INTERESE...DOAR PANDEMIA E BINE SĂ MAI DUREZE UN PIC, VREUN AN, DOI, NU?!!!//
CITIȚI ARTICOLUL DOMNULUI PROFESOR:
Experiența mea după ce m-am vaccinat împotriva Covid-19: Vaccinul funcționează
PROF. DR. VIRGIL PAUNESCU - VINERI, 8 MAI 2020
În luna Ianuarie a acestui an, am luat hotărârea de a ne implica în dezvoltarea unui vaccin anti-Covid-19.
Ca medic imunolog, aveam în vedere, înca din perioada respectivă, posibilitatea ca epidemia din China să se transforme într-o pandemie cu consecințe medicale și economice deosebit de grave, atât pentru România cât și la nivel mondial.
La centrul OncoGen din Timișoara, dispunem de un colectiv de circa 60 de cercetători foarte bine pregătiți, cu experiență în zona de cercetare- dezvoltare în imunoterapii, respectiv vaccinuri. Dispunem de asemenea și de aparatură performantă la cel mai înalt nivel.
Atunci când epidemia a izbucnit în China, colectivul nostru lucra de aproximativ 4 ani la un tratament avansat în imunoterapia în cancer (un tratament extrem de avansat și recent dezvoltat în SUA), mai exact la vaccinurile personalizate în cancer.
Așa că am beneficiat de un bagaj de cunoștințe precum și de o experiență solidă și am fost în poziția de a putea pregăti ,,design-ul" pentru producerea unui vaccin împotriva Covid-19 într-un timp foarte scurt. La jumătatea lunii Ianuarie aveam deja designul vaccinului.
Am anunțat această realizare pe toate căile. Și, având în vedere miza și potențialul extraordinar pentru populația din România și din Europa, a tehnologiei publicate de noi, mă așteptam ca dialogul cu autoritățile române să decurgă bine.
NU am fost contactați nici până în ziua de astăzi de autoritățile competente ale statului român. Asta în condițiile în care Uniunea Europeană a alocat României circa 1,5 miliarde de Euro pentru combaterea epidemiei din țara noastră. Din acești bani, 0 (zero) au fost alocați cercetării românești, și desigur, 0 (zero) pentru dezvoltarea vaccinului de la OncoGen, deși este singurul centru din țară care are în testare un vaccin- lucru confirmat și de prezența noastră pe lista Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Lista, publicată în data de 4 Aprilie de OMS pe care este prezent și centrul nostru, este în totalitate compusă din liga mare a cercetării mondiale în domeniul vaccinologiei, de institute și companii recunoscute în toată lumea pentru performanța în cercetarea medicală de vârf.
Menționez că centrul OncoGen este un institut ridicat din fonduri europene, un institut de stat, aflat în structura Spitalului Județean din Timișoara iar autoritățile române, nu au doar capacitatea, au și obligația de a susține cercetătorii acestei țări (așa cum, de altfel, fiecare țară din vest își susține proprii cercetători) în așa fel încât să ne atingem cât mai repede obiectivul: dezvoltarea și producerea unui vaccin anti-Covid-19 în România.
Cu toate acestea nu am primit nici măcar un telefon de la autoritățile competente în domeniu, deși suntem singurii care s-au angajat în competiția mondială pentru dezvoltarea unui vaccin cu implicații medicale, sociale, economice și științifice uriașe.
Am reușit cu mare greutate, (după un efort pe care puțini dintre dumneavoastră îl veți cunoaște), pricinuită de lipsa acută a resurselor financiare să facem o serie de pași în cercetarea preclinică, adică în laborator, mai întâi sintetizând vaccinul și apoi testând acest vaccin pe celule umane ale sistemului imun.
Rezultate testelor preclinice au fost foarte încurajatoare. Așa cum mă și așteptam.
Vaccinul nu conține particule virale și nici material genetic viral. Nu există nici un pericol de infectare. Tehnologia folosită pentru acest vaccin este una de precizie, recent dezvoltată, care ia în considerare caracteristicile imune ale populației din această zonă geografică. Este, în acest sens, regional personalizat pentru populația țării noastre și a Europei.
Când toate resursele noastre s-au epuizat (repet banii au fost foarte puțini și primiți din sponsorizări) am realizat că riscăm să intrăm într-un blocaj total.
