vineri, 19 decembrie 2014

ADDENDA LECTURII – KLAUS IOHANNIS – La pas prin saga „lucrului bine făcut”, spre viitorul nostru iohannisian

Nu este literatură. Nu e nici proces-verbal, sau alt act administrativ. Nu-i epistolă și nici memoriu. Cei mai aproape de vârsta mea își aduc bine aminte de „autobiografie” – cuiul lui Pepelea din dosariada ceaușistă. Era o poveste sumară, fraze scurte, telegrafice, la persoana I – de tipul „M-am născut la...; am făcut școala  la...etc. Minciuna era de neimaginat fiindcă „organul” verifica tot! Nu-i bine să vă spun ce pățeai dacă se strecura vreo eroare. Acest document olograf a trebuit să-l redactăm fiecare dintre noi la început de activitate, apoi când se punea problema schimbării locului de muncă, sau se întrezărea la orizont vreo majorare de salar  prin „promovare”, sau pur și simplu apărea vreun element de noutate. Era patalamaua ce te urmărea tot restul vieții. Ei bine, Klaus Iohannis calchiază, în mare măsură, această structură sau canavaua ei, în cartea sa – Pas cu pas, Ed. Curtea Veche Publishing, București, 2014.


            Sunt convins că și autorul cărții a redactat cel puțin una, o asemenea autobiografie specială, până în 1989./Insist asupra ideii că între definiția anodină din DEX-ul de azi: „ autobiografie = expunere orală sau scrisă a vieții unei persoane făcute de ea însăși și realitatea cruntă a anilor ’60-70 când rigoarea detaliului, te putea costa libertatea sau chiar viața, e o distanță ca de la Pământ la Lună/. Aceasta se vede cu ușurință din curgerea cuminte, chiar prea cuminte, disciplinată și corectă a momentelor, oarecum cu teama de a nu spune ceva ce ar fi mai bine să fie trecut sub tăcere. De ce? Presupun că din pudoare și foarte mult bun simț. Nimic  în plus, din dorința, subînțeleasă,  de a nu jigni sau leza pe cineva. În conținut apar totuși și structuri de sorginte memorialistică, sintagme sentențioase, chiar anumite reflecții filosofice,  ontologice,  Klaus Iohannis nefiind decât tot un meteor pe firmamentul lui „a fi”, ce-i drept, unul cu o traiectorie evident aparte, după cum ne-o arată istoria recentă. Per ansamblu, elementele literare sunt însă puține. Poate induse, sugerate,  de cei de la editură, pentru un plus de culoare. Cert e că dă bine și face lectura mai accesibilă și chiar plăcută pe alocuri. Justifică suplimentar de ce Pas cu pas a devenit best-seller-ul românesc al anului 2014. Vizavi de ce este Pas cu pas , Klaus Iohannis ezită sau nu vrea să o încadreze într-un gen anume. El consemnează: „...Aceasta nu este neapărat o carte de memorii deşi conţinutul ei ţine, într-o oarecare măsură, de memorialistică/s.n./ (...) Este mai degraba povestea unor lupte câștigate”. „...Nici nu aș spune că ceea ce am scris se apropie de autobiografie/s.n./”.  Nu voi încălca voința autorului. Cred însă că punctul de plecare rămâne totuși cuiul lui Pepelea (1 la care m-am referit la început. Am să-mi imaginez  cartea o saga de Ev mediu, pe eroul acesteia îl văd în postura de cronicar, depănându-și molcom, la persoana I, amintirile și rostuindu-și apoi planurile de viitor.
            Rândurile de față le-am încadrat așadar la „addendă” deoarece nu am vrut să fac o recenzie a cărții. Una în plus pe lângă zecile scrise până acum. N-ar fi servit la nimic, nimănui.  Am incercat un comentariu liber, dincolo de paginile volumului, folosind anumite citate, remarci din si despre carte. Am făcut-o  pentru a vedea în ce măsură,  viitorul nostru, diriguit -  din după amiaza duminicii de 21 decembrie 2014 / fix la un sfert de secol de la Evenimentele din 1989! – nu cred în coincidență! Dumnezeu nu glumește cu destinul, cu devenirea noastră!/ - zic, viitorul nostru condus de Președintele Klaus Iohannis, va putea  fi unul fericit,  Optimist , sau Nu. Mi-ar plăcea să pot răspunde la întrebările: Cum / ne/ va fi peste 1 an, dar peste 5 ?! Firește că nu am de unde să știu. O prefigurare cred însă că se poate încerca, plecând firește de la confesiunile și remarcile autorului. Iată mai întîi,  în „autoportret”,  câteva trăsături definitorii ale omului Klaus Iohannis scrise chiar de el: „...Despre un om vorbesc cel mai bine faptele/s.n./”; „O viață se construiește pas cu pas/s.n./.La fel și o carieră, o comunitate sau chiar o națiune”; „...Am fost sigur că treaba mea este să fac și nu să vorbesc despre ceea ce am de gând să fac”; „...Nu mi s-a părut că vorbele, prea multe vorbe/s.n./, ar fi fost necesare”; „...Ca orice om, am folosit în public tot ceea ce am descoperit ca fiind valoros în viața simplă, de zi cu zi: calmul, discreția, înțelegerea/s.n./ (...)Bunuri /s.n./prețioase”(!); „...Omul învață mai degrabă din eșecuri și din perioadele dificile, grele”; „...Am fost un cititor înrăit, un devorator de carte. Am citit mii de cărți. Și totuși, nu aș putea să spun despre una anume că mi-a schimbat traseul în viață/s.n./ (!)”;  „...Mi-am dorit să devin profesor de fizică la liceul meu. Și am devenit profesor de fizică la liceul meu”. și, în final: „...În cazul meu, nu a lipsit niciodată organizarea, de atunci/din copilărie –n.n./ și până acum". "Acum sunt un fanatic al organizării(...)Cred că sunt un pic perfecționist din acest punct de vedere, iar cei din jurul meu se adaptează, fiecare cum poate, la această exigență/subl.ne aparțin/". Nu trebuie să fii Mafalda, sau un mare sociolog, pentru a-ți da seama că ai de-a face cu un caracter foarte puternic. Știe ce vrea. Este foarte logic, organizat, profund și drept în argumentație. Știe și cum să procedeze. Gândește cu calm și caută varianta cea mai bună. Nu vorbește despre decizie decât atunci când are certitudinea că este cea bună. O face extrem de succint și la obiect./ Și în scris e același lucru. Uitați-vă la frazele din carte/. Afirmațiile par axiome, iar bunul simț, zâmbetul și eleganța exprimării nu îngăduie să fie contrazis. Pot să zic că cei ce vor încerca să-l înșele, făcându-se că fac ceea ce trebuie, în loc să chiar facă ce au de făcut, ar fi bine să plece acasă. Nu se va afla la Cotroceni de dragul funcției. Este acolo pentru că știe că poate servi România și pe Români! Și asta va face în pofida tuturor obstacolelor și dificultăților. Nu mă pot abține să nu mă gândesc la fauna ce animă Fanarul dâmbovițean și la cât de rarefiat va fi peste 1-2 ani!  Și-a dorit să fie primar al Sibiului fiindcă știa că-i poate schimba în bine soarta,  a devenit Primar!


            Energia, elanul și, de ce nu, curajul de a se bate până la capăt, convingerea că „va câștiga” i-a dat-o SIBIUL. „Sibiul e un axis mundi pentru sasul Klaus Werner Iohannis” – constată sibianul Dani Rockhoff . „...A copilărit în Sibiu „oraș în care ordinea a reprezentat o ordine nescrisă”. Un oraș „înfloritor și puternic”, cu valori pe care el le-a prețuit: „buna-credință, disciplina, bucuria de a duce un lucru până la capăt ( bucuria lucrului bine făcut – n.n.) , armonia din jur/s.n./". „ Sibiul a fost într-adevăr, în anii copilăriei lui Iohannis (și ai mei/zice Dani Rockhoff/, căci suntem născuți în aceeași lună din același an), un oraș foarte „nemțesc", cu zeci de mii de etnici germani care alături de alte minorități, dar poate mai puternic, și-au lăsat amprenta pe stilul și personalitatea acestui burg”. Îi dau perfectă dreptate d-lui Dani Rockhoff deoarece și orașul meu natal, Sighișoara a trecut prin aceleași metamorfoze. Idem Bistrița, urbea mea dragă, de „adopție” de aproape 40 de ani. Aceasta este, în fond, explicația „inexplicabilului” iohannisian. Pas cu pas, a trecut de toate capcanele și loviturile josnice ale adversarilor. Așa a ajuns acum Președintele nostru! Crede cineva că va da înapoi? Dați-mi voie să-i spun că se înșeală, că nu a înțeles nimic din spiritul german! Demnitatea și respectul sunt elementele constitutive, de căpătâi, ale caracterului lui Klaus Werner Iohannis. Nimeni și nimic nu-l va face să abdice de la ele. Acestea sunt garanția că organizarea și planificarea schimbării au început să curgă, să funcționeze. Îl citez tot pe d-l Dani Rockhoff, ca să nu mă acuze unii că „am o obsesie”, că numai eu văd astfel lucrurile: „Organizarea se numără printre așa-zisele "virtuți germane". (...)E prea coercitivă planificarea pe timp scurt și lung a acțiunii, într-o Românie în care surpriza, imprevizibilul sunt la ordinea zilei și colorează un diurn tern, sărăcăcios și lipsit de o reală calitate a vieții? Românii care au votat pentru Iohannis se pare că au optat și pentru această virtute atribuită preponderent germanilor, căci probabil că s-au săturat de circul politic neaoș și conjunctural”. Ce ar mai fi de adăugat? Poate doar concluziile lui Klaus Iohannis: 

„...România lucrului bine făcut este o țară în care fiecare își știe rostul și lucrează, împreună cu semenii săi, în spiritul unor valori orientate către viitor, iar nu împotriva lor: pentru o educație performantă, pentru cultură, pentru excelență, cu inovație și spirit întreprinzător”. „...Am spus, la începutul acestei cărți, că o viață se construiește la fel ca o societate sau o țară și că nimic nu se întâmplă bătând din palme”.

            Sunt o fire optimistă și tocmai de aceea cred și sper că guvernarea Președintelui Klaus Iohannis va fi cu totul altceva decât ce am trăit în această golgotă a ultimilor 25 de ani. Nu va fi ușor. Nemunca va trebui să fie înlocuită cu munca serioasă a „lucrului bine făcut”, minciuna cu adevărul, oricât de dureros va fi, iar hoția cu dreptatea!  Nu se ajunge la civilizația și bunăstarea Apusului, atât de râvnite, stând și așteptând să ne cadă „pară mălăiață în gura lui Nătăfleață” ci numai trecând serios la treabă cu toții, fără atâtea ajutoare sociale și pomeni de la stat. Doar așa cred că ne va fi mai bine peste 5 ani. Iată, în esență,  viziunea pragmatică, realizabilă ce se desprinde  în urma „plimbării” la pas prin saga lui Klaus Iohannis, cel mai nou și /doresc din suflet!/ bun Președinte al României. Doamne ajută!
------------------------------------------------------
1) Cuiul lui Pepelea = orice eroare, oricât de mică, chiar și formală, din „autobiografie” oferea un pretext sefului de cadre sau organului de securitate să dispună după bunul său plac de locul tău de muncă și, dacă era mai grav, chiar de viața ta și a familiei tale.
           

Mircea Seleușan-Bătrânu