JOIA MARE - Ziua spălării și iertării de păcate

Romanul la care lucrez, implică

                            18+

fiindcă are un conținut care s-ar preta la interpretări greșite sub această vârstă. Este vorba despre Sex și comunitatea 

de aceea partea care va urma e bine să fie citită numai de ADULȚI!

*** 

În numele iertării, al înțelegerii și al smereniei cred că și comunitatea 

are dreptul la recunoaștere și respect. Toți avem dreptul la SEXUL, sex - așa cum este, totul prezentat și tratat în coordonatele literaturii naturaliste, NU realiste! Citind veți înțelege. Romanul se numește - „SECRETELE LUI JUANITO” și se bazează pe foarte multe felii din „pepenele” vieții de zi cu zi. Nu escamotează nimic și nu suferă de meteahna la modă a falsei miopii. Volumul I este aproape gata, după un studiu de 11 ani și o muncă efectivă de aprox. 3 ani...Sunt în căutarea unui editor deștept care simte că este vorba de un bestseller, ușor de tradus în EN, FR, ESP, IT și DE...Gândit cu detalii precise și incitante de sunet și imagine, poate deveni lesne un excelent scenariu de film...Aștept sugestii. Vom vedea.

Astăzi vă mai ofer cu drag tuturor celor peste deja 500 de cititori ai precedentului extras din de 8 aprilie 2019, textul din sub-capitolul  de mai jos:

  4 – Arghi și bunul Dumnezeu

„NIHIL SINE DEO! – Nimic fără bunul Dumnezeu!  

Era îndemnul încrustat pe postamentul din lemn masiv de la baza Crucifixului cu Răstignirea Mântuitorului din mica capelă de rugăciune din apartamentul lui Arghi. În caietele 9 și 10 am trecut întâmplarea pe care am trăit-o acolo, în iarna lui 2002, într-o duminică dimineața, imediat după orele 7:00. My dear Teacher îți dai seama că eu eram al lui și el era al meu. Simplu. Natural. De la sine înțeles. Țineam la el fiindcă mă simțeam ocrotit. Făceam sex, un sex nebun. Numai noi doi și câteodată și cu Valy, singurul pe care-l agream tot amândoi. În rest mă puteam sfătui cu el. Mă destăinuiam lui fără teamă și întotdeauna îmi dădea cele mai bune sfaturi...Pentru noi Dumnezeu exista, fără să-i pronunțăm numele. Cel puțin eu, nu o făceam din...pudoare. Știam cine sunt, ce sunt și mă sfiam, mai ales când îmi aduceam aminte de mama, sfânta vieții mele. Eram un pă-că-tos! Păcătosul, păcătoșilor! Cum mă puteam numi altfel?! Eu, Gigolo-ul cel mai căutat din Europa, atât de femei cât și de bărbați! Eram curvar, curvă, aservit sexului, pe viață...Cum să mă înfățișez în fața LUI?! Acest subiect nu-l discutasem defel cu Arghi. Sincer, din respect și jenă. Credeam că sentimentul e la fel, împărtășit reciproc. Tot după o noapte de sex, petrecută cu Arghi, m-am ridicat din pat să beau un pahar cu apă. Am lăsat paharul gol în mică chicinetă de lângă living și am început să-l caut. Știam că nu pleca niciodată fără să-mi spună. La fel procedam și eu, deși știa, cu ajutorul GPS-ului, unde sunt în permanență. Pe terasă nu era, ușa de la balcon fiind închisă, din cauza frigului. Nu era nici în celălalt  apartament. În patul mare de acolo erau Sever cu Aly și cu Fănel. Nu l-am găsit nici în baie, băi. M-am oprit pe hol, în liniște. Am ascultat. De undeva venea o muzică de cor grecesc bărbătesc, melos bizantin, arhaic, de psalmi. Înălțător! M-am dus după sunet și așa am ajuns în mica capelă, unde Arghi se ruga cu vocea sa de bariton, ce acoperea ușor melodia cântată cu atâta har de călugării de la Athos. M-a auzit. S-a întors și mi-a spus: „ Du-te, spală-te rapid pe față, ia o cămașă albă și un pantalon de culoare închisă și vino aici, aici, la întâlnirea cu bunul Dumnezeu. Azi e duminică”. M-am grăbit să fac ce mi-a cerut. M-am întors în câteva minute și m-am așezat pe o periniță ce se găsea acolo, în dreapta lui. Pentru că tot nu  mai aveam niciun secret, am fost de acord să vorbim tare. Fiecare, pe rând. Să povestim cu bunul Dumnezeu, să-i spunem ce ne doare și să-l rugăm să ne ajute, să ne ocrotească și pe noi. Arghi a rostit „Rugăciunea începătoare” : „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.//Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!//Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!//Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!//Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, Vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.//Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de 3 ori).//Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.//Prea Sfântă Treime, miluiește-ne pe noi; Doamne curățește păcatele noastre; Stăpâne iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.//Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.//Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin; apoi un „Tatăl nostru”, profund și purificator:            

Tatăl nostru, Care ești în ceruri,// sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta,// precum în cer așa și pe pământ.//Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi,// Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.//Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.//Că a Ta este împărăția și puterea și mărirea, //a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, //acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Fără să mi-o ceară, acolo unde mi-am adus aminte, am repetat alături de el, mesajul de suflet, din textul rugăciunii. A mai rostit: „Crezul”

„Cred într-unul Dumnezeu Tatăl atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute...”; Psalmul 50 – „ Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta//Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.// Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.// Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.//Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.// Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea.// Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.// Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.// Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.// Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.//
Arghi a citit cu răbdare, cât mai rar și apăsat: „Rugăciunea de duminică”,  „Rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur (Chrysostom)” a 9-a și a 10-a, „Rugăciunea pentru binefacerile primite de la Dumnezeu”, „Rugăciunea pentru mântuire”, „Rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu foarte folositoare la toată scârba şi nevoia”, „Brâul Maicii Domnului”, „Visul Maicii Domnului”, „Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, alcătuită de Sfântul Isaac Siriul”.

A urmat un set de  rugăciuni personale, cu foarte multe elemente din viața sa. În forma aceasta, atât de complexă, nu le-am mai auzit nicăieri. Cred că au fost o compilație, plus o creație a lui Arghi:

Bunule Doamne Isuse Hristoase

Stăpâne al meu,//Ție îți mulțumesc pentru mare mila Ta,//Pentru ocrotirea părintească  ce

mi-ai arătat-o  până acum.//Doamne rogu-Te  să mă ai în pază și de acum înainte!//Dă-mi bunule Doamne sănătate, minte, putere de muncă,//Să-i pot ajuta pe toți cei din jurul meu,//Aducându-le bucurie și alinare prin binele ce li-l voi face.//Alungă bunule Doamne răul din mine și dinafara mea,//Din ei și dinafara lor!//Deturnează-i Doamne pe toți cei ce vor să vină cu gânduri necurate,//Aici și acasă , la toți cei dragi ai mei și//La toți oamenii de bine din această lume!//Dă-mi, dă-ne bunule Doamne mereu,//Credința, Nădejdea, Dragostea și Bunătatea!/semnul crucii de 4 ori/Credința neștirbită în Tine, bunule Doamne Isuse Hristoase,// În Măicuța Ta Preasfântă, Mama noastră a tuturor,//Sfânta Fecioară Maria și în// Tatăl nostru  atotputernic, bun și iertător.//În numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

***

Preasfântă Marie, Maica lui Dumnezeu

Născătoare de Dumnezeu Fecioară// (...)Roagă-te pentru noi păcătoșii//Acum (spus accentuat) și în ceasul morții noastre. Amin.

Urmată imediat de:

O, Măicuța mea Sfântă, fii pururea lângă mine, ca o milostivă, milosârdă și iubitoare de bine, în această lume de acum, caldă, folositoare și ocrotitoare, năvălirile potrivnicilor oprindu-le și la pocăință îndreptându-mă! Măicuța mea blândă și bună. Tu, simbol al mamei mele, al tuturor mamelor noastre alungă tot răul din mine și din afara mea, din noi și din afara noastră și călăuzește-mă, călăuzește-ne pe singura cale adevărată, cea a Sfintei Treimi, a credinței fără de margini în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor,  Amin.

***

În finalul tripticului, o rugăciune cu totul specială adresată Părintelui Suprem:

Doamne Dumnezeule!

O, Tată atotputernic, necuprins, înțelept și bun, alungă rogu-Te de la noi, cu harul Tău cel Sfânt, toate cutremurele, incendiile, inundațiile, caniculele, exploziile, frigurile și stihiile înfiorătoare ale naturii! Ferește-ne milostive Doamne de războaie, de toate armele, de la clasice la moderne, de cele devastatoare, chimice, bacteriologice și nucleare, scapă-ne de actele de terorism și vandalism, de tip „Isis”! de crizele majore, economice și financiare! Scapă-ne Doamne, cu mare mila Ta, de boli, epidemii și de urgiile vremilor. Alungă Doamne de la noi toate patimile diavolești: crima, netrebnicia, josnicia, invidia, cearta, scandalul și bătaia, desfrânarea, cea fără de întoarcere, răutatea și parșivenia, lenea, prostia, lăcomia, precum și toate celelalte tare, patimi, păcate și ispite... Dă-ne nouă Doamne, în schimb, un trup curat și sănătos, o minte sănătoasă și iubitoare, un suflet primenit și deschis către Tine, bunule Doamne și către toți cei aflați în nevoie. Sădește apoi în noi floarea credinței în Tine, pururea vie. Doamne, cu umilință îți mulțumim Ție, pentru mare mila Ta. Ajută-ne și ocrotește-ne mereu, iertându-ne greșelile și păcatele, cu voie sau fără de voie, de care ne căim, căci toți, toți suntem copiii Tăi(cu lacrimi în ochi!) și numai pe Tine singur Te avem ca sfânt, drept și bun Părinte. Doamne ajută-ne și ne apără întotdeauna cu mare puterea Ta, pentru că numai în Tine ne e toată nădejdea și scăparea. De aceea dă-ne mereu credința neștirbită în Tine, ca singur far călăuzitor al vieții noastre pe pământ. În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Arghi a continuat cu mărturisirea completă a tot ce se acumulase în ultima perioadă, sincer, deschis, fără să omită nimic:

„Iartă-mă, iartă-ne Bunule Doamne! Sunt un păcătos. Știu” – a spus Arghi, dintr-o suflare. „Fă cum crezi Tu că e mai bine...Dacă nu se poate, nu mă ierta, nu insist, pentru că mă simt vinovat și trebuie să plătesc! Așa e corect, așa simt...Sexul? De ceva timp încoace, ai văzut, nu am mai sărit calul. Muncesc mult să mă obișnuiesc în a-l percepe ca pe o simplă necesitate fiziologică, tot așa cum mănânc, beau...Totul fără nicio exagerare. Nu am mai omorât de mult, pe nimeni...Mă strădui să nu o mai fac...Nu pot însă să-ți promit că dacă viața și funcția mă obligă să tai din rădăcină o buruiană rea, nu am să o tai. Nu vreau să te mint, acesta-i adevărul...Păcatele mele rămân păcate. Te rog, în schimb să-mi dai putere și ajutor ca să continui cu ce am început, de când cu visul Tău...Nu mă laud, dar mă bucur ca un copil să-ți spun că acum am, avem de grijă de peste 1000 de copii, foști ai străzii. Am găsit preoți, părinți stareți care m-au înțeles și m-au ajutat...Am fost acolo unde m-ai trimis Tu. Am bătut și mi s-a deschis. Am cerut ajutor și l-am primit, așa cum mi-ai ordonat Tu. Îți mulțumesc Părinte Sfinte, Tată al meu, al nostru, al tuturor!” S-a închinat cu evlavie până la pământ și a izbucnit în hohote de plâns. „Îți mulțumesc că acum pot iarăși să o vizez pe Amelia mea! E  veselă, în rochia ei roșie ca macul, cu părul curgându-i pe umerii goi și fugind prin lanul de grâu încă necopt...Îi pot acum auzi râsul ei cristalin! Doamne ce balsam pui pe sufletul meu, ce bucurie enormă îmi faci. Te iubesc până la ultima mea suflare și am să fac întotdeauna ce-mi poruncești Tu!”

S-a întors spre mine – după un moment greu, de revenire -  și mi-a indicat cu mâna că eu am cuvântul acum. „Fă abstracție de mine” – mi-a spus Arghi. „Privește crucifixul, icoana lui și lasă,  lasă liber șuvoiul de gânduri, tumultul de cuvinte din tine, lasă-l să curgă unde vrea, cum vrea”. Așa am început eu, cu o voce, uscată de emoție:

 „Doamne iartă-mă! Nu am fost și nici nu sunt un creștin evlavios, cuminte și ascultător. După tragedia vieții mele, moartea lor nedreaptă, a mamei și a tatei, te-am înjurat. Ți-am negat existența. M-am considerat un fel de înger căzut, dat afară din micul meu rai de la Sibiu, ca un gunoi, ca ceva nefolositor ce numai la pubelă poate ajunge. Ceva ce nu mai e de folos nimănui...Atunci, m-am gândit la sinucidere. E starea aceea când ți-e greață de toți și de toate și mai ales de tine. La ce bun să mai trăiești? Tu ai fost înțeleptul din umbră care îmi cereai mereu, în vis, să mă calmez, să-mi văd de viața mea, că e încă multă, multă înaintea ochilor, știi, ca marea când înoți spre larg, că mai am multe lucruri bune de văzut, trăit și făcut...Cred că ai avut dreptate deoarece într-un singur punct, cel al binelui mi-ai adus aminte de mama. (cu un strigăt surd, din piept): MAMA MEA! Pe care nu am cum, nu pot și nu vreau să o uit. Lacrimile mă inundă și pe dinăuntru, încercând să înghită pustiul din mine, pe dinafară, curg șiroaie și-mi împăienjenesc privirea. Draga și scumpa de ea, tot timpul îmi repeta: Fii bun cu oamenii! Fă bine în jurul tău! Nu-l imita pe taică-tău la vorbă și băutură, că-i mare păcat! Vorbește cum trebuie și poartă-te frumos cu lumea! Lasă loc de „bună ziua” peste tot pe unde te vor purta pașii! Și mai presus de toate nu fă rău nimănui, nici măcar la o furnică!...Mi-ai adus aminte de mama, de acum 2 ani, bunule Doamne, de când am condus-o pe Ildy la gară...Era iarnă, îți mai aduci aminte? Am întâlnit la capătul peronului doi copii amărâți, cerșetori de nevoie. Mureau de foame...Niște pui de țigan, negri, murdari, un băiat și o fetiță, frați, dar cu niște ochi albaștri ce te trimiteau cu gândul direct la Tine. M-am oprit cum mi-ai cerut. Le-am cumpărat ceva de mâncare de la autoservirea din gară. Le-am dat să bea apă. Apoi mi-ai cerut să-i duc la căminul de pe strada Panait Istrati, la părintele Radu, cel ce era paroh acolo și care se îngrijea, cum putea, de acest stabiliment cu peste 50 de copii. Am urmat întocmai ordinul tău. Părintele Radu, un om, pita, pâinea, lui Dumnezeu, mă aștepta la poartă, de parcă i-ai fi telefonat. I-a luat împreună cu maica Elefteria și i-a dus la spălat și la cazare. Mi-ai cerut pe un ton imperativ: „Ai grijă de acești prunci de parcă ar fi ai tăi! Apoi ai să-ți găsești liniștea și împlinirea!” ...De atunci nu mi-ai mai vorbit. De ce? Nu mai merit să dialoghezi cu mine? Vrei iar să mă părăsești?! Și tu?!  În capul meu a răsunat deodată bubuitul unui tunet, ca și atunci când trăsnetul cade foarte aproape. Am tresărit atât de tare, că Arghi a sărit să mă prindă, să nu cad lat. Am simțit amândoi mirosul acela, al furtunii de vară, de fân ud și aer puternic ozonat, ars de flama sudurii înalte, sudura destinului meu cu celelalte, în devenire. „Copil nesăbuit cine ești! Tu nu ai învățat nici măcar acum că Eu nu te voi părăsi niciodată?! Bagă-ți mințile în cap și nu ieși din cuvântul meu. Numai așa va fi bine, îți va fi bine!” Vocea era a LUI. Mă certa, dar nu cu răutate. Semăna cu glasul bunicului Arsinte. Semăna cu un apus de soare, blând și iertător ce cobora în noapte, acolo, pe dealurile de la Daneș, pe drumul Crișului, orizontul de neuitat al primei mele copilării.

S-a lăsat tăcerea.

M-am gândit la partidele de sex, la dezmățul ce-l mai făceam din când în când și cu băieții și cu fetele. Mi-am coborât instantaneu pleoapele, așa cum tragi obloanele, sau storurile, ca să mă rup de gândul cel rău. Am tăcut înfrigurat...Dumnezeu nu a mai zis nimic. Ce să înțeleg, că mă aproba? Nu cred, după cum îl știam deja. Cred doar că prefera să mă lase să(mă) judec singur. Vezi tu My dear Teacher de aceea  am ajuns să-l iubesc pe EL. Nu mă bate la cap și nu mă cicălește, nu mă toacă mărunt cum o făcea mama, pe urmă unchiul meu Vasile și chiar tu, la urmă, prin celebra  clasă a XII-a, cum a fost a noastră. Ah, să nu-l uit pe Arghi. El continuă seria acum. Uite-l cum râde pe sub mustață, lângă mine. M-am întors din nou la icoana Mântuitorului Isus Hristos...

„Pe cei doi copilași i-am botezat Cosmin și Cosmina Tugearu, adică pe numele meu. Le-am devenit automat naș împreună cu măicuța-bunicuța Elefteria. Să-i vezi Doamne cât sunt de cuminți. Sunt amândoi în clasa a III-a și învață bine. Mă simt atât de fericit de parcă ar fi chiar ai mei! Despre celelalte păcate nu vorbesc fiindcă nu vreau...Sexul căruia m-am supus și sclav m-am făcut, nu poate fi iertat...Mi-am făcut din el o profesie. E crucea mea bunule Doamne și nu am ce să fac. Te rog de aceea nu mă ierta! Lasă-mă, te rog fierbinte, să mă ocup în schimb de acești mici „vagabonzi fără voie” ai străzii. Am să-l ajut și pe Arghi și pe toți cei aflați pe aceeași baricadă. Nu contează câți bani costă! Îi dau cu dragă inimă pe toți dacă pot salva un copil, un suflet neprihănit. Pentru toate acestea îți mulțumesc Ție, bunule Doamne. Te iubesc și Ție am să mă închin până când hotărăști că a veni vremea să trec în neființă”.

Am făcut și Arghi și eu câte trei metănii până la pământ.

Totul s-a încheiat cu un „Tatăl nostru”, pe care l-am rostit cu mare pătrundere, amândoi.

Am ieșit apoi pe terasă. Bătea soarele. Nu mai era atâta de frig.  Vântul se ascunsese printre copaci. Am sorbit amândoi câte o cafea fierbinte. Nu vorbeam. Ce să ne mai spunem? Mă simțeam stors ca o lămâie dar totodată și foarte mulțumit. Mă regăseam ca după o saună binefăcătoare. Trupul îmi era mai ușor, dezintoxicat de toate relele acumulate în ultima perioadă, iar mintea zburda în voie pe tărâmurile de mâine, cu convingerea că toate opreliștile fuseseră, sau vor fi, cu ușurință, demolate. De atunci încoace, de câte ori duminica, eram acasă, ne regăseam împreună în mica capelă la ora noastră de rugăciune, fără telefon prealabil, sau programare. Și când Arghi lipsea tot acolo mă duceam să mă rog. Dumnezeu mă/ne  aștepta de fiecare dată. Ce bine, cât de bine poate să facă o rugăciune spusă din inimă și din suflet LUI și numai LUI. De aceea vă îndemn pe toți, faceți-o, nu veți avea nimic de pierdut. Din contră”.