Mi-am dat seama atunci -în calitate de șef de proiect și investigator principal că pentru a continua cercetările și a nu rămâne prea mult în urma celorlalte centre și companii care trecuseră deja la studiile clinice de fază I (vaccinarea unui număr limitat de voluntari)- că trebuie să iau o hotărâre neobișnuită pentru a continua cercetările.
Am decis să-mi administrez eu primul vaccinul dezvoltat la OncoGen, să fiu eu primul voluntar.
Ca urmare pe data de 14 Aprilie m-am vaccinat cu prima doză, iar în data de 28 Aprilie mi-am administrat a doua doză de vaccin.
Am recurs la această acțiune perfect legală din două motive principale:
1. În calitate de investigator principal al acestui proiect și profesor de imunologie sunt mult mai în măsură decât orice alt voluntar folosit în alte studii clinice, să identific efectele, simptomele și mai ales nuanțele cele mai subtile ale vaccinării asupra sănătății mele.
În toată această perioadă mi-am monitorizat evoluția parametrilor biologici și modificările induse de vaccin, iar rezultatele obținute în urma acestui experiment au fost deosebit de interesante și sunt foarte utile continuării cercetărilor noastre. Pe scurt vaccinul stimulează un răspuns puternic al sistemului imun.
2. În prezent colectivul OncoGen pregătește documentația pentru Agenția Națională a Medicamentului (ANM) în vederea aprobării începerii studiilor clinice.
Informația obținută din propria experiență de vaccinare va fi inclusă în această documentație și o consider în mod deosebit utilă pentru ANM în accelerarea procesului de aprobare a studiilor clinice.
Între timp cred că devine tot mai evident că autoritățile române competente au obligația de a acorda măcar o minimă atenție cercetărilor și cercetătorilor acestei țări, mai ales în condițiile în care Uniunea Europeană a alocat României circa 1,5 Miliarde de Euro doar pentru combaterea epidemiei în țara noastră. Din acești bani 0 (zero) au fost alocați dezvoltării vaccinului de la OncoGen, deși este singurul centru din țară care are în testare un vaccin.
În condițiile în care singura metoda de a opri această pandemie și dezastrul economic pe care l-a creat, rămâne vaccinarea, noi cercetătorii de la OncoGen, am făcut tot ceea ce era omenește posibil și chiar mai mult pentru oprirea acestei calamități.
Suntem membrii UE, beneficiem de pe urma UE și avem obligația, ca cercetători, să contribuim la eforturile europene de dezvoltare a unui vaccin împotriva Covid-19, iar statul român are obligația să își susțină cercetătorii.
Atât poate România din punct de vedere intelectual, să ne recomande să ne spălăm pe mâini și să stăm în casă în timp ce economia noastră se prăbușește?
Asta e contribuția României la eforturile UE?
-Prof. Dr. Virgil Păunescu, Coordonator OncoGen
***
Ce vreți mai clar?
Domnul Profesor Dr. Virgil Păunescu a fost contactat telefonic de Domnul Premier Orban dar mare brânză nu a făcut. Oamenii, „specialiștii” guvernului tărăgănează, nu vor să ajute, pentru că p r o b a bi l au alte interese, nu ale României, nu ale Poporului Român!!!
Cum este admisibil ca din 1,5 miliarde de Euro acest Institut fanion, OncoGen din Timișoara, al cercetării în acest domeniu de foc al medicinei să NU PRIMEASCĂ NICIUN EURO?
Imaginați-vă că dacă acest OM, acest Institut ar fi susținut am putea avea vaccinul, valabil pentru toată Europa, bănuiesc că în toamna acestui an!!! Mă gândesc numai la câți oameni ar putea fi salvați de la moarte și mă cuprinde FURIA!!!
Domnule Prim-Ministru Ludovic Orban, Domnule Președinte Klaus Iohannis ce așteptați?!
Vă rog și pe voi, toți prietenii mei de pe Facebook să facem corp comun și să-l ajutăm pe Domnul Profesor Dr. Păunescu ca să termine și să realizeze VACCINUL, în producție de masă să scăpăm cât mai mulți oameni de suferință, de la moarte! DOAMNE AJUTĂ!!!
Al vostru același,

Mircea I. Bătrânu



Din vremea coronavirusului - covid-19 - Martor activ 21, 22, 23 și 25

Voi prezenta în continuare secvențele „la cald” din fișierul MARTOR ACTIV, tocmai ca să realizați cum, încetul cu încetul optica se schimbă după o săptămână, o lună...
Așadar să le înșirăm cronologic: