CUVÂNT ÎNAINTE - la romanul autobiografic RĂDĂCINI al lui Ioan Someșan

 

Cuvânt înainte,

Îmi revine, dragă cititorule,  această misie foarte dificilă, dar și plăcută, recunosc, de a vă scrie câteva gânduri în preambulul cărții „Rădăcini”, roman autobiografic al bunului meu prieten Nelu Someșan.

Sunt trei unghiuri de perspectivă, de unde ar trebui să abordăm neapărat, acest panel de proză. Succint și la obiect pentru a nu vă plictisi.

Primul: sorgintea, ADN-ul eroului nostru. Ioan Someșan este un bârgăuan devotat Văii sale, cea a Bistriței ardelene, 100%!  Aici cred că este locul potrivit ca să-mi expun punctul meu de vedere despre Bârgău & Bârgăuani. Mie mi-au plăcut de când mă știu acești munteni vajnici. Nu sunt mincinoși. Sunt paroliști și respectă cu strictețe târgul încheiat cu tine. Le place să se distreze, să mănânce și să bea bine. Cântă frumos și-s dansatori vrednici. Știu să facă dragoste. Nu exagerez dacă afirm că aproape nu există casă fără 2 sau mai mulți „puiuți”. Copiii au fost și sunt  la mare cinste. Când se enervează sunt ca racul de bulboană pus la fiert. Roșii, de la intens la bordo. De aprins, se aprind repede când sunt înșelați și/sau mințiți. E drept că se poate numai odată, să-i fentezi, dar și atunci pot exista urmări „contondente”. Glumesc și nu prea.

Al doilea: unitatea de acțiune. Toată lumea se cunoaște cu toată lumea și nimeni nu-și poate încălca statutul. Dacă ești plăieș de rând, asta ești. Nu am ce-ți face – ar rosti bunicul. Nu te poți sumeți să te dai, ca origine”, din...falus de prinț că te râde lumea. Cei care nu știu, le spun acum. Să nu intri în gura /melița/ satului că nu te mai spală toată apa Bistriței! Iată eroarea, greșeala pcr-ului, a partidului unic, aflat și uitat la guvernare, din 1947 și până, hăt colea în 1989. Se dorea un om nou, „multilateral dezvoltat”, dar în realitate erau promovați cei mai săraci și necăjiți locuitori ai zonei, dar foarte buni de gură, pe principiul „capului plecat...”, ascultători și executanți-roboți, mai puțin, sau deloc harnici. Deveneau una-două „trompetele partidului”, turnători de orice și despre oricine, pentru ticăloșii cocoțați în funcții la pe-ce-re! Ei bine, acești cabotini ai naturii umane, nu-și găsiseră locul pe Valea Bârgăului. Aș spune azi, privind înapoi, cu oarece mândrie, că pe această vale, politica de cadre a partidului unic, nu izbândise. Nu numai primarul, nici secretarul, popa ori învățătorul, ce să mai spun de „jândar”/ jandarm/, miliție, milițian, nimeni nu putea fi „uns”, instalat, fără decizia ocultă a sfatului bătrânilor. Ce naiba! Vorbeam de Statele unite ale Bârgăului! Mai în glumă, mai în serios, chiar așa au stat lucrurile, după 1965. Chestie de evidență, după 1975!  De ce? „Cine nu are bătrâni să-și cumpere, dacă vrea să-i umble bine!” Bârgăuanii, îndemnați de acest sfat special, au trecut ei, la cucerirea Bucureștiului, a „capetalei”  patriei noastre socialiste. Aveau și încă mai sunt oameni infiltrați la toate nivelurile și în toate ministerele. Jos pălăria! - din acest punct de vedere. Eu de loc, sunt dănășean, din Daneșul de pe Târnave, de lângă Sighișoara, de pe strada „americanilor”. Bunicul meu, al nostru, de pe această minunată stradă ce te duce și azi la castelul de la Criș, al contelui Bethlen, participase la cucerirea „vestului sălbatic”, împreună cu tatăl și bunicul lui, în America de Nord, în SUA. Calea ferată ce lega estul de vest era și opera lor. Cu banii strânși acolo, reveniseră toți și-și durară case de cărămidă adevărată de la fabrica lui Zikelli

 din Sighișoara, cu brâu sănătos de piatră. Strada lor cred că a fost printre primele din Ardeal „pingelită” cu piatră cubică de la Racoș. Orgoliul de oameni umblați în lume, mândri nevoie mare, era sinonim cu cel al Bârgăuanilor. Asta-i explicația că i-am îndrăgit pe muntenii aceștia din prima clipă. Nu am făcut rău, sunt sigur. La fel cred și azi după...77 de ani, de când România a luat-o pe alt făgaș decât cel firesc în care se născuseră, crescuseră și munciră părinții și bunicii noștri.

Al treilea unghi de perspectivă, este desigur, ideea de  ț ă r a n, neaoș căruia nu-i se pot așeza defel „muștele în farfurie”. Aici, cred că e cazul să fac, a nu știu câta oară, reverența de adâncă mulțumire în fața Țăranului Român. Dragii mei, nu uitați că dacă acest secular truditor al gliei nu ar fi existat, să ne asigure pâinea și „păpica” zilnică, nici noi orășenii, prestatori de alte servicii, nu am fi putut exista! Las paranteza deschisă ca să mai reflectăm sincer, cu toții, la rostul și rolul țăranului în viața națiunii noastre. Te duci la piață și te târguiești pentru un ou, o legătură de  ceapă verde, sau o bucată de caș, ori urdă. Faci pe grozavul! Și tu lovești de fapt în cel care ne-a dat tot timpul de mâncare...Superb citatul lui Nelu Someșan din înțelepciunea de veacuri a poporul român: „a fi domn nu-i de mirare!/ a fi OM îi lucru mare!”(E mai degrabă un vers popular ce apare în foarte multe cântece de folclor autentic, din Transilvania și nu numai). Meseria de țăran, învățată din fragedă pruncie, practicată cu minte, constant și cu toată dragostea nu se putea să nu dea roade. De aceea, majoritatea locuitorilor de pe Valea Bârgăului sunt oameni înstăriți, puternici mental și material. Impuneau, impun respect. Pământul acesta milenar le dă puterea de a decide, de a despărți binele de rău și neghina de bobul de grâu, sănătos și bun. Munca, repetabila povară, i-a dat ființei umane cerbicia și dorința de a învinge întotdeauna răul, sub toate fațetele sale. Țăranii nu s-au speriat nici de tătari, huni, turci, cumani, dar nici de naziști, honvezi, ruși și atâția alții care s-au poftit pe la noi, fără măcar vreo umbră de rușine. Coasa, furca, securea, normale și obișnuite unelte agricole, au devenit pe dată arme, atunci când a fost nevoie.

Cu foarte multă carte/în aproximativ 20 de ani, după ce și-a tocit coatele pe băncile școlilor din preuniversitar, apoi din Facultatea de drept/, Ioan Someșan a devenit, în accepția multora un „domn”. Traduc gândul malițios al acestora: din țăran și-a permis să urce pe scara ierarhică și uite-l cu o treaptă, mai sus – dacă mă gândesc bine, cu un întreg palier de trepte(!) – priviți-l - a ajuns d o m n! Repet, nu oricum ci cu foarte multă trudă. Faptul că a ales domeniul justiției spune iarăși foarte mult. Dacă ar fi urmărit doar propria bunăstare se putea face altceva, se știe, are foarte multă glagore în cap. A ales justiția fiindcă e necesar ca cineva să prășească „buruienile”, ca în stratul de legume al bunicii. A făcut această treabă ani la rând, nu a părăsit practic niciodată câmpul de luptă al justiției.

Nu vreau să intru în mai multe amănunte. O va face mult mai bine, chiar Nelu Someșan, autorul cărții.

Eu am vrut doar să vă incit să luați cartea magistrului, să o parcurgeți. Sunt convins că nu o să vă pară rău. Romanul autobiografic – R ă d ă c i n i – al lui Ioan Someșan, sper să dea lăstari și în conștiința dumneavoastră. Mă opresc aici și vă urez  -  Lectură plăcută!

Bistrița, 20 aprilie 2024,                                                                                    Mircea I. Bătrânu