luni, 31 august 2015

TEATRU ● DOREL – ÎN CONSTRUCȚII, LA CARACAL ● ACCIDENTUL DE MUNCĂ

Sketch umoristic actual

DOREL PE AUTOSTRADA







PERSONAJE:
Ø  MITZI – ANIELA – inspectoare la Inspecția de muncă de la Craiova [ tânără, frumoasă, cu minte mai  puțină, fardată, rujată să se vadă ; fustă mini, decolteu bogat – plictisită, plină de importanța funcției]
Ø  DOREL – cel mai cunoscut personaj din România, de la Tv, Radio, presă scrisă și on-line – puțină minte, figură tâmpă, cu foarte bună părere de sine, fizionomie gen Horațiu Mălăele, când era tânăr și recita „La cules de cucuruze” – [ ghinionistul și tembelul de serviciu, din electricitate, apă și canal, drumuri și autostrăzi , ajuns acum și la ...Caracal în construcția de locuințe].

[ În avanscenă, central, Mitzi-Aniela, pe scurt - Aniela – așezată pe o bancă, picior peste picior, impacientată, se uită repetat la ceas, își trage fusta, deși nu prea are ce; își studiază unghiile cu o supermanichiură de zile mari.Bate din picior. Ia din poșetă un reportofon de serviciu – apasă nervoasă tastele aparatului: „1,1, 2 – probă de microfon”. Apare în fine, cu greu, Dorel. Capul bandajat, față, ochi, tumefiați. Plasturi la vedere. Mâna stângă în atelă, mâna dreaptă bandajată și ea parțial. O panglică lată, pe după cap ca să-și odihnească dreapta, când stă pe loc. Trunchiul, bandajat și acesta, aproape în întregime, cu ace de siguranță mari, la vedere. La fel laba piciorului drept, iar stângul îmbrăcat în atele, ca un fel de ghips. Pentru echilibru, în timpul deplasării folosește o cârjă metalică cu cotieră. Se vaită la tot pasul și avansează ca vai de el spre Aniela. Se aude din depărtare sârba ... Sârba Oltenească Diculești Vâlcea – instrumental https://www.youtube.com/watch?v=ZSML0JuBgyM ... Dificultatea cu care pășește Dorel, fața lui de „Horațiu Mălăele”, văietatul, în contrast cu sârba, (la nevoie se poate alege și altă partitură muzicală, dinamică, însă cu specific oltenesc neapărat!) cu ifosele Anielei  vor provoca cu siguranță râsul publicului, pregătindu-l pentru ceea ce va urma ].

