luni, 3 august 2020

PENTRU TOȚI FANII ȘI FANELE LUI J U A N I T O - VECHI ȘI NOI - În PREMIERĂ ABSOLUTĂ - o secvență FORTE din romanul în lucru - JULIETA!

VĂ MULȚUMESC DIN SUFLET pentru cele peste 13.000 de vizualizări ale textelor, fragmentelor din JULIETA - Femeia Magnifică - volumul II al trilogiei SECRETELE LUI JUANITO... Este o mare încurajare! Mă ajută efectiv să continui să scriu. Simt că veți aștepta cu multă nerăbdare romanul. MĂ BUCUR! VĂ MULȚUMESC!
E clar că vă place SEXUL! Mă bucur că ați învățat că acesta este tot ce poate fi mai frumos în viață! Se situează dincolo de atribuțiile familiale, sociale, profesionale, patriotice și morale. Nici una nu trebuie nici încălcată dar nici excedată! Lăsați-i pe pudibonzi în plata Domnului și voi trăiți-vă viața, fără exces, excese, dar PROFUND și ADEVĂRAT! O să-mi mulțumiți!
Iată așadar, numai pentru FANE și FANI un extras „fierbinte” din cele mai proaspete pagini din laboratorul meu de lucru...

*** 

...A început recitalul tobelor. Semn clar că noi urmam.

Come on Guys, it's show time! Hai copii, la treabă!

Ne-am aruncat efectiv în scenă. Noi cu lasourile, ocupam primul rând. Intenționat am folosit pasul apăsat, zguduitor, cel al omului de Neanderthal. Omul primar, cea mai bună oglindă a instinctului atavic. Testosteronul și Estrogenul își dăduseră mâna, chemarea rutului care plutea în aerul încărcat de dorințe, se traducea în temperatura din ce în ce mai ridicată a publicului. Se auzea câte un oftat, un scrâșnit din dinții strânși ca într-o menghină, un sunet de rochie ruptă și un pârâit amenințător de ciorapi deșirați. Ce presiune! Ce electricitate! Mii de volți, zeci de mii de volți!

     Lasourile au zburat scurt prin aer, s-au încolăcit ca la comandă după fiecare „pradă” capturată și în strigăte de victorie, am trecut la un pas avântat, pe ritmurile din ce în ce mai alerte ale „Dansului Săbiilor”...Era ceva din altă lume. După moaca uimită, gurile uitate căscate, ale celor din primele rânduri, mi-am dat seama că momentul nostru devenise o secvență de artă atemporală, de maximă intensitate. Exprimam ceea ce se gândea și vedea live, pentru prima oară în viața lor. Lăsasem carnalul din noi să-și facă de cap, ca într-un vis de care ți-e frică să-ți aduci aminte a doua zi deoarece s-ar putea chiar să-l aplici deși știi că va călca totul în picioare: moralitate, etică, educație, etichetă ș.a., toate chestiile preconcepute ce ne otrăveau și ne otrăvesc viața. Nu m-am oprit din dans.

— Haida-hai, măi fată! Hai!

I-am sfâșiat sacul Lygiei. I-am smuls agrafele de la mijloc și i-am tras peste cap tot „ambalajul”.

Rapid!

Brusc!

A rămas în costumul Evei. Mint. Să-mi fie rușine!

Mai păstrase totuși pe ea doar cele două șnurulețe negre. Cel de jos, marcând ca și semnele de circulație, direcția pe unde o apuci spre poarta plăcerilor absolute și cel de-al doilea șnur, cel de sus, care-i ridicase bustul, aflat deja la etajul 1 și mai sus și parcă tot mai sus.

Valy mă dezbrăcase între timp, Aly pe Clau, acesta pe Valy și după aceea, toți, toată trupa, până la ultimul rând din fundalul scenei...deveniserăm un mănunchi de trupuri goale luxuriante, cu niște șnururi mai mult pentru demarcația simplă, între două emisfere - sus și jos, noapte și zi - trasate pare-se de un pictor avangardist ca simplu amuzament, o linie de hiat dintre umbră și lumină.

Trebuie să recunosc că mi-a ieșit perfect regia. Tehnicianul de la lumini,  s-a autodepășit. Muzica și-a îndeplinit minunat rolul mobilizator. Restul?  A fost doar instinctul nostru, armăsarul și iapa din poveste, lăsați larg din hățuri, ca să hălăduiască în voie peste dealurile și munții din noi, exprimând liber ceea ce ne frământă, fără vreo spaimă de refulare, nepermisă, vezi Doamne.

—Asta e de fapt  a r t a,  My dear Teacher!

 Ne sufocă conveniențele și încercăm să fugim de conivențe. În momentul când îți impui: „gata cu încorsetările!” și traduci totul în acțiune, fără grabă, sau fără vreun ralanti impus de o nenorocită de auto-cenzură, rutul devine rut, îmbrățișarea, îmbrățișare și sărutul, sărut - adică  a r t ă. Ce spuneam? Uită-te, de pildă, la Rodin, la Brâncuși, sau la Chagall și ai să înțelegi.

— Pătrunde-mă! Te rog, nu mai pot! Intră odată în mine!

Mi-a strigat la ureche Lygia disperată, eu fiind îngropat cu totul în Subcarpații ei, cu iz de rododendron, busuioc și iasomie, după ce mica și scumpa ticăloasă mi se încolăcise ca o ventuză, peste mijloc.

Tremura din cap până-n picioare. De abia mai putea respira.

Vezi tu Teacher, aceasta a fost prima surpriză. Nu interpretam mecanic un ritm oarecare, ca niște artiști buni, veniți să-și justifice doar onorariul. Mizasem pe faptul că nu suntem roboți. Iar noi, latinii, într-o atare situație, suntem chiar foarte, foarte departe de așa ceva, deoarece sângele fierbe, ne clocotește în vene. Testosteronul și estrogenul, întâlnindu-se, mai bine zis, ciocnindu-se, dau pe dinafară...până la epuizare.

Muzica era acum orientală, lascivă și îmbietoare, anume gândită ca suport la cea de-a doua surpriză:

— Totul până la capăt! Până la capăt Guys! Nu-i așa copii?! Răspunsul era deja dat prin acțiunile lor hotărâte.

— Da scumpa mea - m-am întors și i-am răspuns Lygiei. Da! De ce nu?

Rețin numai că i-am trecut hotărât pragul. Pofticios și curios, ca orice bărbat chemat urgent, într-o treabă tainică. Am pătruns încet, tiptil, fără să mai bat la ușă, în antreu și apoi în cămara dinainte. De acolo a început uitarea de sine. Doamne, nu am cuvinte și nici nu stau să le caut. E cel mai frumos și grozav cadou pe care ni l-ai făcut nouă, oamenilor! A țipat ea, prelung, am scos eu un strigăt hăulit de luptă și taifunul din noi s-a dezlănțuit ca apa unui lac de munte căruia i s-a spart barajul și a scăpat în fine la vale, pe răzorul abrupt dintre stânci.

Toți ceilalți din scenă, conform celor stabilite, m-au imitat, care cu cine a vrut și a putut. A fost, fără să mă laud Teacher, un moment unic, de basm. Sexul, sex cheamă și-l așteaptă! Știi, când arunci o piatră în apă, se produc acele cercuri concentrice...Tot așa s-a întâmplat la momentul respectiv și acolo, în saloanele hotelului. Brusc fiecare a început să aibă treabă cu cel, cea de lângă el, ea. Spectatorii deveniseră, la rândul lor actori. Exact cum intuisem și inițiasem. Pare ireal ce povestesc, dar să știi că pofta, pofta se vedea în aerul, parcă mai rarefiat de deasupra, ca o auroră boreală. Urletele, chiotele, strigătele se linișteau pe măsură ce fiecare își consuma „à l' aise”, în toată voia, actul său sexual. Ca după un cutremur, s-a mai auzit, la minute bune distanță, câte o „replică”...de împlinire: „ah! Of! uuf!” „da, daa, da!” Ce bucurie! Toți trăiau și făceau sex. După pofta inimii! Ha-ha-ha! O sală întreagă cu lume, cotată ca cea mai rafinată din acea parte a globului. Chemarea Omului de Neanderthal a fost mai puternică decât eticheta absurdă impusă de sperjurul unei false moralități. Vulgul a învins! Da, Teacher, da! Să mai terminăm cu minciunile puritanilor. E prea multă falsitate în jur și de aceea am ajuns unde am ajuns.

— Gata! Am strigat ușor doar pentru cei din scenă. Fiecare a transmis mai departe.

M-am oprit. I-am chemat pe Valy și Clau să o termine pe Lygia pe care chiar și-o doreau. Nu urmăream să fac pe nebunul că sigur ar fi aflat Julieta și m-ar fi împușcat. Ce să mai zic de Arghi care stătea ca mașina poliției cu girofarul pornit, după mine. M-am uitat în jur, căutându-i pe prinți. Erau bine. Se giugiuleau cu Aly și cu doi balerini din Kiev, imberbi, cu mină de copil. M-am dus la ei și conform promisiunii le-am dat și lor un pic de satisfacție sexuală. Prinții erau chiar de treabă și foarte sexoși.

Finalul a fost o nebunie. La semnalul meu, muzica a devenit mai dinamică. Clar-obscurul de pe scenă, verdele acela sidefiu, un smarald închis, foarte închis la culoare, ne-a permis să ne aruncăm, unii peste alții, băieți, fete, claie peste grămadă, în toate pozițiile, dintre cele mai  inimaginabile, alcătuind din trupurile noastre transpirate și lucitoare, o piramidă a tuturor plăcerilor. Lumina a trecut la un roșu, din ce în ce mai intens și, la final, pentru o secundă plină, a ajuns chiar albă, ca de studio foto.

Stop-cadru de 5 secunde!

S-a stins pe urmă tot, în sunete de țimbal și clopote, din ce în ce mai îndepărtate, până când nu s-a mai auzit decât clipocitul apei din fântâna arteziană de afară. Un susur continuu, odihnitor ce răzbătea clar prin marile uși vitrate ale salonului de protocol, larg deschise, stingând cărbunii încă încinși din noi, artiști și privitori la acest rar și inefabil moment artistic. Atât de bine a ieșit totul că lumea, spectatorii au uitat pentru câteva fracțiuni de secundă să aplaude. A picat chiar bine. Ne-am ridicat toți, fără să mai acordăm atenție faptului că nici măcar frunzele, legendarele frunze ale lui Adam și Eva, nu le mai aveam pe noi. S-a aprins lumina puternică a candelabrelor imense de cristal, din plafonul înalt, fix pe reverența pe care am făcut-o cu toți artiștii în linie...după care am ieșit, fugind în trombă, triumfători, urmăriți de ropotele de aplauze, acum dezlănțuite, ale marilor ștabi din sală. Toată lumea bună arabă, a Orientului Mijlociu, a Emiratelor, a Arabiei Saudite și a Nordului Africii era în seara aceea acolo, la „Majestic”. Ce să vă mai spun de Intelligence-ul de pe întregul mapamond...Parcă am fi strigat „adunarea”. Toți erau prezenți. „C' est la vie”, „așa-i la vie”- vorba lui Gheorghe./va urma/

 Iată și câteva din pozele, tot de laborator, folosite ca sursă de inspirație...








  















etc.etc.etc.
Pentru cei care nu și-au procurat încă volumul I - SECRETELE LUI JUANITO, iată 2 linkuri utile: https://letras.ro/product/secretele-lui-juanito-vol-1-masculul-alfa-editie-tiparita/ - edița tipărită, sau eBook - https://letras.ro/product/secretele-lui-juanito-vol-1-ebook-mircea-i-batranu-editura-letras/ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu