Dacă „surpriza”
este ceea ce definește noul volum de proză al Ioanei Bradea, prin conținut și „textură”,
atunci trebuie spus că aceeași percepție ne-a lăsat și „lansarea” din seara
zilei de 14 iunie 2017, în Casa lui Andreas Beuchel/ Ioan Zidarul – Johannis
Murator/, din centru, actualmente local de alimentație publică/ Restaurantul
Central/. Cititorii bistrițeni, prezenți în număr foarte mare au fost plăcut
surprinși de această inedită „imersiune” în istoria medievală a burgului
Bistriței, ce ți-o conferă, cât se poate de neconvențional, acest spațiu cu
domni și domnițe de altă dată pe care
aproape că-i simți și auzi, în încăperile boltite și pe scările întunecate, cu
trepte din cărămidă arsă, de secole, cu
ecou stins al pașilor, de acum și de atunci...
Un punct de convergenţă spirituală.Schimbăm opinii fără ranchiună sau terțe gânduri negre. Ajunge cu răutatea de afară!
sâmbătă, 17 iunie 2017
luni, 12 iunie 2017
TENIS-SAGA II - ROLAND GARROS – 2017 – Deznodământ nedorit – SIMONA , celălalt așteptat - RAFA!
Emoțiile, nervii, nemulțumirea, după pierderea finalei de
către Simona, toate omenești, nu m-au lăsat nici ieri să fiu lucid. Știam cât
de mult a muncit și muncește marea noastră sportivă. Am privit totul ca pe o
mare nedreptate a sorții. L-am ascultat pe Mats Wilander spunând că „Ostapenko i-a luat titlul din mâini”, pe
Ion Țiriac, vorbind singur în prima lojă, lansând probabil un potop de imprecații. M-au podidit furia și tristețea. Așa însă, nu se rezolvă nimic. Azi, după
meciul lui Rafa/ sunt și fan al lui/ am pus un mare punct. Ajunge !
„The
show must go on” – vorba dramaturgului englez. Viața merge înainte, nu
înapoi! Altfel, câte am mai corecta de am avea această
posibilitate ?! Cred că-i mai bine așa.
TENIS-SAGA I - SIMONA HALEP – O Mare Campioană a României!
Scriam în 14 mai 2017, pentru Sportul Bistrițean imediat după MADRID 2017...
***
Ce meci?! Simona Halep a câștigat sâmbătă seara finala
turneului de la Madrid, în fața Kristinei Mladenovic, după aproape trei ore de
luptă dezlănțuită. Face dovada că titlul câștigat anul trecut nu a fost o
întâmplare, un „accident”! Iată ce spune Cristian
Tudor Popescu despre confruntare: „…Ce
jucătoare extraordinară a devenit Kristina Mladenovic! Are, în acest
moment, cel mai bun forehand din circuitul WTA. Serviciu foarte bun, și primul,
și al doilea. Dibace la scurte și face voléuri impecabile la fileu. O
combinație rară de forță și finețe. Iată de ce
cred că Simona Halep a reușit, în finala de la Madrid, a doua mare victorie a
carierei sale, după cea din sferturile US Open 2015 în fața Victoriei
Azarenka(...)A fost un meci superb, sunt fericit că am trăit să-l văd în
direct. Kristina a început cu un psihic de boxer pus pe KO în primele reprize.
Rafale de forehand-uri trăsnet au venit peste Simona. Cum apuca să se așeze cu
dreapta,
Abonați-vă la:
Postări (Atom)