Duminică, 29
noiembrie 2015 în Sala Polivalentă clujeană s-a întâmplat marele eveniment:
Întâlnirea melomanilor din inima Transilvaniei cu reputatul tenor José Carreras. Nu e nevoie de nicio
prezentare specială. În lumea asta mare au existat, la finele secolului XX și
acest fragil început de secol XXI, 3/trei/Mari Tenori(!): Luciano Pavarotti, Placido Domingo și José Carreras. Din păcate, primul le cântă acum îngerilor, al
doilea la 74 de ani, s-a retras din activitatea concertistică pe caz de boală.
Singurul încă pe scenă, pentru un ultim turneu de adio a mai rămas José Carreras.
Iubesc muzica. De
mic am crescut cu discurile simfonice și de operă ale tatălui meu. Cred sincer
că omul fără muzică e lipsit de suflet și implicit de iubire. Dacă ar fi după
mine, aș introduce obligatoriu „minutul de audiție muzicală” în toate locurile
de muncă. Cu siguranță ar fi mai puțini oameni nervoși, mai puține corăbii înecate
și mult mai multe probleme rezolvate, cu zâmbetul pe buze.
Din septembrie am
început să mă preocup de biletul la acest spectacol. Defel ieftin, important
însă, ținând cont de valoarea mondială a
artistului.
Nu, nu-mi pare rău
de banii dați. L-am văzut live pe José
Carreras pe scena din capitala culturală a Transilvaniei. Prestația a fost
cinstită și la obiect. Spectacolul a ținut 2 ore și 15 minute, cu tot cu pauză
și 2 bisuri. Aș spune că a fost chiar „ovreiește”: atâția lei = atâta
spectacol, nici o centimă sau notă în plus!
Dar mai bine să
încep cu câteva constatări pozitive. Sala Polivalentă din Cluj Napoca arată
bine. Este încăpătoare. Este frumoasă și bine realizată/poate puțin prea îngust
spațiul dintre rânduri - după o oră nu-ți mai simți genunchii!/Nu are acustică
dar sonorizarea e rezonabilă, grație inginerilor de sunet. Se aude tot, cum
trebuie. Am fost aproximativ 7000 de spectatori în sală, după cum mi-a spus o
plasatoare. Este o performanță demnă de subliniat. Nu mi-aș fi putut imagina că
opera are atât de mulți fani în această parte de țară! E un fapt îmbucurător
vizavi de ștacheta orizontului cultural al societății transilvane. Gradul de
cultură evidențiat prin muzică este cel mai cinstit barometru al evoluției demografice
a zonei. Clujul rămâne Cluj! No comment...
Filarmonica de stat
„Transilvania” a fost la înălțime, răspunzând la toate pretențiile maestrului
și interpretând ca-n zi de sărbătoare Uvertura lui Strauss, Waltz 2 de Shostakovich,
sau La Boda de Luis Alonso - Intermezzo de Gabriel Gimenez , sub bagheta spaniolului David Gimenez, nepotul lui José
Carreras. O mențiune pozitivă merită și tânăra soprană ucraineană Nataliya
Kovalova, de la Opera din Düsseldorf care s-a străduit să-l secondeze cât mai
bine pe marele artist, făcând chiar un tur de forță în recitativul în catalană
din fragmentul „Duo y Jota” de Caballero. In plus, a dinamizat sala prin „ceardașul”
binecunoscut al lui Kalman - „Heia! Heia!”, culegând ropote de aplauze.
Ajungem în fine la
ceea ce de fapt m-a și ne-a nemulțumit, mă refer, fără să mă înșel, la marea
majoritate a spectatorilor prezenți duminică la întîlnirea de excepție cu José
Carreras. Îi cunoșteam repertoriul. Știam de piesele care l-au consacrat. Le-a cântat,
le cântă dumnezeiește: „Granada”, „En Aranjuez con tu Amor”(1, „Nessun
dorma”, „Amigos para siempre”, ariile celebre din operele lui Verdi, Puccini,
celebrele canțonete napoletane ș.a.m.d. Spre stupefacția generală: nimic din toate acestea! Mă surprinde.
Să nu i se fi spus că la Cluj Napoca va concerta în fața unui numeros public de
cunoscători ai genului?! Nu vreau să minimalizez niciun compozitor sau lied din
program. Dar, după acribia ce a caracterizat întreaga seară - 5 piese cântate
în prima parte / pauză 20 de minute!/ 5 într-a doua, plus 4 cântece
interpretate de Nataliya Kovalova și 3 intervenții orchestrale - ar fi fost
firesc ca măcar bisurile să fie mai multe și mai consistente. Nu doar „Guitarra
romana” și Traviata cu binecunoscuta arie „Brindisi”...și gata!
Tot ceea ce a
cântat José Carreras a fost corect, a
fost foarte bine interpretat. Nu au fost însă partituri de mare
amplitudine muzicală și sentimentală, de
talia celor enumerate mai sus. Cine e vinovat? Cred că organizatorii. Nu pot să
fiu de acord cu bla-bla-ul că „a
venit cu piese noi”. E știut faptul că nimeni nu se joacă cu repertoriul. Cu
atât mai puțin un mare artist! Să nu uităm că numai seara de la Cluj a însemnat
o încasare de aproximativ 300 000 de euro! Or, nu va supărați, la așa sumă ar
fi trebuit să cânte ceea ce aștepta de
la el publicul!
Fie nu a știut -
sincer vreau să cred această variantă. Semn că organizatorii erau preocupați
doar de bani și nu-i mai interesa și ce anume cântă artistul...Sau, mai grav
oamenii aceștia nu se pricep deloc la muzică și pleacă de la premisa „ să vină
invitatul și totul va fi bine”(!).
Fie José Carreras
ajuns la 68 de ani, nu mai poate susține un repertoriu atât de solicitant. Nu-i
mai permite sănătatea. Se poate. Atunci mi-ar plăcea ca adevărul să fie făcut
public de la bun început fără să ne mai facem iluzii deșarte. Nimeni nu s-ar
supăra. Din contră!
Închei cu
satisfacția că l-am văzut cântând, poate pentru ultima oară în viață, pe
maestrul José Carreras! Nu-i puțin lucru. În ceea ce-i privește pe viitorii
organizatori de spectacole, le-aș sugera să țină cont de faptul că publicul de
aici, de pe malurile Someșului, este unul avizat și nu acceptă oricum și orice,
mai ales că asemenea evenimente au loc rar și pot fi pregătite, din vreme, așa
cum se cuvine.
-------------------------------------------------------------------------------------
1) Iată o excelentă
ilustrare:
En Aranjuez con tu Amor,
https://www.youtube.com/watch?v=w7zGsojS_R8
Mircea Seleușan-Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu