La „Cina de la Michel” - „ Le dîner de chez Michel”

Joi, 22 septembrie 2016, la lăsatul serii m-am grăbit să ajung acasă la Livezile, m-am grăbit să ajung la acești oameni de mare omenie - Marc Michel Vinay, artist plastician, fire iscoditoare și creativă - din nimic face artă !  - și Maria Vinay, soția, colega și prietena noastră, a tuturor celor ce încercăm să simțim Franța, cultura și civilizația franceză mai aproape de noi, de România. Nu vă ascund că am avut  o undă de emoție. Nu, nu pentru faptul că se vorbea și se mânca „franțuzește”, ci pentru ineditul situației și dorința ca totul să iasă foarte bine. Știu ce meticulos este prietenul Michel și cât e de pretențios față de propriile creații și evenimente. Știam că se pregătise încă din timpul ultimei vizite acasă, în Franța, din 2016, pentru această seară specială. Plus efortul de „cuhnie” făcut cu devoțiune de Maria și nepoata Alexa, de mai bine de o săptămână. Dar să o iau pe rând.

La drum prin Maramu’ și Sătmar

În acest an au fost prea multe evenimente cumplite. Peste tot. Plus o umbră de boală în familie. Am hotărât prin urmare să nu ne depărtăm prea mult de casă. Numiți-o temere. Eu îi spun prevedere, mai ales că la bază a fost decizia luată, serios, la unison, cu Rodica, nevastă-mea. Unde să mergem totuși? Și aici telepatia a funcționat. Am căzut de acord să schițăm un circuit al Nordului și Nord-Vestului de câteva zile. Rodica e moroșancă din Boiu Mare, cu școala făcută la Baia Mare și neamuri neaoșe de la Sighet și până în Sălaj. Noutatea a constat în faptul că nu am ales  și nici nu am premeditat nimic. Am mers acolo unde ne-au dus pașii și ne-am oprit acolo unde frumusețea locului a zis „stai”. Așa se face că am trecut curajoși Dealul Ștefăniței, cu „Maritza” noastră, VW Passat combi - o „trotinetă” din 2004, fără fasoane, cuminte, ascultătoare și întinsă la drum, numai să-i dai ham! - descălecând în Maramu’ul de altădată, pe la Săcel, plini de curiozitate și încântare. Am făcut rapid un calcul: de vreo 12 ani buni nu am mai trecut pe aici! Cer de toamnă, cum nici în filme nu admiri/ vezi pozele/, plus un gram de căldurică, la vreo 28-30 de grade - asta ca să ne pară rău după vara ce se pregătea să-și ia la revedere. Dar să o luăm mai bine pe zile.

PROZĂ fantastică, scurtă! - TOP & TÓPPA

( Înainte de a citi puținele rânduri de mai jos, vă rog să faceți o plimbare până în Parc, să le vedeți pe veverițe și cușca lor de „aur”.După aceea, nu știu dacă proza mea mai este și pentru voi atâta de...fantastică. Veverița= agilitate, dinamică a corpului și zbor; joacă și alint...„FREE for ever” - /dintotdeauna și/„ pentru totdeauna LIBER”!)

*** 

- Pe mine mă cheamă TOP. Bună ziua - zise cu timiditate domnul veverițu, din poză.

- Pe mine mă cheamă TOPPA - adăugă domnișoara veveriță, mai curajoasă, din poza a doua.

Vă salut cu milă, săracilor, oameni lipsiți de  l i b e r t a t e. Eu sunt mai vorbăreață - fuga stânga, fuga dreapta - aceasta nu înseamnă că vă spun prostii. Știu că fotograful acesta ce se tot învârte pe aici înțelege ce vorbim noi. Profit de ocazie să vă transmit, prin el, câte ceva din experiența noastră. Ce gândim, cum trăim și ce am vrea să facem. Noi am văzut lumina zilei în „ferma de veverițe”. Noi suntem liberi aici în cușcă. Libertatea noastră e tot timpul apărată de o plasă de sârmă. Oamenii, bieții, nu au voie să intre! Și la Fermă și aici există unul mai mare. Toți îi spun „șefu” și se tem de el. Fals. E un individ de treabă. El ne apără de oameni! „Sunt răi și ai dracului!” - zice el de fiecare dată când vine, cam odată pe săptămână. Avem doi îngrijitori. Unul tânăr și altul bătrân. Cel tânăr, simt eu, s-ar juca un pic cu noi. Cel bătrân nu-l lasă. „Ce vrei să le scapi afară,nebunule? Vrei să ne omoare Șefu?!” Săracii! Ei nu știu că noi știm...Da, da. La Fermă am povestit cu unchiul Pit. El era bătrân și știa, din vorbă în vorbă, că oamenii, în realitate, nu sunt liberi. Trăiesc în lagăre mari unde nu fac ce vor ci numai ce trebuie, ce li se ordonă. Noi avem un șef dar ei au mult mai mulți! Ei nu știu ce înseamnă libertatea...De aceea e atâta pază! Nu au voie să intre la noi pentru că s-ar obișnui cu binele! Zicea unchiul Pit că „binele” e periculos. După ce-l ai nu vrei să-l mai dai și altora!

TENIS-SAGA – DE CE A PIERDUT SIMONA HALEP?

Nu e nimic sofisticat sau complicat. Am auzit și citit deja tot soiul de explicații.Savante, tehnice, justificative sau acuzatoare. Cred că s-a mers prea departe. Simona este o CAMPIOANĂ! Este un om admirabil, cu minusurile și cu plusurile sale. Muncește enorm și e modestă. Se poartă frumos cu toți cei ce se apropie de ea cu un gând bun. Știe să se bucure, să plângă de ciudă, când greșește și să râdă cu poftă de o glumă bună. Am văzut-o la „treabă” la Cluj-Napoca, în acest an. De două ori. Mă simt un privilegiat. Tocmai de aceea o iubesc, ca pe copilul meu – ca fel de a fi seamănă cu fiica mea mai mică. Aceeași manieră de a aborda temele. Nu există „nu se poate”, sau „nu se rezolvă”, oricâte ore ar trebui muncit sau insistat, repetat! Caută și găsește întotdeauna soluția adecvată. Sunt un FAN al SIMONEI până la capăt! O să câștige multe și mari competiții, veți vedea! Are timp suficient.

CULTURĂ - FOSTUL CINEMA „DACIA” - AZI - Centrul cultural „DACIA” - după 3 zile !

Dacă vrei să cunoști adevărul despre... e bine să nu mergi doar la „tăiatul panglicii”, sau al „moțului”. Vezi fix ce ți se arată și atât. Pentru o informare corectă du-te după eveniment. Vei vedea adevărul.

Așa este. Am fost la DACIA astăzi, sâmbăta, special într-o zi de lucru. Mi se pare important de văzut cum se /sau nu se/ integrează acest obiectiv în perimetrul cultural al orizontului de așteptare al bistrițeanului și nu numai.Nu am și nici nu voi avea idei preconcepute. Nu am fost acolo pe picior de război și nici pus pe dat cu bidineaua. Simplu. Am fost.

SEMNAL - FAPTE NU VORBE

/Textul acesta este din 27 iulie a.c.. Scadența a fost în 15 august, de Adormirea Sfintei Maria. Am zis și mă țin de cuvânt: am tras linie. Rezultatul? 2 persoane sunt în convalescență și știu că se vor face bine. Alt om, de 82 de ani, chinuit de „boala uitării”, după doi ani de tristă suferință, a trecut la cele veșnice. Copiii rămași pot răsufla ușurați. Durerea și povara grijii permanente le-a fost luată și lui și lor...Câte alte exemple puteți adăuga și dumneavoastră? Bilanțul celor 18 zile  de acțiune și un gând pios și bun, cu credință în bunul și iertătorul Dumnezeu, este unul POZITIV! De aceea vă propun să continuăm până în 7 ianuarie, după Bobotează. Firește în aceleași condiții, de anonimat, de pace și de implicare altruistă...Citiți, recitiți textul.../

*** 

Citeam deunăzi punctul de vedere al unui om de știință cu scaun la cap.

CULTURĂ - GRIGORE BRADEA - FECIOARA

Am trecut prin parc. „Zi de vară,până-n sară”. Frumoasă.  Dată în pârg.
Am făcut pozele alăturate.
Nu pot să nu vă împărtășesc bucuria ce m-a cuprins la reîntâlnirea cu „Fecioara” lui Grigore Bradea, Grig, bunul meu prieten, „meșterul”, „magicianul” lemnului, al pietrei, al ghipsului.
Nu pot să uit.
Toate aceste materii amorfe prindeau viață în mâinile lui...