luni, 27 iulie 2015

ADDENDA LECTURII – KLAUS IOHANNIS – „PRIMUL PAS” ÎNTRU ADEVĂRURILE ROMÂNIEI

Rândurile de mai jos le-am scris la sfârșitul lunii mai, imediat după apariția celei de-a doua cărți a lui Klaus Iohannis – Primul pas  ,  despre care doream să fac o seamă de consemnări. Nu am publicat nimic atunci pentru că s-ar fi interpretat că vreau să-l „tămâiez” așa cum au făcut-o destul de mulți cameleoni ai tastaturii PC. Nu fac parte din grupul de „aplaudaci” al președintelui. Nu am fost niciodată în „solda” nimănui.  Am simpatizat, la vremea lor, cu Emil Constantinescu și Traian Băsescu și nu vă ascund, că din foarte multe privințe, m-au dezamăgit. Isteria momentului a trecut, așa că acum pot, în liniște,  să vă supun atenției cele ce urmează...

***

          
  Și cea de-a doua carte,  Primul pas  /Editura Curtea Veche Publishing – București, 2015/ demonstrează că „Neamțul” nu se dezminte. Nu cedează. Nu le înflorește. Nu face „valuri”. Nu bate toba. Face doar ceea ce trebuie să facă. De preferință în tăcere, la obiect. Punctual, energic și apăsat. Nu de alta, dar ca să nu uităm de principiul „lucrului bine făcut”. Sunt prea multe chestiuni care așteaptă la rând și nu-și permite luxul să mai reia ceva. Nu are și nici nu urmărește „realizări spectaculoase”, „băsesciene”. Face politică dar nu este politicianul-rechin, de tipul „comandantului de navă”, cu tentația machiavelică a metehnelor politicianiste, în stare să-i sacrifice și pe cei mai apropiați oameni „ai președintelui” pentru aș atinge scopul personal. El este la Cotroceni pentru Români și România! Pentru nimic altceva!/ Această latură a personalității sale nu se înțelege, nu pentru că ar fi greu de perceput, ci pentru că, unii nu pot pur și simplu concepe că se poate să acționezi, să lucrezi, în binele națiunii tale fără să ceri sau să aștepți vreun avantaj , sau alte foloase necuvenite!/ Jocul „demisiilor” nu o să-l facă niciodată. Iată ce spune în carte: „În politică,  dacă ai greșit, demisionezi, iar dacă ai de ales între a fi mârlan și a câștiga, pe de-o parte, și a fi om corect și a pierde, pe de altă parte, eu aleg corectitudinea. Referirile mele la etică și la o etică profesională au fost constante, inclusiv în campanie, și sunt convins că pentru mulți dintre oamenii care m-au ales, acest lucru a fost hotărâtor. Pentru mine este foarte simplu: e felul meu de a fi.”
Vrea și va avea rezultate!
Fac afirmația cunoscându-i bine pe Sași, sau Nemți, cum le place unora să le spună. Are răbdare de elefant și eficiența unui întreg mușuroi de furnici, atunci când își durează o casă nouă. Timpul ne va oferi suficiente dovezi și-i va liniști chiar și pe cei mai sceptici, mai  neîncrezători decât Toma necredinciosul. Veți vedea.
Cred în România. Vreau ca destinul său să se schimbe în bine. Atât.
Klaus Iohannis este omul ce poate să producă această metamorfoză, nu doar să facă gălăgie, vorbind apăsat, chiar tare , despre ea și gata...Cine, ce ne spune că suntem pe calea cea bună?  În primul rând persoana. Are alura și charisma de Președinte. Are cei 7 ani de acasă. Are o școală de fizician făcută de-a binelea, la o univesitate de prestigiu. A lucrat mai mulți ani ca dascăl la catedră. A fost primarul unui oraș pe care l-a transformat într-o capitală europeană a culturii. Nu s-a amestecat în jocurile de „gheșeftari” ale politicienilor sau în dominoul diabolic al serviciilor etc. În al doilea rând, își aduc obolul chiar adversarii săi din presa tipărită,  sau on-line pe internet, din emisiunile Tv ori de radio. Sunt mai numeroși, mai nervoși  și mai vocali, semn că au presimțit că schimbările ce au început să se petreacă vor fi... ireversibile. Au foarte multe de pierdut și /re/acționează după dictonul din vremea dictatorilor : „după noi potopul”!Pe ce mizează? Pe factorul timp și pe mutațiile „vizibile”. Fals! Nu poți să-i pretinzi unui singur om să asaneze o „mocirlă” colmatată în 25 de ani – ce spun?!,  în 70 de ani! – în doar câteva luni!  „Aveți/ să avem/ puțintică răbdare” – ne învață Nenea Iancu...
