subcapitolul 2 /nu e definitiv, este încă în lucru/ Sper să vă placă...Ah, să nu uit: Bărbații nu sunt excluși!
2 — Lecția a 2-a
Nu știu când s-a
făcut ziuă. Eu am trecut fără oprire, dintr-un vis în altul, în brațele iubitei
mele.
Morocănos, am
deschis în fine ochii, atât de energice erau scuturăturile Zarei.
—Hai mai repede că
te așteaptă urgent doamna Julieta cu micul dejun pe masă! Grăbește-te! Mi-a pus
în brațe hainele mele, spălate și călcate.
M-am îmbrăcat
rapid, ca-n armată și am zbughit-o pe
scări în sus, înaintea fetei. Ce dor îmi era de Julieta mea! Încă de aseară gândul meu, blocat ca ecranul televizorului
în absența semnalului, se fixase pe un stop-cadru al râvnitei noastre contopiri
și nu-mi mai da pace. Retrăiam această secvență tot mai intens, pe măsură ce
revederea se prefigura tot mai aproape. După primele 20 de trepte, totul a
devenit deodată greu, mult mai greu. Parcă cineva îmi atârnase plumb, turnase
beton peste mijlocul meu. Vintrele, „genitale-le-lé”
și...dumnealui, esențialul existenței noastre de masculi în acțiune, totul, dar
absolut totul, mă înțelegi My dear
Teacher, mi se întărise și trăgea
al naibii la cântar. Aveam dureri mari, ca cele ale facerii, bănuiesc. Trebuia
să merg crăcănat, ca Donald Rățoiul și să strâng din dinți, trăgând fermoarul
peste buze. Nu voiam să mă fac de minune față de Zara.
Uf! Am intrat în cameră. Eu îmi imaginam că, am pășit grăbit. În
realitate mă mișcam ca un armăsar care-și pierduse potcoavele: cu durere și cu
pași mici și adăugați, ca vai de ei. Aveam dorință de dădea în foc, dar
puterința era pe sponci.
Ce caraghios arătam! Cred că eram roșu ca
racul de rușine. Avansam spre aleasa mea de parcă am fi fost pe o navă aflată
în furtună. Tangajul mă terminase. Și ca să fie și capacul pus pe oală,
proeminența din vale îmi crescuse la cote alarmante și-mi trăda toate bunele
intenții. Îmi era și groază să mă gândesc la reacția Julietei după morala, mai
bine spus săpuneala, ce mi-o trăsese în ajun. Ce va spune? Cum va reacționa?
Ei, nu! Femeile sunt pline de surprize.
A izbucnit în hohote de râs. Un râs sănătos,
ușor șăgalnic, tare și de loc moralizator. Au năvălit în încăpere și Xenia,
Angelica și Lygia. Am rămas ca un motan plouat în fața lor. Ușor cocârjat sub
povara „sancțiunii”. Și dumnealui, cel din pantaloni, în loc să se potolească,
mai mare crescuse și de acum amenința chiar să rupă și fermoarul și nasturii de
siguranță de deasupra. Ele, zăpăcitele astea mici, mai ales Angelica, Zara și
Lygia râdeau cu lacrimi și-l indicau cu arătătorul pe dânsul. Eu am pus ochii
în pământ și am înlemnit, roșu ca racul după ce l-ai fiert. Lygia mai avea doar
o distanță de o palmă, gata să pună mâna unde nu trebuia.
—Hei fetițelor gata! Ați râs destul. Afară!
Fuga! Se aude?! - le-a luat tare
Julieta. Traduc: ce-i al meu al meu rămâne, că de nu scot ghearele! Într-o
secundă au dispărut...
—Ești un copil mare, știai? - mi s-a adresat
seducătoare, în șoaptă, numai mie.
Mă mângâia ușor pe față, pe piept, vag pe
spate. Mă săruta delicat pe lobul urechii, apoi pe ochi și pe buze, cu finețea
amantei perfecte. Nu urmărea decât să mă liniștească ca să-mi recapăt suflul
firesc și să redevin „eu”.
—Tocmai de aceea îmi ești așa de drag,
pisoiule! Copil mare cine ești.
Ce doamnă! Nu voia să profite de mine. A
dispărut în chicinetă și s-a reîntors cu 2 pungi cu gheață, plus un prosop mare
și unul mic, răcite urgent în congelator.
Și-a luat în serios rolul de asistentă
medicală. M-a întins pe canapea. Mi-a descheiat cu îndemânare cămașa, mi-a
dezvelit rapid zona cea mai afectată, cu toate podoabele sale. Pe dumnealui l-a
acoperit urgent cu punga cea mai mare cu gheață. Cealaltă pungă se potrivea la
fix mai jos, la familie. Cu prosopul mai mic mi-a ascuns fața și cu cel mare
m-a frecat cu grijă pe piept, peste abdomen și până pe coapse. În răstimp îmi
șoptea cu candoare la ureche:
—Ești
un tigru cu capul plin de năbădăi. Numai la prostii, prostioare îți fuge
mintea.
Ai uitat pisoiașule că totul se
vede...Ha-ha-ha - acum râdea sotto voce, ca să nu mai audă nebunaticele de
afară și, în special, nu dorea defel să mă mai inhibe pe mine. Mi-a dat să beau
un Cinzano cu limoncello și cuburi de gheață.
—Încet,
încet că nu dau tătarii! Mi-a luat prosopul de pe față. Nu mai era necesar.
Clar, mă liniștisem. Mi-a cuprins capul în mâini, privindu-mă de foarte
aproape, apoi mi-a acoperit totul, de la frunte până la mărul lui Adam cu mici
pupici, fără să lase nici măcar un milimetru neatins. Era expresia cea mai
frumoasă, cea mai sinceră și directă a atracției adevărate pe care și ea o
resimțea de atâta timp. Cu toate pungile cu gheață, simțeam că sângele începe
iar să-mi fiarbă, de la degetul mare al picioarelor și până în creștet. Aș fi
strâns-o, dar mă temeam să nu o supăr. Aș fi dezbrăcat-o în doi timpi și trei
mișcări, dar...M-am rezumat să-i mângâi mâinile, capul și să-i accept sărutul
franțuzesc, cel cu limbile răzvrătite, plecate să exploreze fiecare gura
celuilalt.
—Lasă-mă pe mine să conduc jocul. Te rog - mi-a șoptit
cald, la ureche.
M-a luat iar de mână, neținând de loc cont
că era să mă împiedic în prosoape, pungile cu gheață, plus hainele de care nu
prea reușisem să scap. Le-am presărat pe toate, tot câte una, până în dormitor.
Acolo a avut ea grijă să rămân numai în costumul lui Adam, după ce și ea îl
luase pe cel al Evei. Oglinzi, multe oglinzi mari peste tot, inclusiv pe
plafonul de deasupra patului. Triunghiuri echilaterale, în relief, înalte,
copertate, ați ghicit, cu oglindă, tronau peste cele două noptiere. Montajul
era făcut în două ape. Din pat, întors pe burtă, puteai să te vezi atât în
tavan cât și din lateral în oglinzile de pe ușile culisante ale dulapurilor. Să
nu mai spun că lumina, cele două corpuri încorporate în structura patului
dublu, nu erau neapărat veioze, ci mai degrabă două mici proiectoare ce
aruncau un con puternic de lumină pe
mijlocul actorilor din pat. Vedeai tot. Te vedeai de peste tot. Aveai impresia
că ai devenit erou într-un film panoramic ce atunci se turna. Wow!
—Ah, te voi bea ca pe un vin nobil - și a
început efectiv să miaune de plăcere. Trecuse de la vorbă la fapte.
Ce nu mi-a făcut? Oare unde nu a călătorit
cu limba ei de expertă, explorându-mi tot corpul? Vorbesc de răbdarea și
satisfacția Bagherei după ce prada îi aparține, o știe așezată în deplină siguranță în bârlogul ei. Cred că a
exersat pe mine întregul tacâm de fantezii erotice, din capitolul „cucerire”.
Grozav! No comment! Nu am putut realiza când s-a făcut seară, nici când a
început și s-a terminat noaptea. Dar oare, mai avea vreo importanță? Eram al ei
și ea era a mea! Nimic nu mai conta...
My dear Teacher, cât de
proști suntem noi, oamenii! Alergăm după bani, averi, lux, bijuterii, bogății
când de fapt ne trebuie atât de puțin ca să fim fericiți! Vedeam dintr-o dată
limpede, ca-n apa din găleata de la izvor: Julieta devenise pentru mine soarele
ce-mi lumina viața. Nu aș mai fi putut să trăiesc nicio clipă fără ea! Și să
știi că așa a și rămas până când s-a...prăpădit. Dar asta e o altă poveste și
nu vreau să mă și să vă amărăsc acum. E prea frumos ca să sar la final, la nenorocita
aceea de zi, când un „extremist” ticălos, plătit cu 30 de arginți, mi-a
împușcat-o fără milă, în plină stradă, la Paris.
—Nito, Nito-Tito al
meu! - mi-a șoptit la ureche, epuizată Julieta. A căzut pur și simplu
răpusă peste mine. Vedeam în oglinda mare din plafon două trupuri suprapuse,
aproape perfect. Am strâns-o, cu grijă, protector în brațe. Posesia, o simțeam reciprocă: a mea, al ei!
Nu numai că nu mă deranja, ba chiar îmi plăcea. Eram la un pas de contopire.
Trebuie să recunosc că Dumnezeu, în marea lui bunătate pentru aceste momente a
inventat sexul. Calea pe care apucaserăm era fără întoarcere, sens unic, numai
spre indiviziune. Deveneam o unică ființă spre a genera probabil, o nouă viață.
Am pierdut în ziua aceea un gram din marele meu orgoliu masculin, dar cât de
mult am câștigat! O aveam pe Julieta, Julieta mea, m-ai înțeles My beloved Teacher, A MEA!
—Îți promit că de azi înainte fac tot ce-mi
ceri tu! - i-am spus pe nerăsuflate, strângând-o cu bucurie în brațe.
—Lasă-mă să respir - a accentuat cu greu
Julieta.
—Vezi Copilule, vezi măi pisoiaș micuț, că
dacă mă asculți nu ai decât de câștigat? Fii cuminte! Nu ne grăbim, mai ales
când avem parte de bucuria unei adevărate partide de sex. Apoi s-a lăsat pe
spate alături de mine.
O priveam. O sorbeam din imaginea de
deasupra noastră. Doamne, ce frumoasă ai făcut-o! - mă gândeam, cuprins de
orgoliu și încântare masculină, știind că e numai a mea.
—Festina lente! Nito-Tito al meu! Să nu uiți că mai e mult până departe. Nici nu
visezi câte bucurii îți mai rezerv dacă vei fi cuminte. Se-aude?
—Da, prințesa mea. Da, Baghera mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu