luni, 21 decembrie 2015

CULTURĂ - Corul APPASSIONATA - Colindându-și Prietenii

Nu am să uit degrabă „Seara asta minunată” - vorba cântecului - din  21 decembrie 2015, de la Sinagoga Bistrița. S-a cântat liber, din suflet, cu „flautul fermecat” al vocilor „appassionaților”/iertați-mi licența poetică, dar e necesară!/de la imnele închinate Nașterii miraculoase a Mântuitorului nostru ISUS HRISTOS, până la bucuria zurgălăilor care anunță trecerea-petrecerea saniei pe ulița satului...din Anglia.
Remember: Totul este posibil pentru că exact acum 26 de ani niște tineri au demolat o dictatură! Și-au dat viața ca noi să putem colinda astăzi în voie! Liberi!

CULTURĂ - O lansare mult, foarte mult așteptată!

       
Vasile V. Filip și Menuț Maximinian ne-au oferit azi, 17 decembrie 2015, orele 11,00, la Consiliul județean Bistrița-Năsăud - dar de Crăciun - reîntâlnirea cu „cartea-baliză”, monografia „CULTURA TRADIȚIONALĂ IMATERIALĂ ROMÂNEASCĂ DIN BISTRIȚA-NĂSĂUD” - VOL.II -...MUNCI ȘI ZILE ÎN ȚINUTUL BISTRIȚEI ȘI NĂSĂUDULUI”. O impresionantă lucrare științifică de 580 de pagini + peste 200 de fotografii, foarte frumoasă - o spun ca bibliofil - și foarte bine lucrată, grație poetului Vasile George Dâncu, directorul Editurii Școala Ardeleană din Cluj-Napoca. ESTE CARTEA DE IDENTITATE A NOASTRĂ , CA LOCUITORI AI ACESTOR „MELEAGURI DE LEGENDĂ TRANSILVANĂ”, AI BISTRIȚEI ȘI NĂSĂUDULUI! 

marți, 1 decembrie 2015

CULTURĂ - JOSÉ CARRERAS Live la Cluj Napoca - „La pomul lăudat ...”

Duminică, 29 noiembrie 2015 în Sala Polivalentă clujeană s-a întâmplat marele eveniment: Întâlnirea melomanilor din inima Transilvaniei cu reputatul tenor José Carreras. Nu e nevoie de nicio prezentare specială. În lumea asta mare au existat, la finele secolului XX și acest fragil început de secol XXI, 3/trei/Mari Tenori(!): Luciano Pavarotti, Placido Domingo și José Carreras. Din păcate, primul le cântă acum îngerilor, al doilea la 74 de ani, s-a retras din activitatea concertistică pe caz de boală. Singurul încă pe scenă, pentru un ultim turneu de adio a mai rămas José Carreras.

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

CULTURĂ - BISTRIȚA FOLK Ediția a XIV-a - 2015

     Sunt momente în viață supranumite, just, „monumente”. Se simte. Nu iei doar parte la ele, ci le trăiești. De aceea consemnarea lor vine de la sine, fără vreo dificultate. Asta s-a întâmplat vineri, 13 noiembrie 2015, la Sala Polivalentă din Bistrița.
     FLORIN SĂSĂRMAN, „Omul spectacol” - îmi place să-i spun așa pentru că este și el un prototip 100% a ceea ce înseamnă, la ora actuală, Adevărat, Reprezentativ și Curat în arta bistrițeană, de la creație la redare scenică, de studiou sau radiofonică, la mobilizarea celorlalți  - a dat startul ediției a XIV-a a Festivalului de Muzică și Creație FOLK. Este o manifestare de talia națională, de cea mai bună calitate. Aș putea să susțin că a depășit chiar hotarele,  prin prezența folkiștilor români din Franța, SUA și Canada, la ultimele două ediții.

duminică, 8 noiembrie 2015

CULTURĂ - CORUL APPASSIONATA - 35! ȘI FRANCISC MUREȘAN - 60 DE ANI!

Aseară, 7 noiembrie, zi de sabat,  în „mica” Sinagogă - zic mică fiindcă era chiar neîncăpătoare pentru numărul foarte mare de spectatori! - mă gândeam, cu un dram de tristețe, că sunt totuși puține momentele de adevărat  Act artistic, plămădite de la alfa la omega de bistrițeni! Kitsch-uri, din păcate, sunt multe, în toată paleta preocupărilor artistice, de la scris la cântat și de la sculptat la pictat. Realizări notabile sunt însă...puține. De ce? Este o altă temă și nu vreau să o dezvolt acum și aici. Nu se  potrivește deoarece Corul APPASSIONATA este exact exemplul pozitiv de care e mare nevoie pentru toți artiștii și creatorii de azi ai Bistriței și Năsăudului. Se încadrează perfect la „așa DA”! Desigur, nu e unicul, dar pe ansamblu, trebuie să recunoaștem că avem puține pilde asemănătoare.
Nu vă voi plictisi cu „procesul verbal”, strict jurnalistic, al manifestării. La ora aceasta cred că au făcut-o, pe larg, prietenii mei din presa scrisă și on-line. Au fost prezente oficialitățile locale, directorii celor două instituții de cultură, șefii celor două coruri, președintele FDG - Cluj-Napoca. S-au rostit cuvinte frumoase. S-a încercat chiar și un laudatio de bun simț. Buchete și coșuri cu flori, diplome, statuete, cadouri. Într-un cuvânt, un moment anivesar împlinit, poate puțin prea lung, după cum hâtru sublinia spectatoarea de lângă mine. Mi se pare mai important să zăbovim asupra câtorva teme, de excepție.

CULTURĂ - MARIA - REGINA ROMÂNIEI - ASTĂZI - 140 DE ANI DE LA NAȘTEREA SA!

Pentru cei mai tineri redau mai jos un fragment din testamentul ei:
Țării mele și Poporului meu,
„Când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniștea mormântului(...)Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimii mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare(...) Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriște și vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ți fiu călăuză, să-ți fiu inspiratoare, să fiu aceea care a păstrat flacăra vie, aceea care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ți-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viață. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag: „Mama tuturor” și aș vrea să rămân în amintirea ta aceea care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-ați negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta și v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta așa de mult ca în zilele când credeați în mine. Dar aceasta e uitată.(...) Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare(...) Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută. Am credința că v-am priceput: n-am judecat, am iubit...”
Maria, Regina României
Tenha Juvah, Balcic, 29 iunie 1933

                                                                              ***

Îi mulțumesc Doamnei Tatiana Niculescu Bran pentru acest binevenit  restitutio - volumul de documente, „Regina Maria- ultima dorință”, Ed.Humanitas, București, 2015 -  încă o dovadă că România nu poate și nu are cum să sfârșească „în genunchi”, cum se străduiesc unii bezmetici să prezinte situația!
Mai am și alte argumente strict personale și...literare pe care le veți putea citi în curând, aici, pe blogul meu.

Până atunci vă rog să rețineți că „Mama tuturor” Românilor - REGINA MARIA -  NU a murit și nici NU va muri cât încă mai bate în pieptul nostru o inimă adevărată! 


luni, 14 septembrie 2015

CULTURĂ – IOAN CHRYSOSTOM – PILDĂ VIE ÎN FILISTINUL NOSTRU PREZENT!

