 |
| RADU OLĂREANU |
Nu aş fi reluat
acest subiect acum. Îl păstram pentru o carte în curs de finalizare. O fac totuşi
ca răspuns la inepţiile unor aşa-zişi „analişti”, apăruţi ca ciupercile după
ploaie pe la televiziunile ahtiate de rating. Una dintre ultimele lor „teze”,
din ciclul „nimic nu-i bun/bine/ în România” este şi cea referitoare la
învăţământul superior de artă. Se afirmă fără nici cel mai modest probatoriu că
doar la Bucureşti se face treabă, că nu e nimic notabil în „provincie”. Fals şi
tendenţios, probabil dintr-un posibil impuls gen Rastignac, personaj legendar al faunei balzaciene.
Orice om, cât de
cât devotat culturii, a putut constata contrariul, intrând în sălile de
expoziţie din Iaşi, Cluj Napoca, Timişoara, Târgu Mureş, Bistriţa etc., sau
participând la nenumăratele festivaluri de teatru, film, muzică de la Craiova,
Sibiu sau Cluj Napoca / asta numai în 2011-2012/.
În proporţie covârşitoare protagoniştii sunt
peste tot TINERII ! - fie absolvenţi, masteranzi sau încă studenţi, ai
institutelor sau universităţilor de arte din ţară, nu numai din Bucureşti.
Un excelent
exemplu rămâne, în această ordine de idei, şi montarea din stagiunea trecută de
la Teatrul Studio al Universităţii de Arte din Târgu Mureş. Regizorul şi
profesorul RADU OLĂREANU ne-a oferit
un impresionant spectacol de dans,
muzică şi rostire de text în cele mai surprinzătoare registre posibile.Temerarul
artist nu s-a dezminţit nici de data aceasta.
După succesul cu
music-hall-ul CABARET din precedenta
stagiune, a adus în lumina rampei o nouă montare complexă, de anvergură, ce a
urmărit să-i pună în valoare pe viitorii actori, în cât mai multe din
ipostazele fascinantei lor profesiuni. Fiecare partitură artistică este o
provocare. Masterandul sau studentul e obligat să treacă de la plâns la râs, de
la un recitativ tragic la o secvenţă cântată în ritm de bolero, de pildă, de la
explozia senzorialului la mistica fanatică a banului care murdăreşte şi
perverteşte iremediabil sufletul omului. Radu Olăreanu îşi asumă riscul de a
readuce în actualitate piesa FRANK AL
CINCILEA a cunoscutului şi
controversatului scriitor elveţian Friedrich
Dürrenmatt. La patru ani după „Vizita bătrânei doamne”, cea mai cunoscută
creaţie a sa, în 1960 autorul scrie această „istorie
a unei bănci particulare”, provocând un adevărat scandal pentru că şi-a
permis să spargă crusta fracului de intangibilă onorabilitate a băncilor şi
bancherilor elveţieni. Speculaţii mârşave, gangsterism, extorcări oneroase de
fonduri, cămătărie de cea mai joasă speţă şi crime, multe crime. O piesă-bombă,
un text extrem de dificil, o tramă suprarealistă prin evoluţia tragică a
personajelor. A fost foarte rar pusă în scenă.Adevărul nu place. În general
supără. Friedrich Dürrenmatt a crezut cu obstinaţie că trebuie totuşi spus -
oricât de dureros şi de neplăcut - pentru a nu se mai repeta.
Criza profundă pe
care o trăim astăzi demonstrează, din păcate, că s-a înşelat deoarece„istoria...se
repetă”. Dacă ne gândim numai la crahul băncilor americane şi la anunţata
recesiune a Europei pentru 2013, e prea destul ca să înţelegem de ce rămâne atât
de actual demersul lui Dürrenmatt. Radu Olăreanu a înţeles importanţa mesajului
şi l-a preluat, prezentându-ni-l, cu mult curaj, într-o manieră modernă, unde
accentele de tragedie antică ale dramei în sine, pot coexista cu interludii de
comedie bufă, de satiră, conjugate cu scene de pantomimă, de umor negru /auto/persiflant.
E un pariu asumat. A juca în zilele noastre Friedrich Dürrenmatt incumbă deja o
doză de risc. Efortul lui Radu Olăreanu este cu atât mai lăudabil cu cât a
încercat şi a izbutit să facă din FRANK AL CINCILEA o secvenţă de teatru-şcoală, nediluându-i defel
valoarea. Este vorba de roluri-maraton unde actorul este obligat să treacă de
la agonie la extaz, să ilustreze aceste stări antinomice în mod credibil şi să
convingă spectatorul de veridicitatea textului dar şi de propriul potenţial
interpretativ. Montarea e plină la tot pasul de surprize şocante, de la
vizitele repetate în cavoul familiei la căţăratul pe funie şi execuţiile live în fundal.E o experienţă unică
pentru iubitorul de teatru. La capitolul distribuţie trebuie evidenţiată
prestaţia de valoare a masteranzilor: George Sfîrăială, Cristina Lupu, Răzvan
Chelaru, Eugen Neag, Nicoleta Dănilă, Radu Tudosie, Alin Stanciu şi Maria
Cozocea, precum şi a studenţilor: Andreea Ajtai, Andrei Stan şi Iulian Săsăran.
Foarte buni au fost şi studenţii de la coregrafie, coordonaţi de Szőke István, prestigios maestru al
dansului, cadru didatic al UAT. De notat complexa şi
sugestiva scenografie care aparţine lui László Ildikó, tot cadru didactic al
UAT, ca de altfel şi Lucian Roşca care a realizat un excelent aranjament
muzical pe partitura compozitorului german Paul Hindemith. Pregătirea muzicală
şi ajutorul direct în cizelarea tehnicii vorbirii aparţin distinsei doamne
profesoareValeria Covătariu, - fost
cadru didactic universitar si rector al UAT. O menţiune specială merită şi
eleva Krisztina Bucşe - solistă la vioară, elevă în clasa a X-a a Liceului de
Artă din Târgu Mureş. În concluzie, FRANK AL CINCILEA a fost o premieră remarcabilă a stagiunii trecute. Se
demonstează încă o dată seriozitatea cu care se munceşte în cadrul
Universităţii de Arte din Târgu Mureş. Cred sincer că Radu Olăreanu a câştigat
pariul cu acest dramaturg reprezentativ al Thaliei secolului XX şi cu toţi
pasionaţii de teatru din Târgu Mureş şi nu numai. Cât despre studenţi sau
absolvenţi, nu se poate spune că „ard” sau „au ars gazul de pomană” la Teatrul
Studio al Universităţii de Arte de pe malurile Mureşului.
P.S.
De reţinut că
foarte mulţi din tinerii studioşi de la UAT sunt din judeţul nostru. Cinste
lor! Aşa că întreb firesc:
Pe când un teatru profesionist şi la Bistriţa ?
Pe când un teatru profesionist şi la Bistriţa ?
Mircea I.Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu