Pustiul
de Bine
Ne-au
potopit necazurile și neajunsurile. Tot umblând pe la cabinete medicale,
policlinici și spitale mi-a fost la îndemână să constat că din 10 români 7,
dacă nu chiar 8(!) au și probleme de sănătate, mai mari sau mai mici. E
întristător. Îmi aduc bine aminte că pe vremea lui Ceaușescu, deși galantarele
de la prăvălii erau mai mult goale, alimentele erau pe sponci, totuși bolile
nu-și făceau de cap. Ah, în plus, să nu uit de „cremenalul” de SARS-CoV-2, „guvidul-19”,cum l-am poreclit
eu. Vedeți cât de alarmant a crescut, de la zi la zi, numărul celor loviți pe
nepusă masă de „esesistul” ăsta de virus?!
Oare ce ne-a
salvat atunci, prin anii 65-70, de epidemia de scarlatină? Oare azi, ce ne
salvează, în situațiile limită, aproape fără ieșire? Simplu. E un singur
răspuns:
OMENIA!
Vorba mamei
mele:
„Fă mă
copile un...pustiu de bine! Nu aștepta să ți se întoarcă, că nu de aia-l faci.
Fă-l că trebuie! Nu poți să stai să te uiți cum omul se stinge de necaz și în
nevoi, că te bate Dumnezeu, mă auzi!” Biata de ea, mult timp nu am înțeles de
ce, de Paști, sau Crăciun făcea 2 cozonaci în plus și prăjea din borcan mai
multă carne de porc...Tata se enerva, mai să o bată. Ea își vedea de ale ei. Le
punea în sacoșa de piață, cea mai mare și mă lua cu ea să o car că nu mai putea
de spate și mergeam la 3-4 familii necăjite de la capătul Sighișoarei, cum te
duceai la Apold. Mulți copii, toți săreau pe ea. Îi spuneau Bunica.
Descopeream și eu surprins că avea în
buzunare tot felul de bomboane cu mentă, sau cu lapte, de care nici mie,
favoritul ei, eu fiind cel mai mic, nu-mi spusese nimic. Invidie de copil! După
ce terminam, ne întorceam acasă veseli amândoi, cântând „eu sunt pionier, am
cravata mea și mă mândresc cu ea!” Parcă nici spatele nu o mai durea și era
fericită. Se citea asta pe fața ei.
Dragii mei,
de scarlatină atunci, de „guvidul-19” acum, nu Ceaușescu, nu stăpânirea ne-a
scăpat sau ne va scăpa, ci o a m e n i i
adevărați, d o c t o r i i, a s i s t e
n ț i i, tot personalul medical, care pun suflet și omenie în tot ceea ce
întreprind; v o l u n t a r i i care fac ce făceam eu cu mama acum aproape 70 de ani. Asta se cheamă un p u s t i u
de b i n e. Faceți-l dacă puteți
și veți vedea ce veseli și fericiți vă veți simți...Pst, nu spuneți la nimeni!
E secretul nostru de care sigur știe numai EL.
Mircea I.
Bătrânu
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu