—Come on Guys, it's show time! Hai copii,
la treabă!
Ne-am aruncat efectiv în scenă. Noi cu
lasourile, ocupam primul rând. Intenționat am folosit pasul apăsat, zguduitor,
cel al omului de Neanderthal. Omul primar, cea mai bună oglindă a instinctului
atavic. Testosteronul și Estrogenul își dăduseră mâna, chemarea rutului care
plutea în aerul încărcat de dorințe, se traducea în temperatura din ce în ce
mai ridicată a publicului. Se auzea câte un oftat, un scrâșnit din dinții strânși
ca într-o menghină, un sunet de rochie ruptă și un pârâit amenințător de
ciorapi deșirați. Ce presiune! Ce electricitate! Mii de volți, zeci de mii de
volți!
Lasourile au zburat
scurt prin aer, s-au încolăcit ca la comandă după fiecare „pradă” capturată și
în strigăte de victorie, am trecut la un pas avântat, pe ritmurile din ce în ce
mai alerte ale „Dansului Săbiilor”...Era ceva din altă lume. După moaca uimită,
gurile uitate căscate, ale celor din primele rânduri, mi-am dat seama că
momentul nostru devenise o secvență de artă atemporală, de maximă intensitate.
Exprimam ceea ce se gândea și vedea live, pentru prima oară în viața lor.
Lăsasem carnalul din noi să-și facă de cap, ca într-un vis de care ți-e frică
să-ți aduci aminte a doua zi deoarece s-ar putea chiar să-l aplici deși știi că
va călca totul în picioare: moralitate, etică, educație, etichetă ș.a., toate
chestiile preconcepute ce ne otrăveau și ne otrăvesc viața. Nu m-am oprit din
dans.
— Haida-hai, măi fată! Hai!
I-am sfâșiat sacul Lygiei. I-am smuls
agrafele de la mijloc și i-am tras peste cap tot „ambalajul”.
Rapid!
Brusc!
A rămas în costumul Evei. Mint. Să-mi fie
rușine!
Mai păstrase totuși pe ea doar cele două
șnurulețe negre. Cel de jos, marcând ca și semnele de circulație, direcția pe
unde o apuci spre poarta plăcerilor absolute și cel de-al doilea șnur, cel de
sus, care-i ridicase bustul, aflat deja la etajul 1 și mai sus și parcă tot mai
sus.
Valy mă dezbrăcase între timp, Aly pe Clau,
acesta pe Valy și după aceea, toți, toată trupa, până la ultimul rând din
fundalul scenei...deveniserăm un mănunchi de trupuri goale luxuriante, cu niște
șnururi mai mult pentru demarcația simplă, între două emisfere - sus și jos,
noapte și zi - trasate pare-se de un pictor avangardist ca simplu amuzament, o
linie de hiat dintre umbră și lumină.
Trebuie să recunosc că mi-a ieșit perfect
regia. Tehnicianul de la lumini, s-a autodepășit. Muzica și-a îndeplinit
minunat rolul mobilizator. Restul? A
fost doar instinctul nostru, armăsarul și iapa din poveste, lăsați larg din
hățuri, ca să hălăduiască în voie peste dealurile și munții din noi, exprimând
liber ceea ce ne frământă, fără vreo spaimă de refulare, nepermisă, vezi
Doamne.
—Asta e de fapt a r t a, My dear Teacher!
Ne sufocă conveniențele și încercăm să
fugim de conivențe. În momentul când îți impui: „gata cu încorsetările!” și
traduci totul în acțiune, fără grabă, sau fără vreun ralanti impus de o
nenorocită de auto-cenzură, rutul devine rut, îmbrățișarea, îmbrățișare și
sărutul, sărut - adică a r t ă. Ce spuneam? Uită-te, de pildă, la Rodin,
la Brâncuși, sau la Chagall și ai să înțelegi.
— Pătrunde-mă! Te rog, nu mai pot! Intră
odată în mine!
Mi-a strigat la ureche Lygia disperată, eu
fiind îngropat cu totul în Subcarpații ei, cu iz de rododendron, busuioc și
iasomie, după ce mica și scumpa ticăloasă mi se încolăcise ca o ventuză, peste
mijloc.
Tremura din cap până-n picioare. De abia mai
putea respira.
Vezi tu Teacher, aceasta a fost prima
surpriză. Nu interpretam mecanic un ritm oarecare, ca niște artiști buni, veniți
să-și justifice doar onorariul. Mizasem pe faptul că nu suntem roboți. Iar noi,
latinii, într-o atare situație, suntem chiar foarte, foarte departe de așa
ceva, deoarece sângele fierbe, ne clocotește în vene. Testosteronul și
estrogenul, întâlnindu-se, mai bine zis, ciocnindu-se, dau pe dinafară...până
la epuizare.
Muzica era acum orientală, lascivă și
îmbietoare, anume gândită ca suport la cea de-a doua surpriză:
— Totul până la capăt! Până la capăt Guys!
Nu-i așa copii?! Răspunsul era deja dat prin acțiunile lor hotărâte.
— Da scumpa mea - m-am întors și i-am
răspuns Lygiei. Da! De ce nu?
Rețin numai că i-am trecut hotărât pragul. Pofticios
și curios, ca orice bărbat chemat urgent, într-o treabă tainică. Am pătruns
încet, tiptil, fără să mai bat la ușă, în antreu și apoi în cămara dinainte. De
acolo a început uitarea de sine. Doamne, nu am cuvinte și nici nu stau să le
caut. E cel mai frumos și grozav cadou pe care ni l-ai făcut nouă, oamenilor! A
țipat ea, prelung, am scos eu un strigăt hăulit de luptă și taifunul din noi
s-a dezlănțuit ca apa unui lac de munte căruia i s-a spart barajul și a scăpat
în fine la vale, pe răzorul abrupt dintre stânci.
Toți ceilalți din scenă, conform celor
stabilite, m-au imitat, care cu cine a vrut și a putut. A fost, fără să mă laud
Teacher, un moment unic, de basm. Sexul, sex cheamă și-l așteaptă! Știi, când
arunci o piatră în apă, se produc acele cercuri concentrice...Tot așa s-a
întâmplat la momentul respectiv și acolo, în saloanele hotelului. Brusc fiecare
a început să aibă treabă cu cel, cea de lângă el, ea. Spectatorii deveniseră,
la rândul lor actori. Exact cum intuisem și inițiasem. Pare ireal ce povestesc,
dar să știi că pofta, pofta se vedea în aerul, parcă mai rarefiat de deasupra,
ca o auroră boreală. Urletele, chiotele, strigătele se linișteau pe măsură ce
fiecare își consuma „à l' aise”, în toată voia, actul său sexual. Ca după un
cutremur, s-a mai auzit, la minute bune distanță, câte o „replică”...de
împlinire: „ah! Of! uuf!” „da, daa, da!” Ce bucurie! Toți
trăiau și făceau sex. După pofta inimii! Ha-ha-ha! O sală întreagă cu lume,
cotată ca cea mai rafinată din acea parte a globului. Chemarea Omului
de Neanderthal a fost mai puternică decât eticheta absurdă impusă de
sperjurul unei false moralități. Vulgul a învins! Da, Teacher, da! Să mai
terminăm cu minciunile puritanilor. E prea multă falsitate în jur și de aceea
am ajuns unde am ajuns.
— Gata! Am strigat ușor doar pentru cei din
scenă. Fiecare a transmis mai departe.
M-am oprit. I-am chemat pe Valy și Clau să o
termine pe Lygia pe care chiar și-o doreau. Nu urmăream să fac pe nebunul că
sigur ar fi aflat Julieta și m-ar fi împușcat. Ce să mai zic de Arghi care
stătea ca mașina poliției cu girofarul pornit, după mine. M-am uitat în jur,
căutându-i pe prinți. Erau bine. Se giugiuleau cu Aly și cu doi balerini din
Kiev, imberbi, cu mină de copil. M-am dus la ei și conform promisiunii le-am
dat și lor un pic de satisfacție sexuală. Prinții erau chiar de treabă și
foarte sexoși.
Finalul a fost o nebunie. La semnalul meu,
muzica a devenit mai dinamică. Clar-obscurul de pe scenă, verdele acela
sidefiu, un smarald închis, foarte închis la culoare, ne-a permis să ne
aruncăm, unii peste alții, băieți, fete, claie peste grămadă, în toate pozițiile,
dintre cele mai inimaginabile, alcătuind
din trupurile noastre transpirate și lucitoare, o piramidă a tuturor
plăcerilor. Lumina a trecut la un roșu, din ce în ce mai intens și, la final,
pentru o secundă plină, a ajuns chiar albă, ca de studio foto.
Stop-cadru de 5 secunde!
Ce părere aveți fetelor?!
RăspundețiȘtergere