In fiecare zi mai învață omul câte ceva. Așa și eu. Pot să vă spun că diavolul se ascunde cu adevărat în detalii...
Am publicat articolul, din data de 26 martie, de pe acest site, despre PAUL GOMA, în prestigioasa revistă online VATRA VECHE ,nr.4 , condusă cu mult profesionalism și dăruire de poetul NICOLAE BĂCIUȚ, căruia îi mulțumesc cu toată sinceritatea.
Surpriza a venit de la Paris din partea domnului Suțu...
Redau mai jos obiecțiile dânsului, precum și răspunsul meu. Ambele vor apărea și în VATRA, în numărul următor. Vă las să le judecați și vă rog să trageți singuri concluziile. Vă mulțumesc din suflet.
From: Alexandre Negresco-Soutzo
To: "nicolaebaciut@yahoo.com"
Sent: Saturday, April 11, 2020,
6:43:20 PM GMT+3
Subject: în atentia domnului Nicolae Bàciut
Stimate
domnule Băciuţ,
Spre
surprinderea şi nedumerirea mea şi a altor persoane apropiate lui Paul Goma,
colaboratorul Dvs, d-l Mircea I. Bătrânu, scrie un
neadevăr în paginile revistei ,,Vatra veche’’ din aprilie 2020, prin care
întinează memoria marelui opozant anticomunist, acuzându-l indirect de
colaboraţionism.
Domnul
Bătrânu susţine că l-a întâlnit pe Goma în vara anului 1991, la Centrul
Cultural Român din Paris (devenit apoi ICR), care aparţinea atunci de
Ministerul de Externe, deci o anexă a Securitatăţii, situat în localul
Ambasadei României.
Or, Paul
Goma nu a fost cetăţean francez şi n-a avut toată viaţa în Franţa decât
statutul de azilant politic şi-un act care-i permitea să călătorească în toate
ţările, în afară de România. Ambasada României este, după cum toată lumea ştie,
teritoriu românesc, unde Goma nu a pus niciodată piciorul.
În anul
1991, exilaţii români din Paris organizau frecvent manifestaţii de protest în
faţa sediului Ambasadei României, unde Paul Goma venea de fiecare dată spre
a-şi manifesta dezacordul faţă de politica dusă de guvernul lui Ion Iliescu. Să
nu uităm că în septembrie a avut loc cea de-a patra ,,mineriadă’’. Aceste
manifestaţii se ţineau însă în stradă, sub protecţia Poliţiei franceze, şi nu
în interiorul clădirii.
Aceasta ar
putea fi o explicaţie a neadevărului scris de d-l Bătrânu, care s-ar transforma
astfel într-o regretabilă confuzie. Însă explicaţia nu poate veni decât din
partea dânsului.
Vă rog să
binevoiţi a publica această replică, necesară păstrării nealterate a memoriei
lui Paul Goma, model de curaj şi de probitate pentru conaţionalii săi şi nu
numai.
Rămân, cu
distinse salutări,
Al Dvs,
Radu
Negrescu-Suţu, Paris, 11 aprilie 2020
------------------------------------------
Sublinierile cu roșu îmi aparțin!
Și iată și răspunsul meu:
Subiect: în atenția domnului
Nicolae Băciuț - Răspuns la replica domnului Radu Negrescu-Suțu, din 11 aprilie
2020
Stimate
domnule Nicolae Băciuț,
Îmi fac mea-culpa.
Preocupat ca întotdeauna, de esență și nu de detalii, am greșit. Îmi cer scuze.
Am indicat eronat, nu cu rea intenție, locul, sala. Domnul Radu Negrescu-Suțu
are dreptate, dar numai parțial. Văd că e preocupat de respectarea cu
scrupulozitate a coordonatelor geografice, deși de atunci au trecut 20 de ani
și oricui, sinceri să fim, memoria îi mai poate juca feste. Domnul Suțu vrea
neapărat să dea cu „bomba” într-o clădire /ICR/ din Paris, de parcă acolo ar fi
fost focarul „ciumei roșii”, sau comuniste. De aici și această conexiune voit
tendențioasă cu numele lui PAUL GOMA. Îl rog
respectuos să stea de vorbă cu domnul Luca Niculescu, ambasadorul
României în Republica Franceză și să vedem dacă va mai putea vorbi de o clădire
a ICR-ului atât de „vinovată” și astăzi. Pur întâmplător, mă gândesc la Ion
Caramitru, la Stela Popescu, Alexandru Arșinel și mulți alți mari societari ai
scenei românești. Le-a știrbit cumva, cu ceva, clădirea aceasta incriminată,
din valoarea și prestigiul lor național și internațional? Nu cred.
În vizita
mea în Franța din 1991, am făcut parte dintr-o delegație ca profesor de limba
franceză și deci ca translator pentru reprezentanții noii puteri de la noi din
oraș. Am vizitat orașul Besançon, cu care până la urmă s-a semnat un
protocol de înfrățire. Am fost și la Lyon, la Montreuil, un prestigios satelit
al Parisului, tot pentru o înfrățire și, în final, desigur, și în „orașul
luminilor”, pe malurile Senei. În marea metropolă am fost în cel puțin 12
locații, fie oficial, fie ca vizită culturală.
Cu acest
prilej am avut șansa să mă întâlnesc cu PAUL GOMA. Da, recunosc că locația nu a
fost aceea - Centrul Cultural Român - acolo am participat la o expoziție de
artă a plasticienilor din Transilvania. Nici o clipă nu m-a preocupat atât de
mult l o c a ț i a , ci scriitorul și
omul PAUL GOMA. Tot ce ține de scurta întrevedere cu maestrul a avut probabil
loc, fie într-una din sălile Bibliotecii universitare, fie la Primărie. Nu-mi
mai amintesc exact. Dar, repet, nu acest aspect m-a interesat. Sunt îndată 20
de ani de atunci și îl văd și parcă îl aud și acum...Sunt încă fascinat de scânteile
din priviri, de verbul său vitriolant și de elocința excepțională. Vă spun
adevărul, atunci, la Paris, prin glasul și atitudinea de mare disident a lui
PAUL GOMA m-am simțit răzbunat pentru moartea nedreaptă a bunicului meu, ucis la
colectivizarea impusă de tancurile sovietice.
Spuneam că
domnul Radu Negrescu-Suțu, are doar
parțial dreptate. Confuzia cu locația nu am făcut-o intenționat, dorind
să „întinez memoria marelui opozant anticomunist, acuzându-l indirect de colaboraționism”.
Din contră! Am greșit locația și atât. Și apoi dați-mi voie să /mă/întreb,
dacă ar fi chiar fost acolo, așa cum au făcut-o și Gheorghe Zamfir, Ștefan
Iordache, Maia Morgenstern etc. i-ar fi știrbit cu ceva din prestigiu! Nu un
„centru”, sau „institut” și o mână de ticăloși, din acele vremi de tristă
amintire, pot schimba emblema istorică de luptător anticomunist de pe numele
său! Diamantul rămâne regina pietrelor prețioase chiar dacă ajunge în noroi. Aș
zice chiar că mai bine îl vezi și mai tare strălucește!
Eu am scris
articolul tocmai din respect și prețuire pentru scriitorul și disidentul PAUL
GOMA!
Sper că m-am
făcut înțeles.
Vă rog să
publicați și răspunsul meu.
Vă mulțumesc
anticipat. Cele mai alese gânduri și prețuiri pentru domnul Radu Negrescu-Suțu și numeroasa Românime adevărată din Paris,
orașul meu de suflet. MERCI.
Cu toată
gratitudinea,
Mircea I.
Bătrânu - 14 aprilie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu