DE CE ?
E dură
această întrebare, mai ales dacă ai curajul să ți-o adresezi în
intimitate. Te descumpănește. Nu poți să te minți. Pe de-o parte ești conștient de dorința de eludare
a răspunsului corect. În 99% din situații nu place. Este vorba despre adevăr și
/te/ doare. Scriam undeva chiar
„cumplit”. Pe de alta, recunoaște că în fața ta sunt așezate două platouri.
Unul, „de post”, la propriu, mai sărăcăcios, sau, frumos spus, mai auster. Numai
pâine prăjită, un pic de zacuscă și eventual o clătită subțire de post, cu o
cană de ceai. Al doilea, bogat: clapon, plus trup de rață, îndopată și frumos
rotisată, pe pat de varză pestriță, adică roșie & albă, bine murată, ieduț
la frigare și îmbăiat în sos de vin de Jidvei etc. Dacă îți mai e și un pic
foame, simți cum îți plouă în gură.
Deasupra?
Deasupra stă bunul Dumnezeu și se uită la tine, zâmbind a
râde. Primul blid, sau tingire este adevărul, celălalt e minciuna.
Ce păcat! A fost, este și va mai fi așa.
De ce ?
E mai ușor să minți și să te minți. Mai bine îți adormi
conștiința...Este mai convenabil, nu? Place șefului, place soției, soțului, de
fapt tuturor celor interesați în perpetuarea neadevărului, din care trag profit, chiar cu tine în frunte...
E și foarte trist fiindcă nu mai ai curajul să-ți ridici
privirea în sus. Anii trec și „poziția ghiocelului” devine tot mai vizibilă.(
Ca fapt divers, vă spun că cea mai dăunătoare aserțiune așa-zis morală: „Capul
plecat de sabie nu-i tăiat” ne-a făcut atât de mult rău, mai ales după
cotropirea sovietică ce mai dăinuie și azi, că vedeți și voi, încă nu ne putem
reveni...Asta este o altă discuție, într-un cu totul alt cadru).
EL, în marea lui bunătate zâmbește și așteaptă, așteaptă să
mă scutur, să ne scuturăm de poleiala minciunii. Are răbdare cu noi. Daꞌ de - daꞌ de, ne îndreptăm de spate, ne
scuipăm sănătos în palme și ne apucăm de cosit că soarele începe a se înălța și
se zvântă roua binefăcătoare a dimineții. Adevărul, ca și orice lucru bine
făcut se asumă în zori de zi. Repet, chiar dacă doare și nu place...Dacă ai sânge
în instalație apoi treci la acțiune și fă ce ai de făcut! De abia atunci dai
semne că te-ai maturizat și că ești bărbat, hotărât, demn, un adevărat exemplu
pentru toți copiii și nepoții.
Acesta a prețul răspunsului la întrebarea DE CE?
Vom ști când vom răspunde că facem bine ceea ce facem. Vom
resimți susținerea și încurajarea de SUS. O căldură aparte. O mare bucurie ca
atunci când am scăpat de o povară obositoare ce ne chinuia de foarte multă
vreme.
SFAT
Toți cei care mestecă în „mămăliga națională” ar trebui să-și
pună această întrebare! Cred că au mai rămas ceva secunde din al 12-lea ceas.
Să fie fermi, să stea drepți chiar dacă lichelele mârâie ca și hienele pe la
colțuri. Să facă din 2022 un an al prefacerilor în bine, așa cum ne anunță
Nașterea binecuvântată din „Seara aceasta minunată” și poporul nu-i va uita,
din contră...DOAMNE AJUTĂ!
Mircea I. Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu