ADDENDA LECTURII - «Cultura tradițională imaterială»...Sărbătorile devenirii noastre reflectate în MUNCI ȘI ZILE

583 de pagini !

● Vasile V. Filip și Menuț Maximinian - Cultura tradițională imaterială românească din Bistrița-Năsăud - volumul II - Sărbătorile ciclului social și calendaristic sau Munci și Zile în Ținutul Bistriței și Năsăudului - Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015 ●. Este impresionant ca realizare și acest al doilea volum al proiectului „Cultura tradițională imaterială a românilor din județul Bistrița-Năsăud”. Autorii - Vasile V. Filip și Menuț Maximinian - se țin de cuvânt și respectă întru-totul planul inițial stabilit pentru materializarea acestei inedite trilogii științifice: „Riturile... trecerii” vol. I, „Munci și zile ” vol.II și să sperăm că va urma, mai ușor și mai degrabă, vol.III - „Literatura populară”/poezia, proza și paremiologia/bistrițeană și năsăudeană.

 De admirat și de aplaudat demersul lor științific! Insist pe această latură a muncii celor doi deoarece, fără a subestima pe nimeni, aici nu e vorba de un roman-fluviu, unde nu contează veridicitatea faptelor narate ci frumusețea ficțiunii, curgerea ei pe zeci și sute de pagini, importantă fiind măiestria narativă a scriitorului.

Proză scurtă - Minunea de la Reims

Prin anii ’90, când iarna era încă iarnă, ajunul Căciunului mă prinsese tocmai în Franța, la Reims. Se însera. Noaptea ce se întrețesea, ușor, ușor, cu fulgii de zăpadă, cobora peste piața din fața catedralei luminată feeric, răsunând de cântece, colinde de bucurie - binecunoscutele „Cantiques, chansons de Noël”. Se prevestea cel mai frumos și înălțător moment al anului: Nașterea Mântuitorului nostru Isus Hristos! Veselie, mare veselie. Sufletul meu însă nu era împăcat. Mi se întâmpla pentru prima dată să nu fiu de Crăciun acasă, în România, cu ai mei, cu ai noștri. Îmi lipsea atmosfera. Îmi lipseau toți. „Fie pâinea cât de rea/Tot mai bună este, /când o știi din (și ești de fapt în) țara ta!”. Mă podidea un val de tristețe. Nu vroiam însă să-l las să se vadă pe față și în voce. Nu ar fi dat bine și nici nu ar fi fost frumos. Gazdele noastre, oficialii francezi s-au purtat impecabil. Mi-am spus atunci în gând că acela trebuia să fie ultimul Crăciun petrecut în străini. Așa a fost până acum și așa sper să și rămână.