Proză fantastică - V A M P I R U L

                                                                       V a m p i r u l

 E o minune Parcul Castelului de la Arcalia. Încă de pe vremea penultimului conte alcătuirea dendrologică a fost o preocupare constantă. După ce pătrunzi pe sub coroanele bogate ale celor mai interesante specii de brad și molid, umbrela copacului cu lalele și bolta tufelor înalte de dafin de India, de pe Insula Iubirii, te încearcă un dor de ducă și de reverie. Copiii mei o luaseră la vale, spre capătul parcului. Ce veselie, ce bucurie pe capul lor. E ca și când îi scoți armăsarului căpăstrul și-l lași liber. Când vă vorbesc de copii, traduceți vă rog „elevi”. Un argument în plus: ei au fost ultimii elevi din viața mea de dascăl de franceză. Doar că nu le-am spus:„Hai dați-i drumul! Sunteți slobozi, fugiți, faceți tumbe, tot ce vreți!” De undeva îmi ajungea în nări mirosul pătrunzător de enibahar și parfumul de scorțișoară adevărată. Normal, am căzut pe gânduri.

Din vremea coronavirusului covid-19 - Martor activ 60 - din 3 septembrie 2020

Tu cu cine votezi?

Ieri am fost în piața cea mai piață, de la mine din cartier, din capătul străzii Împăratul Traian. De aici aflu știrile adevărate. Întotdeauna ceva trebuie să-mi cumpăr. De cele mai multe ori fructe. Nu cantitate, ci calitate și foarte puțin – după „puterință”. De unde înainte puteam lua 1 kg și chiar 2, acum iau cu „piesa”, 2- hai 3! - de parcă ai zice că le depun la artefactele de la Muzeu. Nu mai critic, nu-s supărat. Mai uit la cer. IL văd și-L aud cum îmi zice „asta ați vrut, asta ați avut”...și dispare râzând. Râd și eu, ce să fac, că doar râsul nu-i pe bani, nu-mi afectează pensia. Ha-ha-ha! E drept, sună un pic cam strâmb...Viorica, gureșa asta de precupeață – mi-a fost elevă, o cunosc de 30 de ani și știu ce-i poate capul! – mă ia la 11 metri scurt: „Ia mai taci domn /Monsieur professeur/ că guvernul vă dă de astăzi 14% în plus!”„Ce pensie babană veți primi!” „Și pentru ce mă rog?”  „Ce ați făcut să meritați așa un cadou țapăn?”

Pe cine crești la sân ? - TABLETA DE DUMINICĂ - 6 septembrie 2020

 Pe cine?

Povestea ne spune că un bătrân i-a deslușit nepoțelului adevărul vieții:

În fiecare dintre noi coexistă 2 lupi. Unul reprezintă  r ă u l : invidia, gelozia, egoismul, ambiția, minciunile. Al doilea lup  este  b i n e l e : pacea, dragostea, speranța, blândețea, loialitatea. Amândoi se luptă, din zori de zi și până în seară, fiecare să-l elimine pe celălalt. Nepoțelul pătruns în adâncul sufletului de cuvintele bunicului se gândi și apoi întrebă:

-  Și care lup va câștiga totuși lupta?

Bătrânul surâse și spuse:

-  Lupul pe care tu l-ai crescut de mic, la sânul tău și-l...hrănești în continuare./Din înțelepciunea nației franceze/.

Ridicați-vă ochii spre EL și reflectați. Doar atât. Doamne ajută! Vă mulțumesc,

Mircea I. Bătrânu

MÂNGÂIEREA - TABLETA DE DUMINICĂ - 30 august 2020

 Mângâierea

Azi e ultima duminică din această vară, ne-vară, an, ne-an și viața nostră, ne-viață. Calculatorul meu e tot la reparat. Ca să mă pot ține de cuvânt și să scriu „tableta”, de mulți dintre voi, foarte așteptată, am recurs la un telefon android și, chiar numai pentru scris, la un laptop, acesta la rândul lui cu amenințarea nerostită că va trece și el la pensie, că s-a săturat de mine și-i ajunge vechimea de peste 11 ani...Ca să vezi unde am ajuns cu democrația!

Inițial doream să scriu despre „Ocrotire”, dar văzând ce se întâmplă în jurul nostru cred că-i mai oportun să vorbim de „Mângâiere”.

LUMINA - TABLETA DE DUMINICĂ - 23 august 2020

LUMINA

Noi trăim în penumbră, nu în lumină plină. Lumina profundă, albă de te dor ochii, este doar a LUI. Această baie de „laser” a fost cea a Înălțării SALE. Mai e apanajul sfinților și arhanghelilor SĂI. Pentru noi, cei mulți, scăldarea în baia de soare plin, din luna lui cuptor, să zicem, rămâne un deziderat greu de atins. Pentru majoritatea noastră e doar „mălaiul la care visează orice pasăre!”, imposibil de atins în viața obișnuită, pe planeta Terra.

În Cartea Sfântă, de Paști, suntem invitați să luăm LUMINĂ – L u m i n a Învierii, Lumina ce ne va călăuzi pe drumul drept, ca o lanternă cu baterie foarte bună, tot anul. Ne va feri să nu cădem în gropi, ori în te miri ce alte capcane. Dacă te duci în acea unică noapte și iei formal lumină de la Părintele, sau de la alt credincios, mai aproape de sursă, participând doar fizic la ritual – cum să zic? Ca un „zombi” – atunci mai bine stai acasă. Știu precis că l u m i n a nu te va ajuta. Din contră, aproape sigur vei face vreo prostie de care s-ar putea să-ți pară rău mai târziu.

Dar întunericul? Ce facem cu acesta. Eu personal am avut momente foarte triste și grele când aveam senzația că mă sufocă. Mi se părea că aveam legate de picioare niște pietre enorme de moară. Aghiuță nu „culcă-te”! Îl auzeam cum mă împinge, cu glas mieros la renunțare, la abandonarea luptei, mă cheamă la căderea în neant, ca să mă pierd cu totul.Oh! ce dificil e să-i scapi din gheare! Mă ia cu răcoare pe șira spinării...Cum scapi? Numai recurgând din tot sufletul la LUMINA RUGĂCIUNII! La PUTEREA SA MIRACULOASĂ!

Este singura noastră salvare, dragii mei prieteni, dragele mele prietene, nu vorbesc să mă aflu în treabă și nici să fac pe nebunul. Altă cale de scăpare nu există!

Noi trăim în penumbră, nu în lumină plină...într-o INTERSECȚIE. Dacă ne rugăm cum trebuie, simplu, la obiect, o vom apuca în sus, spre LUMINĂ. Dacă îl ascultăm pe Aghiuță, care ne șoptește tandru, ca o cocotă de la „Cocoșul roșu”...„lasă, hai mai ia un whisky, pipăie-i nurii fătucă-i! Dă-i în pitpalaci pe ceilalți, tu ține-o tot înainte cu partidul și fă-ți mâna greblă (ha-ha-ha! mai ai un bobârnac să dai în bugetul țărișoarei și vei ajunge miliardar!!! Cine-i ca tine, hai?!) o luăm la vale și penumbra se transformă în întuneric absolut, cu un miros puternic de pucioasă, de catran ars! Când vei ajunge pe buza cazanului cu smoală e...prea târziu!

Priviți așadar cu încredere spre LUMINĂ. Repet, în l u m i n ă plină stau numai cei chemați, cei aleși/ suita LUI, sfinții, îngerii, arhanghelii/ și mi se pare chiar corect, gândindu-mă la păcatele săvârșite de către noi, mirenii. Dar nimeni nu ne va opri să stăm pe „terasă”, sau în camera cea mai luminoasă, cea de la drum. Nu?

De cine depinde? Vă întreb.

Să aveți parte de o săptămână bună, cu sănătate și împliniri frumoase. Doamne ajută!

Al vostru prieten,

Mircea I. Bătrânu 

MARIA = MAMA - TABLETA DE DUMINICĂ – din 16 august 2020

 MARIA = MAMA

Firesc ar fi fost să scriu și ieri o Tabletă. Nu am făcut-o deoarece nu am vrut să vă supun „torturii” cititului pe foarte mulți dintre voi. (Fac aici o scurtă paranteză și vă previn din pură dragoste socială, că scrisul și cititul reprezintă o chestiune de autodisciplină zilnică, la fel ca mișcarea, „faceți mișcare 30 de minute pe zi!” - spune prea bine o reclamă la Tv; dacă nu vreți să vă transformați în niște amărâți de „zombi” citiți zilnic măcar o pagină A4 de text scris, nu doar vizualizat ci, cu răbdare, parcurs tot și înțeles!). Foarte selectiv, iată ce scriam în 14 august 2016, enunț actual și acum: 

DISTANȚA - TABLETA DE DUMINICĂ – din 9 august 2020

 DISTANȚA

Cât de banal pare cuvântul acesta. Nu e. Nu e nici pe departe așa. Vreau să-l vedem astăzi din două unghiuri de perspectivă.

1. Suntem oameni supuși păcatului și greșelii. Din starea de smerenie putem sări drept în haina mândriei absurde și aparent superioară celorlalți. „Cine-i ca noi?; Câți ca noi?!” O spunem în gând, apoi când ajungem ca oala cu lapte, gata de a da în foc, strigăm, plini de emfază să ne audă toți, dacă se poate tot mapamondul. Ne așezăm posteriorul pe perne moi și ne expunem fizicul în Armani. Călătorim numai cu Jaguar, BMW, Rolls Royce, sau Mercedes. Urcăm, tot urcăm pe scara socială...Între EL și noi se cască o prăpastie. D i s t a n ț a impusă de orgoliul nostru nemăsurat e tot mai mare. DUMNEZEU nu te bate cu bățul, nici nu-ți face ție anume, rău. În galopul tău prostesc spre înălțimi, greșești și odată calci în gol...Cazi, tot cazi până dai cu pocnet de pământ. Cu cât ai ajuns mai sus cu atât căderea e mai lungă și izbitura mai dureroasă... Și Dumnezeu e acolo. E gata din nou să te ajute și te va ajuta dacă d i s t a n ț a dispare complet și tu vei spune smerit și cu glas pios „Doamne iartă-mă! Iartă-mă Doamne că am greșit! Nu mai fac!”