       
 14 Septembrie, anno domini 407 /d.Hr./- adică azi, se împlinesc 1608 ani de la moartea părintelui Omiliilor, Ioan Gură de Aur(1(omilie=predică,  în traducere telegrafică, dar în mare parte improprie! – cred mai degrabă în semnificația de  „lecție, prelegere fundamentală”,  a termenului ). Astăzi, Prima Zi de Școală a unui nou ciclu instructiv-educativ! Coincidență. Coincidență? Nu prea mai cred în asemenea „întâmplări suprapuse”...strict aleatoriu.Pe măsură ce pătrunzi în labirintul semantic , ontologic și  axiologic al textelor, demers coroborat cu o cercetare a vieții  înaltului ierarh, te simți din ce în ce mai mic, mai nevrednic. Fără a exagera, este raportul dintre un titan și un pigmeu! Nu vreau să înțelegeți figura de stil într-o notă peiorativă sau voit filistină. Aș fi greșit interpretat și aș jigni un Sfânt. Ferească Dumnezeu! Doresc doar să subliniez faptul că, de la „alfa” la „omega”, periplul său pe pământ, cu tot ce a încercat, crezut, scris, vorbit, explicat...trăit, este un EXEMPLU pentru oricine acceptă și vrea să dea contur statutului de  o m! Astăzi vorbim de Meritocrație. Avem nevoie de ea pentru a redresa corabia națiunii. Și atunci ce-i mai grăitor decât puterea pildei sale vii, extrem de actuale?!

luni, 31 august 2015

TEATRU ● DOREL – ÎN CONSTRUCȚII, LA CARACAL ● ACCIDENTUL DE MUNCĂ

Sketch umoristic actual

DOREL PE AUTOSTRADA







PERSONAJE:
Ø  MITZI – ANIELA – inspectoare la Inspecția de muncă de la Craiova [ tânără, frumoasă, cu minte mai  puțină, fardată, rujată să se vadă ; fustă mini, decolteu bogat – plictisită, plină de importanța funcției]
Ø  DOREL – cel mai cunoscut personaj din România, de la Tv, Radio, presă scrisă și on-line – puțină minte, figură tâmpă, cu foarte bună părere de sine, fizionomie gen Horațiu Mălăele, când era tânăr și recita „La cules de cucuruze” – [ ghinionistul și tembelul de serviciu, din electricitate, apă și canal, drumuri și autostrăzi , ajuns acum și la ...Caracal în construcția de locuințe].

marți, 25 august 2015

REPORTAJ - NISIPURILE DE AUR - GOLDEN SANDS - BULGARIA - 2015

„Nisipurile de Aur este o destinație litorală de pe coasta Mării Negre din Bulgaria, lângă parcul național Varna. Situată la 17 km nord de centrul orașului Varna, este practic legată de oraș printr-o serie continuă de stațiuni și comunități rezidențiale”./Wikipedia/

luni, 27 iulie 2015

ADDENDA LECTURII – KLAUS IOHANNIS – „PRIMUL PAS” ÎNTRU ADEVĂRURILE ROMÂNIEI

Rândurile de mai jos le-am scris la sfârșitul lunii mai, imediat după apariția celei de-a doua cărți a lui Klaus Iohannis – Primul pas  ,  despre care doream să fac o seamă de consemnări. Nu am publicat nimic atunci pentru că s-ar fi interpretat că vreau să-l „tămâiez” așa cum au făcut-o destul de mulți cameleoni ai tastaturii PC. Nu fac parte din grupul de „aplaudaci” al președintelui. Nu am fost niciodată în „solda” nimănui.  Am simpatizat, la vremea lor, cu Emil Constantinescu și Traian Băsescu și nu vă ascund, că din foarte multe privințe, m-au dezamăgit. Isteria momentului a trecut, așa că acum pot, în liniște,  să vă supun atenției cele ce urmează...

sâmbătă, 23 mai 2015

MIHAI EMINESCU este contemporanul nostru!


Iată un articol publicat de marele nostru poet în periodicul TIMPUL, la… 9 ianuarie 1879, cu titlul „Credem că destul am vorbit…”   

„Cea   mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea  productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oameni ce încurcă două buchii pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică/s.n./.(!)

luni, 18 mai 2015

ACTUAL - SUCULENT - CITEȘTE! - Andrei Pleșu: Aştept să fiu contrazis

Reiau integral textul maestrului. Sigur merită. Dincolo de amuzament, ca subiect de reflecție...
Așadar....

        Aştept să fiu contrazis
 
România e, în multe privinţe, o alcătuire paradoxală.
De aceea e greu sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat. Reuşim lucruri care, în mod normal, nu merg împreună. Reuşim de pildă, constatase deja Titu Maiorescu, să producem forme, pentru care ne lipseşte cu totul fondul. Aşa ceva nu e la îndemâna oricui. Şi ceea ce e spectaculos e că, una peste alta, ţara funcţionează, aşa paradoxală, improbabilă cum este!
Să dăm câteva exemple:
 
Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, aşadar, fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce.
 
O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste.. E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, “sistemul” te omoară.
 
Alt miracol: avem o mare concentrare de “atracţii turistice” şi n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că “străinul” trebuie jumulit.
 
Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici.
 
Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm pâine turcească, fructe şi legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată lumea.
 
Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă.
 
Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă grădinăritul limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria ei, monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri romanţioase suspinuri naţionale, dar primul gând când ne amintim de ţărişoară e s-o delapidăm.
 
Pe măsură ce avem elite mai puţine, dezvoltăm faţă de ele un dispreţ tot mai mare.
 
Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm, suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără credinţă.
 
Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la un moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit.
 
În rezumat, s-ar spune că ori avem evoluţii interminabile, care nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifică prin nici o evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum. Creşterea organică, cu rezultat conştient şi = previzibil, continuitatea, consecvenţa, organizarea, tenacitatea iată virtuţile care ne lipsesc. Dar ne descurcăm noi şi fără…
 
De la Andrei Pleşu citire:
Nici în străinătate nu e totul perfect. Nici vorbă. În Franţa disciplina rutieră e şleampătă, infinit mai rea decât în Germania; portofelul îţi poate fi furat oriunde pe glob; şmecheri şi obraznici se găsesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump şi prost e mereu posibilă; unele locuri sunt murdare; blocuri dizgraţioase s-au construit, mai ales în anii ’60, peste tot; companiile aeriene occidentale oferă servicii mediocre, provoacă întârzieri, nu te scutesc, la o adică, de pierderea bagajelor.
 
Pe scurt, oriunde te-ai afla, poţi întâlni numeroase prilejuri de indispoziţie.
 
La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educaţie, nesimţirea, ilegalitatea, aproximaţia, mă rog, toată ornamentica “milenară” a ţărişoarei ilustrează o tradiţie durabilă.
 
Nu e vorba de accidente, de “din când în când”-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil.
 
Fundalul a ocupat avanscena. Şi e esenţialmente neplăcut. E muşchiulos, vital, indestructibil. Turcii vin şi pleacă, fanarioţii vin şi pleacă, ruşii vin şi pleacă, comuniştii vin şi pleacă. Noi rezistăm fălos, fudul, chefliu şi dârz. Dăm vina pe ei, pe toţi, şi ne vedem de treabă.
 
NATO încearcă să ne organizeze, UE încearcă să ne domesticească. Degeaba.
Apa trece, pietrele rămân, avem şapte vieţi în pieptul de aramă, românul nu piere. Nu moare şi nu se transformă. Se adaptează. Se descurcă.
Ţine cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred că nu ne vom schimba niciodată. Vom continua să stăm în calea tuturor binefacerilor şi noroacelor, fără să luăm decât caimacul de primă instanţă.
 
În rest, vom dospi, somnolenţi, în dulcele borş autohton, cu mici accese de enervare tandră…
 
Străzile vor rămâne mereu betege, pline de gropi şi asfaltate cu gumilastic, autostrăzile, dacă vor exista, vor fi nişte şantiere perpetue, şoferii “profesionişti sau amatori” vor conduce bezmetic, isteric, mitocăneşte.
 