*********************************************************************************

Aniela: - Păi bine măi Dorele atâta mă ținuși?! ( explodă demoazela la capătul răbdării). Știi că nu pot să stau mult la Caracalú vostru! Mă așteaptă Bibi La Craiova, cu dipoziția ta înregistrată. Că mi-a cerut clar la plecare, când mi-a dat lemuzina de serviciu, cu tot cu Picu, șoferul lui: „Băi Miți să nu pierzi mai mult de un ceas cu nepricopsitul ală de zidar că dracii te ia! Știi bine că vin musafirii de la București ...cu fetele și trebuie să mergem la Corabia-n luncă, la tim-bildingă! ” – adică la băut și alte ghidușii, hi-ha,ha,ha-hi!(calină)  Săracu’ de el. Nu vreau să-l fac să sufere. Ce-o să-i spun acum, netotule?!
Dorel/ ajuns în fine lângă ea/: - Ho, ho băi Anielo! Ho fă! Uitași a dracu’, ai? , de când plecași de la noi din Caracal, la Craiova! Faci pe nebuna cu mine după ce copiarăm amândoi, unul de la altul, la matematică, română și câte cele, ani la rând. De când ești tu Miți și cine-i Bibi? Aud?!
Aniela: - Miți ,  Mi-t-z-i, incultule! Se pronunță( foarte afectat): Mi-thh-zi! Va fi numele meu de scenă, că a zis Bibi că mă mai ține el un pic și apoi mă dă la teatru (își dă aere și-l privește pe Dorel cu subînțeles), că sunt încă prea cruduță! Hi - ha ,ha,ha- hi! Bibi, așa îl alint eu,  e șeful meu drag și bun. Îl cheamă Caius Balthazar Bibiloi și conduce inspecția muncii de la Craiova...Norocul tău că suntem...apropiați și am făcut eu să mă trimită pe mine. Ai înțeles prostule, prostuțule!
Dorel : -  Mersi, fă! Las’ că mă fac eu bine și te scot la o cafea și un dans la discoteca lu’ Avrămică. Nu pot să scriu, îți zisei la telefon...Vă dau o declarație orală, vorbită în direct de mine! Înțelegi?
Aniela: - Da, știu. Se vede. Pare că te atacară câinii de la oile lui Gogoloi. /Râde/ Mi-a dat Bibi aparatu’ ăsta. Bigofon,  reporfon, știe naiba. Mi-a arătat cum se face și eu o să te înregistrez ...
Dorel : -  Bine, fă. Notează-ți, înregistrează! Fă ce știi, cum știi, auzi fă! că-s hotărât:  vă dau uite, ici  pe loc, amănunte suplimentare pe care numai eu le cunosc pentru că eu le-am trăit! dracu’n ea de lume!,  în secțiunea 3 a Raportului de Accident de Muncă unde am completat, după ce m-am gândit binee,  ca drept cauză...Eh?!  „Slaba planificare” ca fiind cauza accidentului meu! Ați cerut în mod expres explicații amănunțite cu privire la accident și sper că detaliile care urmează vor fi suficient de clarificatoare. Altele nu mai dau, că m-am săturat. Uite cum arăt! Ce mai vreți? Ce?! Dă-i drumu’ și înregistrează tot.
 ...Eu acum sunt (pauză) -mai bine am fost - zidar, să zicem, de meserie...deși  ( asta nu înregistra și nu scrie; e pentru tine fă, că te văd fată deșteaptă!) Eu, eu am studii d-ălea... supirioare, dreptul și economicele la Universitatea Bărăganului „Aristotel Smucitescu”de la Slatina! Ei, vezi?! Da’ eram șomer și s-a plâns mama lu’ unchiu’ și uite așa am ajuns ici în șantier. Zidar făcut la locul de muncă, că așa a vrut Nea Pică, unchiu’ meu, cum îți zisei, frate vitreg cu mama, el fiind din a doua căsătorie a ei, eu născându-mă din prima! Mare „baștan” pe la noi, pe câmpie. Îl știe toată lumea de la Caracal la Dăbuleni și până la Segarcea și Corabia. Să vezi mata ce relații are la Craiova. Dă dracu’n tine dacă nu faci ce zice, așa că mai dă-l naibii de raport că tot cum vrea Nea Pică iese!
Aniela: - Hai măi Dorele zi mai repede că nu pot sta cu tine toată ziua!
Dorel : - Bine fă! Ascultă: ...Era în 13 și vinerea, dar-ar dracu’ în ea de zi! Lucram singur pe acoperișul blocului de 6 etaje de lângă piață. Îl știi, nu?
Aniela: - Da, evident.
Dorel : - Trecuse de ora 5 după amiază. Se făcu de mers acasă și ce-mi zisei eu, eu, în capul meu, că mi-au mai rămas niște cărămizi nefolosite, care, cântărite mai târziu, dar-ar dracu’ și în ele!, au fost găsite a cântări 270 de kilograme! Îți dai seama, fă Anielo cu ce m-am confruntat eu?! Om fin, cu educație pe la universitate! Așa a început dandanaua...M-am grăbit că m-aștepta Iuliana și am dat dracu’ „planificarea”, auzi fă, am dat dracu’ „planificareaaa”! Decât să car cărămizile jos, în brațe, în mai multe etape, ce-mi spusei  - „ia să le cobor pe toate odată într-un butoi ce-l aveam colo sus, pe acoperiș,  pentru mortar, folosind scripetele instalat în spatele clădirii. Că dacă-l lăsară băieții tomna acol’ de ce să nu?!” Mă crezui deștept, auzi?,  da’-n ziua aia nu fusei! ( cu obidă apoi) Mama ei de viață! Am dat fuga jos. Am asigurat frânghia la nivelul solului. Am urcat ca Spidi Gonzales pe acoperiș. Am împins butoiul în afara clădirii și pac!, încărcai toate cărămizile. Fuga jos. Dezlegai eu frânghia și o ținui strâns, strâns, strâns ca Thor ăla din film!, că nu vroiam să stric cărămizile lu’  Nea Pică, știi, că ăsta nu glumește când se enervează. Dacă studiezi în secțiunea 11 a Raportului meu de Accident de Muncă, întocmit... întocmai și conform, vezi că eu am o greutate de 72 de kilo! Eh?! Ce te uiți așa ca proasta, nu ai înțeles?!
Aniela: - Ei, îmi dădui seama că îți fu greu, nu ?
Dorel : - Care greu, care greu fă?!! Păi am trăit o surpriză, ce surpriză!!! Pui tu 72 cu 270 de kilo! Hă?! Mă smulse ca pe un pai de la sol și mă aruncă în sus de parcă eram svârluga de badminton a lu’ popa Surdu din Adunați! „Bad-miton”? Jocul  ăla cu rachete micuțe de tenis, de-l joacă cu episcopu’  peste sfoara de întins rufe a Zoiții, nevastă-sa, din capu’ curții,  când vine și acesta la o recreare, ca tot omu’, adică o mâncărică și vreo 5 kile de rubiniu de Drăgășani... Anielo, fatooo! Mi-am pierdut pentru o clipă uzul rațiunii și nenorocire, nenorocire! Am uitat, uitai ca pământuu’! să dau drumul din mână la frânghie! Auziși? Începui o urcare simplon către acoperiș, ca-n filme! Ce să-ți spun! Pe la etajul 3 m-am întâlnit cu butoiul încărcat cu cărămizi care acum o luase vertiginos către sol, adică, direct către capul meu, mâinile, picioarele și membrele mele toate, totuțe. O nimica toată – ziceți voi, ăștia funcționarii! Eu: capul spart, „zgârieturi minore”,auzi, la ei!, coastele 4,5,7 și 8 lovite în plin, antebrațul celeilalte mâini zdrelit, plus o claviculă fracturată și un gât mutat de la loc! Pentru moment – mă gândesc azi  - a fost bine.  Ascensiunea mea s-a încetinit pentru o secundă, datorită impactului colosal cu butoiul pe care nu-l voi uita niciodată!
Aniela: - Colosal, colosal.
Dorel : - Bucuria însă fu scurtă, Anielo. Urcarea mea a continuat la fel de iute și nu mă oprii decât atunci când degetele mîinii mele drepte înțepeniră în dinții scripetelui până la nivelul celei de-a doua falange, cum a scris doctorul nostru Gicu, ăla poreclit „ia-d-acia”, adică tot, de la ouă și bibilici, până la parai!, în raport la secțiunea 3. Din fericire, din fericire  îmi recăpătai prezența masculină, de spirit, și am fost în stare să mă țin strâns de frânghie, în ciuda faptului că începusem să am dureri mari, mari de tot.  Aproape simultan cu sosirea mea sus printre țigle, cu o parte din ele în cap și butoiul făcu o dată POOC de pământ! (strigă, imitând o pușcă) de ieșiră toate țațele la geamuri să mă vadă! Bineînțeles, fundul butoiului se duse dracu’ și cărămizile, rupte, întregi, știe naiba, o mai luară dintre acestea și care încotro. Să precizez! Tot în secțiunea 11 scrie că butoiul gol cântărea doar 27 de Kilo! Eu 72!!! Aoleu muică, acuma o luai eu la vale ca acceleratul de Timișoara! In apropiere de etajul 3 am întâlnit iar butoiul, care urca tot ca glonțu’ și iar ne-am ciocnit...Tălpile, degetele de la picioare și ce mi-a mai rămas întreg din celelalte membre – PAC-PUF- ZDOP-ZDUP! Muicăăă, n-am s-o uit niciodată! Să recunosc totuși că aici norocul meu a început să se schimbe ușor, ușor. Butoiul mi-a încetinit căderea. Mă vedeam scăpat...PAC! am căzut pe spate pe grămada de cărămizi ca să-mi fracturez și coastele care-mi rămaseră  întregi:  2 și 3. Am icnit scurt și zisei ca nea Pandele la inundații, apucat de pandalii, de-i luă apa porcul nu scroafa cu purcei: Gata, mă! Gata , că începui și eu, ca omu’ să mă enervez, cu nervii, înțelegi, înțelegi, fă? Gata! ...Gata?  Da’ de unde? Îmi pare rău să-ți mărturisesc, fă Anielo, așa cum stăteam întins pe spate, lovit, rupt, pe grămada de cărămizi, scăpai dracu’ frânghia din mână! O scăpai, o scăpai din mână!  Nu mai țin minte decât cum vine butoiul drept pe mine...Apoi mi s-a rupt filmul. Nu mai știu nimic. M-am trezit la spital și cu sprânceana dreaptă lipsă, nasul rupt, buza de sus ferfeniță și 2 dinți din față, cei mai frumoși!...Nu-i mai am!!!
Aniela:  - Asta-i tot, Dorele? Că povestești atâta de frumos!
Dorel : - Taci fă, că-ntorc  cârja asta la tine și te scarmăn de nu te vezi!
Aniela: - Mai ai și altceva de adăugat?
Dorel : - Nu, nu-ți ajunge? Oh, săracu de mine: -PAC-PUF- ZDOP-ZDUP! ZDOP-ZDUP-PAC-PUF! Gata! Am terminat cu construcțiile. Îi spun mamei că nu-i de mine... Mai bine să-mi găsească unchiu’ Pică ceva pe la... pariuri.Nu? [Mișcându-se cu greu printre bandaje și atele privește în jos și în colțul gurii îi răsare un zâmbet]:
- Să recunosc totuși că norocul meu fu mare, mareee dom’le ...nu pății nimic între picioare! Hai, pa tu Anielo și-ți mersi de ajutor...Las’ că mă fac eu bine, mă fac eu bine, fă și-ai să vezi! Da, da...  
[Iese, prin stânga, un pic mai zglobiu de cum a intrat].
Aniela (oftând ușor)- Pa prostuțule și să ai grijă de tine!   
[ Se ridică. Bagă totul, tacticos în poșetă. Din profil,  îl urmărește  cu privirea pe Dorel, pregătindu-se și ea de plecare,  prin aceeași parte a scenei. Ca la început, se aude sârba ... Sârba Oltenească Diculești Vâlcea - instrumental
https://www.youtube.com/watch?v=ZSML0JuBgyM    -   care crește în intensitate . (De reținut că la jocul lui Dorel mimica și intonația vocii e una tâmpă, monotonă. Izbucnirile le are doar la POOC, PAC, ZDOP, ZDUP etc.)].  
Cortina
/Dramatizare după un proces verbal real, anonim,  găsit pe internet/.


30 august 2015                                                                                   Mircea Seleușan-Bătrânu


***

Iată-l pe faimosul DOREL și-n alte ipostaze: Făcând o...baie caldă; Superman Dorel; Dorel plantează, ceilalți se distrează; Fugiți! Dorel sudează!