Cuvânt înainte,
Îmi revine, dragă
cititorule, această misie foarte
dificilă, dar și plăcută, recunosc, de a vă scrie câteva gânduri în preambulul
cărții „Rădăcini”, roman autobiografic al bunului meu prieten
Nelu Someșan.
Sunt trei unghiuri de perspectivă, de unde ar trebui să abordăm neapărat, acest panel de proză. Succint și la obiect pentru a nu vă plictisi.
Primul: sorgintea,
ADN-ul eroului nostru. Ioan Someșan este un bârgăuan devotat Văii sale, cea a
Bistriței ardelene, 100%! Aici cred că
este locul potrivit ca să-mi expun punctul meu de vedere despre Bârgău & Bârgăuani.
Mie mi-au plăcut de când mă știu acești munteni vajnici. Nu sunt mincinoși.
Sunt paroliști și respectă cu strictețe târgul încheiat cu tine. Le place să se
distreze, să mănânce și să bea bine. Cântă frumos și-s dansatori vrednici. Știu
să facă dragoste. Nu exagerez dacă afirm că aproape nu există casă fără 2 sau
mai mulți „puiuți”. Copiii au fost și sunt
la mare cinste. Când se enervează sunt ca racul de bulboană pus la
fiert. Roșii, de la intens la bordo. De aprins, se aprind repede când sunt
înșelați și/sau mințiți. E drept că se poate numai odată, să-i fentezi, dar și
atunci pot exista urmări „contondente”. Glumesc și nu prea.
Al doilea:
unitatea de acțiune. Toată lumea se cunoaște cu toată lumea și nimeni nu-și
poate încălca statutul. Dacă ești plăieș de rând, asta ești. Nu am ce-ți
face – ar rosti bunicul. Nu te poți sumeți să te dai, ca origine”, din...falus
de prinț că te râde lumea. Cei care nu știu, le spun acum. Să nu intri în gura
/melița/ satului că nu te mai spală toată apa Bistriței! Iată eroarea, greșeala
pcr-ului, a partidului unic, aflat și uitat la guvernare, din 1947 și
până, hăt colea în 1989. Se dorea un om nou, „multilateral dezvoltat”, dar în
realitate erau promovați cei mai săraci și necăjiți locuitori ai zonei, dar
foarte buni de gură, pe principiul „capului plecat...”, ascultători și
executanți-roboți, mai puțin, sau deloc harnici. Deveneau una-două „trompetele
partidului”, turnători de orice și despre oricine, pentru ticăloșii cocoțați în
funcții la pe-ce-re! Ei bine, acești cabotini ai naturii umane, nu-și
găsiseră locul pe Valea Bârgăului. Aș spune azi, privind înapoi, cu oarece
mândrie, că pe această vale, politica de cadre a partidului unic, nu izbândise.
Nu numai primarul, nici secretarul, popa ori învățătorul, ce să mai spun de
„jândar”/ jandarm/, miliție, milițian, nimeni nu putea fi „uns”, instalat, fără
decizia ocultă a sfatului bătrânilor. Ce naiba! Vorbeam de Statele unite ale
Bârgăului! Mai în glumă, mai în serios, chiar așa au stat lucrurile, după
1965. Chestie de evidență, după 1975! De
ce? „Cine nu are bătrâni să-și cumpere, dacă vrea să-i umble bine!” Bârgăuanii,
îndemnați de acest sfat special, au trecut ei, la cucerirea Bucureștiului, a
„capetalei” patriei noastre socialiste.
Aveau și încă mai sunt oameni infiltrați la toate nivelurile și în toate
ministerele. Jos pălăria! - din acest punct de vedere. Eu de loc, sunt
dănășean, din Daneșul de pe Târnave, de lângă Sighișoara, de pe strada
„americanilor”. Bunicul meu, al nostru, de pe această minunată stradă ce te
duce și azi la castelul de la Criș, al contelui Bethlen, participase la
cucerirea „vestului sălbatic”, împreună cu tatăl și bunicul lui, în America de
Nord, în SUA. Calea ferată ce lega estul de vest era și opera lor. Cu banii
strânși acolo, reveniseră toți și-și durară case de cărămidă adevărată de la
fabrica lui Zikelli
din Sighișoara, cu brâu sănătos de piatră.
Strada lor cred că a fost printre primele din Ardeal „pingelită” cu piatră
cubică de la Racoș. Orgoliul de oameni umblați în lume, mândri nevoie mare, era
sinonim cu cel al Bârgăuanilor. Asta-i explicația că i-am îndrăgit pe muntenii
aceștia din prima clipă. Nu am făcut rău, sunt sigur. La fel cred și azi
după...77 de ani, de când România a luat-o pe alt făgaș decât cel firesc în
care se născuseră, crescuseră și munciră părinții și bunicii noștri.
Al treilea unghi
de perspectivă, este desigur, ideea de ț
ă r a n, neaoș căruia nu-i se pot așeza defel „muștele în farfurie”. Aici, cred
că e cazul să fac, a nu știu câta oară, reverența de adâncă mulțumire în fața
Țăranului Român. Dragii mei, nu uitați că dacă acest secular truditor al gliei
nu ar fi existat, să ne asigure pâinea și „păpica” zilnică, nici noi orășenii,
prestatori de alte servicii, nu am fi putut exista! Las paranteza deschisă ca
să mai reflectăm sincer, cu toții, la rostul și rolul țăranului în viața
națiunii noastre. Te duci la piață și te târguiești pentru un ou, o legătură
de ceapă verde, sau o bucată de caș, ori
urdă. Faci pe grozavul! Și tu lovești de fapt în cel care ne-a dat tot timpul
de mâncare...Superb citatul lui Nelu Someșan din înțelepciunea de veacuri a
poporul român: „a fi domn nu-i de mirare!/ a fi OM îi lucru mare!”(E mai
degrabă un vers popular ce apare în foarte multe cântece de folclor autentic,
din Transilvania și nu numai). Meseria de țăran, învățată din fragedă pruncie,
practicată cu minte, constant și cu toată dragostea nu se putea să nu dea
roade. De aceea, majoritatea locuitorilor de pe Valea Bârgăului sunt oameni
înstăriți, puternici mental și material. Impuneau, impun respect. Pământul
acesta milenar le dă puterea de a decide, de a despărți binele de rău și
neghina de bobul de grâu, sănătos și bun. Munca, repetabila povară, i-a dat
ființei umane cerbicia și dorința de a învinge întotdeauna răul, sub toate fațetele
sale. Țăranii nu s-au speriat nici de tătari, huni, turci, cumani, dar nici de
naziști, honvezi, ruși și atâția alții care s-au poftit pe la noi, fără măcar
vreo umbră de rușine. Coasa, furca, securea, normale și obișnuite unelte
agricole, au devenit pe dată arme, atunci când a fost nevoie.
Cu foarte multă carte/în
aproximativ 20 de ani, după ce și-a tocit coatele pe băncile școlilor din
preuniversitar, apoi din Facultatea de drept/, Ioan Someșan a devenit, în
accepția multora un „domn”. Traduc gândul malițios al acestora: din
țăran și-a permis să urce pe scara ierarhică și uite-l cu o treaptă, mai sus –
dacă mă gândesc bine, cu un întreg palier de trepte(!) – priviți-l - a ajuns d
o m n! Repet, nu oricum ci cu foarte multă trudă. Faptul că a ales domeniul
justiției spune iarăși foarte mult. Dacă ar fi urmărit doar propria bunăstare
se putea face altceva, se știe, are foarte multă glagore în cap. A ales
justiția fiindcă e necesar ca cineva să prășească „buruienile”, ca în stratul
de legume al bunicii. A făcut această treabă ani la rând, nu a părăsit practic
niciodată câmpul de luptă al justiției.
Nu vreau să intru
în mai multe amănunte. O va face mult mai bine, chiar Nelu Someșan, autorul
cărții.
Eu am vrut doar să
vă incit să luați cartea magistrului, să o parcurgeți. Sunt convins că nu o să
vă pară rău. Romanul autobiografic – R ă d ă c i n i – al lui Ioan
Someșan, sper să dea lăstari și în conștiința dumneavoastră. Mă
opresc aici și vă urez - Lectură plăcută!
Bistrița, 20
aprilie 2024,
Mircea I. Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu