joi, 20 ianuarie 2022

Romanul JULIETA - Fragment

 JULIETA

FEMEIA MAGNIFICĂ / Fragment/




Cu oarece întârziere, independentă de voința mea, iată și textul promis:
„—Ești un copil mare, știai? - mi s-a adresat seducătoare, în șoaptă, numai mie.
Mă mângâia ușor pe față, pe piept, vag pe spate. Mă săruta delicat pe lobul urechii, apoi pe ochi și pe buze, cu finețea amantei perfecte. Nu urmărea decât să mă liniștească ca să-mi recapăt suflul firesc și să redevin „eu”.
—Tocmai de aceea îmi ești așa de drag, pisoiule! Copil mare cine ești.
Ce doamnă! Nu voia să profite de mine. A dispărut în chicinetă și s-a reîntors cu 2 pungi cu gheață, plus un prosop mare și unul mic, răcite urgent în congelator.
Și-a luat în serios rolul de asistentă medicală. M-a întins pe canapea. Mi-a descheiat cu îndemânare cămașa, mi-a dezvelit rapid zona cea mai afectată, cu toate podoabele sale. Pe dumnealui l-a acoperit urgent cu punga cea mai mare cu gheață. Cealaltă pungă se potrivea la fix, mai jos, la...familie. Cu prosopul mai mic mi-a ascuns fața și cu cel mare m-a frecat cu grijă pe piept, peste abdomen și până pe coapse. În răstimp îmi șoptea cu candoare la ureche:
—Ești un tigru cu capul plin de năbădăi. Numai la prostii, prostioare, îți fuge mintea. Ai uitat pisoiașule că totul se vede...Ha-ha-ha - acum râdea sotto voce, ca să nu mai audă nebunaticele de afară și, în special, nu dorea defel să mă mai inhibe pe mine. Mi-a dat să beau un Cinzano cu limoncelo și cuburi de gheață.
—Încet, încet că nu dau tătarii! Mi-a luat prosopul de pe față. Nu mai era necesar. Clar, mă liniștisem. Mi-a cuprins capul în mâini, privindu-mă de foarte aproape, apoi mi-a acoperit totul, de la frunte până la mărul lui Adam cu mici pupici, fără să lase nici măcar un milimetru neatins. Era expresia cea mai frumoasă, cea mai sinceră și directă a atracției adevărate pe care și ea o resimțea de atâta timp. Cu toate pungile cu gheață, simțeam că sângele începe iar să-mi fiarbă, de la degetul mare al picioarelor și până în creștet. Aș fi strâns-o, dar mă temeam să nu o supăr. Aș fi dezbrăcat-o în doi timpi și trei mișcări, dar...M-am rezumat să-i mângâi mâinile, capul și să-i accept sărutul franțuzesc, cel cu limbile răzvrătite, plecate să exploreze fiecare gura celuilalt.
—Lasă-mă pe mine să conduc jocul. Te rog - mi-a șoptit cald, la ureche.
M-a luat iar de mână, neținând de loc cont că era să mă împiedic în prosoape, pungile cu gheață, plus hainele de care nu prea reușisem să scap. Le-am presărat pe toate, tot câte una, până în dormitor. Acolo a avut ea grijă să rămân numai în costumul lui Adam, după ce și ea îl luase pe cel al Evei. Oglinzi, multe oglinzi mari, peste tot, inclusiv pe plafonul de deasupra patului. Triunghiuri echilaterale, în relief, înalte, copertate, ați ghicit, cu oglindă, tronau peste cele două noptiere. Montajul era făcut în două ape. Din pat, întors pe burtă, puteai să te vezi atât în tavan cât și din lateral în oglinzile de pe ușile culisante ale dulapurilor. Să nu mai spun că lumina, cele două corpuri încorporate în structura patului dublu, nu erau neapărat veioze, ci mai degrabă două mici proiectoare ce aruncau un con puternic de lumină pe mijlocul actorilor din pat. Vedeai tot. Te vedeai de peste tot. Aveai impresia că ai devenit erou într-un film panoramic ce atunci se turna. Wow!
—Ah, te voi bea ca pe un vin nobil - a mai zis și a început efectiv să miaune de plăcere. Trecuse de la vorbă la fapte.
...Ce nu mi-a făcut? Oare unde nu a călătorit cu limba ei de expertă, explorându-mi tot corpul? Vorbesc de răbdarea și satisfacția Bagherrei după ce prada îi aparține, o știe așezată în deplină siguranță în bârlogul ei. Cred că a exersat pe mine întregul tacâm de fantezii erotice, din capitolul „cucerire”. Grozav! No comment! Nu am putut realiza când s-a făcut seară, nici când a început și s-a terminat noaptea. Dar oare, mai avea vreo importanță? Eram al ei și ea era a mea! Nimic nu mai conta...
My dear Teacher, cât de proști suntem noi, oamenii! Alergăm după bani, averi, lux, bijuterii, bogății când de fapt ne trebuie atât de puțin ca să fim fericiți! Puținul acesta e ca un scuipat în mare, dar nu știm nici să-l căutăm și nici să-l prețuim cum se cuvine, dacă, printr-o minune, l-am găsit. Nu avem timp să ne trăim viața, de frica de a nu muri nepregătiți și, când începem să conștientizăm ce porcărie am făcut, e deja prea târziu. Suntem bătrâni, bolnavi și doamna cu coasa stă la cotitură și-și râde în pumni.
Vedeam dintr-o dată limpede, ca-n apa din găleata de la izvor: Julieta devenise pentru mine soarele ce-mi lumina viața. Nu aș mai fi putut să trăiesc nicio clipă fără ea!
Și să știi că așa a și rămas, ca-n rai, până când un glonț nenorocit a lovit-o în braț. Ce spaimă! Ce emoție! Bogdaproste că nu mi-a omorât-o. /Dar asta e o altă poveste și nu vreau să mă mai amărăsc acum. A fost o nenorocită de zi, când un „extremist” arab, în realitate un mercenar ticălos, plătit cu mulți biștari de un troglodit al petrodolarilor, ca răzbunare, mi-a împușcat-o fără milă, în plină stradă, la Paris. A vrut să o ucidă. Noroc că Dumnezeu nu a putut fi de acord cu criminalii! A fost lecția ce m-a învățat că trebuia să o țin foarte aproape de mine, dacă doream s-o mai am. Chiar așa am și procedat de atunci încoace. Suntem nedespărțiți, după cum știi. E singura soluție ca să mă simt, să ne simțim, împliniți. Ea e tot ce am mai scump pe lume! Ea și cei doi copii ai noștri, Carmina și Pedro! Pricepi, My dear Teacher?/
—Nito, Nito-Tito al meu! - mi-a șoptit la ureche, epuizată Julieta. A căzut pur și simplu răpusă peste mine. Vedeam în oglinda mare din plafon două trupuri suprapuse, aproape perfect. Am strâns-o, cu grijă, protector în brațe. Posesia, o simțeam reciprocă: ea, era a mea, eu, eram al ei! Nu numai că nu mă deranja, ba chiar îmi plăcea. Mă excita. Eram la un pas de contopire. Trebuie să recunosc că Dumnezeu, în marea lui bunătate, pentru aceste momente, a inventat sexul. Calea pe care apucaserăm era fără întoarcere, sens unic, numai spre...indiviziune. Deveneam o unică ființă spre a genera probabil, o nouă viață. Am pierdut în ziua aceea un gram din marele meu orgoliu masculin, dar cât de mult am câștigat în schimb! O aveam pe Julieta, Julieta mea, m-ai înțeles My beloved Teacher, A MEA!
—Îți promit că de azi înainte fac tot ce-mi ceri tu! - i-am spus pe nerăsuflate, strângând-o cu bucurie în brațe.
—Lasă-mă să respir - a accentuat cu greu Julieta.
După un moment de relaș:
—Vezi Copilule, vezi măi pisoiaș micuț și dulce-dulcic că, dacă mă asculți, nu ai decât de câștigat? Fii cuminte! Nu ne grăbim, mai ales când avem parte de bucuria unei adevărate partide de sex.
Apoi, epuizată, s-a lăsat pe spate, alături de mine.
O priveam. O sorbeam din imaginea de deasupra noastră. Doamne, ce frumoasă ai făcut-o! - mă gândeam, cuprins de orgoliu și încântare masculină, știind că e numai a mea, dar oarecum și cu egoism și chiar cu teamă să nu mi-o fure careva! Te pomenești că mă apucase gelozia de un colț mai ridicat al inimii...
—Festina lente! Nito-Tito al meu! Să nu uiți că mai e mult până departe. Nici nu visezi câte bucurii îți mai rezerv dacă vei fi cuminte. Se-aude?
—Da, prințesa mea. Da, Bagherra mea!” ș.a.m.d.
***
Ești mulțumită, draga mea colegă X ?! Vorbesc cu o colegă de științe exacte, care la prezentarea VAMPIRULUI m-a întrebat la ureche când va urma al doilea volum al lui Juanito, că nu mai putea de nerăbdare...Ha-ha-ha!

***

Sper să pot termina romanul până de 1mai 2022 ca să-l aveți „în mână” la început de iunie - numai bine să-l luați cu voi în concediu, pe plajă, sau la munte...
Cu tot dragul, al vostru prieten,

Mircea I. Bătrânu

Un comentariu: