583 de pagini !
● Vasile V.
Filip și Menuț Maximinian - Cultura tradițională imaterială românească din
Bistrița-Năsăud - volumul II - Sărbătorile ciclului social și calendaristic sau
Munci și Zile în Ținutul Bistriței și Năsăudului - Editura Școala Ardeleană,
Cluj-Napoca, 2015 ●. Este impresionant ca realizare și acest al doilea
volum al proiectului „Cultura
tradițională imaterială a românilor din județul Bistrița-Năsăud”. Autorii -
Vasile V. Filip și Menuț Maximinian - se țin de cuvânt și
respectă întru-totul planul inițial stabilit pentru materializarea acestei
inedite trilogii științifice: „Riturile...
trecerii” vol. I, „Munci și zile ”
vol.II și să sperăm că va urma, mai ușor și mai degrabă, vol.III - „Literatura populară”/poezia,
proza și paremiologia/bistrițeană și năsăudeană.
În acest caz, fiecare afirmație se bazează pe „n”ore de documentare, atât în bibliotecă
cât și pe teren. Sunt mii de minute de interviuri și discuții cu localnicii, unii
cu o sănătate precară, aflați la vârsta senectuții hibernale, totuși martori, actori,
ai tradițiilor, obiceiurilor, pe cale de extincție în satul, în comuna lor.
Autenticul moare, înlănțuit, din păcate, încet, încet de caracatița „sfintei
comodități” a vieții „moderne”. În foarte multe situații, cartea de față a reprezentat
„ultimul tren” pentru salvarea multor elemente definitorii din viața
devansierilor noștri din această parte de țară.
După cum constata domnul profesor univ. dr Ion
Cuceu, Munci și Zile nu e o simplă
lucrare științifică ci o autentică „monografie
etnologică” a județului nostru. Aceasta s-a vrut completă. A existat,
justificat, tentația exhaustivului. Bănuiesc, din scrupulozitate și obsesia de
a nu uita ceva, sau de a nu nedreptăți pe cineva. Ca să mă fac și mai bine
înțeles, vorbim de 36 de capitole, de peste 250 de imagini, de câteva sute de
titluri, la bibliografie, de liste cu zeci de „culegători” și „informatori”/martori
activi ai evenimentelor studiate și prezentate/...O „uzină vie” ce a condus, în
final, la acest minunat volum pe care îl analizăm, în tihnă, astăzi.
Dacă „Riturile de trecere”, volumul I se
raportează la „viața-călătorie”,
important fiind parcursul, „odiseea” în sine, volumul al II-lea se axează pe
descifrarea mentalității tradiționale bistrițene și năsăudene în actul de receptare a timpului. Înțelepciunea
populară, atât de profundă și adevărată prin tot ceea ce a orchestrat, ne mai
dă o lecție: repudiază pur și simplu timpul kantian/ uniform, sumativ,
aglutinare de ani și secoli/ în favoarea celui bergsonian/psihologic,
metamorfozant, unde afectivitatea se va regăsi, în plan calitativ între sacru
și profan...între „sfânt” și „pământ”/. E reliefată convergența dintre „timp”
și „templu”, „an” și „ciclu”, „veac” și „veșnicie”. E subînțeleasă
atemporalitatea „dorului”, a „doinei”, a
„sfințirii” - în sens recuperator, din dorința de a regenera „viața”și de a
perpetua experiența pozitivă a străbunilor.
Structura cărții e dată chiar de partajarea
binecunoscută în anotimpurile „iernii” și cele ale „verii”. De aici, partea I -
Sezonul rece, respectiv, partea a
II-a - Sezonul cald. Profesorul și
mentorul Vasile V. Filip, a ales să
deschidă și să se ocupe, cu rigoare și acribie științifică de toate
„manifestările rituale și credințele subiacente acestora la sărbătorile dintre
Sf. Dumitru (26 octombrie, inclusiv) și Sf. Gheorghe (23 aprilie, exclusiv) -
adică sezonul rece. A scris 12
capitole, din cele 36 ale cărții. Pare puțin dar ca și conținut e foarte mult.
Capitolul VII, de pildă, / Crăciunul - Nașterea Domnului, 25-27 dec./ înseamnă
7 subcapitole, din care, al treilea are 5 paragrafe, ultimul, la rândul său, cu
4 subparagrafe și încă 3 subdiviziuni, foarte precise. O rețin pe cea de-a doua
- 3.5.4.2, „Colinda celor trei păcurari(Miorița)”, întrucât mi se pare una din
temele interesante, puțin cunoscute și aprofundate la noi.De exemplu, iată
câteva versuri din superba variantă de la Sălcuța: „Bota mè, cei de măr dulce,/Mi-o puneți la cap de cruce./Gluguța m-a
legăna/Fluierașuˈmi-a cânta,/Când a sufla vântuˈlin,/M-a cânta ca p-un
străin./Când a bate vântu-ncet/M-a cânta ca pe-un săcret(=ascuns, n.a.)”. Capitolul
7 numără, singur, 111 pagini! Firește că și această partajare complexă, în
atâtea structuri subiacente, atât de detaliate și de minuțioase trădează
propensiunea didactică a autorului. Nici pe departe, nu e un defect ci o calitate! Altfel nu știu cum ar
fi putut să pună în valoare această „bijuterie” lirică de la Sălcuța, alături
de cele de la Maieru, Rebrișoara, Zagra, Valea Gersei, Manic sau Agrieș. Vasile
V. Filip impresionează prin plăcerea și bucuria de a lucra și a prezenta mai
apoi rezultatele muncii sale ca pe un dat peremptoriu, simplu, ușor de descoperit,
dar din nefericire nevăzut de nimeni până la el. Tocmai de aceea apare și mai
lăudabil efortul său. Cartea noastră de identitate ar fi rămas...anonimă, fără
poză!
Sezonul cald a fost
preluat de discipolul magistrului, Menuț
Maximinian care a scris 24 de capitole!, e drept mai scurte, din volum.
Respectă cu profesionalism canoanele abordării etnologice. Secțiunea sa debutează
cu luna lui „Florar”- Armindenul de 1 mai; Maialul Năsăudean, 3-15 mai și
continuă cu „Cireșar”, „Cuptor”, ”Gustav”/August - Ziua de 15 - Adormirea
Maicii Domnului, „Răpciune”- septembrie, cu Nașterea Maicii Domnului - 8
septembrie și Ziua Crucii/14 septembrie/, mergând până la Sf. Parascheva, în
luna octombrie, cu accent pe toate marile sărbători evenemențiale și
implicațiile acestora în Muncile și Zilele gospodarilor din aceste locuri de
legendă. Textul lui Menuț Maximinian aduce în plus multe momente de „culoare”
datorită profesiunii: este un ziarist și scriitor de prestigiu. Are darul
povestirii și plăcerea de a tăifăsui cu tâlc. Subiectivitatea sa creativă îl
ajută. Cercetarea științifică este nu o dată prezentată într-o manieră literară,
ceea ce o face mai abordabilă și mai plăcută. Iată, spre exemplificare, un
scurt fragment din Cap. XX Rusaliile - „...<<Hora Ielelor>> este de temut.
Aceste făpturi adoră să danseze cu sânii goi, în cerc, având
părul despletit, clopoței la glezne și purtând voaluri subțiri, transparente,
iar dansul lor este unul magic, bogat în taine și simboluri de
neînțeles pentru muritori”/p.384/(subl. ne aparțin; chiar dacă
frizând o exprimare aparent tautologică, explicativul, în exces, de natură
literară, aduce culoare și conferă un supliment de coerență creativă
elementului narat).
Munci și Zile - volumul II - din trilogia lui Vasile V. Filip și Menuț Maximinian este o complexă și instructivă saga. Este viețuirea noastră în
și dincolo de TIMP. Este „tableta”
anti-alzheimer de care aveam absolută nevoie ca să putem ieși din „criza
identitară”, corect diagnosticată de Vasile Sebastian Dâncu. Acest volum e al
doilea element definitoriu de pe cartea de identitate a județului
Bistrița-Năsăud.
Regret că nu este însoțit ca și primul de un CD.
Fac autorilor recomandarea să-l solicite pe Gigi Cherecheșiu, pentru ultimul
volum, să facă un film-sinteză - munca la carte, dialoguri cu martorii
intervievați, scurte interpretări muzicale ale acestora etc. - materializat tot
într-un CD, pe post de concluzie audio-video. Pentru posteritate. Cred că
merită.
Remarc, în încheiere, ca bibliofil, cât de bine arată și această carte. Copertă cartonată, broşată, cu supracopertă pliată, de protecţie, şnur alb de pagină, hârtie şi literă de Champs-Elysées. O lucrare frumoasă ce ne arată că noua Editură Școala Ardeleană din Cluj-Napoca promite. Îl felicit pe poetul Vasile George Dâncu, managerul acesteia, pentru minunatul său produs. Nu cred că mai e cazul să pledez pentru importanța volumului în școli. Conținutul său poate cu succes să servească drept suport științific, în cadrul Curricumului la Decizia Școlii/CDȘ/, la foarte multe și interesante cursuri opționale. Cred, de asemenea că ar trebui să se regăsească în toate primăriile și bibliotecile din județul nostru. Ne reprezintă și ne dă mândria și verticalitatea de care avem azi nevoie, parcă mai mult ca oricând.
Bistrița, 16 ianuarie 2016
Mircea Seleușan-Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu