11 mai 2020
CCR e un tirbușon stricat. La
gunoi cu el!
Chestia cu „tirbușonul” nu-i o imagine
poetică, este o realitate. Dacă o lege, sau o hotărâre de guvern, un ordin,
scapă de „sub control”, hop! Intervine CCR/ Curtea Constituțională a României/
și blochează, scurt pe doi, inițiativa, chiar dacă necesară și binevenită. Este
o șmecherie politică, convenită, de la bun început, între actorii principali de
pe scena politică a țării noastre...Partidul aflat la guvernare se străduie și
reușește să-și numească acolo cât mai mulți „judecători” și de acolo, încolo
poate dormi liniștit. Nimic nu mai trece de „furcile caudine” ale domnilor ceceriști, respectiv de pixul dornenist al șefului de
necontestat al curții.
Citez din articolul lui Rareș Bogdan: „ CCR e o rușine pentru orice sistem constituțional din galaxie. După ce
a protejat drepturile a 6 din 9 judecători, prin declararea ca
neconstituțională a legii de tăiere a pensiilor speciale, inițiată de PNL și
votată în 28 ianuarie, CCR a încercat să-și acopere faptele. Exact ca pisica în
nisip! Și avea ce să acopere, pentru că a stabilit, fără drept de apel, că în
țara noastră există cetățeni de rangul 1, adică judecătorii CCR, și cetățeni de
rangul 2, adică restul românilor. Curtea lui Dorneanu și compania a acoperit
mizeria cu pensiile speciale și declarat neconstituționale amenzile date în
timpul stării de urgență, cerșind, practic, simpatie!!”(...)„ CCR îi apără pe cei care au săvârșit acte de nelegalitate, prin
nerespectarea izolării sau a carantinei, unii dintre ei în mod repetat. 293.000
de cetățeni n-au respectat condițiile impuse de starea de urgență, dar
judecătorii CCR au nesocotit peste 98% din populația României, care s-a dovedit
de o disciplină absolută și a respectat condițiile impuse de autorități.
La ce să
te aștepți de la CCR, care, exact ca în epoca Dragnea, apără infractorii în
detrimentul oamenilor cinstiți, corecți, oameni care înțeleg că democrația nu
înseamnă haos și în niciun caz nerespectarea legii, mai ales în stare de
urgență? Au cuplat decizia legată de ceea ce-și dorește 94% din populația
țării, adică pulverizarea pensiilor speciale, cu decizia legată de starea de
urgență. Ca niște tâlhari care jefuiesc o bancă și plătesc martori să le
asigure alibiurile!”
Să nu
uităm și de Cazul Kovesi de la CEDO! Nu am auzit până acum pe nimeni cerându-i
scuze doamnei Laura Codruța Kovesi pentru tot ce a îndurat ani buni la rând, din
partea unor HOȚI și TICĂLOȘI care au făcut atât de mult RĂU României!
Rareș
Bogdan conchide, pe bună dreptate: „Legea prin care sunt desemnați judecătorii
CCR trebuie modificată în așa fel încât slugoii, șpăgarii și incompetenții să
nu poată ajunge aici. Altfel, cu fiecare decizie, are tot mai puțină
credibilitate. Și nicio legitimitate morală. Cum bine spunea președintele
României, este obligatorie o reformă constituțională. Modul în care sunt
delegați acești judecători și în care sunt organizați va trebui schimbat din
temelii. Nu poate exista o Curte cu adevărat independentă, o Curte etalon,
atâta timp cât avem acest sistem de selecție”.
Eu aș
îndrăzni să fac un pas mai departe și să propun o lege complet nouă prin care
CCR să fie ruptă definitiv de orice implicare politică. 1. Fișa postului - cea
de judecător CCR - să prevadă numai un magistrat cu o vechime de cel puțin 15
ani ca j u d e c ă t o r, cu preocupări
științifice în Drept Constituțional, dacă se poate și profesor universitar în
domeniu, onest, fără nicio implicare politică, om de certă omenie, dovedită prin
atitudinea colectivului, colectivelor unde a lucrat și lucrează cu cinste. Își
depune candidatura în fața tuturor colegilor judecători din țară și aceștia,
prin vot individual, secret, îi aleg pe cei 9/nouă/ membri ai Curții
Constituționale, pe aceeași durată de timp, maximum 2 legislaturi. Cei 9 își aleg în prima ședință PREȘEDINTELE.
CCR se ocupa, în special, de amendarea și aducerea la zi a Constituției țării ca să nu mai existe suprapuneri și
inadvertențe între Președinte, Guvern, Justiție etc.
Obiectiv
vorbind, cred că ar trebui să fie problema principală a viitorului for
legislativ al României. Asta dacă vrem să facem cu adevărat curățenie în
„politichia” de pe Dâmbovița!
Același
al vostru devotat,
Mircea I. Bătrânu
***
14 mai 2020
Serviciul și Meseria,
Ieri nu am mai avut de ales și a
trebuit să mă ocup și de automobilul meu, cel de toate zilele. Bătrânică,
bătrânică dar foarte devotată VW-„Volkswaghenica” mea! M-a ajutat mult în
necazurile prin care am trecut în ultimul an, de când s-a îmbolnăvit grav
Rodica - soția mea...de 43 de ani. Câte drumuri de Cluj am făcut? Apoi
călătoriile bi-săptămânale la Susenii Bârgăului, la sanatoriul de acolo, unde
este internată? Pur și simplu „n”! Dar stai așa că ea continuă să mă servească
cu același sârg și atașament și în prezent. Sfat: dacă o îngrijești o ai, așa
mică și umilă cum e ea. Este foarte bună și utilă! Ocupați-vă de ea, de mașina
voastră. Chiar dacă nu-i Mercedes sau Ferrari, vă va răsplăti cu vârf și
îndesat, veți vedea!
Ce mai tura-vura, i-am schimbat
pneurile. I le-am pus pe cele de vară. Să-mi fie rușine cred că-s ultimul! Dar
și cu bolile astea, ale mele acum, nu m-am putut duce mai repede, să stau afară
o zi întreagă și să rezolv problema așa cum îmi place mie!
La sugestia lui Ionuc, vărul meu, am
fost la service-ul Sc. ANVELO MITAL SRL, pe drumul de centură, chiar în buza
pârâului Căstăilor. E foarte mare unitatea. Am numărat 4 compartimente cu
elevatoare, plus cele legate de camioane, sau Tiruri, cum îmi place să le zic,
plus depozitele de anvelope.
De ce acolo?
Păi, vărul mi-a spus că au și „hotel”
pentru pneuri. Nu mai trebuie să le trambalezi acasă la fiecare schimbare, ceea
ce-i grozav, mai ales la mine fiindcă locuiesc la bloc. Sistemul e foarte rapid
și simplu: le schimbi, cele de iarnă rămân acolo „cazate” contra sumei de 50
Lei + firește, serviciul schimbării.
Noi, pensionarii suntem cu dichis. Avem
timp. Eu am fost mai întâi, pe vedere, marți. Băieții din hală, simpatici, m-au
îndrumat la birou. Am avut în plan să cer mai multe explicații. Nu am avut de
la cine. Domnișorucul ce trona de partea cealaltă a mesei într-un scaun
directorial, îngropat pe jumate în pernele moi, nu avea nici timp, nici chef de
conversație. Nu el era la dispoziția mea
ci eu îl cam „deranjam”. Numai la două cauze m-am putut gândi, cu atât
mai mult cu cât nu i-am pus probleme profesionale „grele” - marcă, dimensiuni
sau tip de anvelope, ce m-ar fi interesat spre cumpărare. Prima cauză,
radiografiindu-l dintr-o ochire: nu a făcut sex! S-a certat cu iubita, cu
nevastă-sa, în fine, cu partenerul, sau : a făcut sex, dar nu destul! Știți voi
la ce mă refer?! Când ți-e lumea mai dragă sună telefonul, sau plânge ăla micu!
Îți vine să-ți iei lumea în cap...dar trebuie să pleci la serviciu. A doua
cauză: salariul e prea mic pentru munca prestată și atunci nu se omoară nimeni cu
firea. Păcat! Are foarte mult de pierdut firma! Și stai să vezi că ieri l-am
cunoscut și pe patron, bănui. Domnule, este un tip de bine, de treabă, dintr-o
bucată. M-a trimis la Marius, la atelierul 4. Știe meserie, dar...tocmai se
pregătea să plece, fie pentru marfă, fie pentru acte sau plăți. Știe Dumnezeu. Locul
i l-a luat un alt salariat...tot ca și cel de marți. Nu mai zic nimic. În schimb
am fost foarte încântat de Marius. Știe și face meserie cum trebuie! Datul jos,
recuperatul căpăcelelor de protecție, al șuruburilor...Echilibratul și umflatul
pneurilor ce urmau să fie puse sus, pe mașină. I-am spus:
- Marius dragă, vezi să fie mai bune
alea de pe față.
- Da, domnule, așa facem.
- Și cum le alegi?
- După plumbul pus pentru
echilibrare...
- Adică?
- Apoi, aleg pentru față, cauciucurile
mai bune, mă uit, le pipăi, le verific și pe urmă, dintre acestea, le pun pe cele
care au nevoie de cât mai puțin plumb!
- Nu o faci numai la ochi? Ca alții?
- Nu domnule, cum adică? Nu pot să-mi
bat joc de dumneavoastră! Ce meseriaș aș mai fi eu?!
Sincer, i-am mulțumit din suflet. Nu
aveam bani suplimentar, mama mă-sii de viață de pensionar! dar ar fi trebuit
să-i dau măcar 20 Lei pentru m e s e r i
e! Merita!
Mă gândesc că poate citește textul meu
și șeful lui, patronul. Sper să-i dea un salar mai mare și să-l țină pe Marius
foarte aproape, dacă vrea cu adevărat să-i umble bine firma.
Ah! Am plătit 50 Lei - cazarea și 60
Lei - operațiunea de schimbare a roților. Cu cardul de cumpărături, ceea ce ne
ajută foarte mult în timpurile acestea de coronavirus.
Mircea I. Bătrânu
***
MARTOR ACTIV 30
15 mai 2020
De ziua fiicei mele - amintiri
și actualitate,
Ce zi importantă pentru mine și
nevastă-mea! Acum 40 de ani, într-o frumoasă zi de vară, vedea lumina vieții Maria-Denisa.
Era în 1980, când în România trăiam „liniștea” unei dictaturi ce funcționa fără
probleme, ca o locomotivă pornită și pusă pe șine. Nimeni și nimic nu prevestea
furtuna din anul 9 al acelui deceniu când Ceaușeștilor li s-a cântat cântecul
de „lebădă”.
Azi nu pot să spun, privind înapoi,
decât că lumea era mai stabilă, mai calmă, mai liniștită atunci. Ca-n China,
poftim o comparație! Poți trăi foarte bine și la Beijing, la Hong Kong sau
Shanghai cu condiția să nu te bagi în politica de satrap a partidului comunist
chinez. Ai făcut cirip-cirip, ai pus-o de mămăligă!
În 1980, în România era la fel. Dacă
nu-ți tăcea gura venea bau-bau-ul de la „secu”(securitate=poliția politică a
pcr & Ceaușescu) și te băga la beci, la mititica! Te cumințea într-o
singură noapte de tăceai pe urmă ca Sfinxul din Egipt! Dacă erai puțin mai sus
pe scara socio-politică, adică un mic șefuleț, te păpa la foc mititel „biroul
2” adică „tentaculul” omniscient - știa tot, decidea tot, peste capul primului-
secretar județean al pcr, la noi era inchizitorul supranumit „omul negru” - dar
mai ales omnipotent! Te făcea carne de mititei în doi timpi și trei mișcări.
Puteai să și dispari, cu tot cu familie, mutat de pe o zi pe alta, în județul
Brăila, sau Botoșani și nimeni nu ar fi avut curajul să-ți ia apărarea. Și
atunci, mai bine „mucles”, nu?!
De aceea zic: domnule, am dus-o bine! Minus
prostia de mai sus, o țuică se mai putea face, că har Domnului prunele se coceau,
cazanele de produs licoarea, duduiau, un vițel se mai „accidenta”, un vin bun de Lechința se
mai găsea, un porc de Crăciun se mai tăia...În 15 mai, de ziua Denisei îmi aduc
bine aminte că am tras un chef de zile mari. Firește, nu cu icre negre și
rahaturi din astea scumpe! O slană, un coltuc de pită adevărată, un cârnat
tradițional, o brânză de putină de la mama ei, ceapă verde, ridichi roșii, țuică,
bere și vin! Ne-am îmbătat cum scrie cartea! Dar a fost soare și frumos afară
și în suflete. Eram cu 40 de ani mai tineri. Ne durea în șpiț de toată
politichia și de camarila ceaușistă. Ne-am văzut liniștiți de ale noastre și
nimeni nu a avut nimic cu noi.
E culmea ce vă spun! Azi ar trebui să
ne fie mai bine, nu? Doar suntem, în aparență, foarte liberi?! Nu? NU! Ne
luptăm cu morile de vânt ca Don Quijote, adică cu covidul-19 și nici măcar nu-i
cunoaștem pe „păpușarii” din culise! Atunci știam că șeful cremenal e Ceaușescu
& nevastă-sa, drac împielițat!, în rest, pauză. Erau lipsuri, necazuri,
opresiune câtă voiai...dar era mai bine că nu te strângea nimeni de „familie”,
ca acum. Azi văd multe fețe îngrijorate pe stradă, la alimentara, la Tv chiar.
Opritul ăsta din senin a lucrului și atâta timp! E o chestiune diabolică care
lovește la temelia încrederii omului în munca și siguranța lui și a familiei
sale. Spaima de coronavirus, de ziua de mâine, întrebările repetate, devin
obsesive: Mai am săptămâna viitoare unde munci?
Mai pot să-mi redeschid afacerea? Mai pot plăti ratele la bancă? Cu
copiii ce mă fac?
Ah, nu. Să nu credeți că voi cădea în
greșeala de a da vina pe psd, pnl și orice partid mai vreți! Nu. Chestiunea e
mult mai gravă - „les jeux sont faits...ailleurs!”/jocurile
se fac altundeva, mai sus și bine orchestrate de ăla cu cornițe!/
De ce? Păi, ia să vedem.
Gândirea malthusiană și acum strategia
că trebuie să fim răriți a devenit politică mondială! Numai un prost nu vede.
Reducerea numerică a populației și ajustarea economiei globale. Unde a lovit
covidul? La Wuhan, în China, zonă
geo-politică cu peste 15 milioane de locuitori, dar numai de top: cercetători,
medici, specialiști în IT și „androide”, profesori universitari, studenți; în
Lombardia, „inima” economică a Italiei; în Comunidad de Madrid ș.a.m.d. Tot
diabolică e și perifraza „DISTANȚARE SOCIALĂ” utilizată repetat, pe plan
mondial, ca să ne lovească în gena cea mai importantă a noastră ca oameni,
aceea de UNITATE a SPECIEI !!! Ni se spune stați acasă, ni se inculcă ideea că
nu mai e necesar să vorbim, să dialogăm...să fim uniți! Noi de noi și nu la
comandă! În realitate este vorba, o spun ca filolog, de o DISTANȚARE F I
Z I C Ă între noi, de, să spun 2 metri - ca să se
rupă lanțul de transmitere a virusului. Asta nu înseamnă că nu avem dreptul să
vorbim, să comunicăm unul cu altul! De fapt se dorește o ruptură socială
deoarece s-au convins cât de periculoase devin „masele” dacă sunt unite! Cele
mai importante atribute ale omului se doresc a fi anihilate: atingerea,
îmbrățișarea și sărutul și sexul! Tot ceea ce dă cu adevărat forță, siguranță
și putere omului. Ni se vorbește fără încetare de prevenție, dar ați văzut cât
de puțin se face pentru antidot și vaccin! În dosul la toată porcăria asta pe
Terra stă un conclav de 12-15
super-bogați ai lumii cărora li se pare că li se cuvine totul, că noi nu suntem
decât „carne de tun” - e o expresie din timpul primului război mondial care
arăta clar că pe front trebuie să meargă și să moară alde ca noi, nu ca ei! -
că dânșii pot să facă ce vor cu noi!
Eu zic că ar fi timpul să le arătăm că
s-au înșelat și să-i punem cu botul pe labe!
Astăzi e Ziua Denisei și nu vreau nici
pe mine și nici pe voi, iubiții mei prieteni, să ne amărâm! Am două vorbe
care-mi plac la nebunie și m-au ajutat și mă ajută întotdeauna să „sui dealul”:
„Lasă că vine soarele și pe strada noastră!” și „Dumnezeu nu culcă-te!” - vorba
ungurului Janos, adică, după „plată
și...răsplată”. Ce-i a lor îi pus de-o parte! Fiți fără grijă!
Dar asta e deja o altă temă, pentru un
viitor „Martor activ”.
Vă doresc și vouă un weekend liniștit
și nu săriți calul în extrema cealaltă, adică anularea completă a distanțării
fizice, că nici așa nu-i bine.
Al vostru, același devotat prieten,
Mircea I. Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu