
Limba ca element primordial al
comunicării continuă să fascineze prin varietate şi profunzime. Este mesagerul
mereu tânăr al gândului, al ideilor, martor incontestabil al propriilor noastre
metamorfoze. Ca filolog rămân impresionat atât de „ perlele” sale cât şi de
„creaţiile” cărora le dă naştere cu cea mai firească lejeritate şi eleganţă.
Cele mai surprinzătoare asocieri de cuvinte, termeni, aleatorii sau chiar
antinomice, par valabile şi veridice, prezentate într-un anume context şi pot
genera şocul unei atracţii magnetice, irezistibile, din partea cititorului sau
al privitorului. Mă gândesc la „ carte” sau la o „emisiune de radio, Tv”,
respectiv la „film”. Desigur, prima motivaţie ce-ţi trece prin minte e cea de
natură strict „comercială”.Dar dincolo de aceasta ? Iată câteva exemple, la
întâmplare: „agonie şi extaz”, „razboi şi pace”, „oameni şi şoareci”, „crimă şi
pedeapsă”, „critică şi adevăr”... „romantic şi porno” etc. La fel şi în cazul
acestui incitant volum de debut: „sex si epistemologie”, al tânărului profesor
de „socio-umane”/ o chestiune hibridă
şi nedrept nivelatoare, un sertar unde umanismul, pilon al învăţământului, este
contabilizat talmeş-balmeş, la grămadă!/, DANIEL SIDOR: Manual de sex epistemic sau despre cum să scrii o maximă - Ed. Eikon - Debut, Colectia Universitas,
seria Filosofie, Cluj Napoca, 2011.