luni, 25 iulie 2011

BOGDAN GHIU – „CONTRACRIZA şi TRAGICOMEDIA MODERNITĂŢII ”

Tot mai evident apare faptul că la capitolul <Diagnoză> şi <Analiză critică> noi, Românii - mă gândesc desigur la „intelighentzia” românească - suntem printre cei mai buni de pe mapamond. Nu e vorba nici de supraevaluare şi nici de „moartea lăudătorilor”. Pur şi simplu, aceasta este realitatea. Renunţ la argumente deoarece sunt suficient de multe, arhicunoscute, în special din revistele de prestigiu, străine, pentru a le mai enumera şi aici. Prefer să enunţ: BOGDAN GHIU reprezintă un excelent exemplu, prin cea mai recentă carte a sa de sinteză - CONTRACRIZA - Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2011. Extrem de densă, binevenită, corectă şi actuală, până la... soluţii. O radiografie clară, dureros de adevărată prin pertinenţa de necontestat a „probelor”servite pe tavă. 

Poet, traducător de prestigiu al  filosofiei franceze / Bataille, Foucault, Deleuze, Derrida etc./, autor de eseuri [mai degrabă - panseuri - mi se pare mai onest aşa] de orientare tot filosofică, indiferent de tematica abordată: media, artă sau urbanologie. Nu avea cum să rateze şi analiza... „CRIZEI”. Nu că ar fi la modă. Nu. Este fără discuţie pandemia acestui început de secol. Sau îi vom găsi antidotul şi atunci mai sunt şanse de supravieţuire, sau ne vom complace „aşteptându-l pe Godot” şi alunecând inexorabil în haos şi aneantizare. Lectura pretinde foarte mare atenţie şi documentare. Departe de a fi „uşor”, textul seamănă cu o laborioasă demonstraţie matematică, de tipul ά >ω. Epistemologic, sunt reconfigurate şi modernizate anumite noţiuni, re/creaţi anumiţi termeni / de pildă, capitalism şi/sau comunism; criză şi/sau anti-criză, contra-criză, des-frânare, informalizare/. Fiecare teoremă colocvială este redusă la definiţie, factorul cauzal fiind în cele mai multe cazuri exclus - scriitorul îl presupune cunoscut din cultura, adică lecturile anterioare ale cititorului - sau subînţeles, pe baza unei logici corecte, dar greu de urmărit fără o familiarizare prealabilă cu lexicul din domeniu şi limpezirea direcţiilor de dezvoltare ale acestuia/ sociologie, psihologie şi filosofie/. Demonstraţia, nu odată eliptică, reuneşte tot şirul de teoreme, esenţializate şi, pe firul logic, esenţializante, pentru a ne prezenta apoi adevăratele concluzii, din păcate, tot lapidar, superficial sau insuficient motivate pentru cititorul de rând. Altfel spus, sunt sentinţe-pastilă. Par prea amare la gust. Nu le vei lua dacă nu le înţelegi rostul. Plec însă de la premisa că lectorul pasionat de socio-cultură şi filosofie, este avizat, are un  orizont bine jalonat şi e pregătit să recepteze noul punct de vedere al lui Bogdan Ghiu. „Criza - conchide acesta - a fost produsă, printr-o ingenioasă şi disperată intervenţie tehnică, în Occident, în Nord, şi a urmărit, mai ales prin aşa-zisele „politici de anti-criză”, disocierea capitalismului de povara democraţiei (tragicomedia modernităţii), descătuşarea şi des-frînarea capitalismului finit, ba chiar terminat, de formalismul şi de formalităţile democraţiei(...) Contra-Criza izbucneşte ca revoltă a „Sudului” structural-tipologic(societatea dominată) împotriva „Nordului” colonial al puterii care este, în afara oricărei hărţi, pe verticala absolută a societăţii, orice dominaţie capitalist funcţională, continuu expropriatoare(...)Sud cu Sud( tipologic, structural, al im-puterii şi al sub-revoluţiei) să ne unim! Pentru verticalizarea politicii”. Cu alte cuvinte criza nu este un rezultat al fluxului „vaselor comunicante”, al vreunei dialectici obiective, dictată de evoluţia pieţei mondiale, ci un produs deliberat al capitalismului pentru anihilarea tuturor beneficiilor democraţiei, obţinute cu atâtea jertfe de-a lungul frământatului secol XX. Măsurile anti-criză, „intervenţiile tehnice”, sunt doar „perfuziile” ce amână deznodământul unui regim defectat şi perimat. Modernitatea, în esenţă viaţa, are nevoie de această „tragicomedie” numită simplu „democraţie”. În concepţia lui Bogdan Ghiu numai Contracriza, anihilând anti-criza, o mai poate salva. Omagiază revoltele din Orientul Mijlociu şi din statele Nord Africane, începând cu Egiptul. Nu sunt „revoluţii” şi deci nu pot fi controlate. Crede, grăbindu-se în opinia mea, că aceste mişcări sociale de tip brownian sunt suficiente pentru a amorsa dinamitarea capitalismului. Se înşeală, atribuindu-le utopic forţa şi penetranţa unor seisme sistemice. Da, revoltele sunt simptomele clare ale schimbării de curs, dar nu pot constitui singure baza Contracrizei ! Mai sunt paşi importanţi de făcut până la adevărata Contracriză. Cum? Câţi? În ce fel? E prematur să dăm răspunsuri şi cu atât mai puţin vreo soluţie globală...Să nu uităm până atunci de unde am plecat. „Urăsc comunismul pentru că m-a făcut să-mi fac iluzii cu privire la capitalism !” - susţine Bogdan Ghiu. Nimic mai adevărat. Nu vă ascund că mă încearcă acelaşi sentiment de frustrare şi chiar de jenă când mă gândesc cât de naiv şi de romantic am putut să fiu în 1990, când priveam cu atâta speranţă spre mult râvnitul Occident. M-am înşelat. Sper să nu fi fost mulţi în situaţia mea. Astăzi sunt convins că şi comunismul şi capitalismul sunt două capitole emergente ale istoriei universale. Primul, cred, definitiv închis, iar cel de-al doilea se află deja pe toboganul dezagregării...Lecţie: Viitorul nu trebuie să mai aparţină banului şi oligarhiei sale ci lui Dumnezeu şi omului  n o r m a l !
BOGDAN GHIU

Mircea I. Bătrânu