ARTE - KARINA WECHTER CIURUŞ - PIATRA, subiect al metamorfozelor

Dintru început voi pune un mare plus în dreptul « întâmplării » artistice oferită de KARINA WECHTER CIURUŞ, la Biblioteca judeţeană Bistriţa-Năsăud, acum, la finele lunii septembrie.

Este altfel şi altceva.

Cine o suspectează de tentativa factice, derizorie, de a căuta cu orice preţ originalul, pentru a şoca, a se face remarcată, se înşeală.

Tema aleasă nu este nici întâmplătoare şi nici o chestiune de modă.

Nu-i la îndemâna oricui şi, cu siguranţă, nu în maniera aceasta. Expoziţia (de fotografie) reuneşte, sub genericul: «  de Piatră », câteva zeci de lucrări, între ≈ 40-70 x 40-80 cm, fără paspartu, aplicate direct pe un suport dens, îngust, fin, aproape insesizabil ochiului şi etalate cu dăruire vizitatorului, într-un dozaj nu atât sumativ, cum ne-am aştepta, cât mai ales interiorizant interogativ, referitor la locul şi rostul nostru în comuniunea milenară - nu odată trădată! -  cu buna şi răbdătoarea Geea/ la greci/, Terra Mater, Mater Tellus/ la romani - lat. « Mama Pământ »/ sau Gaia la noi, la români.

Pictorul poate reveni oricând asupra fiecărei tuşe, în timpul miraculosului act al creaţiei. Artistul fotograf, NU. Aparatul său înregistrează sec, ştiinţific, secvenţa, adică numai ceea ce i se prezintă. Fireşte, unghiul, momentul, lumina, distanţa rămân definitorii pentru a putea vorbi de o operă de artă în raport cu o poză frumoasă, a unui bun profesionist, dar obişnuită şi nimic mai mult. Artistul fotograf are doar două posibilităţi. Prima : lasă natura să se deconspire şi o surprinde exact la timpul potrivit, sub toate aspectele (şi ca mesaj artistic, dar şi tehnic). În acest caz vorbim de Impresie - /Impresionism/ Este ceea ce ne-a oferit la superlativ tânărul creator - Robert Kovacs/. A doua : artistul pregăteşte cadrul. Lucrează cu minuţiozitate la fiecare detaliu. Vorbim de o întreagă « scenografie », de recuzită, de amplitudine. O « mise en scène » în toata regula. Autorul devine regizor. Dacă se mai vrea şi surprinderea mişcării unui obiect în imagine, atunci avem de a face şi cu un excelent cameraman. Toate acestea coroborate ne permit să ne raportam la Expresie - /Expresionism/. KARINA WECHTER CIURUŞ respectă şi doreşte să aplice primatul expresiei asupra formei. Nu însă în dauna acesteia din urmă. Din contră, varietatea compoziţiilor, ineditul lor, prin impulsul animist, surprins în punctul miraculos al apogeului, generează metamorfoza lumii amorfe. Artista provoacă un dialog cu Geea, cu profunde implicaţii ontologice în restabilirea coordonatelor existenţiale, după ce mişcarea, transformarea va avea loc. Expresia ei, deşi abstractă, retrăieşte, prin gingăşie şi tandreţe/ vezi foto cu pantofii şi scaunul/, lirismul unei elegii sau dramatismul verbului unei epopei.

De ce «  de Piatră » ? 
Adica « orice rocă solidă, dură şi casantă răspândită la suprafaţa sau în interiorul pământului » - ne spune DEX-ul. De ce acest segment sincretic al Terrei şi nu altele, să spunem, mai accesibile, câmpie, deal, faleză ? Temerar şi riscant demersul dar parcă cu atât mai valoros, acum la final, când expoziţia ni se oferă pe simeze. O posibilă explicaţie ar fi omniprezenţa « pietrei » în comoara limbii române, în folclor, în poezie/ doina, bocetul/, la naştere, nuntă şi moarte şi chiar în foarte multe din expresiile uzuale. Înseamnă stabilitate, siguranţă / « casa de piatră »/, mai înseamnă şi o sănătate şi o rezistenţă, demne de invidiat/ « tare ca piatra »/, dar şi neclintire, încremenire, răceală, insensibilitate, absenţa iubirii/ « inima de piatră »/ş.a.m.d. Piatra este un dat al imuabilului, un martor imparţial al identităţii noastre ancestrale şi totodată un legat pentru urmaşii noştri ca « piatra unghiulară » sau « de temelie ». Nu s-a temut şi nici nu se va teme de Timp. 

Cu toate acestea, KARINA WECHTER CIURUŞ ştie cum să compună acea abstracţie lirică singulară, aptă să producă schimbarea, de fapt schimbările « pietrei », umanizând-o, determinând-o să se implice în efortul nostru de retuşare a alienării, indiferenţei, răutăţii, perversităţii şi răcelii ce, din nefericire, în acest tip de contemporaneitate, ne caracterizează. Fiecare imagine e un strigăt şi o rugăciune adresate bazaltului sau granitului ce domină decorul. Parcă ar spune : « Trezeşte-te ! Ajută-ne ! Nu vezi cum cădem ? Nu vezi ce a rămas din noi ? Ce-i de făcut ? » Piatra înţelege. Acceptă metamorfoza. O dovedeşte multitudinea de gri-uri, de la cenuşiul furtunii la aproape albul iiei bunicii, din pozele de altădată.

Cum realizează declicul schimbării, metamorfozei ? Prin «pata de culoare » 

Nimic nou sub soare ! Vor spune maliţioşii. Dupa cel de-al doilea război mondial, prin anii ′50, în Franţa, pictorii Pierre Soulages si Georges Mathieu, în cadrul expresionismului abstract, au dezvoltat stilul denumit de criticul Pierre Guéguen « tachisme »/in fr.= pata/. Da, numai ca originalitatea KARINEI WECHTER CIURUŞ constă în faptul că o aplică în arta fotografică, nu numai static dar şi într-o dinamică dificil de imaginat, darmite şi de îndeplinit. Foloseşte un « rosu aprins »/ mantie, pelerină, în cădere/ sau un « alb-albastru »/ bucăţi de oglindă, reflectând secvenţial cerul/, în contrast cu peretele de stâncă. Acesta va reacţiona, acordându-şi, în tandem, paleta gri-urilor sale. Este acea clipă de beatitudine când inefabila, imposibila personificare chiar se întâmplă. Sub ochii tăi. Trebuie doar să vrei, să ai rabdarea să o vezi, să o inţelegi şi s-o trăieşti. Da, KARINA WECHTER CIURUŞ este, indiscutabil, o poetă a imaginii. Să mai notăm că nu e deloc întâmplătoare nici simbolistica culorilor. « În tradiţia creştină, culoarea este o participare a luminii create şi a celei necreate. Unele consideraţii asupra divinităţii şi luminii au ajuns (evolutiv) până la a asimila (fără o regulă absolută) culoarea albă Tatălui, culoarea albastră Fiului, culoarea roşie Sfântului Duh. De aici au apărut şi unele interpretari de asimilare tehnică, cum ar fi: verdele să fie asimilat vieţii şi speranţei, albul credinţei şi castităţii, roşul dragostei şi carităţii, negrul căinţei şi apropiatei judecăţi» - găsim în dicţionar. Intrucât  « roşul aprins » predomină, înclin să cred că artista rămâne dedicată dragostei şi carităţii, sub scutul protector al lui Dumnezeu.

Un vernisaj cu multă lume la o expoziţie interesantă, foarte reuşită. Te îndeamnă la multe reflecţii după ce ai văzut-o. Pot afirma fără teama de a greşi că Bistriţa a mai câştigat un promiţător reprezentant al creaţiilor vizualului, prin tânăra şi foarte talentata artistă fotografă: KARINA WECHTER CIURUŞ. O felicit din toată inima. Nu vă ascund bucuria pe care o resimt de fiecare dată când asist la lansarea a încă unui tânăr talentat artist în judeţul nostru. Ce mare nevoie avem de ei !

Aş dori să închei menţionând efortul făcut de Biblioteca judeţeană Bistriţa-Năsăud în colaborare cu UAP din Bistriţa (remarc cu încântare prezenţa constantă a reputatului pictor Marcel Lupşe), de curatorul expoziţiei, doamna Gabriela Montoiu, de realizatorul conceptului grafic al invitaţiilor şi al caietului de prezentare, dl Dacian Ovidiu Văidean. Un cuvânt de sinceră mulţumire prietenului MIRCEA OLIV, acelaşi om de aleasă cultură care a ştiut să nu facă niciodată rabat la calitatea actului artistic. Este cel mai bun exemplu că dictonul : Omul potrivit la locul potrivit - funcţionează. Ca director, a primenit bătrâna bibliotecă şi prin multele lansări de carte, prin, iată, un nou vernisaj/ ca de obicei, textul şi prezentarea îi aparţin/, la « Galeria din Hol », o ajută să redevină un lăcaş primitor şi activ al spiritualităţii bistriţene şi năsăudene.

                                                                                                                  Mircea I. Bătrânu