Cartea sa Primul pas  /Editura Curtea Veche Publishing – București, 2015/ este o continuare a volumului Pas cu pas din 2014. Dezvăluie informaţii din culisele campaniei electorale şi din primele zile ale mandatului de preşedinte interferate cu multe cugetări originale despre lumea politică de la noi. Volumul acoperă „intervalul 20 septembrie – 22 decembrie 2014, adică de la depunerea candidaturii și până în prima zi de exercitare efectivă a mandatului de Președinte al României”.
Iată câteva citate, sugestive :
„Primul pas este cel mai greu de făcut, iar acesta este un adevăr care, indiferent cât ar fi de tocit, rămâne valabil pentru orice început. Gest imprevizibil, încărcat de o energie aparte, are forța de a schimba cursul lucrurilor (...) Victoria mea la alegerile din noiembrie 2014 a fost un astfel de prim pas (...) Acest prim pas nu a fost însă numai al meu: el poartă semnul pe care, prin vot, românii l-au dat pentru a arăta limpede că îşi doresc o altă direcţie, un alt model de viaţă şi un alt fel de politică”, din  Cuvânt înainte.
„Eu cred cu toată puterea că ideile pot schimba lumea.”
„Pe 16 noiembrie am ales să ne deplasăm dintr-o zonă inertă, lipsită de anvergură, către un punct din care speranța are un temei, iar încrederea în reușită capătă un sens real. Primul pas  este povestea acestei alegeri.”
„Mi-am depus candidatura la alegerile prezidențiale în ziua în care Bucureștiul împlinea 555 de ani de atestare documentară, la 20 septembrie 2014.”
Dl. Gabriel Bejan de la România liberă  – autorul uneia dintre cele mai pertinente analize a tomului lui Klaus Iohannis  -  notează următoarele :
„Am citit „Primul pas“, lansată în acest weekend la Bookfest de Klaus Iohannis, pentru a vedea dacă actualul preşedinte urmăreşte doar să câştige nişte bani din vânzarea cărții sau, dimpotrivă, vrea să ne spună ceva, într-un moment în care din ce în ce mai multă lume îi cere să renunțe la tăcere şi să se implice activ în viața societății. Ca o paranteză, cine vede acum comentariile negative ale oamenilor de pe contul său de Facebook s-ar putea întreba, pe bună dreptate, dacă este vorba despre aceeaşi persoană care făcea băi de mulțime în seara zilei de 16 noiembrie 2014. Cum am mai spus-o însă şi altădată, nicăieri popularitatea unui politician nu se pierde mai uşor decât în România, iar asta ar trebui să fie prima lecție a unui premier sau preşedinte din această țară”. Nu pot să fiu de acord cu dl. Bejan deoarece tot dumnealui, sau alți confrați + toți politicienii adversari, ar fi sărit ca arși dacă l-ar fi imitat pe Traian Băsescu, devenind „președinte jucător”. Ar fi început sarabanda „suspendărilor” de care România, cu certitudine, nu mai are nevoie. Astăzi se poate vedea că încet, dar sigur, s-au produs niște schimbări structurale, fără multă zarvă, dar cu efect seismic în straturile corupților din zona puterii : întărirea justiției, schimbarea șefilor principalelor servicii de siguranță ale statului, schimbarea amabasadorilor în punctele cheie ale mapamondului, respingerea unor documente ale executivului, lipsite de noimă și eșafodaj economic, deferența, verticalitatea și eficiența în reprezentarea internațională a României etc. „O altă observație – mai spune dl. Bejan - care mi se pare importantă este aceea că Iohannis îi vede pe Traian Băsescu şi Victor Ponta ca făcând parte din acelaşi sistem, de care se dezice vehement. Face multe conexiuni între cei doi, nu numai în contextul campaniei electorale, şi consideră că îndemnul fostului preşedinte către propriii alegători de a nu-l vota pe Ponta în turul al doilea nu a fost menit să-l ajute, ci doar să atragă din nou atenția asupra războiului Băsescu-Ponta”. Aici are dreptate dl. Gabriel Bejan, fiindcă și Președintele notează în cartea sa: „Focurile încrucişate care mă vizau şi dintr-o parte, şi din cealaltă sunt indicii puternice pentru un blat Ponta-Băsescu, dar nu am nici până în ziua de astăzi o dovadă indubitabilă în acest sens." Nu îmbrățișez însă, întru-totul, opinia  