luni, 24 octombrie 2011

ARTE - ANDREEA RUS - Golgota noastră întru/înspre Sacru




          Am simţit nevoia să revăd zilele trecute expoziţia ANDREEI  RUS de la muzeu. La vernisaj mă lăsasem surprins de multitudinea subiectelor abordate, de impetuozitatea şi forţa actului artistic. Teme, tonuri de o violenţă munchiană, de la negru la indigo, trecând prin azuriul mediteranean, pala de carmin sau ploaia buchetului de liliac din grădina bunicii ; arcade, coloane, ogive, păianjen, galerii, culoare de trecere « întru sau înspre » altundeva sau niciunde  şi palide, indecise, rătăcite siluete. Atâtea tablouri în atât de puţin timp. Poate aşa îmi explic de ce nu am scris atunci despre această miraculoasă « întâmplare » oferită cu generozitate de artista ANDREEA  RUS.

      Simezele Complexului muzeal Bistriţa-Năsăud găzduiesc, în mai multe săli,  lucrările de excepţie ale pictoriţei, permiţându-i  o elocventă şi accesibilă desfăşurare tematică. Fiecare încăpere îţi oferă un grupaj programatic, cu dimensiuni variind între 50x40 cm şi 100x80 - 130x90 cm, trecerea dintr-un spaţiu în altul însemnând şi respectarea cronologiei etapelor de creaţie.
    Titlul : « Pictura. Viziune şi spirit întru sacru. » Mult prea generalizant şi neutru / probabil din modestie şi eleganţă feminină/, raportat la periplul dramatic, nu o dată  tragic, rezultat din îngemănarea « seriilor » artistei. În liniştea şi pacea de la muzeu,  la a doua vizionare, tablourile ANDREEI  RUS devin file de hronic. E fascinant caleidoscopul - « memorial al durerii » - expus atât de tranşant şi cu atât de multă forţă pe pânză. Mixajul stărilor de alienare, cu calvarul, cu chinul kafkian al spaţiului-clopot, sufocant şi dezumanizant, cu febrilitatea căutarii de soluţii salvatoare şi, chiar aproape în pragul disperării, cu întrezărirea speranţei, nu poate să te ghideze decât  întru - înspre Sacru, ca unic traiect către normalitate. Să recunoaştem. Generic vorbind, pictura artistei este imaginea necosmetizată a traumelor trăite de fiecare din noi. Diferenţa o face doar intensitatea trăirii. E bine că speranţa, murind ultima, lasă să se întrevadă că există totuşi şansa ieşirii din labirintul coşmarurilor noastre. Scăpăm, ori sperăm că vom scăpa, privind în Sus. În pânzele unde ni se oferă şi soluţia, ogiva, fereastra, lumina, pata cromatică deschisă, toate sunt fie orientate spre, fie chiar situate în partea superioară, adică către Cer.
    Pe o tematică, de o asemenea factură şi anvergură, numai un artist matur reuşeşte să se înalţe şi, mai apoi, să se menţină, în sfera simpatetică a comuniunii spirituale cu destinatarul orizontului de aşteptare propus. Ştie că-l poate face pe privitor să-i descifreze opera. Îndrăzneşte, acţionează şi, în final, izbuteşte.  
     Aceasta este  ANDREEA  RUS
  S-a născut cu sensibilitatea şi harul desenului, mai apoi al penelului. A făcut mai întâi studii superioare de chimie-fizică, lucrând în domeniul « ştiinţelor exacte »/ de unde posibil, i-a rămas rigoarea atât în echilibrul interior al fiecărei lucrări - desen şi culoare - cât şi în precisa încadrare a tablourilor în coordonatele “seriilor” prestabilite/. Dupa ani buni s-a reîntors la arta mult iubită şi a terminat cursurile UAD/ Universitatea de Artă şi Design/ din Cluj-Napoca, continuate cu un master al Facultăţii de Arte Plastice şi încheiate cu doctoratul în arte vizuale al aceleeaşi instituţii de învăţământ superior din Cluj-Napoca, în 2011. Pictează şi expune de şapte ani. Este membră a UAP Cluj din 2007. A participat la foarte multe expoziţii de grup şi a vernisat 14 expoziţii personale în ţară şi străinătate.
    Cele mai importante « serii » sau capitole tematice, cronologic, sunt : Interferenţe/2007/, Deschideri/2008-2009/ şi Prezenţe/2010/. « Interferenţe » reprezintă stadiul cel mai dificil, al incipienţei, cel al căutărilor, lucrările reiterând anevoiosul parcurs al autodefinirii. Tuşe amalgamate, bicromie antinomică, cenusiu închis , bleumarin – gri-uri, albastru, inducând senzaţia de rece sau  cald ;  desen vag, volume abia schiţate. Sunt expresia tribulaţiilor prin care a trecut artista în stabilirea propriei deveniri creatoare. Următoarele doua serii: « Deschideri » şi « Prezenţe » sunt altceva. Progresul e evident / chiar şi autoarea o recunoaşte prin cronologia respectată până şi în panotare/. Avem acum de a face cu un artist adevărat, deplin stăpân pe mijloacele sale de expresie şi  preocupat de gravitatea mesajului ce îl comunică prin operele expuse. Punctul de reper îl găsim în crezul lui Joan Miró : "Un tablou ar trebui să fie fertil. Din el ar trebui să se nască lumea..."  Referitor la ultimele doua capitole, ANDREEA  RUS se confesează :«Deschideri  este seria inspirată de dramele închisorilor comuniste. Individul, uzat fizic şi psihic,  reuşeşte într-un final să devină un supravieţuitor, creându-şi o lume interioară puternică şi pură.  Celui fără vină i se acordă astfel şansa unei eliberări spirituale » ; « Prezenţe se doreste a fi un răspuns la accidentul care a produs incendierea turnului bisericii/ evanghelice din Bistriţa în 2008/ ce reprezenta un loc istoric şi cultural important. O astfel de întâmplare nefericită, te obligă să treci în fiecare zi, pe lângă o altă stare a lucrurilor(...) Persoane din umbră, aflate în aşteptare, caută drumul spre lumină. Întreaga atmosferă devine angoasantă în măsura în care scânteia impulsului spre ieşire este dată de o palmă a destinului. Salvarea propriei persoane poate fi privită în paralel cu salvarea a ceea ce era un reper în spaţiul cetăţii locuite. Scopul seriei este de a prezenta traumele existenţiale ca pe posibile căi ale speranţei, ca şanse şi elemente în construcţia  unei  Lumi mai bune, a cărei principală caracteristică ar fi Lumina ».  
   Intr-o izbutită lucrare de bacalaureat am citit urmatoarea explicaţie a crizei mondiale: « Noi, oamenii suntem fiinţe plămădite din iubire pentru a fi iubite. Aurul, diamantele, maşinile, iahturile, vilele etc. nu sunt decât obiecte, făurite pentru a fi folosite. Dacă azi e atâta  haos  şi puroi pe mapamond este fiindcă obiectele sunt iubite în timp ce fiinţele sunt folosite de alte fiinţe care nu se mai pot numi oameni ». Cât adevăr amar ! 
     Mi-am amintit de afirmaţia absolventei întrucât aceasta ar fi cea mai bună decodare de substrat a mesajului transmis de pictura ANDREEI  RUS. Trăim în marasmul creat de noi, în izolare şi claustrare, în lipsuri, cu frica zilei de mâine pentru că am acceptat, din naivitate, ignoranţă şi prostie să ne fie furată iubirea, uitând că de fapt aceasta este adevăratul nostru CNP. Redobândirea ei înseamnă Golgota noastră, cale a durerii ce o vom parcurge privind mereu înspre Cer - nutrind speranţa că « acolo Sus Cineva ne mai iubeşte ». 
  Consider aşadar că cea de-a XIV-a expoziţie personală a ANDREEI  RUS este o reuşită plastică notabilă şi totodată o dovadă a faptului că artistul adevărat este întotdeauna profund  implicat  în încercarea de « reformulare » a destinului contemporaneităţii, în primenirea şi însănătoşirea orizontului său de aşteptare.









                                                                                                                                        Mircea I.Bătrânu