duminică, 3 aprilie 2011

ANDREI MOLDOVAN – Wikileaks?! S-avem pardon, monşer! E RO, 100% al nostru!

Fanarul s-a mutat pe Dâmboviţa şi a îmbrăcat definitiv ilic românesc. Ne place, nu ne place:  Wikileaks-ul e de() Bucureşti, dom'le! Nu seamănă nici cu cel german sau englez şi nici măcar cu cel italian, mai apropiat, să zicem, de viţa noastră latină. Ca la noi, la nimeni! Atât de bine ne ştim spăla rufele mudare în public că n-avem egal pe mapamond. Acum nu mai e vorba de o scrisoare pierdută – de atunci a început de fapt marea implementare a Fanarului – ci de zeci, probabil sute de scrisori făcute pierdute pe cărarea Unchiului Sam, ca să mai râdă lumea încă o dată de noi cu gura până la urechi. Cât adevăr rostea Caragiale! Azi, câtă decădere şi /auto/persiflare, oferite pe tavă de wikileaks-ul made 100%  in Romania, spre hazul şi deliciul diplomaţilor străini şi al presei de pe ambele continente! 
Bine spunea badea Ilie: „Ne-am făcut de mândra minune!”. Presupun că aceeaşi opinie o are şi prietenul meu, Andrei Moldovan – profesorul,  filologul şi scriitorul, nedezminţit iubitor şi apărător al Limbii Române. Stă mărturie volumul său de excepţie, Mâhnirile Limbii Române – Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2011. Poate că momentul apariţiei nu a fost unul tocmai fericit. A avut loc mult prea aproape de lansarea cărţii sale premiate – Butelia cu oxigen, consemnări critice,  care l-a eclipsat pe nedrept. Mâhnirile..., iniţial Suferinţele sunt o sumă de texte-tabletă apărute în revista Tribuna învăţământului în 2005, se pare, relucrate. Pentru cine cunoaşte scriitura lui Andrei Moldovan, nu am nimic nou de spus. Este pe aceeaşi lungime de undă cu tot ce înseamnă exigenţa faţă de cuvântul încredinţat hârtiei, fără niciun rabat. Pe cei ce nu-l cunosc, îi rog să citească volumul.

 Indiferent pe ce treaptă ne situăm ca români, lecţia de limbă şi cultură predată de Andrei Moldovan rămâne un remediu stenic. Discursul său este bine argumentat ştiinţific, cu rafinament, umor şi ironie (vă voi da mai jos câteva exemple), cu acribie în explicarea diagonsticului, dar fără emfază sau undă de superioritate. Reţin dintre temele abordate: confuzia între a servi şi a se servi; raportul corect dintre important şi primordial; aventura ghilimelelorcacofonia şi virgula rostită; confuzia dintre spaţiu şi plai mioritic; prezenţa artificială a lui deci în deschiderea frazei, ca paradă de in-cultură; ploaia de demonstrative, probă a unui vocabular sărac; pleonasmelelimbajul de lemn în haină nouă; divinitatea este Tu etc. Ca foarte bun profesor, obişnuit după atâtea decenii de corectare a miilor de perle ale elevilor, Andrei Molodovan face un experiment neaşteptat, şocant ca rezultat. Notează, timp de o oră, afirmaţiile unor proeminenţi oameni politici, rostite în emisiuni de televiziune. Este ilustrarea unor derapaje lingvistice şi nu numai, extrem de hazlii, dar cât de caustice la adresa multora din aleşii noştri. Iată exemplele promise: „Toţi colegii mei de partid continuă în continuare...”; „Eu nu sunt specialist, dar avem facultăţi”; „Există oameni care trăiesc din etcetera şi sunt totdeauna mai la stânga”; „Am pus mâna pe toate partidele şi ne-am documentat”; „Uneori oamenii încep să gândească foarte bine la ei acasă”; „Eu sunt prieten cu toţi, dar când e vorba de partid e altceva”; „Mor cu prostia în mine între ghilimele”; „Eu sunt un soldat devotat al partidului, dar dacă vorbim de partid, dă-mi voie să am şi eu îndoieli”; „Eu sunt prieten cu presa scrisă, audio-vizuală şi mutuală”; „O femeie dispusă să ia în piept nişte lucruri serioase se autopropulsează”; „Noi trebuie să ne debarasăm de prejudecăţi până unde poate femeia”; „Domnul ministru a făcut o gafă şi-l felicit”; „Tinerii noştri sunt necalificaţi şi multe alte meserii”; „Vreau să mai adaug la terorism organele” şi cireaşa de pe tort„Creierul meu este foarte ocupat, dar am un creier destul de bun, că nu mă obosesc cu activitatea intelectuală”. Ei sunt nepoţii şi strănepoţii lui Caţavencu & CoNenea Iancu să trăiască ! Dacă mai adaugi şi : peşcheşul, pâra, interesul personal, ploconeala, minciuna şi trădarea Fanarului, percepi, în toată amploarea sa, grozăvia wikileaks-ului dâmboviţean. Aş vrea să închei totuşi în aceeaşi notă comică, dar pilduitoare. Mâhnirile Limbii Române / doar vreo sută de pagini/, n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui partid ! Toţi cei din staff ar trebui s-o citească şi mai ales să o re-citească ori de câte ori urmează să apară şi să vorbească în public. Ar fi o premisă pentru mai multe teme făcute şi mai puţine vorbe goale. Pe Andrei Molodovan l-aş ruga să continue cu Mâhnirile la zi ale limbii noastre. Este un demers, după cum se vede, necesar, actual şi încă foarte...util.
                                                                                                                         Mircea I. Bătrânu