Sunt momente în
viață supranumite, just, „monumente”.
Se simte. Nu iei doar parte la ele, ci le trăiești. De aceea consemnarea lor vine
de la sine, fără vreo dificultate. Asta s-a întâmplat vineri, 13 noiembrie
2015, la Sala Polivalentă din Bistrița.
FLORIN
SĂSĂRMAN, „Omul spectacol” - îmi place să-i spun așa pentru că este și el
un prototip 100% a ceea ce înseamnă, la ora actuală, Adevărat, Reprezentativ și
Curat în arta bistrițeană, de la creație la redare scenică, de studiou sau
radiofonică, la mobilizarea celorlalți -
a dat startul ediției a XIV-a a Festivalului de Muzică și Creație FOLK. Este o
manifestare de talia națională, de cea mai bună calitate. Aș putea să susțin că
a depășit chiar hotarele, prin prezența
folkiștilor români din Franța, SUA și Canada, la ultimele două ediții.
Noutățile 2015? Ei
bine, surprinde, în plan editorial, lansarea consistentelor volume - Taifas
cu menestreli - de Florin Săsărman & Vali Șerban - Ed. Școala
Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015 -
transcrierea interviurilor excepționale ale emisiunii folk de la Radio Cluj,
„Diligența de Bizanț”, cu cei mai îndrăgiți cantautori ai domeniului, de la
Adrian Ivanițchi, Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Adriana Ausch, Ștefan Hrușcă,
Sorina Bloj, Magda Pușkaș, la Vasile Șeicaru și Mircea Vintilă. Rămâne, din
multe puncte de vedere, un „document -
hronic” al evoluției unui gen muzical - FOLKUL - nu o dată salvator al unor generații (
recunosc sincer și a mea...), inconfundabil și, dacă mă gândesc bine,
nepieritor!; Vali Șerban - Istoria unui
vis și Vocile inimii - O istorie
subiectivă a Radioului public românesc de Cornel Costea. Mă bucur: Cultura
nu poate dăinui decât prin cuvântul ziditor, cuvântul scris!
Un alt element de
noutate îl reprezintă tinerii interpreți înscriși în concursul festivalului.
Voci bune și foarte bune. Vârsta! De la 15, 17 la 20 și de ani. Chitara e
acompaniată de mai multe accesorii de percuție, mergând până la „omul
orchestră”, Bogdan Moșuțiu - 15 ani! - din Apahida, cu a sa cutie din lemn
transformată adhoc în tobă etc. Au impresionat numerosul public: Șerban Florian
Gosa/ 17 ani!/, cu melodia „La țară, în țara mea”, Laura Todica cu „Anotimp în
doi”, Cecilia Papoi & Sorina Puiac cu „Jumătăți de măsură”, Grupul Ethos -
„Romanță meschină” versuri de Minulescu
și „Departe” de Arghezi, sau Grupul Mist din Dej cu „Nervi de toamnă” bacoviană.
Aplomb, multă dorință de afirmare. Este o generație mult mai determinată față
de ceea ce te-ai fi așteptat. E rău? E bine? Cred că este mai degrabă un semn
pozitiv că lucrurile vor evolua pe un făgaș al unei autodeterminări mult mai
aspre pentru viitorii artiști ai genului. Tinerii au punctul lor de vedere și e
limpede că și-l vor apăra până la capăt. Nu-i sperie nimeni și nimic...Acesta-i,
se vede, progresul. Nu trebuie să ne mirăm. Suntem intrați deja în mileniul
trei, nu?!
Partea a doua a
serii a fost un adevărat regal, cu surprizele sale inconfundabile, de neuitat.
„Vrăjitorul” Florin a reușit să refacă și să readucă pe scenă, după 32 de ani!
, în premieră la Bistrița, Grupul ECOUL,
celebru pe vremea Cenaclului Flacăra, al poetului Adrian Păunescu. Ce șoc! Ce
încântare! Sorina (Sorina Bloj) și Magda(Magdalena Pușkaș) au „sunat” ca
altădată la poarta sufletului nostru! Aceleași voci. Inconfundabile...de parcă
n-ar fi trecut decât doar câteva zile de la precedentele audiții. Și au curs: „Taina”, „Adio, adică rămâi”, „Lumină”,
„Jaluzeaua”, „Iubește-mi mâinile și ochii”, „Hai,vino lume”...multe altele și șlagărul de atunci, „La o cană cu vin”, compus de Sorina în
1980 la...Bistrița! Artistele au fost admirabile. Lumea le-a aplaudat minute în
șir, cuprinsă de intensitatea emoției amintirilor ( pentru noi, cei de
tinerețea a doua!) sau de descoperirea unor posibile iubiri, pentru generația
18-25 de ani. Vă mulțumim Sorina și Magda pentru recitalul oferit! Pe când
noul CD?!
Pentru ca ziua să
se încheie apoteotic, magicianul
Florin Săsărman l-a invitat în scenă pe inconfundabilul bard, menestrel al
Iubirii, NICU ALIFANTIS, acompaniat
de Formația ZAN și de violonistul Mihai Neniță. Într-unul din interviurile din cartea „Taifas...”,
Nicu Alifantis spunea: „...Poezia de
dragoste am abordat-o și i-am devenit fidel. Înainte de ’89
erau multe lucruri despre care nu puteai cânta și, cum eu am considerat
întotdeauna că muzica nu trebuie să fie de sertar, am ales ideea de poezie de
dragoste, care nu crea probleme. Recunosc că asta am făcut-o deliberat. Și mai
recunosc un lucru: indiferent de vârstă, indiferent de proveniența socială,
indiferent de naționalitate, de religie, de tot ce vrei, dragostea este un
numitor comun al tuturor oamenilor și de asta am ales poezia de dragoste”. Pot confirma că aproape tot recitalul, de vreo două ore!
- maraton de virtuozitate artistică - s-a axat pe mesajul poetic de iubire. Are
dreptate artistul. Nimic nu-i mai frumos decât iubirea. Și parcă azi, mai mult
ca oricând avem nevoie de ea...E singurul antidot împotriva urii și răutății
endemice și epidemice din noi, oamenii. Chiar acuma când scriu, la radio se
vorbește de alți zeci de morți, la Paris, „operă” a teroriștilor extremiști
arabi! Doamne, până unde și până când mai trebuie să îndurăm atâta revărsare de
ură? A quoi bon?! Uite, chiar și lecția lui Nicu Alifantis ne învață exact
contrariul! Ce e atât de greu de înțeles că armele urii trebuie aruncate la
lada de gunoi a istoriei? Câți oameni mai trebuie să moară ca să percepem acest
mesaj așa cum se cuvine și să-l și aplicăm?! Cert este că Nicu Alifantis nu se
dezminte. E un artist complet și surprinzător de complex. A cântat, pe lângă
ceea ce știam cu toții, piese în limbile aromână, portugheză și greacă.
Comunicarea o face nu numai prin muzică ci și prin rostire ritmată a
versurilor, mult mai mult decât o simplă recitare, prin dans, prin mimică, prin
gesturi de mim antic și, ludic, printr-o variate superbă de mișcări cu pălăria
neagră de fetru, pentru a mulțumi sau sublinia cu modestie respectul acordat
publicului. E un mare artist. A fost un privilegiu să asistăm, să participăm la
o asemenea performanță scenică, aplaudată minute în șir. De notat virtuozitatea
instrumentiștilor, domnii Popescu, chitară și
Neniță la clape și mai ales vioară. L-au susținut foarte bine pe solist
în demersul său. Felicitări Nicu Alifantis & întreaga sa trupă! Felicitări
Florin Săsărman pentru seara de neuitat pe care ai oferit-o, din sufletul tău
mare de iubitor al acestor meleaguri, celor peste 1000 de spectatori prezenți
în Sala Polivalentă! Îți mulțumim.
Mircea Seleușan-Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu