sâmbătă, 25 noiembrie 2017

ALEXANDRU GRECU – Elevul de azi – Artistul remarcabil de mâine !

De mult timp am dorit să-i fac acest crochiu. Îl cunosc bine și, fără să-l fi urmărit expres, știu cum a evoluat în anii precedenți la...„Fête de la musique”/vezi foto/. Face parte din categoria celor ce fac cinste urbei noastre. În fine, l-am prins între două concursuri, tocmai venit de la Zalău și pregătindu-se să plece la altă manifestare în Moldova.

† STELA POPESCU – O Stea... înspre Stele †

S-a stins, pe 22 sau pe 23 noiembrie. Nu e clar deocamdată. Dar, ce importanță mai are ?! EA nu mai este...Doamne ce pustiu !
E cutremurător. Nu poți găsi cuvinte ca să exprimi tot ceea ce a însemnat Ea pentru noi, de fapt pentru atâtea generații de oameni pe care i-a făcut să râdă, să se simtă bine, să-și regăsească optimismul și tonusul de viață.

Ce pierdere! Ce gol cumplit resimt în suflet…

joi, 9 noiembrie 2017

REGELE MOARE

M-a impresionat profund acest articol al lui ȘTEFAN COLCERIU
...Nu vreau să fac alte comentarii. Despre autor rețin pentru Dv. din REPUBLICA, următoarele date:
Ștefan Colceriu este doctor în filologie clasică (greacă veche și latină). A beneficiat de studii la universitățile din Leuven (2005), Fribourg (2006-2007), Leiden (2009) și Zürich (2011), fiind bursier al Confederației Elvețiene și al Colegiului „Noua Europă”. E cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române.

*** 

Foto: Regele Mihai în exil în anul 1948/Guliver Getty Images
   La ora la care scriu textul de față, Casa Regală anunță printr-un comunicat de presă că Regele a primit Sfânta Împărtășanie și că sărbătoarea Sfinților Arhangheli, a Sfinților Voievozi, cum e supranumită în tradiția românească, îl găsește pe Majestatea Sa în stare de suferință. Clipele acestea, când suveranul e pregătit să plece, dar e încă cu noi, legitimează așezarea vorbelor noastre în prezent.
Odată cu Regele Mihai se sting ultimele licăriri ale unei lumi și se instalează, definitiv, o falie istorică de netrecut. Regele, așa cum trăiește de șaptezeci de ani, departe de țară, hăituit, hulit, în stoică nevoință, este, prin natura lui atașantă, demnă și limpede, garanția legării României la valorile spiritului european. 
În mod fericit, un suveran al țării în care ne-am născut cultivă firesc în persoana sa virtuțile care așază o națiune în rândul lumii civilizate. Fapt care a fost sesizat de oamenii țării de la bun început și care l-a făcut atât de iubit pe Rege din tinerețile lui. De la studenții care se legau cu disperare de porțile Palatului Regal în 1945 ca să-și apere suveranul de ciuma roșie instalată cu forța în România, la copiii și nepoții acelora, care îl întâlneau miraculați, după patruzeci și șase de ani, de Paști în 1992, și invadau străzile Bucureștiului, românii îl țin pe Rege în inima lor ca pe nici un alt român în viață. Și o fac pentru că găsesc în el coerența morală, atât de rară, între persoană și oficiu. 
Regele Mihai este, în lumea instituțiilor politice și în societatea monarhilor moderni, un exemplu absolut. Un observator neavizat s-ar putea apleca asupra nedreptăților istorice pe care o fire atât nobilă a fost nevoită să le îndure de-a lungul întregii sale existențe. Însă lecția vieții acestui om, pentru sine și pentru ceilalți, nu este una tragică, ci una de natură morală. Regele a arătat, trăind în felul lui neostentativ, cum poți rămâne consecvent acelorași valori care te legitimează ca persoană și ca suveran în ultimă instanță, adică pentru atei în sistemul de referință al legii morale, iar pentru credincioși, înaintea lui Dumnezeu.
Regele este un model pentru că, în ciuda faptului că a avut o relație dificilă cu vanitosul său tată, în ciuda faptului că a domnit, atât de tânăr, într-o perioadă neagră a istoriei noastre, în ciuda faptului că a fost azvârlit din țară ca ultimul trădător, în ciuda faptului că a trebuit să-și înjghebeze, sărac și abandonat de toată lumea, un trai chinuit, în ciuda faptului că a fost din nou alungat din țara lui cu kalașnikovul în piept, în ciuda faptului că i-au fost aruncate cele mai mizerabile ocări, în ciuda tuturor acestor înjosiri, despre care știm acum că l-au durut teribil, Regele Mihai a rămas suveranul propriei umanități și conștiința nepătată a țării sale. 
Regele însă nu a adoptat această atitudine pentru că ar fi o fire rigidă, orgolioasă, masochistă, neadaptată la realitate sau, dimpotrivă, extrem calculată. Regele nu este o tristă figură donquijotescă, nu e un fantast. 
Regele Mihai are, în stilul lui direct, clar și firesc, discernământ, o formă de rară inteligență inspirată care îți spune cum să tratezi clipa ca să nu pierzi veșnicia, cum să-ți cumpănești persoana și slujirea față de ceilalți, cum să recunoști lucrarea binelui în spatele spectaculoasei butaforii a răului.
Coerența morală și discernământul sunt farurile tot mai palide ale unei lumi tot mai îndepărtate de noi. 
Am fi înclinați să spunem, ca la începutul textului de față, că odată cu stingerea Regelui, aceste
lumi se vor stinge și ele, iar continentul acela tot mai îndepărtat se va scufunda fără urmă. 
Un asemenea gând însă ar fi o trădare a exemplului de speranță pe care ni-l lasă Regele.