Iată un scurt pasaj din Capitolul I:
1 — Madame Juliette - o altfel de ucenicie - Prima lecție
Am simțit cele două liane cum mă încolăceau strâns, posesiv,
cu bucurie, peste mijloc. Era foarte aproape de - cum să-i spun mai bine? - de zona
noastră „decizională” ce ne definește,
volens-nolens, mai de fiecare dată, pe
noi, bărbații. Acolo unde, ele, Evele noastre produc invariabil marele declic.
Instinctul lor este punct ochit, punct lovit. Te lași dominat și suspendat,
fără crâcnire, între iad și rai...E curat purgatoriu. Nu ai tăria nici măcar să te gândești că te-ai
putea opune, darmite să o mai și faci! „Mi-e
sete, o sete nebună de tine, omule!”...Asta mi-a susurat calin în ureche Julieta. Nu știu când și cum m-am întors. Am strâns-o cu toată puterea tinereții mele în brațe.
—Vreau
să te am acum, aici, pe
loc - i-am spus cu vocea gâtuită de emoție.
—Vreau să te f**.
După „f” mi-a astupat cu palmele gura, cu toată forța ei. Era nervoasă foc.
—Nu ți-e rușine?!
Unde te crezi? La voi la baza voastră de cadâne masculine! Petit cochon! Cum îți permiți? Mă confuzi cu una de pe centură? Nesimțitule! Prost
crescutule! Dacă aș fi știut că e atâta rugozitate, adică gândire, vorbire și
atitudine „din topor”, nu cred că te-aș mai fi invitat aici sus, în intimitatea
mea cea mai secretă și...discretă.
A urmat un minut
cât un secol, de tăcere furioasă din partea ei și culmea, mai puțin vinovată,
din partea mea.
—M-ai dezamăgit.
Păcat de farmecul tău, de frumusețea ta fizică, foarte aproape de nota 10!
—Dar ce am făcut
atât de grav. Îmi pare rău. Am spus doar lucrurilor pe nume. Așa am fost
crescut de mic, din familie. Tatăl meu a fost unul dintre cei mai mari
ginecologi din Sibiu, e drept, cu multe buruieni la gură, dar de
mic m-a învățat să spun fără menajamente ce am de zis. Adevărul nu e neapărat
frumos și pe placul tuturor! I-am arătat franc, cu mâna în jos - vorbim de pădurar și de cea mai dulce zburătoare, păsărica, nu? - uite: aceasta-i pu** și aceea-i pi***,
indicând direct ecuatorul ei. Iarăși nu am apucat să termin. Acum nu s-a
rezumat să-mi mai acopere gura ci mi-a tras două perechi de palme ca lumea,
răsunătoare. A urlat apoi:
—Xenia, Zara!
Vag mi-aduc aminte
că am văzut live personajele din BD-ul arhicunoscut. Am fost lovit de Xenia,
cea mai înaltă dintre ele, cu o „pară”/măciucă sub această formă, confecționată
din piele de capră și umplută cu nisip fin de Turcia, cel mai greu din lume,
din câte știu/. De fapt, am fost abțiguit cum scrie cartea peste ceafă și am
fost trimis urgent să iau o porție de somn forțat.
***
M-am trezit într-un
beci de vinuri, cel puțin 3-4 etaje mai jos. Lumina difuză venea din dreapta
printr-o lucarnă îngustă, lungă, în pantă abruptă ce dădea sus, probabil,
într-o curte interioară. După cât de vag răzbăteau zgomotele,
am tras concluzia că eram într-un spațiu foarte adânc, în imposibilitatea de a
comunica cu lumea dinafară. Îmi era frig. Ticăloasele, mă lăsaseră în costumul
lui Adam și temperatura era de 5 grade Celsius, potrivit termometrului de pe
perete. Am găsit un pled pe care m-am grăbit să-l iau pe mine. Am ridicat mâna
și brusc două becuri cu senzori au început să lumineze. Rafturi peste rafturi
cu vinuri, sute, ba chiar mii de sticle, de jur împrejur, pe lângă pereți, pe 3
laturi și central, 3 stelaje cu butelii, pe ambele părți, până la înălțimea de
unde începea bolta beciului, numai vinuri de colecție... În dreapta am
descoperit un mic bar cu pahare de diverse mărimi, un tirbușon, mai multe
bucăți de brânză franțuzească, italienească și de-a noastră de Făgăraș, niște
felii de pâine aproape uscată. Nu am stat pe gânduri. Nu m-am aruncat la marile
scumpeturi de pe mijloc, ci am luat un rubiniu de Dealul Mare din 72 - an de
excepție, știam - l-am desfăcut cu grijă, să nu-l sperii și mi-am umplut un pahar pântecos.
—La mulți ani
Julieta! - am strigat cu respect dar și
ușor amuzat de ce mi se întâmplase, gândindu-mă „câte bordeie, atâtea obiceie”.
Am luat o gură bună de vin. Buun domnule! Bun! Am rupt un pic de brânză un miez
de pâine și viața mea a început să se remonteze și să se coloreze în roz. Am
făcut apoi un tur al pivniței și, trebuie să recunosc, Madame Juliette nu se
dezmințea. Am găsit până și o toaletă super-curată undeva mai departe, în
stânga. În atracția mea copilărească, cred că o subestimasem pe marea
matroană...Vin, brânză, pâine, canapea elegantă din piele de Hilton, pătură
moale ce te face să visezi la prostii după ce mai iei și o înghițitură zdravănă
de vin adevărat... Baghera mea, desprinsă parcă din universul lui Kipling,
știa, semn că mă studiase foarte bine înainte să mă invite, pardon, să mă
„mâne” în iatacul ei. Clar, intuia că voi ajunge în acest beci.
De undeva de sus,
din plafonul foarte înalt, răsună vocea sherifesei - vorbești de lup și
iacătă-l la ușă.
— Nu am crezut că o
să ajungem aici - a început Julieta cu un profund reproș. Ai vrut adevărul? Ei
bine, iată-l! Nu-ți ascund că mi-ai stârnit interesul. E vorba firește de un sex appeal al tău, pe care nu-l neg. Din
contră! Te plac, te vreau, dar nu ca pe o aventură de o noapte! Simt că între
noi este clar o afinitate electivă, dincolo de vârstă, sau activitate, ori
preocupări.(După o pauză destul de lungă, cu o inflexiune în voce, de mare
intensitate sufletească)... Inima mea năvalnică îmi comunică că ar fi posibil
să mă las...chiar /în șoaptă/ furată de
tine. Dar oare tu, tu poți să mă privești la fel?
—Julieta, Julieta mea! - am strigat, cuprins
de panică, presimțind că atunci și acolo se putea decide totul definitiv. Nu,
nu voiam să o pierd. Știam că dacă nu o conving, mă va lăsa grămadă și că never-ever nu se va mai întoarce la mine. Nu puteam suporta gândul acesta. Avea
iz de sinucidere.
—Te rog Julieta nu
trage concluzii greșite.
Te doresc ca un nebun. Te-am văzut o dată, întâmplător, la noi, la Baza 4. Atunci
ai dat startul ca să ajungem aici. Ai venit să le preiei pe fetele noastre -
Niny, Ella, Irén, Lygia, Bianca, Angela, Ramona, Ildy, Alice. Îmi aduc aminte
că Sever a mai adus alte 4 sau 5 delicii. Ce profesionistă te-ai dovedit a fi!
M-ai lăsat cu gura căscată! Le-ai îmbrăcat pentru selecție și ierarhie,
probabil, numai într-un voal de borangic. Sfială, nemulțumire din partea lor că
eram noi, băieții, de față. Atitudine urmată de stângăcie și grave greșeli în
prezentare. Aproape toate fetele au dat-o în bară.
—Fetelor! Ce ați pățit?
Ce-i cu voi?! Faceți vreun dans la azilul de bătrâni? Nici acolo, că vă iau și
ăia peste picior?!
Te-ai enervat.
Într-o secundă ai rămas goală. Ți-ai
luat și tu un voal, apoi cu nonșalanța Cleopatrei ai atras, ca un magnet de
mare putere, ochii noștri într-ai tăi. La cererea ta, Zara a pus pe device-ul ei o muzică lascivă
orientală...Dansul tău din buric ne-a uluit pe toți. Pur și simplu, sfida
gravitația. Să știi că acelea au fost momentele când, pe mine, m-ai făcut praf
și pulbere. Ce feeling! Instantaneu ai realizat că eram al tău.
—Hai Flăcău! Nu ai 80 de ani, nu?!
M-ai prins în
plasă, m-ai străfulgerat cu privirea și m-ai obligat să mă scol și să-mi țin
ambele mâini sus, cu pumnii strânși, lăsând doar degetele mici libere, ridicate
ca două fanioane. Puteam fi pom de crăciun, numai bun de
agățat 2 globuri, 2 steluțe în el, sau, de ce nu?, cuier, ori obiect de
tortură...orice ai fi poftit tu! Te-ai avântat într-o horă nebună în jurul
meu. Mâinile tale urcau și coborau în ritmul țiterei pipăindu-mi fugitiv, cu
infinită eleganță și rafinament, fața și spatele trupului meu, de la fese până
la gât și, invers, de sub bărbie până în valea plăcerilor... de nerostit. La
fiecare întoarcere, degetul tău mic se încolăcea tandru după degetul meu mic,
devenit parcă o simplă balama dintre lumi.
Ce șoc! Te rog nu uita.
Eu sunt Juanito, Nito, de la Juan, Don
Juan —The Prince of Sex
& Sex — Ioan, Ion, John, Johnny... PRINȚUL. Nu aveam cum să nu-mi respect blazonul... Mă consideram chiar acasă
într-ale sexului! Și cu toate acestea m-am pierdut, m-am purtat ca un țânc, cu
caș la gură.
—Hai Nito, mai cu viață, mai cu
viață! Strigau și ciracii mei.
Nu știu când te-ai oprit. Chiotele,
fluierăturile băieților m-au trezit la realitate. M-au făcut de-a dreptul
gelos! Aș fi vrut să nu se mai termine niciodată. Mi se părea că toată viața
mea se mutase, emigrase în sălașul sufletului tău. Tu marcai începutul și
sfârșitul bătăilor mele de inimă. Erai la un loc, pentru mine și soarele și
luna...Gândul mă conducea înapoi la puținii ani fericiți din copilăria mea, la
verile petrecute la Daneș, la casa bunicii, în lunca de pe Valea Crișului. Cea mai frumoasă din sat era Vera,
fata Zitei. Nu era petrecere unde să nu fie chemată împreună cu gordunașii. Nu
dansa, îi puțin spus. Zici că-i luau foc călcâiele, atât de iute și de legănată
era hora ei. Ochii și trupul. Se împărțea parcă în trei: capul, brațele, sus,
cu mândrie înspre înainte, muntișorii ce împingeau șugubăț prin borangicul iei
și mijlocelul prins în centura de cocoșei din aur ce sunau odată cu gorduna cea
mare, prevestind furtuna jocului. Hipnotizați nu mai trăiam numai pentru giuvaerul ăsta din șatră.
—Hai Vera, haide, nu te
opri! Arde-o! Rupe-o! Strigam toți băieții, tinerii, chiar și cei căsătoriți,
bătând frenetic din palme, ca să mai iuțim ritmul horei și fluieram cât ne
țineau bojocii. Cu cât era mai mare gălăgia, cu atât ni se părea mai de soi
spectacolul, iar, noi puștanii, în gând,
nutream speranța că la ritmul ăsta drăcesc da-de, da-de iia o să se sfâșie și
vom putea să admirăm și noi, în fine, tot pieptul Verei. Wow! My
dear Teacher o să-ți povestesc mai multe,
mai încolo, când voi prezenta trista viață a celei mai frumoase țigănci din
copilăria mea...
—Hei Julieta, tu ești odorul meu, à jamais! Simt prin toți porii că-i așa. Parcă ai fi sora geamănă a Verei! Zic
că ești chiar mai bună, scumpa mea. Am știut din clipa când te-ai aruncat
nebunatică în dansul demențial din buric, frecându-te că o pisică sălbatică de
mine, că te sorb, te voi sorbi cu poftă, până când moartea ne va despărți, sau
poate că nici atunci. ( după o tăcere emoționantă fiindcă, parole
d'homme , zău așa!
revedeam tot filmul Verei).
—Dorința nu are
moarte Julieta mea. Nu sunt Romeo, dar simt că-i așa. E aproape o percepție și
așa aș vrea să rămână. Ah, firește - aducându-mi brusc aminte de orgoliul Julietei
- dacă îți dai și tu acordul. Tu, în primul rând, tu. O spun umil, cu tot
respectul.
—Juanito, dragul meu, mă bucur enorm să aud din gura ta aceste
vorbe. Înseamnă că suntem pe calea cea bună. Vreau însă să precizez, din capul
locului, câteva principii pe care nu le încalc cu nimenea, cu atât mai puțin cu
tine, fiind vorba de atracție adevărată. 1. În prezența mea nu vei mai
înjura niciodată și nu vei mai folosi defel limbajul suburban. Admit să fac nu
o dată, ci de mii de ori sex cu tine, dar nu uita: Nu suntem animale sau
neoameni! Ca să ne avem unul pe altul, începem prin a ne respecta, oricând și
oriunde! 2. Țin enorm la bunele maniere. Nu tragi de mine, nu împingi.
Nu te îmbeți niciodată. La masă nu caști, nu te ridici și nu pleci că așa te
apucă. Aștept să vii primul la dineu, ca să întâmpinăm cum se cuvine pe toți
musafirii noștri. Îmi tragi scaunul și numai după ce iau eu loc, te așezi și
tu. 3. Dacă mă exprim eu asupra unei teme, nu vorbești peste mine. Nu o
spun din snobism sau apucături matriarhale. Sunt mai în vârstă ca tine - nu
mi-e frică să recunosc - am mai multă experiență de viață și am și simțul
măsurii. Dacă vrei să-ți umble bine, în general, aprobă-mă și vei vedea cum
firesc, totul se va termina cu happy-end. 4. Indiferent cât de dificilă
e misiunea pe care o vei avea de îndeplinit vreau să știu adevărul. Nu
detaliile. Știu că nu se poate, ceva strict secret e strict secret! Nu vreau
însă să aflu vreun necaz grav despre tine - rănire sau Doamne ferește, moarte -
de la alții. De aceea: 5. Ultima chestiune! Aș vrea să vezi întotdeauna
în mine o prietenă mai mare care sigur îți vrea numai binele. Haide, înaintea
oricărei acțiuni, partea ce se poate discuta să o discutăm, să ne sfătuim, să
găsim de fiecare dată cea mai bună soluție. In ceea ce mă privește sunt dispusă
chiar de mâine să pun totul în practică...A urmat un moment de liniște.
Eram pe punctul,
grăbit cum mă știi, My dear Teacher, să-i răspund că aprob tot și să dau
fuga să o iau în brațe.
—Juanito, băiatule, nu sări ca mireasa în
pat - a ținut să mai precizeze Julieta. Noaptea e cel mai bun sfetnic. Gândește-te bine de tot
la cele discutate. Este prima și ultima oară. Știu cât ești de inteligent și de carismatic. Te rog frumos să reții: ori faci ce ți-am cerut și atunci este OK,
ori nu și la prima abatere se încheie totul și nu ne vom mai revedea. Jamais
de la vie, (adică veci pururi, amin) fii convins! Pe de altă parte, nu-ți
ascund, ba chiar vreau să reții, i-am promis Domnului General că la finele acestui an fac din tine un
adevărat lord englez. Sper că nu vrei să mă fac de minune...O să vină îndată
Zara să-ți mai aducă o pătură și o pernă moale, cum îți place ție. Să dormi
bine.../din nou, aproape în șoaptă/ Să visezi...să mă visezi cum vrei tu. Te vreau,
pisicuțule. Bonne Nuit!
—Și eu Julieta și
eu draga mea Baghera!
Fata tocmai a
intrat. Mi-a cerut să mă ridic. A întins ea pătura peste canapea. A afânat
perna. Mi-a cerut să mă întind gol, pe canapea și cu o grijă de doică bună, după
ce m-a prețăluit ca pe un armăsar bun de dus la târg, a oftat prelung, semn
că-i plăcuse și ei ce văzuse, apoi m-a acoperit și a insistat să-mi deseneze
apăsat, prin cuvertură, conturul trupului, nu de alta, dar „să nu pătrundă
frigul” - ei aș! - măcar să se aleagă și ea cu ceva, nu? Am lăsat-o la biata ei
să-și facă numărul. Am un suflet bun, ca pâinea caldă și știu precis că rău nu
făceam. Vag am auzit-o cum îmi spune, în cele din urmă, „somn ușor” și am adormit buștean, cu bucuria
unui car de vise erotice numai bune de degustat cu Julieta mea, în noaptea ce
sta să vină.
Câteva idei - foto , de FEMEIA, FEMEIE PENTRU COPERTA VOLUMULUI II:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu