PAUL GOMA +++

PAUL GOMA †

(1935-2020)

La începutul lui octombrie ar fi împlinit 85 de ani. Pronia cerească nu l-a lăsat până atunci. Nu știm ce socoteli au fost la mijloc. Nebunul de virus shakespearian - îi spun așa pentru că și-a permis, ca un uzurpator cine este, să-și tragă și o coroană - l-a secerat, acum 2 nopți, 24/25.03., la spitalul  Pitié Salpêtrière, unde era internat din 18 martie a.c.

Scriitoarea Mariana Sipoș, căreia țin să-i mulțumesc și pe această cale pentru volumul biografic, de mare profunzime, ca analiză și onestitate a datelor, DESTINUL UNUI DISIDENT.PAUL GOMA, reeditat în 2015 de Ed. Eikon, scriitoarea reține, după informațiile echipei medicale că scriitorul „a plecat senin, fără durere și cu sufletul împăcat”. Mai precizează tot ea: „Fiul său, Filip Goma, după ce în urmă cu doi ani și-a pierdut și mama, este foarte tulburat și îndurerat și roagă să nu fie contactat. Conform indicațiilor sale, respectând dorința tatălui său și ținând cont de restricțiile actuale în vigoare în Franța, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Père Lachaise din Paris”.

Ce scurt! Cât de sec!

Cum se poate încheia traiectul unui Om de excepție, un Destin foarte agitat al secolului XX ce și-a permis și impus să facă cunoscută adevărata istorie a României Mari. Cât de rapid! Ca nisipul fin de la mare ce se prelinge inexorabil printre degetele micuțe ale copiilor, în fiecare vară de concediu...

Pe Paul Goma l-am văzut la Paris, la Institut/ Institutul Cultural Român - ICR/, în vara lui 1991. Mic de statură, ușor corpolent, grăbit ca de obicei. A dat mâna cu noi toți, vreo 15-20 de persoane, cu ochii extrem de vii și cercetători, căutând probabil pe delatori, sau mai simplu spus, pe turnătorii foști și actuali la Secu, ori la te miri ce alt serviciu de intelligence. Bietul om era prea mâncat de rele! Atunci l-am auzit cu urechile mele vorbind, fără emfază despre bătaia primită în beciurile celei mai represive poliții politice din România. Și dacă mai aveam dubii, gândindu-mă firește la un anume caimac de exagerare literară, Pleșiță, generalul de securitate, invitat la o televiziune de „casă”, prin 1997,  mi le-a risipit definitiv/ iată citatul aproximativ pe care l-am reținut șocat de veninul de șarpe cu clopoți din voce/:

„Eu personal l-am bătut cu sete pe gunoiul ăsta de Paul Goma, auzi, cică scriitor! L-am umplut de sânge pe nenorocit! Ticălos de spion american și ovrei ca să-mi dea toată lista, cu toți ăia de la Europa Liberă + Vocea Americii + toți colaboratorii lor  dintre intelectualii de aici. Intelectualii ăștia atâta rău ne-au făcut și ne vor mai face. Le-am spus eu la ăștia de la guvernare. Nu cu mănuși. Nu! Dom'le toți trebuie eliminați! Unul să nu scape!”

Dumnezeu nu i-a mai dat timp să-și pună în aplicare gândul. L-a „plivit” pe nenorocitul de general mai repede decât se aștepta și l-a trimis cu picioarele înainte la 2 metri adâncime, la firma „Sub pământ SRL”...Vezi, înțelepciunea poporului acesta, atât de oropsit, nu se dezminte: „cine sapă groapa altuia, cade el în ea!”

I-am auzit pe unii așa-ziși intelectuali că Paul Goma nu a fost un scriitor, ci doar un foarte bun dizident, de parcă am vorbi de talent „la kilogram”! Nu e nici locul, nici nu vreau să mă mai enervez. Îi rog pe toți să meargă la bibliotecă și să caute de pildă, romanul din 1971, OSTINATO și apoi mai stăm de vorbă.

Închei acest scurt crochiu cu un gând amar - cei buni ne tot părăsesc! De ce oare?

Unde aș putea să-l așez, pe Scriitorul, pe Omul care, indirect mi-a reabilitat bunicul ?

Unde altundeva decât alături de Vlad Georgescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, lângă draga mea profesoară, Doina Cornea...și să mă bucur că-i mai avem încă pe Ana Blandiana și pe maestrul Mihai Șora.

O lacrimă sinceră pentru PAUL GOMA.

A fost colțul de stâncă ițit din adâncul apei ca să spintece burta crocodilului comunist!

A făcut-o constant, da capo al fine, fără preget și ezitare, de aceea l-au urât mulți, scrâșnind din măsele, atâta amar de ani...Și dacă tot vorbim de Franța și de locul unde se va odihni urna sa - Cimitirul Père Lachaise, o să reiau concluzia poetului:„Mourir c'est Partir un peu...” 

Îmi place la nebunie acest complement de mod de la final: „un peu”

Doamne odihnește-l în pacea Ta celestă, cum știi Tu mai bine! †††

Mircea I. Bătrânu 
(Acest text a apărut și în revista VATRA VECHE NR.4, sub direcțiunea poetului NICOLAE BĂCIUȚ, căruia îi mulțumesc din suflet).

P.S.
Acesta a fost comentariul succint despre Scriitorul și Disidentul PAUL GOMA. Încă odată mii de mulțumiri scriitoarei Mariana Sipoș și domnului Filip Goma,fiul maestrului, căruia îi aparține poza de mai sus. SINCERE CONDOLEANȚE!