Îşi vor parca maşinile în poarta ta, în curtea ta, în sufletul tău şi, dacă protestezi, te vor înjura exterminator sau vor zâmbi suveran, de la înălţimea limuzinei proprii. Justiţia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urmă de decenţă şi de nobleţe. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare şi trivialitate. Laura Andreşan e doar începutul. Oricine va putea striga în piaţa publică orice despre oricine. “Relaţiile”, pilele, bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi câinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie şi se vor gândi strict la găştile de partid şi la conturile personale.
 
Toate scursurile vor ajunge vedete, toţi derbedeii vor deveni campioni ai dreptăţii. Vom fi sufocaţi de proasta creştere, de incultură, de muzică proastă şi de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ură şi băşcălie. Comunismul va reînvia, roz şi cochet, cu sprijinul unor băieţei de bani (şi idei) gata, semidocţi şi trendy, netrăiţi, iresponsabili, grăbiţi să găsească înainte de a căuta. În schimb, icoanele vor fi evacuate din viaţa publică, în numele unei libertăţi de conştiinţă care nu ştie încă nici ce e libertatea, nici ce e conştiinţa.
 
Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom avansa trudnic printre răgete şi scuipături. Şi vom vota, o dată la patru ani, în funcţie de clubul sportiv care ne place.
 
Cum vedeţi, sunt pesimist. Ba pot, pentru ca să spun, că sunt apocaliptic.
 
Totul a început când, întors la Bucureşti după o vacanţă agitată pe alte meleaguri, am constatat două lucruri: mai întâi că e mai cald decât în restul Europei, mai cald decât la Mediterana şi apoi că singura scară rulantă care urca de la autobuze la ghişeele de control-paşapoarte nu funcţionează. Am urcat gâfâind, cu mireasma patriei în nări.
 
Sunt prea pesimist? Să dea Dumnezeu! De-abia aştept să fiu contrazis.
************************************************************************ 
Ce părere aveți?

duminică, 8 martie 2015

ȚIE – Măicuța mea, Draga mea, Scumpa mea...Iubita mea!


   
 Trebuie să-ți spun tot adevărul. Mă simt ușor pustiit și chiar rușinat. Trebuie să bată ceasul de 8 Martie ca să rotesc iar cârma corăbiei mele, cea a gândurilor, când bune, când rele, când nebune, înspre portul sufletului tău atoate primitor și ocrotitor! Cât e de simplu și totuși cât de miop am putut fi!
Cine sunt? Ce sunt? Ce aș fi?
Nimeni. Nimic.
Dacă... NU AI FI TU!
            Am clădit nu o dată castele în Spania. M-am imaginat artist, vedetă, șef și, pe la vreo treizeci și ceva de ani, am fost chiar Don Qijote de la Mancha. M-am bătut cu morile de vânt deoarece credeam, prostul de mine, că sunt eu și numai eu, buricul pământului!
Oare? Nu. Nu eram, nu sunt nimeni și nimic.
Dacă... NU AI FI TU!
..........................................................................................................................................................................................
            Oh, măicuța mea, Maria-Georgetta, azi nu mai ești fiindcă Dumnezeu a vrut să te preumbli printre stele. Găndul tău bun trece de bariera lumilor și mă trimite la cea căreia cu demnitate i-ai purtat numele: la „Nepătata, Neîntinata , fără prihană Preacurată Fecioară MARIA, a lui Dumnezeu Mireasă, care pe Dumnezeu-Cuvântul cu oamenii, prin preamărită naşterea Sa, l-a unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cereşti a împreunat-o,  ceea ce este nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiţi ajutătoare; gata folositoare celor ce aleargă la EA şi tuturor creştinilor scăpare”... Mă întreb, trezindu-mă ca dintr-un coșmar, în mocirla viciilor noastre actuale,  cu spaiama-n suflet:
Ce am fi fost noi toți?! Dacă... NU AI FI FOST TU, PREACURATĂ, PREAIUBITĂ ȘI PREASCUMPĂ FECIOARĂ MARIA, MĂICUȚA NOASTRĂ A TUTUROR!
..........................................................................................................................................................................................
            Astăzi este 8 Martie. O zi senină cum de mult nu a mai fost. Soarele din ochii tăi e sus pe cer. Acum știu că aș fi un Nimeni și un Nimic.
Dacă... NU M-AI IUBI TU!
            M-ai învățat să conjug verbul „A IUBI” și-mi propun, cu legământ, să-l repet alături  de tine, cu tine, până ce moartea ne va despărți...Știu:
 TRĂIESC ca să  TE IUBESC!
Pentru că TRĂIM ca SĂ NE IUBIM! „FRUMOASA MEA”!


EA - Arhetipul/pentru mine/ iubitei, mamei și bunicii!



Bistrița, 8 Martie 2015                                                                Mircea Seleușan-Bătrânu

joi, 29 ianuarie 2015

CHARLIE HEBDO ȘI LECȚIA SA!

„Chose promise – chose due !” sau Promisiunea făcută promisiune  respectată!

Azi vom iniția, pe larg, discuția despre publicația/publicațiile/ din Franța, așa cum v-am anunțat în urmă cu două săptămâni. În ziua de 14 ianuarie 2015 a apărut la Paris primul număr al revistei CHARLIE HEBDO, după cumplitul măcel întâmplat în redacția cunoscutului  săptămânal  de  satiră, umor, și caricatură, prioritar caricatură/ în sens de  a r t ă (!) (mă gândesc la Ștefan POPA PopaˈS, reputatul artist român, bun prieten cu artiștii de la CHARLIE), nu de simplă guașă gazetărească – cum le place unora să minimalizeze lucrurile(!)/.Carnagiul s-a petrecut cu șapte zile înainte, pe 7 ianuarie 2015 . Cu siguranță această tragedie   a schimbat, sau va schimba radical, concepția de viață și acțiune a milioane de oameni.
La fel ca evenimentele de la 11 septembrie 2001.
V-am promis așadar că vă stau la dispoziție, aici pe blog, cu o prezentare mai detaliată și de ce nu, chiar cu comentarii. Ale dumneavoastră, ale mele. Acum mă țin de cuvânt grație celor două bune prietene, Michèle Parent și  Maïthé Bordet, pot să le numesc: prietenele noastre, ale românilor. Ele iubesc România ! Au făcut și fac foarte multe pentru țara noastră, pentru prietenia Franței cu România, pentru dialogul sincer,  cultural, educațional și artistic  între cele două popoare.
Prima mi-a trimis prin poștă numărul din ziua de 14 ianuarie al lui CHARLIE HEBDO + un exemplar din LE CANARD ENCHAÎNÉ, celebra revistă de satiră și umor, aceeași dată, pentru comparație și pentru a vedea, de pildă, maniera franceză de reflectare a evenimentului.
A doua  m-a ajutat punându-mi la dispoziție copia scanată a mult căutatului periodic, ca să-l puteți răsfoi direct si dumneavoastră.
De aceea, vă rog să-mi permiteți  să încep adresându-mă lor prima dată : 
De tout notre coeur, Merci Michèle Parent - Merci Maïthé Bordet!

vineri, 16 ianuarie 2015

MIHAI EMINESCU - HOMMAGE

                    165 ans de sa date de naissance! C'était hier...Aujourd'hui je tiens à vous offrir les variantes françaises de ses deux merveilleuses créations poétiques:
                  Floare albastra - Fleur bleue  et Atat de frageda... - Tu es si frêle... 

                 Je vous laisse le plaisir de faire vous même la comparaison, tout en écoutant les deux ménestrels +Doina & Ion AldeaTeodorovici