marți, 12 decembrie 2017

Reflecții semnificative - punct de plecare al unui Eseu - MONARHIA? Salvează ROMÂNIA...?

Cum se poate reinstaura Monarhia? Simplu: „pas cu pas”, după crearea consensului național. Politicienii onești trebuie să modifice Constituția, recte forma de guvernământ, îndreptând falsul istoric! În 1947 s-a instaurat cu forța rușilor, a tancurilor sovietice, așa-zisa „republică populară română”!

                                                                            * * *  


Ziua de sâmbătă, 9 decembrie, i-a reunit la Bistrița pe cei mai cunoscuți reprezentanți ai asociațiilor monarhiste din România. Rețin, dintre numele de rezonanță, pe Cătălin Mihai – președinte al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), din București; Cătălin Șerban și Tudor Vișan-Miu – președinte al Tineretului Român Monarhist, student la Facultatea de Istorie a Universității din București, scriitor, tot din capitală; Valentin Lungu – vicepreședinte ANRM și Mircea Miron – secretar general ANRM, din Cluj-Napoca; Romeo Furtună – președinte al Monarhiștilor din județul Teleorman și alți reprezentanți din țară.
Gazda manifestării a fost Clubul Monarhiștilor din Bistrița, reprezentat de Marius Pop – președinte, Tiberiu Podani – vicepreședinte ANRM și Mihai Fucă – secretar, mulți monarhiști, simpli membri din județul Bistrița-Năsăud și zonele limitrofe, plus un public interesat și avizat.
Trebuie precizat că manifestarea a fost planificată din vară. S-a suprapus pur și simplu peste tristul eveniment – decesul Majestății Sale Regele MIHAI I. S-a ținut totuși, „în bernă”, pentru că fusese prevăzută. Dispariția suveranului a marcat evident pe toată lumea, dar, în același timp, a fost și un catalizator, după cum veți putea constata citind materialul.
E limpede că marasmul traversat actualmente de România trebuie să înceteze! Monarhia poate juca un rol important în viitorul țării noastre. De noi depinde dacă vom avea în vedere un viitor imediat sau mai îndepărtat. Este una din constatările cristalizate, aproape în unanimitate, din discuțiile ce au avut loc.
Dar, să le luăm pe rând. Dimineața a avut loc o consfătuire cu ușile închise a Consiliului director național al Monarhiștilor din România. S-a analizat strategia care se va aplica la funeraliile naționale ale MS Regele MIHAI I, pentru a veni în ajutorul Casei Regale a României.
La ora 13:00, pe fațada Bibliotecii județene Bistrița-Năsăud, Clubul Monarhiștilor Bistrițeni, în prezența tuturor invitaților a dezvelit o placă memorială în memoria „prințului Carol (viitorul Rege Carol al II-lea al României) care a locuit în această clădire între 1919-1920. Clădirea a fost atunci vizitată și de Nicolae Iorga alături de Alexandru – Vaida Voevod”.
După cum se știe, Regele Ferdinand i-a dat ordin prințului Carol să constituie la Bistrița un batalion de elită al armatei române, al cărui prim comandant a fost: Batalionul de Vânători de munte, celebru prin faptele sale de vitejie în cel de-al doilea război mondial și, mai recent, în teatrele de operații din Irak și Afganistan.
Trebuie să mai menționez că aici la Bibliotecă, în deplină liniște, puteți să treceți, de luni până vineri să înscrieți un gând de rămas bun, în Cartea de condoleanțe, în memoria Regelui MIHAI I. Rămâne la dispoziția celor interesați până în februarie 2018, când va fi depusă în arhiva Casei Regale.
După-masa, de la ora 16:00, la Casa Argintarului a avut loc ședința publică a Monarhiștilor din România cu toți cei interesați, inclusiv presa. Nu doresc să vă plictisesc de aceea voi reține doar aspectele esențiale. Atmosfera a fost destul încărcată pentru că toți am fost marcați de nefericitul eveniment.
Dincolo de această stare, pe deplin justificată, vreau să remarc că s-a discutat deschis, tranșant despre România de azi, despre necesitatea ca Monarhia să revină la cârma statului din varii motive pe care le voi enumera mai jos. Vreau, înainte, să precizez că am avut cu toții parte de o surpriză de zile mari.
Grație familiei de cineaști bistrițeni de excepție, Gigi și Nicoleta Cherecheșiu, Clubul Monarhiștilor Bistrițeni a putut prezenta filmul din 23 august 1997 al vizitei MS Regele MIHAI I însoțit de MS Regina ANA, în județul Bistrița-Năsăud. Impresionante momentele din Bistrița și Telciu!
„Cireașa de pe tort” este însă al doilea film, cel al mesei rotunde de pe scena Casei de cultură din Bistrița, întâlnire coordonată de acad. Alexandru Zub, unde Regele MIHAI I devoalează ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944. Explică cum, prin ieșirea din alianța cu Germania s-a scurtat practic războiul cu mai multe luni bune, a fost salvată zona petrolieră din Prahova și, cel mai important aspect, au scăpat de la moarte sute de mii de români!
Se vede și se aude limpede că dacă nu ar fi avut curajul să acționeze, aproape singur, la cei 26 de ani ai săi, dezastrul în care ar fi fost aruncată țara ar fi fost incomensurabil! Nici comuniștii, și cu atât mai puțin rușii, nu au făcut nimic. Ba mai mult, rușilor le-ar fi convenit să ne ocupe, ca și pe bulgari sau cehi și polonezi... Știți ce a ieșit!
Regele precizează în film că Ion Antonescu nu a avut parte de un proces corect. A fost o „tristă farsă a istoriei”. Nu a cerut niciodată executarea mareșalului! Acest act samavolnic s-a petrecut după ce a plecat, cu familia, din București… Vă mărturisesc că filmele sunt excepționale. Te furnică pielea când vezi și auzi ce s-a întâmplat și poți să realizezi și singur ce personaj tragic a fost, PE NEDREPT!, MS Regele MIHAI I.
Propun Centrului Cultural Județean să-l roage pe cineastul Gigi Cherecheșiu să fie de acord cu reproiectarea filmelor la DACIA, de exemplu, în special pentru copii, elevi, studenți – tineri, cu alte cuvinte. Aceștia trebuie să-și cunoască adevărata istorie a țării lor, a României. Este o reparație morală obligatorie față de Regele României și, totodată, o datorie de onoare față de posteritatea neamului nostru!
A urmat apoi lansarea cărții lui Tudor Vișan-Miu – „La școală cu Regele Mihai – Povestea Clasei Palatine” – colecția „Istorie cu blazon” a Editurii Corint Books, București, 2016, un tânăr istoric de mare talent. Conținutul cărții îl voi prezenta separat într-o Addendă a lecturii, fiindcă merită cu prisosință.
Pentru perioada de liceu a prințului Mihai, Regele Carol al II-lea, ca să nu învețe singur, i-a constituit o „clasă la Palatul regal, Clasa Palatină” din români, sași, unguri, evrei, țărani, intelectuali etc. pentru a vedea și înțelege mai îndeaproape societatea românească adevărată de la acea vreme.
În fine, în ultima parte a serii au fost discuții libere, de tipul „to be or not to be”, adică „a fi sau a nu fi” – pe tema „monarhiei”, comparativ cu „republica”. Am avut răspunsuri, cum spuneam, sincere, la toate întrebările puse. Au vorbit pertinent, la obiect Cătălin Mihai, Cătălin Șerban, Tudor Vișan-Miu, Simona Simionca, Valentin Lungu, Tiberiu Podani, Mihai Fucă, Ioan Turc și, gazda manifestării, Marius Pop.
De ce Monarhie ?
1. Oferă Stabilitate, Credibilitate, Consecvență, Cinste și Onoare pe termen lung. Este unsă în Sfânta Biserică, prin Jurământ Sfânt, de nimeni, niciodată încălcat!
2. Este unanim recunoscută și acceptată oriunde în lume. Prezența Casei Regale la cârma statului îndepărtează definitiv de România, atât „ursul putinist” cât și spectrul unui așa-zis comunism care ați văzut unde ne-a adus! E prin ea însăși o Garanție a longevității neamului și statului nostru.
3. Paradoxal (studiind situațiile statistice!), e mult mai puțin costisitoare decât au spus răuvoitorii. Casa Regală a susținut și patronat, fără mult zgomot, mulți tineri artiști de valoare, multe manifestări culturale de prestigiu. Ca și existență cotidiană e mult mai puțin cheltuitoare decât politicienii zilei!
4. Este o monarhie constituțională, deci treburile diriguirii permanente a statului revin guvernului, legiferarea parlamentului, pe baza alegerilor libere și democratice, ca în Anglia sau Spania, de pildă. Pe eșichierul politic, Monarhia, fiind deasupra, joacă rolul unui arbitru adevărat, acceptat unanim, punând astfel capăt oricărei crize și anihilând derapajele. Situația actuală nu ar fi existat de am fi avut monarhie!
5. Monarhia nu este împotriva niciunui partid sau ONG. Este evident, privind în viitor, că aceasta se adresează tinerilor politicieni, capabili, cinstiți, doritori să facă ceea ce trebuie pentru țară, depășind definitiv interesele personale sau de grup, pentru un orizont de așteptare mai bun, pentru copiii și nepoții lor! Indiferent de partid sau orientare politică, cu excepția celor anarhiste etc.
Cum se poate reinstaura Monarhia?
Simplu: „Step by step” – „pas cu pas”, după crearea consensului național.
1) Sunt rugați toți tinerii, deschiși la minte, cei care studiază, cei care sunt deja antreprenori, intelectualii, cei din școli, spitale, institute de cercetare etc., repet, indiferent de culoarea politică, să ia legătura cu ANRM-ul, sau local, cu Cluburile monarhiste, pentru a populariza Adevărul despre Rege și Casa Regală.
2) Politicienii onești trebuie să modifice Constituția, recte forma de guvernământ, îndreptând falsul istoric! În 1947 s-a instaurat cu forța rușilor, a tancurilor sovietice, așa-zisa „republică populară română”!
Niciodată poporul român nu a agreat această formă de guvernământ, nici colectivizarea și cooperativizarea forțată pentru care și-au pierdut viața mii de țărani. Prin propagandă și minciună s-au ridicat osanale unei „republici” de sorginte sovietică, pervertind adevărul despre Regalitatea din România.
Toate acestea se pot realiza numai prin efortul conjugat al nostru, al tuturora. Cât de repede? De noi depinde ! MS Regele MIHAI I și-a dat obștescul sfârșit neîmpăcat și nemulțumit! Haideți, ca, măcar acum, după moartea sa, să-i împlinim așteptările, readucând România Regală, definitiv, în Europa, în rândul țărilor civilizate, acolo unde-i este locul...” – spunea, în încheiere, unul din invitații clujeni la conferință.
Iată, 9 decembrie 2017, o zi pe care nu am s-o uit degrabă. Cred că răspunsul la întrebarea din titlu e unul afirmativ! Văzând determinarea celor prezenți, încep să sper că România chiar poate și ar trebui să aibă parte de un viitor mai bun. Doamne ajută!
Mircea Seleușan-Bătrânu

/Text apărut în Bistriteanul.ro :   http://www.bistriteanul.ro/reflectii-semnificative-monarhia-salveaza-romania-1512903435953.html#.Wi02LbiEINQ.facebook /