( Înainte de a citi puținele rânduri de mai jos, vă rog să faceți o plimbare până în Parc, să le vedeți pe veverițe și cușca lor de „aur”.După aceea, nu știu dacă proza mea mai este și pentru voi atâta de...fantastică. Veverița= agilitate, dinamică a corpului și zbor; joacă și alint...„FREE for ever” - /dintotdeauna și/„ pentru totdeauna LIBER”!)
***
- Pe mine mă cheamă TOP. Bună ziua - zise cu timiditate domnul veverițu, din poză.
- Pe mine mă cheamă TOPPA - adăugă domnișoara veveriță, mai curajoasă, din poza a doua.
Vă salut cu milă, săracilor, oameni lipsiți de l i b e r t a t e. Eu sunt mai vorbăreață - fuga stânga, fuga dreapta - aceasta nu înseamnă că vă spun prostii. Știu că fotograful acesta ce se tot învârte pe aici înțelege ce vorbim noi. Profit de ocazie să vă transmit, prin el, câte ceva din experiența noastră. Ce gândim, cum trăim și ce am vrea să facem. Noi am văzut lumina zilei în „ferma de veverițe”. Noi suntem liberi aici în cușcă. Libertatea noastră e tot timpul apărată de o plasă de sârmă. Oamenii, bieții, nu au voie să intre! Și la Fermă și aici există unul mai mare. Toți îi spun „șefu” și se tem de el. Fals. E un individ de treabă. El ne apără de oameni! „Sunt răi și ai dracului!” - zice el de fiecare dată când vine, cam odată pe săptămână. Avem doi îngrijitori. Unul tânăr și altul bătrân. Cel tânăr, simt eu, s-ar juca un pic cu noi. Cel bătrân nu-l lasă. „Ce vrei să le scapi afară,nebunule? Vrei să ne omoare Șefu?!” Săracii! Ei nu știu că noi știm...Da, da. La Fermă am povestit cu unchiul Pit. El era bătrân și știa, din vorbă în vorbă, că oamenii, în realitate, nu sunt liberi. Trăiesc în lagăre mari unde nu fac ce vor ci numai ce trebuie, ce li se ordonă. Noi avem un șef dar ei au mult mai mulți! Ei nu știu ce înseamnă libertatea...De aceea e atâta pază! Nu au voie să intre la noi pentru că s-ar obișnui cu binele! Zicea unchiul Pit că „binele” e periculos. După ce-l ai nu vrei să-l mai dai și altora!