jurnalistului  României libere  când afirmă : În primul rând, preşedintele ne dă de înțeles că nu este dispus să asculte de prea multe sfaturi atunci când ia decizii, cu excepția celor venite din jurul oamenilor săi de încredere, cu care se află pe „aceeaşi lungime de undă“ şi care „l-au convins de competența lor“. Pe unii dintre aceştia îi numeşte explicit, cum este cazul controversatului Dan Mihalache, despre care spune că este „omul împreună cu care a conceput campania electorală“. [Și eu îl văd la fel pe dl. Mihalache. Nu-l cunosc personal, dar m-a dezgustat prestația de mahala a acestuia la mai multe televiziuni dinainte de campania electorală de anul trecut. Nu cred că aducerea sa la Cotroceni a fost cea mai bună alegere!]. De altfel, pomeneşte destul de puține nume în carte la capitolul „aprecieri“. Poate surprinzător, dar Alina Gorghiu, cea pe care a susținut-o să-i ia locul în fruntea PNL, nu pare a se număra printre apropiații preşedintelui, [Cred că Președintele s-a ferit să reediteze cazul Elena Udrea !] fiind amintită doar trecător, în contextul alegerilor pentru conducerea partidului (...) Pe de altă parte, cele mai dure cuvinte sunt folosite la adresa lui Victor Ponta, despre care spune că „ar face orice pentru Putere“ sau că „este reprezentantul unui sistem corupt“. Iohannis sugerează că nu este dispus să uite campania mizerabilă dusă de premier şi PSD împotriva sa, dar nu ne dă nici un indiciu despre ce va face mai departe din acest punct de vedere. Între Klaus Iohannis şi Victor Ponta nu va exista vreodată vreo relație, iar dezgustul preşedintelui față de tot ce reprezintă Ponta este mai mult decât evident. Cel puțin aşa dă de înțeles preşedintele. Iohannis a vrut, prin această carte, să-şi dezvăluie unele dintre preocupările şi planurile sale de viitor, dar a făcut-o într-un mod neobişnuit. Poate chiar superficial. Preşedintele priveşte lucrurile de la suprafață, nu intră în detalii şi chestiuni concrete. Există astfel riscul ca efectul să fie altul decât cel scontat, dovadă fiind şi criticile numeroase de pe contul său de Facebook”. Referitor la indicii”, la „absența chestiunilor concrete”, dl. Bejan nu-i cunoaște pe „nemți”. Ei vorbesc mult mai puțin și fac tot ceea ce-și propun. Nu uită nimic, puteți fi siguri. Nici vizavi de Victor Ponta nu se dezminte. Uitați-vă câte s-au întâmplat din mai, de la apariția cărții și până acum. Fără scandal și fără teatru băsescian. „Descoperirea” lui Gabriel Oprea vorbește de la sine ! După prima, va urma și a doua operație la genunchi și pe urmă...vom mai vedea. Aș dori să mai rețin câteva secvențe din declarațiile Președintelui de la lansarea de la Bookfest din 23 mai a.c.: „Chiar la începutul campaniei, dacă vă amintiți, am decis să scriu o carte pe care am considerat-o un instrument foarte potrivit pentru a face cunoscute câteva lucruri despre mine, despre cum am ajuns în politică și cum văd mersul în spațiul public(...)Acum am scris o carte din cu totul alte motive. Primul, sigur, am promis cititorilor mei la ultima lansare, aici la Expo, că voi adăuga un capitol care descrie campania electorală. Și asta am vrut să fac. Campania electorală a fost o perioadă complicată, intensă, dificilă, energizantă, paralizantă și totuși cred că pentru cei care au fost cât de cât conectați la ea, a fost o perioadă interesantă. Pentru a nu uita cum a fost această campanie electorală am vrut să scriu, am vrut să rețin în scris aceste lucruri. Am vrut, pe de altă parte, să nu se piardă câteva concluzii pe care le-am tras și eu și alții în campanie. Din acest motiv am vrut destul de repede după acea campanie electorală să rețin în scris ideile. În general, știți că memoria ne joacă feste și cu cât așteptăm mai mult de la trecerea unui eveniment până să reținem concluzia, cu atât mai mult se schimbă memoria acelui eveniment, apare ceea ce psihologii numesc filtrul roz. Dupa un timp suficient de lung aproape orice ni se pare că a fost o experiență plăcută(...)A fost o campanie care, prin felul în care s-au manifestat majoritatea candidaților, își avea loc mai  degrabă la începutul anilor ˈ90, o campanie brutală, necizelată, cu atacuri directe la persoană, cu găleți de lături turnate peste capul unor candidați, mai ales acestui candidat. Aceste lucruri am vrut sa le rețin.  Această campanie, cu toate părțile negre, negative pe care le-a avut, pentru mine a fost extrem de energizantă. Și atunci vreau să spun și de ce și care a fost, totuși, partea foarte frumoasă a acestei campanii. Partea foarte frumoasă a acestei campanii au fost oamenii. Oamenii cu care m-am întâlnit, zeci de mii de oameni cu care m-am întâlnit direct in campanie, contactul cu toți acești oameni mi-a dat foarte multă încredere, mi-a dat foarte multă energie. Și atunci, paradoxal, campania a fost și urâtă și frumoasă. Și la final am avut o energie deosebită pe care am primit-o, în definitiv, de la alegătorii care au fost de partea mea, și nu au fost puțini. Vă amintiți că primul tur nu s-a terminat extraordinar de bine pentru mine, pierdusem primul tur, dar atunci a apărut ceva ce nu a fost prevăzut de nimeni, acel val de simpatie pentru mine și acea dorință de schimbare inițiată de inabilitatea sau disprețul Guvernului, cum doriți, față de românii din diaspora. A aparut un val în diaspora și, în mod paradoxal, dacă un val de obicei, pornește din centru și se duce mai departe, acest val a venit de departe și a ajuns în centru, aici și a contribuit la acea rasturnare de situație spectaculoasă care a dus în final la un vot care a fost incredibil, un rezultat care nu a fost prevazut de nimeni și care mi-a adus mie peste șase milioane de voturi. Acestor peste sase milioane de romani care m-au votat le-am dedicat cartea. Nu numai lor le mulțumesc, le-am mulțumit și le mulțumesc și celor care nu m-au votat, le mulțumesc fiindcă au mers la vot. Participarea la vot s-a situat la o cotă enormă, aproape 65% dintre alegători au fost la vot. Este un lucru extraordinar de important să se voteze când sunt alegeri...”
Le dau dreptate, d-lui Gabriel Bejan și confraților săi din presa scrisă și audio-video : Klaus Iohannis nu este un scriitor ! Va fi probabil un foarte bun memorialist. Primul pas  nu este un roman, nici o epistolă și cu atât mai puțin vreun „plan de măsuri” – cum stupid au cerut unii condeieri. 
Volumul-urmare a primului, Pas cu pas, e mai degrabă „caietul de schițe” al pictorului. În plimbarea sa prin „târg” acesta reține, în tușe rapide, precise, fără pretenția viitoarei opere de artă, ceea ce trăiește, vede, întâlnește, pățește, spre a avea elementele constitutive pentru feedback-ul așteptat, plus remember-ul de care toți avem nevoie. Apoi acasă mai apar, firesc,  adnotările, opiniile, despre cele schițate. Așa e, memoria îți joacă foarte multe feste și te lasă când te aștepți mai puțin. De aceea Primul pas se va dovedi foarte util în furnizarea viitoarei argumentații a Președintelui.
Cele mai izbutite rămân pasajele care se referă la „partea urâtă” a campaniei electorale. Acestea surprind emoția viitorului președinte,  starea de neplăcere, de greață față de astfel de „adevăruri” ale României, în mocirla cărora ne-am dus existența peste 70 de ani ! Este indirect sugerat că se va confrunta cu ele și că va amputa și  „cauteriza” hidra trecutului.
Nu va fi o cale ușoară. Repararea, restaurarea „adevărurilor” în fine, în favoarea nației noastre va fi o întreprindere extrem de dificilă. Președintele va întâmpina opoziție la toți „pașii următori”. Vorba lui Tămaș Remus, un comentator de pe Facebook : „Este o luptă grea să stai între atâția lupi, să reușești să-i ții la distanță și să realizezi ce-și dorește poporul” !
Așa este. Președintele va găsi  însă soluția și România va ieși din marasmul acestui avatar dantesc în care, de peste 70 de ani, „o adânciră barbarii de tirani”.Sper din tot sufletul! 




                                                                                                            Mircea Seleușan-Bătrânu