sâmbătă, 17 iunie 2017

CULTURĂ – IOANA BRADEA – O reușită lansare neconvențională + addenda-addendei după prezentarea cărții

Dacă „surpriza” este ceea ce definește noul volum de proză al Ioanei Bradea, prin conținut și „textură”, atunci trebuie spus că aceeași percepție ne-a lăsat și „lansarea” din seara zilei de 14 iunie 2017, în Casa lui Andreas Beuchel/ Ioan Zidarul – Johannis Murator/, din centru, actualmente local de alimentație publică/ Restaurantul Central/. Cititorii bistrițeni, prezenți în număr foarte mare au fost plăcut surprinși de această inedită „imersiune” în istoria medievală a burgului Bistriței, ce ți-o conferă, cât se poate de neconvențional, acest spațiu cu domni și domnițe de altă dată  pe care aproape că-i simți și auzi, în încăperile boltite și pe scările întunecate, cu trepte din cărămidă  arsă, de secole, cu ecou stins al pașilor, de acum și de atunci...

Așa a ajuns în „lumina reflectoarelor” ultima creație literară a IOANEI BRADEA -Înalt este numele tău – Editura Humanitas, București, 2017. „Kapelmeister” al întâmplării a fost fratele scriitoarei, Ion Bradea, om cu o bogată experiență în domeniul marketingului privat și repezentant al Asociației culturale „Grigore Bradea”, în bună coordonare și colaborare cu   „Siebenbürgen Lions Club Bistrita”. Au vorbit despre carte : Ruxandra Cesereanu (poetă, prozatoare, publicistă și eseistă, redactor-şef adjunct la revista Steaua si profesor universitar la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca), Camelia Toma(profesor CNAM, regizor Corint), Baba Dora (coordonator al cercului de artă plastică pentru copii - Scenica, poarta spre arte) și au interpretat, într-o regie originală, pasaje din volum, actorii Cipri Vultur şi Stelian Rosian (de la Teatrul de Nord Satu Mare), spre încântarea publicului.
În addenda inițială, scrisă la finele lunii trecute, ca preambul al apariției cărții, m-am străduit să explic de o manieră realistă lucrarea Ioanei Bradea. „Pe înțelesul cititorilor obișnuiți”, nu neapărat al altor critici sau scriitori. Tocmai de aceea m-am ferit de un limbaj sofisticat, arid, tehnic. Nu ar fi avut niciun ecou, vă rog să mă credeți. Profesorii mei de la Filologie – Ioan Vlad, Mircea Zaciu, Marian Papahagi sau Ioan Pop, Adrian Marino ori Ioana Petrescu ș.m.a. – m-au învățat să prefer simplitatea, nu simplismul !,  în analiza și descrierea textului literar. De aceea am rămas ușor dezamăgit de „interpretarea” dată cărții Ioanei Bradea de către doamna Ruxandra Cesereanu. Limbajul utilizat mi s-a părut mult prea abstract, încifrat și specializat. Nu cred că trebuie scrisă și făcută critica literară doar pentru sine. Nu cred că limbajul critic trebuie să abunde în neologisme sau prețiozități lexicale de import. Poeta, prozatoarea, publicista  și eseista Ruxandra Cesereanu nu m-a și nu ne-a convins. Vorbește despre „textură = „imaginea densă a scriiturii” /cf. Dex/, când mai corect ar fi fost să admită că Ioana Bradea în Înalt este numele tău inițiază un roman al „scriiturii”, în accepțiunea clasică a lui Tzvetan Todorov. Sunt de acord cu dumneaei în degajarea fragmentelor-calup  de proză, aparent fără vreo legătură cu ceva anume, de o realizare remarcabilă în plan audio-video. Nu sunt terminate. Rămân întipărite pe memoria retinei ca foarte frumoase și magnetic imprimate acolo - texte. Camelia Toma, extraordinarul dascăl de limba și literatura română și om de teatru, regizor și suflet al trupei Corint, ce face fără dubii parte din familia spirituală a celebrului sibian Constantin Chiriac, a remarcat în puținele fraze rostite la lansare, deschiderea textului spre un veritabil și de cert succes scenariu pentru cea de-a șaptea artă. A și ilustrat cele spuse cu câteva succinte lecturi din carte. Ioana Bradea, în cuvântul autorului, vorbește de o pluralitate  a „condeierului”,  fiecare dintre noi devenind un posibil Pirandello pentru personajele din epopee. Nu vreau să comentez nici ambiția și nici  interpretarea, ușor exagerate, a formulei germane „DU”, din „du bist” , „du machst” așa cum se regăsește în pergamentele legendei din scolul XVI,găsite în arhive. Du=tu ! Mai aflăm de asemenea că este vorba de o operă literară neterminată. Intenționat ! Fiecare dintre noi, ocupând scaunul lui „Du”, adică al autorului având posibilitatea să o încheiem după bunul nostru plac...Mi se pare un pic cam prea mult. În final, dumneavoastră, cititorii veți alege ! Aș mai vrea să spun că  ilustraţia copertei înfățișează una dintre vechile porţi ale cetăţii Bistriţei – Poarta Spitalului, și este un desen realizat de Miron Alexandru David, în vârstă de 6 ani, de la cercul de pictură  Scenica.
Tocmai neconvenționalul, despre o carte aparte, tot neconvențională, a asigurat succesul acestei lansări și sper și al volumului, în sine. Sincere Felicitări IOANEI BRADEA pentru această nouă creație literară, organizatorilor și actorilor manifestării, de neuitat.

Mircea Seleușan-Bătrânu