duminică, 27 februarie 2011

Al III-lea Secret de la Fatima (2)

Autorul în urmă cu câţiva ani
Toate textele publicate pe blog au văzut lumina tiparului mai întâi în paginile cotidianului "Mesagerul de Bistriţa-Năsăud". Ultimul material, Al III-lea Secret...nu a încăput integral şi am fost nevoit să mai reiau tema pentru încă un număr de ziar, fireşte adăugând şi alte gânduri şi interpretări apărute pe parcurs. De aceea îmi cer scuze pentru inerentele repetiţii dar sper sa va facă plăcere elementele noi, introduse.Aştept şi comentariile sincere ale celor interesaţi...
Ioan Paul al II-lea îmi aminteşte de Sfântul Augustin prin smerenie, ca exemplu personal, prin profunzimea şi sinceritatea mesajului, oricât de dur ar fi.
 Adevărul supără, doare, dar rămâne adevăr. Iată o mostră dintr-o convorbire a sa cu tinerii germani din 1980, de la Fulda : “Trebuie să ne pregătim, într-un timp nu prea îndepărtat, să suferim mari încercări care ne vor cere hotărârea de a ne pierde chiar viaţa... Prin rugăciunea voastră şi a mea, e posibil să ne îndulcim această soartă, dar nu e cu putinţă să o înlăturăm, căci numai în acest chip Biserica poate fi reînnoită... Trebuie să fim tari. Trebuie să ne pregătim să ne încredinţăm lui Cristos  şi Prea Sfintei Sale Mame". 

De aceea nu-i deloc de mirare că tot lui i se datorează, în anul 2000,  ruperea sigiliilor de pe acest ultim secret de la Fatima - partea finală a povestirii Luciei dos Santos - pe care-l redau aici: „ ...Îngerul, arătând cu mâna dreaptă spre pământ, a rostit cu un glas puternic: Pocăinţă! Pocăinţă! Pocăinţă! Iar noi am zărit într-o lumină imensă care este Dumnezeu, aşa cum se văd într-o oglindă persoanele când trec pe dinaintea ei, un episcop îmbrăcat în alb, noi am avut presentimentul că era Sfântul Părinte. Mulţi alţi episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe urcau pe un munte abrupt, în vârful căruia se afla o Cruce mare, din trunchiuri brute de copac, parcă ar fi fost stejar lăsat în scoarţa lui. Mai înainte de a ajunge acolo, Sfântul Părinte a străbătut un oraş mare, pe jumătate în ruine şi aproape tremurând, cu paşi nesiguri, slăbit de suferinţă şi durere, el se rugă pentru sufletele morţilor întâlniţi în calea sa. Ajuns în vârful muntelui, prosternat în genunchi la piciorul Crucii aceleia mari, el a fost ucis de un grup de soldaţi care au tras de mai multe ori cu arme de foc şi cu săgeţi. În acelaşi fel au murit, unii după alţii, episcopii şi preoţii, călugării şi călugăriţele şi diferiţi laici, bărbaţi şi femei...Sub cele două braţe ale Crucii stăteau doi îngeri, fiecare cu câte o stropitoare de cristal în mână, în care adunau sângele martirilor şi cu care irigau sufletele ce se apropiau de Dumnezeu”.  /Tuy, 3 ianuarie 1944/ V-aş ruga să nu cădeţi în greşeala unor ziarişti grăbiţi, în goană după senzaţional. Eu nu cred că este ceva trunchiat şi nici că mai urmează vreo altă parte nedată publicităţii. Nu mi se pare că ar fi vorba de un alt cadru al Apocalipsei. Observaţi absenţa pluralului geografic sau al singularului cu valoare generalizantă. Da. Este un sacrificiu cumplit, important, dar deocamdată nu unul general. Sper. Aşadar al III-lea secret nu are nicio legătură cu tentativa de asasinat a lui Ioan Paul al II-lea din 1981. Este o profeţie mult mai complexă ce vizează mai degrabă acest debut extrem de frământat şi violent al mileniului III. În Le Figaro, André Pierre denunţă “trădările comise... de o inteligentzia sacerdotală” plasată adesea în posturi cheie". „Implicaţiile Vaticanului în afacerile mafiote, spălarea banilor murdari, corupţia, homosexualitatea unor preoţi catolici, abuzurile sexuale practicate asupra copiilor nu mai pot fi ignorate de marele public, tot mai revoltat de aceste fapte. Asistăm la o criză care zguduie biserica catolică”.  Sunt tot mai numeroase cazurile de corupţie, de cupiditate afişată la vedere, şi a preoţilor şi ierarhilor din biserica noastră ortodoxă./ vezi emisiunile Tv, articolele din ziare/. Răul dă semne că din boală se transformă în epidemie…pandemie. Sfântul Nilus, prieten al Sfântului Ioan Gură de Aur, în anul 390, luminat de Dumnezeu, prevestea : "Către mijlocul secolului XX, mintea oamenilor va fi întunecată de patimile cărnii. Părinţii şi bătrânii nu vor mai fi respectaţi. Iubirea va dispărea. Păstorii sufleteşti, episcopi şi preoţi, vor fi oameni inutili, complet incapabili să deosebească drumul drept de cel fals.  Se vor extinde luxul, divorţul, homosexualitatea, actele de sabotaj şi crimele.Oamenii îşi vor pierde credinţa chiar în existenţa lui Dumnezeu. Anticrist va da omenirii o ştiinţă care o va duce la dezastru. Un om de la un capăt al pământului va putea să discute cu altul de la celălalt capăt. În acel timp oamenii vor zbura ca păsările în văzduh şi se vor scufunda ca peştii în oceane... Apoi va apărea sabia judecăţii". Concluzia ? Vreau să sper că renunţând la crimă, răutate, ură, desfrâu şi căpătuială, respectiv la multele tare din prezent, mai avem o şansă de scăpare. Să ne întoarcem cu inima şi sufletul către bunul Dumnezeu, să-i cerem iertare şi să-i redobândim dragostea Sa. Apoi s-o reîmpărtășim între noi... Mă tem că aceasta este ultima noastră SALVARE !

Mircea I. Bătrânu