GARY CHAPMAN – „Ce se întâmplă cu IUBIREA după căsătorie?”

Divorţul a devenit în ultima vreme o „modă” îngrijorătoare. Disoluţia tot mai multor familii pune în pericol stabilitatea socială şi aruncă într-un trist labirint destinul a mii de copii, adolescenţi, tineri, practic viitorul generaţiei de mâine. „Euforia îndrăgostirii”, premergătoare căsniciei, se poate transforma în anii de după, într-un chin, din ce în ce mai greu de suportat, pe măsură ce punţile dialogului se şubrezesc. Urmează invariabil calvarul ruperii, al scandalului, al imprecaţiilor suburbane. Verbul „a iubi” se metamorfozează subit în „a urâ”. Se face prea uşor apel la varianta divorţului fiindcă e, vezi Doamne, la ordinea zilei. E chiar încurajată şi la Tv prin varii exemple din lumea VIP. Se face rating şi se inoculează ideea că ar fi de bonton să divorţezi.

DOREL COSMA – FOLCLORUL = acelaşi nedezminţit şi prodigios AMBASADOR!

Am constatat încă de pe vremea studenţiei că nimic nu poate egala farmecul „notelor” din subsol sau de pe marginea unui manuscris, „caietele” de autor, „jurnalul” personal etc. Este pre-textul creaţiei, faza de laborator sau prima impresie, prima trăire.Spontaneitatea şi gândul nedisimulat vorbesc de la sine. Poza neretuşată spune întotdeauna mult mai multe despre eroul din cadru. Chiar dacă absenţa cizelării lexicale şi/sau gramaticale, uneori e sesizabilă, impresia dezvăluită de autor, în contextul percepţiilor, gândurilor etalate cu toată francheţea, te cucereşte. Ultima sa carte - Peregrinări, Ed. Interart Triade, Timişoara, 2011 (excelentă grafică) - este un asemenea „jurnal” al călătoriilor întreprinse în anii din urmă.(Nu includ aici secţiunea a doua a volumului, de interviuri şi opinii despre autor).

AURORA LIICEANU – „Grija de cuvinte” - Cartea Anului 2011

Sunt semne clare că volumul Aurorei Liiceanu - Viaţa nu-i croită după calapod, Ed. Polirom, 2011, în colecţia „seria de autor” - are toate atuurile să devină „Cartea Românească a anului 2011”. Îi mai trebuie doar un pic de marketing şi publicitate. Pe măsură. Nu-mi place să mă joc cu aprecierile şi nici nu mă las dus de valul entuziasmului. Evidenţa valorii cere însă respect şi recunoaştere. Legea nescrisă a „bunului simţ” te obligă. Nu fac decât să o aplic, e drept, cu încântare şi bucurie. E încă unul din argumentele ce mă ajută la eşafodarea pledoariei mele, de ceva timp încoace, că în România se fac multe lucruri bune, că nu suntem un „teritoriu” ocupat vremelnic, ca autobuzul de navetişti - mă oripilează sintagma repetată de anumiţi „intelectuali”: „o ţară frumoasă şi mănoasă, păcat că-i locuită!” - o „ţară de oameni fără căpătâi”, puşi doar pe furtişaguri şi înşelăciune! 

MARIO READING – NOSTRADAMUS cel „Bun”

Textul de faţă este unul de vacanţă. Tocmai de aceea am găsit că e oportun, imaginându-ne „la o cafea”, să discut numai cu DOAMNELE. Vine perioada estivală şi cred că nu se întâmplă nimic rău dacă această „addendă” va fi una exclusivistă. Îi rog pe confraţii mei întru iubire şi speranţă să NU citească aceste rânduri. Nu de alta, dar nu aş vrea să-i dezamăgesc, rănindu-le orgoliul. Destul cu pătimirea mea. Aşadar, 

BARTOLOMEU ANANIA – BIBLIA sa - Moştenirea noastră (II)

2757 de pagini, textul biblic plus concordanţa bibilică, lecţionarul/ temele de bază cu toţi indicii aferenţi din Vechiul şi Noul Testament/, tabelele biblice, genealogia biblică, unităţile de măsură şi monedele istorice şi atelierul biblic/ nota autorului asupra ediţiei/, în formatul actual - 8 volume. La reşedinţa sa de la Mănăstirea Nicula s-a păstrat manuscrisul original în 14 volume şi varianta audio înregistrată de către Bartolomeu Anania pe 102 casete, imprimate şi pe 22 CD-uri, pentru mai multă siguranţă. Nu avem termen de comparaţie. E impresionantă şi unică realizarea sa de autor ! Repet, Prima Sfântă Scriptură a mileniului 3, în limba română contemporană, „operă” a unui SINGUR "diortositor"! 

BARTOLOMEU ANANIA – BIBLIA sa - Moştenirea noastră (I)

Nimic nu este întâmplător în existenţa noastră şi totul se petrece exact atunci când trebuie. Valeriu Anania e, în acest sens, un bun exemplu. Toată viaţa şi-a dorit să se consacre doar literaturii.Târziu, la începutul ultimului deceniu al unui secol obosit, când, în fine, credea că poate de-acum înainte să se dedice scrisului, Dumnezeu a hotărât altfel. Prin legământul făcut faţă de părintele Dumitru Fecioru „şi, prin el, faţă de Biserică şi neam”, înaltul ierarh Bartolomeu Anania a lăsat de-o parte manuscrisele literare ale lui Valeriu Anania şi s-a apucat cu sârg de diortosirea şi traducerea BIBLIEI. Cu multe peripeţii şi chiar piedici. Aproape la fiecare pas s-a confruntat cu sceptici, invidioşi, maliţioşi sau orgolioşi. O întreagă odisee asupra căreia voi reveni din respect față de strădania sa titanică şi de importantul său legat. 

ANDREI PLEŞU – Un magician al Limbii Române

Rar îţi este dat să te întâlneşti cu un text atât de bine articulat şi de percutant, ca în cazul ultimelor eseuri publicate de Andrei Pleşu sub genericul, uşor nostalgic, Despre frumuseţea uitată a vieţii - Ed. Humanitas, 2011. Nu mi-am propus o prezentare a cărţii şi nici o analiză a vreunui mesaj anume. Ar fi cel puţin o impietate dacă nu chiar o jignire să încerci să-l comentezi pe Andrei Pleşu într-un spaţiu atât de restrâns.În schimb, e posibil altceva. Voi schimba unghiul de perspectivă şi voi aduce în atenţie un aspect, din câte ştiu, încă neabordat : Limba Română, respectiv modelarea acesteia sub pana celebrului cugetător şi scriitor.