CHARLIE HEBDO ȘI LECȚIA SA!

„Chose promise – chose due !” – sau -  Promisiunea făcută → promisiune  respectată!

Azi vom iniția, pe larg, discuția despre publicația/publicațiile/ din Franța, așa cum v-am anunțat în urmă cu două săptămâni. În ziua de 14 ianuarie 2015 a apărut la Paris primul număr al revistei CHARLIE HEBDO, după cumplitul măcel întâmplat în redacția cunoscutului  săptămânal  de  satiră, umor, și caricatură, prioritar caricatură/ în sens de  a r t ă (!) (mă gândesc la Ștefan POPA PopaˈS, reputatul artist român, bun prieten cu artiștii de la CHARLIE), nu de simplă guașă gazetărească – cum le place unora să minimalizeze lucrurile(!)/.Carnagiul s-a petrecut cu șapte zile înainte, pe 7 ianuarie 2015 . Cu siguranță această tragedie   a schimbat, sau va schimba radical, concepția de viață și acțiune a milioane de oameni.

La fel ca evenimentele de la 11 septembrie 2001.

V-am promis așadar că vă stau la dispoziție, aici pe blog, cu o prezentare mai detaliată și de ce nu, chiar cu comentarii. Ale dumneavoastră, ale mele. Acum mă țin de cuvânt grație celor două bune prietene, Michèle Parent și  Maïthé Bordet, pot să le numesc: prietenele noastre, ale românilor. Ele iubesc România ! Au făcut și fac foarte multe pentru țara noastră, pentru prietenia Franței cu România, pentru dialogul sincer,  cultural, educațional și artistic  între cele două popoare.

Prima mi-a trimis prin poștă numărul din ziua de 14 ianuarie al lui CHARLIE HEBDO + un exemplar din LE CANARD ENCHAÎNÉ, celebra revistă de satiră și umor, aceeași dată, pentru comparație și pentru a vedea, de pildă, maniera franceză de reflectare a evenimentului.

A doua  m-a ajutat punându-mi la dispoziție copia scanată a mult căutatului periodic, ca să-l puteți răsfoi direct si dumneavoastră.

De aceea, vă rog să-mi permiteți  să încep adresându-mă lor prima dată : 

De tout notre coeur, Merci Michèle Parent - Merci Maïthé Bordet!

Linkul unde e scanata revista:

https://mail.google.com/mail/u/0/?ui=2&ik=3fb808b7f2&view=att&th=14afe07cf0e99d80&attid=0.1&disp=inline&realattid=5043b8b576937efd_0.1&safe=1&zw

Copiați linkul acesta și introduceți-l într-un motor de căutare. Vi se va deschide direct revista.

La Paris, în toată Franța, ca și la noi și aiurea, au fost nu mulți, foarte mulți, cei ce s-au identificat cu această cauză, afișând acel „Je suis Charlie”, slogan, lozincă, expresie a furiei, etc., pe care-l cunoașteți foarte bine. Just. Corect. La obiect, fără paradă sau... acces de populism ieftin !

Având și revistele la dispoziție, cred că putem și chiar avem datoria să clarificăm  chestiunile legate de conținut și formă, dacă vrem să vorbim cinstit despre  CHARLIE HEBDO, alături de și cu ajutorul „bunicului” său, LE CANARD ENCHAÎNÉ. Un cuvânt aparte despre eroii tragediei.

Dacă aș căuta o similitudine, pentru o mai bună înțelegere, aș putea să le compar, respectând firește proporțiile, cu  Academia Cațavencu, /din timpurile ei bune!/ și Kamikaze, cele două periodice satirice de la noi.

LE CANARD ENCHAÎNÉ este cel mai cunoscut săptămânal satiric francez. Pe 10 septembrie 2015 iși va serba centenarul! A fost fondat de Maurice Maréchal, iar azi e condus de  Michel Gaillard./le canarad= rață, rățoi, iar  în fr. fam. = jurnal, ziar de actualitate de valoare derizorie, de mică valoare(=„de peu de valeur”) după wikipedia.org/. De ce? Fiindcă și-a permis să ia peste picior tot ceea ce morala de altădată considera tabu: onestitatea conducătorului, politicianului, justețea actelor și faptelor sale, viața intimă cu păcatele aferente, etc., stârnind nu puține seisme vezuviene în politica franceză și nu numai, a ultimului secol. Are milioane de cititori, de fani chiar, în lumea întreagă. Pentru toți cei ce sunt și se simt francofoni, francofili, fiecare număr este o încântare. Rămâi mereu surprins de bogația și profunzimea semnatică a minunatei limbi a lui Voltaire. LE CANARD ENCHAÎNÉ acordă  un spațiu amplu textului. De obicei, text-pastilă super-concentrat, finalizat cu o „explozie” de „grenadă” ca și concluzie! Personajul politic incriminat e desființat la finalul articolului. Însă cu eleganță! Există și mult mesaj subânțeles, o interpretare „la pian” pe infinitele nuanțe ale limbii franceze. Dă impresia de „joc” dar de fapt e poate cel mai virulent pamflet. Aici desenul și caricatura sunt utilizate pentru culoare. De foarte bună calitate, nu sunt totuși majoritare.

CHARLIE HEBDO  este „nepoțelul” renumitului „Rățoi”. Revista a fost fondată în 1969, apărând până în 1981. După o întrerupere de peste zece ani, publicarea a fost reluată în 1992. Conducătorii ei au fost François Cavanna (1969–1981), Philippe Val (1992–2009) și _†Stéphane Charbonnier (2009-7 ianuarie2015), CHARB – pe scurt. Este o publicație satirică franceză, cu apariție săptămânală, în care predomină  ilustrațiile (caricaturi și desene – creații artistice deosebite, mergând până la BD – benzi desenate, cu temă, inventate de inepuizabilul _†CABU și continuate, în stilul său și de _†WOLINSKI ), dar și reportaje, articole polemice și glume. Având puternice vederi de stânga și anti-religioase, CHARLIE HEBDO  este caracterizată de poziția ei critică față de islamism, catolicism, iudaism și extremismul de dreapta. Nu iartă niciun guvern care greșește, chiar dacă e de stânga!  Amenințată în mod repetat de fundamentaliștii islamiști, revista a răspuns la provocări menținându-și tonul ireverențios. Sediul vechi a fost incendiat la 2 noiembrie 2011. La 7 ianuarie 2015, în timpul unei ședințe de redacție, a fost atacat și noul sediu din Paris al săptămânalului satiric. Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți, atacatorii fiind uciși după două zile de către forțele speciale ale poliției./din cele mai importante jurnale franceze și din wikipedia.org /. Câteva cuvinte despre acești EROI fără voie și totuși  e r o i  deoarece au avut tot timpul coloană vertebrală. Nu s-au dezis, nu au cedat niciodată, în fața nimănui...Au plătit cu viața dar au devenit m a r t i r i  ai cuvântului! ai libertății de expresie! a noastră, a tuturor!

_†CHARB – „cu impertinența, insolența, nesimțirea în bandulieră”

Ultimul  director al publicației/ din 2009 și până în ziua fatidică de 7 ianuarie 2015/. Sub conducerea sa, spiritul  « Charlie » lovește din nou. Prin religii. El era ateu. Era convingerea sa. Libertatea sa...Condamnarea sa! Ce puțin l-au înțeles unii, sau cât de mult s-au făcut alții că nu-l înțeleg ! Niciodată nu a avut vreo treabă cu Dumnezeu, cu Alah, Mahomed sau Buddha. Desenele, caricaturile, textele sale înfierează  f a n a t i s m u l  religios, indiferent că-i creștin, buddhist sau mahomedan. A fost amenințat, nu o data și le-a răspuns: „ Nu mi-e frică de represalii. Nu am copii, nu am soție, nici mașină sau credite la bănci. Desigur, sună un pic pompos, dar prefer să mor în picioare decât să trăiesc în genunchi”/.../„Nu am impresia că am omorât pe cineva cu o carioca sau că l-am sugrumat cu fâșia de pâslă din imprimerie”. din C.E.și  wikipedia.org/.

_†CABU – „cred că poate fi considerat <părintele> benzii desenate satirice”

Pe numele lui adevărat Jean Cabut, cel poreclit Cabu, a fost un monstru sacru al caricaturiştilor francezi. El s-a născut în anul 1938 în Châlons-sur-Marne (Marne) şi a debutat în anul 1960 în publicaţia Hara-Kiri, după ce petrecuse doi ani în războiul din Algeria, unde şi-a făcut stagiul militar. Încă din liceu el a creat personaje foarte populare şi benzi desenate de mare succes. Alături de Wolinski a fost unul dintre părinţii spirituali ai caricaturiştilor francezi. El este considerat fondatorul unor reportaje speciale, bazate pe benzi desenate, care au fost preluate de jurnaliştii din toată lumea...  A lucrat foarte mulţi ani la televiziune , reuşind să devină una dintre cele mai populare personalităţi din Franţa. Nu pot să nu citez din  CANARD-ul din 14 ian. 2015 câteva din ideile emblematice ale lui Cabu, trecute în manșeta și epilogul paginii duble : „Poți râde de orice ? Și mâine vei putea face la fel ? Aceste întrebări merită a fi puse...Nici religiile și integriștii lor, nici ideologiile și militanții lor, nici cugetătorii și prejudecățile lor nu trebuie să restrângă dreptul la existență al caricaturii, (de a avea parte, ca cititor, de aceasta), chiar dacă e să fie excesivă”.

_†TIGNOUS -  „discret dar feroce”

Pentru cititorii  lui  « Charlie Hebdo » sau ai lui « Canard enchaîné », desenele sale, prin specificul lor, deveniseră familiare. Mai puțin numele său. Chiar și mai puțin chipul său. Tignous,  pe numele său adevărat : Bernard Verlhac, 57 ani, tată de familie, ucis fără noimă în atentatul din strada  Nicolas-Appert, simplu – aspira doar la discreție!

_†WOLINSKI - « Tata a plecat. Nu Wolinski »

« Umorul nu e nostim », spunea cu un mic surâs trist desenatorul comic  Georges Wolinski, ucis și el la 80 de ani de gloanțele celor de care se temea/ fanaticii în general- n.n./. « Tata a plecat. Nu Wolinski » - scria în 14 ianuarie fiica sa Elsa pe rețeau Instagram de socializare, însoțind textul cu o poză a biroului acum gol al artistului. Ce pierdere !

_†PHILIPPE HONORÉ  

Philippe Honoré, sau simplu Honoré, s-a născut în 25 noiembrie 1941 la Vichy și a murit ca și ceilalți, în aceleași deplorabile condiții pe 7 ianuarie 2015 la Paris, a fost și va rămâne un prestigios desenator de presă și ilustrator francez. Lucrările sale au apărut în numeroase ziare și magazine culturale. A publicat mai multe albume. A lucrat pentru CHARLIE HEBDO  din 1992. A fost înhumat în cimitirul Père-Lachaise pe 16 ianuarie2015, în compania multor artiști de seamă ai Franței.

/Am extras aceste date sumare despre eroi din cotidienele  franceze ale momentului și wikipedia.org./

B.Marris era economist. Se ocupa de contabilitatea publicației.

Să vedem acum cum arată numerele din 14 ianuarie a.c. ale celor două săptămânale.

LE CANARD ENCHAÎNÉ - /prima pagină/ Editorialul lui Michel Gaillard,directorul publicației: Titlu: „Ora e tragică, să râdem!”: „...Între <Canard>, aproape centenar și <micuțul> său/<Charlie Hebdo> - n.n./, proximitatea satirică și comunitatea de idei, de gândire, sare în ochi. Cele două săptămânale „trag” în aceeași direcție, fiecare pe limba sa. S-au afirmat amândouă ca apărători fervenți ai laicității – un cuvânt prea puțin pronunțat, în ultimele zile - , ca demistificatori, în stare de frondă, impertinenți, lipsiți de respect. Singurele lor arme fiind stiloul și râsul. Această stare de spirit, Maurice Maréchal, care a fondat  < Le Canard> în plin război, în 1914, o definise astfel:  - Prima mea tentație, atunci când văd ceva scandalos, este de a mă enerva, indigna; a doua e să râd; este mult mai dificil, dar mult mai eficace”. Supra-titlu: „Mesajul lui  _†Cabu: „Hai băieți, nu vă lăsați doborâți!”  Titluri:  „Ora e tragică, să râdem!”, „Unul pentru toți, toți Charlie!”, „Să mori de râs”.

CHARLIE HEBDO  -  Coperta : Profetul, pierzând o lacrimă – „Totul este iertat” – „Eu sunt Charlie” – fond verde, ochi mari, de... pirat! Puține texte, mai degrabă „tablete” pamfletare . Predomină desenele, caricaturile. Extraordinar grupajul central din pagina dublă. Adevărată operă de artă!Titlul central: „Duminică 11 ianuarie 2015 – Mai multă lume pentru < Charlie> decât la liturghie”.

Din lˈApéro/„Aperitiv alcool” aici „Introducere” – trad. n./ semnat de Gérard Biard reținem: „De o săptămână, Charlie,  ziar ateu, face mai multe miracole decât toți sfinții și profeții la un loc. Satisfacția noastră cea mai mare este că aveți dinaintea ochilor/țineți în mână/ziarul pe care l-am făcut dintotdeauna. Ceea ce ne-a făcut cel mai tare să râdem au fost  clopotele de la Notre-Dame care au răsunat în onoarea noastră...De o săptămână Charlie , după cum magnific a desenat Willem, are o sumedenie de noi prieteni. Anonimi și celebrități planetare, oameni simpli și cei cu funcții, necredincioși și demnitari religioși, adepți ai adevărului frust și iezuiți, unii care-i vom avea pe viață alături, alții doar în mare trecere. Astăzi îi acceptăm pe toți.  Nu ne permite nici timpul și nici inima să facem o triere. Pe de altă parte nu suntem nici naivi. Le mulțumim din inimă tuturor, milioanelor de simpatizanți, fie ei simpli cetățeni sau reprezentanți ai instituțiilor, care sunt cu adevărat cu noi, sincer și profund sunt Charlie și care se vor recunoaște ca atare. Pe ceilalți îi sfidăm ignorându-i cu desăvârșire , așa cum și lor puțin le pasă de orice...”. După care o impresionantă galerie de caricaturi, desene, crochiuri, toate cu clenci și extrem de percutante. Vă invit să răsfoiți publicația. Nu veți regreta, vă asigur.

CHARLIE HEBDO și lecția sa.Care anume? Fiindcă sunt mai multe. Prima ar fi fair-play-ul și atitudinea constantă față de direcția de acțiune aleasă de tine în viață! Față de principiile și adevărul pe care-l aperi, „coûte que coûte”/orice ar fi/! La noi, în presă, de pildă, mai avem foarte multe de îndreptat. Nu pot să uit acele clipe dureroase când, marea majoritate, solidari cu victimele  tragediei absurde de la Paris - rezultat funest al fanatismului religios, al terorismului -  eram „pro-Charlie”, a trebuit să apară și trupa „Gică-contra” :    s-au găsit și la noi în țară destui deștepți ca să se pronunțe „contre-Charlie” – că...dădea mai altfel să te opui curentului  decât să-l aprobi ! Erai mai...doct, mai cult și te băga lumea în seamă, nu ?! Din păcate, nu unul !  Ci mai mulți „condeieri”, ghidonați tocmai de cei aflați pe post de guru din mass-media autohtonă, auto-intitulați „formatori de opinie” ! Jenant!...No comment!

A doua lecție, pentru noi toți : indiferent ce se va întâmpla, în viață dacă vrei să fii respectat de ceilalți trebuie să nu abdici de la morala și principiile dreptății și echității sociale. Nu te încovoia pentru funcții și bani.  Le poți câștiga repede dar tot la fel le și pierzi. Nu oricum, ci odată cu respectul și stima celor din jur. Pentru totdeauna ! Când gura satului te va eticheta ca „om de nimic” înseamnă că nu mai exiști, pentru că, la drept vorbind, nici nu mai meriți !

A treia lecție este una tragică. Ea se adresează teroriștilor, terorismului în general ! Actul barbar din redacția lui CHARLIE HEBDO  NU a creat panică și dezbinare ! Din contră, a dat naștere unei unități planetare împotriva răului, de oriunde ar veni și de orice sorginte ar fi!

Iată de ce prefer să închei zicând: „ JE SUIS ET JE SERAI À JAMAIS CHARLIE”!

Mircea Seleușan-Bătrânu