sâmbătă, 8 iunie 2019

CACTUS și ORHIDEE / Fragment din romanul „SECRETELE LUI JUANITO”/

Îmi pare rău, dar textul implică aceeași  cerință:
                                                                                              18 + 


Are conținut și LGBT și se potrivește doar ADULȚILOR!


MULȚUMESC PENTRU ÎNȚELEGERE.



„Ei, ai făcut ochi, puiule?!” – m-a întrebat părintește. Rușinat, am dat să sar în picioare. Nu numai că nu m-a lăsat, dar m-a cuprins drăgăstos cu brațele, trecute prin vreme și vremuri și m-a sărutat ca un bunic adevărat, pe frunte. „Fii cuminte că nu dau turcii!” A tras cu atenție plapuma de pe mine. S-a amuzat de semi-erecția mea juvenilă, de dimineață. A scos din noptieră, din punga ce i-o lăsase Doc un pansament transparent, lat, elastic și impermeabil. Cu o mână de expert, de parcă ar fi fost paramedic, după ce m-a pus să „eliberez ringul” de punga cu ouăle familiei, mi-a tras două rânduri roata de bandaj autocolant. „Hai, ce mai aștepți? Fugi la baie și spală-te bine. Apa nu va ajunge la rană”. M-am executat. M-am spălat îndelung de parcă voiam să mă frec și pe dinăuntru de toate păcatele acestor zile...Oare erau chiar păcate? Nu vreau să fac filozofie. Cred însă ca Dumnezeu le determină și le acceptă pe toate, poate lăsându-ți  impresia „liberului arbitru”. Nu suport ideea abstinenței, în numele curăției impuse de canoane. Nu poți să fii curat pe dinafară și cu gândul la slănină, pe dinăuntru! De aceea probabil am surâs și mai apoi am izbucnit în râs. Ce prost am fost! Reintroduceam în ecuație frica, spaima de păcat, conform educației primite de la mama, Dumnezeu să o ierte că, în ochii mei, a fost o sfântă. Greșeam! Nu există om fără de păcat! În concepția mea eroarea, călcatul „strâmb”, e aproape nesemnificativ dacă te vizează numai pe tine. Este în schimb grav și foarte grav dacă îi afectează pe cei din jurul tău, sau pe alte ființe nevinovate. Sus, sus se cunoaște deși nu am fir special cu Sfântul Petre, că nu am făcut și nici nu vreau să comit asemenea păcate. Atunci, cum să nu râd de propria-mi obediență și prostie? Am râs pentru că și bunul Dumnezeu râdea de mine! Tata Pui m-a auzit și a venit să mă  întrebe de ce mă amuz. I-am spus că îi voi povesti după ce ies din baie. Peste o jumătate de oră arătam complet refăcut. Ce mai, tinerețea e plină de resurse nebănuite, nu în suficientă măsură exploatate de cel ce o are – cazul meu. Bătrânețea e încorsetată de regrete pentru că știe atât de multe, dar din nefericire nu mai e putere, timp, să le și pună în aplicare. Asta am citit în ochii lui Tata Pui. M-a îmbrățișat cu putere, cu bruma de forță ce o mai avea în mâinile sale ce trecuseră bine de 70 de primăveri. Nu se lăsa copleșit de  vârstă. Nu putea însă nici face pe grozavul față de mine, trecut prin atâtea evenimente nefericite în ultimii 5 ani. Nu-mi dădea drumul din strânsoare și, culmea, nici eu nu voiam să închei momentul. „Copilule, copilul meu!”, repeta cu tandrețe, în șoaptă, la urechea mea. Poate că nu-i tocmai momentul oportun, e păcat însă să nu-ți mărturisesc că la Dealul Negru, când am vrut să mor, să mă arunc în râpa cu colți de stâncă la tot pasul și să închei socotelile cu lumea asta nebună ce-mi răpise pe nedrept pe mama și tata, când m-am pomenit aruncat de puhoiul vieții la Bistrița, la neamurile mele ce nu mă doreau – nu le fac niciun proces de intenție, că m-ar bate Dumnezeu – lucru firesc, eram nepotul lor, dar tot cinstit recunoscând, eram un străin pentru ei! Îmi era urât și pustiu! Plângând cu disperare, mă uscam pe picioare de dor și durere...Tu ce ai făcut? M-ai îmbrățișat strâns, aproape m-ai lăsat fără suflare! M-ai ținut acolo o „eternitate” – așa mi s-a părut. Îți auzeam inima cum bate și în creier îmi răsuna gândul tău nerostit: „Nu fă acest gest necugetat! Nu e voie! Ai încă multe lucruri bune de realizat în astă lume! Ai încă mulți oameni de ajutat și multe, multe fapte bune de făcut. Eu, Aly, noi suntem aici, lângă tine! Pe noi cui ne lași?!”  Cu o îmbrățișare adevărată, m-ai salvat atunci de la moarte...De aceea My beloved Teacher am să țin la tine până mor!
Fără să vreau mi-am așezat capul pe umărul bătrânului general. În fracțiunea aceea de secundă tot eșafodajul construit de mine în jurul ideii de „criminal odios, rece și calculat” s-a năruit. Îmbrățișarea aceea tandră era argumentul că mă înșelasem. Încurajat, am spus: „TaPui, pardon, domnule general...” M-a oprit scurt: „Nu. Din momentul acesta, în intimitate, te rog chiar să-mi spui TaPui. Hai să mâncăm ceva fiindcă trebuie să ajung până la orele 19:00 în București.  La masă  și la cafea, poți să mă întrebi orice. Am să-ți răspund sincer. La anii mei nu mai am ce să pierd sau să câștig. Pe mine personal nu mă mai interesează nimic. Eventual un moment de fericire cu tine...”  Am simțit emoția și i-am răspuns cu aceeași monedă. „Mulțumesc, merci TaPui. Oricând vă voi da ascultare și voi face tot ce-mi cereți!” Am luat micul dejun pe terasa cu iz de frunză îngălbenită și, miros de pământ reavăn de pădure, într-o lumină blândă de soare tomnatec. Mă tot gândeam cum să-l întreb și cât de adânc pot să merg fără să-l supăr. „Haide, te ascult.” (pauză din partea mea, emoția mă gâtuia). „TaPui (timid) dumneata ai...omorât oameni?” Fără să se gândească prea mult: „Da.” Eu: „Mulți? De ce? A fost musai? Sau...” Răspunsul a venit imediat, semn că nu avea nimic de ascuns și nu dorea să mă mintă: 11 persoane și am contribuit la curățarea altor câteva zeci, dar nu direct. Motivele au fost foarte întemeiate. A fost obligatoriu să procedăm astfel...” A căzut ușor pe gânduri. „În 4 cazuri a fost vorba de niște otrepe sadice din NKVD-ul rus, pedofili, violatori de fetițe și băieți, la grămadă, pe care, după ce se plictiseau de ei, le tatuau pe piept „Eta Mir!” – „Asta-i Pacea”- în limba rusă - și-i vindeau mai departe la arabi sau turci. Cei 4 nenorociți depășiseră recordul infernului: fiecare, peste 100 de copii, Din Moldova de peste Prut, din Ucraina, România, Ungaria, Bulgaria, Albania și Serbia. Le-am tras un glonț de dum-dum, într-al treilea ochi, cel din frunte. E urât, dar cu siguranță e și definitiv. La intrare este o gaură de vreo 8 mm, dar ieșire, practic nu mai există. Închipuie-ți un con invers, cu vârful în gaura pe unde a pătruns cartușul, în cealaltă parte e doar o zonă golită de orice masă biologică, o gaură neagră, acolo unde a fost cutia craniană a criminalului. Tot conținutul, făcut chiseliță e împrăștiat pe câțiva metri înapoia celui executat. Pe față, degete și trup, unde sunt semne particulare, se pulverizează un amestec de vitriol cu fosfor. În contactul cu aerul, chiar și pe ploaie sau ninsoare, se aprinde în maximum 10 sec. și arde, degajând un miros cumplit, până face de nerecunoscut corpul nenorocitului. „Pe piept se pune la urmă inscripția: Vae victis! și Baby Killer! Prima e de la MP și cea de-a doua nu are nevoie de nici o explicație! Nu?” Urmarea la povești: am scăpat de la viol, tortură și vindere ca sclavi pe cel puțin 1000 de copii nevinovați. Toți 4 fuseseră traduși în justiție, chiar în mai multe țări. Au avut avocați nu buni, foarte buni și de fiecare dată au scăpat nepedepsiți. Numărul victimelor ajunsese alarmant de mare. MP-ul a preluat dosarul și în două săptămâni au trecut definitiv la „Sub Pământ SRL”!  Nu am zis nimic. Elocvența vorbea de la sine. După o vreme: „Și ceilalți? „Păi, 4 – a spus trecându-i în revistă – sufereau în mod repetat de „spionită” cronică: România are foarte multe cercetări în domeniul laserului, al armelor ușoare din plastic special, ultraplat, dotat cu cartușe  inteligente ce găsesc orice țintă, odată stabilită, pe o rază de 100 m, în spațiu deschis, chiar dacă, „după colț” și o elimină cu glonț ce nu lasă urme, creația în domeniul nano-particulelor, acestea pot „copia” orice membru extern rănit grav  - mână, picior etc. – aproape fără nicio deosebire față de original și multe altele...O dată s-a vorbit cu centralele lor de Intelligence din țara de origine, dar a doua oară când au defectat, riscau să compromită și MP-ul. Toți au decedat fie de infarct, fie de atac cerebral, fie în accidente de circulație, „pur întâmplătoare”. Lucrurile s-au liniștit. Obligatoriu am lăsat ca marcă „Vae Victis!”. Nefiind nici SIE, nici SRI sau  Mossad ori CIA etc. toți ceilalți actori din piața informațiilor au lăsat-o mai moale. Am fost chemat la Monte Carlo la tratative și pofta de spionaj străin a scăzut brusc. 2 s-au apucat de traficul cu carne vie, din Vaslui, Botoșani și Bihor. Unde? Tocmai la emirii cei mai ai naibii din Emirate...Ăștia au tot ce visează noaptea: sarai și harem, la un loc, băieți, fete, fecioare și foste – toți sclavii lor. Cum vin, așa și dispar, bieții oameni, ajunși în mileniul III sclavi! Revoltător! Aici dosarul nu e încă închis. Avem și 1 emir, negru în cerul gurii, atât de rău e! În curând vom găsi ac și de cojocul dânsului. Pe cei doi satrapi i-am eliminat după ce au sărit calul și plănuiau să-și facă rețea națională cu alte vreo 5 gunoaie, că numai oameni nu le poți  spune! Pe toate fetele le-au băgat cu forța, ca pe vite, într-un salon mai retras al unei pensiuni de-a lor. Le-au lăsat fără acte, haine și le-au violat fără milă, pasându-le de la unul la altul, chiar dacă multe erau cu adevărat virgine și se vedeau luate cu forța de pe stradă, din Bacău sau Vaslui, când se întorceau de la școală. I-am separat noi pe cei doi nenorociți și i-am făcut carne tocată, punându-i la treabă pe acoliții lor...I-am aruncat  apoi într-o fundație la un cvartal de blocuri din Chișinău...Nu-i mai găsește nimeni, nici Papa Pius. Pe fete le-am dus până în fața blocului lor, la lăsarea serii. Le-am instruit să nu vorbească și să fie mult mai atente  cu cine, cum și pe unde umblă pe stradă. Firește, spre binele lor, le-am sfătuit să-și țină gura...Nu e sigur, dar se pare că și în poliție ticăloșii aceștia aveau oameni infiltrați. Pe ceilalți 5 asociați i-am castrat fără ezitare. Acum toți cântă și vorbesc în falsetto. Te asigur că nici unul nu va vorbi că le e foarte dragă viața. Ultimul a fost un politician corupt înfipt ca un cui în marea politică. Ce crezi? A delapidat 250 de milioane de dolari prin chestii fictive de la statul român. S-a fofilat în Extremul Orient. Pentru MP care e la scară mondială a fost o glumiță, să-i dea de urmă. Ne-am deplasat cu echipa la Bangkok. Au fost suficiente  3 ședințe de „prelucrare” cu echipa și a „scuipat” tot, totuț...Golanul furase nu 250 ci 330 de milioane de dolari. Recuperarea a fost integrală după ce i-am „rezolvat” pe viață 2 degete și l-am amenințat că-l urmează întreaga familie, soție, copii, unchi, mătuși, părinți etc. /Evident că nu ne-am fi legat de familie, dar la năpârcile astea, frica are efect imediat/. Chiar m-am gândit să-l iertăm. Eram pe punctul să sun în România la DIICOT, dar ticălosul, profitând de acea clipă de respiro s-a ridicat de la biroul lui  și a sărit cu un stilet asupra lui Gyuri. Ce greșeală! Tocmai îi admiram colecția  de săbii japoneze, din oțelul acela unic în lume, ușor albăstrui care taie și firul de păr. Mă jucam cu lama aceea extrem de subțire și de șfichiuitoare, când l-am văzut în salt deasupra omului nostru. Am făcut zbang! , cu toată forța și am rămas uluit cum lama i-a străpuns căpățâna, s-a dus urgent, pe coloană la vale și i-a ieșit între picioare. L-am despicat în două! Ce ordinar, după ce le omorâse, aveam înregistrările audio-video, pe prima lui nevastă, ca să-i moștenească averea, pe cele două contabile care-l ajutaseră la delapidare și măsluire de probe, era acum pe punctul să-și continue crimele! Nu numai că nu am avut nicio remușcare dar mă bucur că am scăpat lumea de un nenorocit ce făcea degeaba umbră pământului. Ștergerea urmelor a fost o joacă de copil. Acolo sunt caimanii, „crocodilașii” ăia mai mici, dar la fel de rapace ca și verii lor africani. Sumele delapidate le-am predat băncii naționale, iar familiei lui i-am stabilit o rentă viageră pentru creșterea și educația copiilor...In celelalte cazuri doar am dat informații și relații...
Am tăcut amândoi un timp.
„- TaPuite rog să-mi spuidar la colectivizare, nu ai omorât oameni? Oameni nevinovați, care nu voiau să se înscrie în CAP?
„- Nu măi băiete, niciodată, Ordinul a fost să tragem, dar nimeni, nu s-a uitat defel unde am tras. Ei bine, îți spun ție acum, după atâta amar de ani: niciodată nu am tras în oameni nevinovați! Am descărcat arma în aer, printre frunzele copacilor de deasupra drumului. La așa ceva nu există nici probe și nici martori, fiindcă nu am fost singurul. Am avut și cozi de topor printre noi care au omorât oameni nevinovați, dar nu le-a umblat bine...Aici, la voi în Ardeal e o vorbă, o spunea Gyuri: Dumnezeu nu culcă-te! Să știi că e adevărată!”
Da, era clar My Teacher, că mă înșelasem. Bănuisem de ce nu trebuia, pe cine nu trebuia. Acuzasem în gând pe cine nu trebuia de ceea ce nu făcuse. M-am simțit rușinat și vinovat. Aveam de gând să-i spun tot adevărul. Atunci pe loc nu am putut. Nu știam cum. M-am gândit că o să mă sfătuiesc cu Arghi și apoi am să văd cum îi voi spune ce gândisem despre el. Ce noian de raționamente. Oare de ce? De ce? Inima nu-mi da ghes fiindcă începusem să țin la TaPui de-a binelea. Simțeam că pot să am încredere în el, tot așa cum am avut și am în tine My dear Teacher ...
Brusc l-am auzit răspunzându-mi cu voce tare: „ Nu-ți mai fă atâtea complexe de unde nu-i cazul! Nici nu știi câți m-au acuzat pe mine de-a lungul timpului...Nu ești așadar primul și nu ai să fii nici ultimul! Hai mai bine să trecem la lucrurile serioase.”
Nu am fost deloc mirat. Mi s-a părut chiar firesc, la I.Q.-ul său de inteligență, uimitor din toate punctele de vedere. TaPui a sorbit încet din ceai. M-a mai cântărit încă o dată bine din priviri și apoi a spus: „ Măi copile știu că ții la mine, la Arghi, la Sever, la Aly și or mai fi și alții...La mine ții în mod special pentru că simți că ți-aș putea fi bunic...Nu, nu ești departe de adevăr. Cu mama ta am fost prieten – nu te gândi la prostii! – a fost o mare Doamnă, gândesc și scriu pios, în majusculă. Cu un an înainte de tragedia alor tăi, ne-am revăzut la București, întâmplător. Să știi că m-a rugat să am grijă de tine, dacă i se va întâmpla ceva. Ce premoniție tragică! Pe taică-tău nu l-am putut suferi. Recunosc: bun, excelent profesionist, dar cu un caracter în descompunere, opacizat de atâta gelozie stupidă și abrutizat de aburii alcoolului. Alcoolul face din om, neom! Să nu uiți veci, dacă vrei să-ți umble bine în viață! Bea, dar numai cu măsură și nu repetat. Alcoolul e necesar la orice nouă relație pe care vrei să o stabilești, fie de amor, sex, sau afaceri. Tu bea o înghițitură și persoanei respective pune-i  în pahar cât poftește. Nu trebuie să urmărești să-l, să o, îmbeți. Ideea e să provoci și să întreții buna dispoziție. Afli mult mai multe decât ți-ai imaginat și nici nu riști să-ți poarte sâmbetele. Îmi pare rău, dar tatălui tău îi cam pusese alcoolul căpăstru. La acea întâlnire mama ta aproape a izbucnit în lacrimi. Se simțea amenințată în liniștea și siguranța familiei, a bunului renume. Nu mai putea duce acest blazon mai departe singură. Simțea că tatăl tău o luase razna...De aceea cred că m-a rugat să am grijă de tine. I-am promis și chiar așa am și făcut...Dacă vrei punctul meu de vedere, accidentul știi, accidentul l-a provocat tatăl tău. Gândește-te că împins de gelozia ce nu-i mai da pace, după o noapte de băutură cu trupa lui de bețivi, s-a urcat la volan să o ducă el la concurs. Dacă ar fi lăsat-o să meargă cu ansamblul, cu autocarul, ar fi trăit și astăzi și, firește, viața ta ar fi fost cu totul alta...După moartea lor, eu l-am sunat pe colonelul Vasile de la Bistrița și i-am ordonat să te ia la el. Nu spun că am vrut neapărat să ajungi aici la MP, dar sincer, m-am bucurat. Mi-e mai ușor să te am sub ochi și o voi face din tot sufletul. Știi eu nu am familie. Soția mi-a murit de mult, pe masa de operație, din prostia unui doctor anestezist care nu și-a făcut treaba. Ajunge! Poți să mă consideri, din clipa aceasta bunicul tău, sau, cum să spun? TaPui, „Bătrânul” tău Prieten”. S-a oprit. Emoția îl covârșise. Nici eu nu stăteam mai bine. Efluviul său de suflet, curgând șuvoi, umplea, puțin câte puțin, groapa singurătății din mine. Era evident că mă ajuta să-mi refac moralul. În plus, m-a convins, fiindcă și eu consideram că așa se petrecuseră evenimentele ce au provocat accidentul cumplit ce mă lăsase fără părinți. „ Ca să nu ai dubii, sexul nu mai este defel hotărâtor pentru mine. Ia-o ca un ultim amuzament, „cotele apelor Dunării în scădere!”, după cum ai văzut și tu , din ce în ce mai puțin. Voi deveni un Voaierist și atât. În rest, ceea ce am de făcut și ceea ce am promis, fac fără îndoială. Poți să fii sigur! Vreau în schimb să te rog să ne ajuți cu toată ființa ta. MP-ul are mare nevoie de tine. De mintea, de fizicul tău, de șarmul tău unic. La tine Sexul e în sânge. Îl faci cu plăcere, cu dăruire. Ești un bisexual „pur sânge” adevărat, o „rara avis”, ce mai. E clar că poți să faci chestii cu totul speciale...de „intelligence” pe care alții, ca funcționari sau angajați, nici nu ar ști cum să și le imagineze. În plus ai charismă. Aly, copiii ceilalți te ascultă pe tine și te vor urma fără probleme, până în pânzele albe... M-am săturat de roboți, de executanți mimetici pe care nu ai cum să te bazezi. La toate astea ne-am gândit cu Arghi și Sever & băieții din staff”. 
A ridicat capul întrebător. Ne-am privit o secundă, ochi în ochi, apoi am făcut semn că da, că accept, că se poate baza pe mine, pe noi. A răsuflat ușurat. Mi-a mulțumit din suflet. L-a chemat apoi pe Doc. I-a cerut să aducă trusa B. Acesta s-a executat urgent, de parcă ascultase la ușă. Era o mică cutiuță tapetată cu folie sterilă, anti-șoc. A scos o seringă de unică folosință, accesorii destul de rare prin 95, a scos o fiolă specială de culoare albastră. I-a secționat și rupt capacul. A încărcat tot conținutul în seringă. Aproape se umpluse. Mi-au cerut să stau jos pe scaun. Doc a fixat cu pixul un punct pe piept, la margine, cu două degete sub încheietura brațului. M-a șters cu spirt și mi-a făcut încet, toată injecția. Doc a ieșit. TaPui și-a luat o mini-cască de telefon, tip hand-free. Mi-a cerut: „Spune ceva, spune poezia „cățeluș cu părul creț”, rar, pe urmă repede, tare și la urmă în șoaptă. Ok!...Georg ne-ai auzit? Da? ...Bun. Pune înregistrarea în boxele de aici, din încăpere”. Surpriză! „Cățelușul meu”, exact cum îl recitasem, răsuna limpede din amplificarea audio...A văzut ridicarea mea din sprâncene. „Simplu. De-acum ești conectat la sistemul mondial al MP-ului. Bine ai venit în rețeaua cea mai mare de informații din lume!”  Nu e metaforă! Este purul adevăr. Iată, începutul unei alte vieți pentru tine și echipa ta. Să fie într-un ceas bun!”  L-am întrebat direct: „Și cu intimitatea mea, cum rămâne?” Mi-a replicat sec:„Ești prea inteligent ca să nu cunoști răspunsul!” – abandonând scurt, orice minciună. „Vezi tu, activitatea aceasta a noastră, nu se face cu pauze. Tot timpul ești în priză. Fuți ce poți, când, cum poți și mergi mai departe, unde te cheamă datoria și, în cazul nostru, fiind chiar eu implicat, pot spune că vei merge acolo unde te cheamă Patria! Crede-mă, nu-s nici gogoși, nici chestii patriotarde! Te vei convinge singur, pentru că îmi propun ca în foarte multe dintre acțiuni să fii actorul principal. Ah, faptul că o îndrăgești pe Niny, că vrei să fie numai a ta...Okay! Nu vreau să te supăr, dar după cum cunosc eu oamenii, s-ar putea chiar ea, să-și dorească și pe altcineva, pe alții... În rest, nu-mi e frică cu tine de...alte afaceri și trădări. ADN-ul tău nu-ți va permite niciodată o asemenea deviație. Ia totuși și partea bună a lucrurilor: fiind tot timpul ascultat, ai 24/24 h GPS-ul pornit. Să spunem că ești răpit. E o tâmpenie din partea lor. Sistemele satelitare de spionaj sunt atât de dezvoltate, că pe Terra nu ai practic unde să te ascunzi, pardon, unde să te bage ei. În ceea ce ne privește, mă poți contacta foarte ușor. O să-ți spun la urmă cum – deci vei avea permanent cu cine să te sfătui. Dacă eu nu pot, Arghi, Sever, Rari sau Georg răspund aproape instantaneu, fie că ești în Cluj, fie la Tokio. În cazul unei agresiuni, printr-un singur nume de cod: RED! alertezi toate filialele MP din zonă. Așa sunt gândite lucrurile ca în cel mult 10 min., un echipaj de intervenție și curățenie să ajungă la tine! Băieții, ce contează că sunt japonezi sau chinezi, europeni sau canadieni, americani sau cubanezi, ori africani, vor lucra toți, la fel: ca-n farmacie. Te vor extrage pe tine, sau pe voi, dacă sunteți mai mulți și toți cei eliminați vor dispărea fără urmă, chiar și locul e lăsat perfect curat, spre anihilarea tuturor probelor compromițătoare. Vei fi mai păzit decât un președinte de republică! 
Tot cinstit, oamenii de la pupitru, cum ar fi Georg la noi, sau băieții lui, Nucu și Voicu, când vei ajunge la o chestie de sex a ta, subliniez, a ta personală, pun microfoanele pe „mute”. De închis nu se închid niciodată fiindcă în conversație, chiar cea mai intimă, pot apărea surprize, defecțiuni, trădări, cumpărări neloaiale etc. și sunt anumiți indici lexicali. Aparatele îi recunosc și reacționează automat, prin beep-uri repetate. Acele pasaje se verifică, în rest...„distracție plăcută”! E clar?” 

*********************************************

Este ultimul fragment înainte de apariția vol. I din romanul „SECRETELE LUI JUANITO”. 



TAPUI - GENERALUL MEU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu