Dragă prietene VICTOR ȘTIR îți mulțumesc din suflet că ai găsit timp să te apleci asupra romanului meu și să-l analizezi cu atâta acuratețe...Să te vedem și la volumul II - JULIETA... Merci frumos.
Ritualuri și pasiuni periculoase. Spaime cu Mircea I. Bătrânu
de Victor
Știr
Pe cât de zburdalnic și de proaspăt apare scris
romanul Secretele lui Juanito, semnat de Mircea I. Bătrânu, pe atât
de greu pare de prins într-un comentariu curent. Mircea I. Bătrânu a
fost realmente impresionant printr-o carte a cărei acțiune se petrece în Evul Mediu
de limbă franceză și a ajuns în limba română într-un text fermecător prin ceea
ce însemnează muzicalitatea frazei, ritmul, echivalența românească în
totalitate. Filolog, profesionist al scrisului beletrist, traducător de limba
franceză și jurnalist, Mircea I. Bătrânu a pornit cu această zestre la
deschiderea porților unei trilogii romanești care pare puțin digerabilă de
cititorul român obișnuit. Motivul, subiectul, atmosfera compun toposul amorului
lgbt, zonă a
sensibilității puțin prizată la noi, cel puțin prin prisma reacției majorității cetățenilor față
de demonstrațiile internaționale organizate la București de minoritatea sexuală
amintită. Pe prima
copertă se precizează +18!
Protagonistul romanului este Juanito (Ionică),
alături de care se găsește aproape întotdeauna Aly (Alin), amândoi din
Bistrița, studenți la Facultatea de filologie și teatru a Universității Babeș-Bolyai din
Cluj-Napoca. Tineri,
frumoși, entuziaști pentru petrecerea vieții studențești, cei doi sunt marcați
de junețe și de o inconștiență a vârstei care i-a aruncat fără rezerve în
colonia viciului.
Cartea începe cu un viol homosexual în vestiarul sălii de
fitness SCM de pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, autorul ,,prădăciunii” fiind
Arghir-o
constituție umană stihială-, om de afaceri prosper cu psihologie de criminal
economic, cu un rafinament sexual având ca ingredient brutalitatea, purtător de
cuvinte care puteau fi când miere, când proiectile ucigașe.
Structura internațională de putere
sexuală ocultă, așezată peste destinul personajelor volumului este Legiunea MP (Max Power) -,,organizată așadar
militar, copia structurii legiuni romane din vremea lui Caesar” și avându-l în fruntea filialei
românești pe longevivul general de securitate Tata Puiu.
Disciplina în organizație
și ,,filiale” era
militară, iar
ședințele administrative, dominate de forța care transmitea teamă la nivelurile
descrescătoare ale ierarhiei, având activitate economică infracțională, inclusiv trafic de carne vie.
Prezentând povestea lui Aly, autorul dezvăluie mizeria
unor vieți periferice angrenate pentru nenorocirea băiatului, vorba fiind de un
tată alcoolic care l-a vândut unui pedofil pe 4 kg de țuică pe lună, pe vremea când era un școlar.
În Legiune se dispunea total de viață membrilor, supușilor; dacă
cineva greșea, sancțiunea
urma firesc și uneori putea să îl coste pe ,,erant” viața.
Apelativul la adresa lui Arghir era întotdeauna boss, iar tonul, de
sumisiune. I se
arăta la fiecare adresare cât de mult reprezintă el pentru legiune și cât de
supuși îi sunt toți. Primirea în MP se făcea după un ritual
folosind însemnarea cu o ștanță metalică, înroșită în foc, aplicată tânărului tocmai
sus pe picior, în zona
intimă.
Volumul doar amintește, fără a-și face un titlu de
glorie, că există
lgbt în toate perioadele istoriei și la toate nivelurile sociale.
Juanito l-a ,,cunoscut” pe
Tata Pui, care a vorbit despre otrepe nkvdiste: pedofili - violatori de
fetițe și băieți -, de la care ofițerul a învățat ,,meserie” de vreme
ce vorbea admirativ despre sovietici. Evident, de pe etajul de putere la
care se găsea, în perioada ocupației sovietice, crimele nu erau rarități. Ta
Pui a subliniat într-un discurs susținut în fața conducerii Legiunii MP că kiturile acelor
îndeletniciri amoroase sunt vechi la om, de 10.000 de ani. Naratorul primește caiete, un fel de jurnale, care descriu cu
farmec întâmplările celor doi protagoniști, cărora li se adaugă și alți tineri.
Modul de adresare confesorului este my dear
teacher și naratorul le valorifică în
text citându-l din
când în când, procedeu care conferă autenticitate romanului – o ficțiune, fără
legătură cu realitatea, după cum ne asigură într-o notă autorul. Juanito
povestește și aventuri cu fete ale grupului de băieți, sugerând că tânărul grup vesel ar
fi compus din bisexuali.
Textul sugerează în țesătura unei diversități de
situații dimensiunea, pasiunea amorului dintre bărbați, cu detalii imaginate
care sunt suspect de autenticitate, frizând stări sufletești foarte amestecate, uneori criminale, pigmentate cu
gelozie, brutalitate, alteori cu delicatețuri.
S-ar putea face o diferențiere între
ceea ce însemnează, în
amor, accident al naturii și viciul învățat,
cultivat, dus până în liziera ritualurilor dezumanizante. Volumul este un
scenariu de film înspăimântător pentru orice heterosexual, neprins
în secreta, periculoasă pasiune. Scrisul dinamic, cu nerv, cu o fluență a textului care uzează și de formulări dure,
vulgare, pentru a reda atmosfera, forța nestăpânitelor pasiuni, concură la
conturarea unei structuri textuale experimentale a unui scriitor format în
valorile literaturii clasice. Liber de idei preconcepute, scriitorul Mircea I.
Bătrânu s-a demonstrat stăpân pe tastele scrisului său, înfruntând mentalitatea
tradițională, inclusiv pe sine însuși. Presupunem că trilogia anunțată ar putea cuprinde un volum despre
iubirea homosexuală, la femei lesbianismul, apoi autorul se va întrece pe
sine cu un excelent roman de dragoste între bărbați și femei. Proiectul ar putea fi privit
dintr-un anumit unghi de vedere și ca o cercetare interdisciplinară. Rămâne de văzut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu