marți, 13 noiembrie 2018

Bistrița Folk 2018 – Preambul - Interviu cu artistul Florin Săsărman


Fiecare /re/întâlnire cu Florin Săsărman este o bucurie pentru suflet și spirit deopotrivă. Are în priviri acel foc al adevărului izvodit din alambicul artei pure, simplă, dar profundă...eternă ca și curgerea Bistriței pe Valea Bârgăului. Florin este un demn reprezentant al Folkului românesc, un cantautor de marcă, alături de Ducu, Vali, Vasile, Puiu, Nicu, Victor, Ada, Dan, Ștefan, Mircea, Florian, Marcela și lista poate continua...Este „călare pe două secole” și poate de aceea are viziune și previziune, de adâncime, în tot ceea ce face. S-a dăruit de mult oamenilor, concitadinilor, iubitorilor de muzică și poezie de suflet. Este bistrițean de-al nostru – o spun cu nedisimulată mândrie! – implicat constant în „viața cetății”.  Spre aducere aminte ascultați această superbă elegie, imn, cu titlul simplu „Toamna la Bistrița”/ publicat separat mai sus/.
Florin Săsărman și-a pus definitiv amprenta pe două evenimente, de talie națională: „Bistrița medievală” – vara de obicei - și „Bistrița Folk” - toamna.

Este președinte al Asociației culturale „România din inima mea”/ASCRIM/, organizatoarea Festivalului de Folk și din acest an. L-am rugat, în preambulul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului „Bistrița Folk 2018” să ne răspundă la câteva întrebări...

***
      - Ce au însemnat pentru tine cele 16 editii de până acum ale Festivalului „Bistrița folk”?

Florin Săsărman:  Festivalul „Bistrița folk” a avut prima ediție în anul 2002 și înca de atunci sălile în care au cântat folkiștii au fost mereu pline, ceea ce înseamnă că bistrițenii iubesc acest gen muzical. Dar, nu au fost doar bistrițeni în sală, asta este clar, pentru că iubitori de muzică folk se găsesc pretudindeni și, în absența unor festivaluri de gen în orașele mari din apropierea Bistriței, au fost și sunt fani de acolo care au venit să vadă, să trăiască spectacolele de la Bistrița. Și, cumva, realizând aceste spectacole și prezentându-le de pe scenă, am trăit din plin și eu bucuria acestor oameni fideli muzicii folk.
      - Ce aduce în plus ediția a XVII-a?
FS :  Două lucruri: câteva nume care nu au mai fost pe afișul festivalului până acum și dovada că muzica folk se înnoiește, că merge înainte. Este pentru prima dată când vine la Bistrița folk însuși Dan Andrei Aldea, legendarul lider al grupului „Sfinx” și autor al „imnului” muzicii folk românești, cântecul „Om bun”. Despre DAA, părintele Cenaclului Flacăra,  poetul Adrian Păunescu spunea că este cel mai mare compozitor și instrumentist al anilor șaptezeci, începutul anilor optzeci și, prin ceea ce a facut DAA pe plan muzical în cele peste trei decenii în care a locuit în Germania, afirmația lui Adrian Păunescu a avut deplină acoperire. Și vă anunț că vom avea ocazia să îl întrebăm pe DAA despre muzica pe care a făcut-o în viața sa, la întâlnirea pe care o organizăm la Biblioteca Județeană „George Cosbuc” Bistrița-Năsăud cu el, vineri, de la ora 12.30 la Clubul Cultural CosBook.
Apoi, așa cum am promis încă la ediția din anul trecut, am invitat în recital și un cantautor basarabean, pe Anatol Rudei, pe care eu îl aștept cu curiozitatea unui confrate, pentru că nu l-am mai văzut în recital de la mijlocul anilor nouăzeci.
      - Ce așteptări ai ca artist, cantautor, interpret de prestigiu al genului, de la această ediție              2018?
FS : Reconfirmarea că bistrițenii sunt atașați de acest festival de muzică folk, în general, iar acest lucru nu este tocmai puțin. Ai fost în sală la unele dintre edițiile anterioare și ai văzut câtă emoție se naște acolo și cât de bine reacționează spectatorii la refrenele cântate acolo. Ei bine, reconfirmarea a venit chiar înainte de primele acorduri ale festivalului, pentru că biletele pentru cele doua seri de spectacole s-au epuizat în foarte scurt timp.
Apoi, aștept, în fiecare an, ca în concurs să descoperim un mare talent, în aceste vremuri în care copiii încep studiul la chitară devreme și beneficiază de material tehnic de cea mai bună calitate. Dar, o asemenea confirmare vine doar dacă ei și citesc marea poezie. Și, pentru a  răspunde la o întrebare despre continuitatea muzicii folk românești, vă asigur că există această continuitate, pentru că se poate vorbi deja de noi generații în acest gen muzical. Acest aspect l-am abordat pe larg în cartea de interviuri „Taifas cu menestreli”, pe care am realizat-o împreună cu Vali Șerban în anul 2015.
      - De ce la Centrul Cultural Dacia? Nu este prea mic spatiul?
FS :  Începând de anul trecut, Festivalul „Bistrita folk” este susținut de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin Centrul Județean pentru Cultură, cel care si administreaza Centrul Cultural Dacia. Sigur, spatiul este foarte mic pentru câtă cerere de bilete există, dar nu avem ce să facem, dacă instituția care a găzduit acest festival timp de 15 ediții a hotărât să nu-l mai susțină! La Sala Polivalentă nu sunt condiții propice pentru spectacole sensibile, cum sunt cele de la „Bistrița folk”, deși acolo am avut o sală plină-ochi la Gala „Bistrita folk”  zece, iar ulterior am mai avut două spectacole, cu peste 500 de spectatori de fiecare dată. Însă, „nu sună” cum trebuie Polivalenta, nu are acustică și, în plus, mai intervine și problema antrenamentelor pe care echipa de handbal feminin CS Gloria 2018 Bistrita-Nasaud trebuie să le facă zilnic, acolo.
      - Ce le recomanzi în mod deosebit melomanilor bistriteni, la această ediție?
FS :  Serile de recitaluri sunt o adevarată construcție, de fiecare dată. La această ediție trebuie urmărit Dan Andrei Aldea, în mod special. Va cânta în prima seară. Și tot atunci, Ada Milea&Bobo Burlăcianu vor face un show de zile mari, care iarăși nu trebuie ratat. Și, după anii petrecuți la Montreal în postul de consul general, revine la „Bistrița folk” și Victor Socaciu, nume de varf al muzicii folk românești. Sâmbătă, în mod deosebit sunt de urmărit Mircea Rusu Band, în componența Mircea Rusu, Vlady Cnejevici&Teo Boar și Alina Manole, care isi va prezenta si cel mai recent album al ei, „Lucruri simple”. Dar, toate recitalurile vor fi foarte frumoase, sunt sigur!
    În final, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au rămas alături de acest festival: publicului, conducerii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și instituțiilor subordonate acestuia, care susțin festivalul, ca și sponsorilor. Avem la Bistrița, fără îndoială, un festival de talie și rezonanță națională!
- Îți mulțumim, dragă Florine, pentru tot ceea ce faci întru promovarea și dezvoltarea culturii de pe meleagurile noastre bistrițene, năsăudene și de pe câmpie – mă gândesc în special la creațiile tale de sorginte folclorică și religioasă. Ani mulți festivalului! Pe voi, iubiți cititori ai Bistrițeanului.ro, oameni devotați actului cultural, muzical-poetic, după cum ați dovedit-o în repetate rânduri, vă invit la „Bistrița folk 2018”. Nu ratați evenimentul: vineri, 16 și sâmbătă, 17 noiembrie, de la orele 18:00, în sala mare a Centrului cultural Dacia, din Bistrița. Nu veți regreta!