vineri, 3 ianuarie 2014

CULTURĂ – Blocnotes de iarnă

Este un text din preziua Crăciunului, practic ultimul publicat pe 2013/ în Bistriteanul.ro/. Îl redau mai jos din respect față de cei implicați în cele relatate...

   
    Sfârșitul acesta de semestru școlar a fost copleșitor. Extrem de acaparant și obositor. În afară de școală și obligațiile profesionale/ formări, servicii, raportări, ore etc./nu am reușit să mai fac nimic în plan literar sau cultural. Independent de voința mea, foarte multe promisiuni, au rămas neonorate. Vă închipuiți ce bucurie am resimțit în 21 și 22 decembrie: primul „break” după mai bine de trei luni! Nu vreau să intru în detaliile dureroase ale învățământului – același interminabil „poligon de încercare”, cu sarcini mereu sporite „din condei” și cu randament din ce în ce mai scăzut. Să se înțeleagă că nu lansez o critică de moment,  la adresa persoanei X sau Y, ci una generală, raportată la întregul sistem. Nu e însă nici locul și nici momentul să deschid o asemenea discuție. Luați-o ca pe o răbufnire a nedreptății că dascălul, în mintea multora, de la București la vale, continuă să rămână „vinovatul de serviciu” – chestiune profund incorectă și nedemocratică.

    Am vrut să văd și să scriu despre „remember”-ul de la Sugălete, 25 de ani de activitate neîntreruptă a Galeriei Uniunii Artiştilor Plastici - "Arcade 24". 
    Nu am putut era...închis. Am mers și în 21, apoi și în 22 la Muzeu pentru, inițial,  
                                                     VICTORIA FĂTU NALAȚIU. 
    Zic că a meritat pe deplin. „Arhitecturi spirituale românești” este genericul utilizat de artistă pentru a ne prezenta tot un „remember”- periplul creației sale, de peste două decenii, definitoriu ca identitate artistică. Iconostasul, Icoana, Tinda casei bunicilor noștri, iar ca teme: „Cina cea de taină”, „Răstignirea”, într-o secvențialitate congruentă, ba chiar pe placul imaginii din mentalul arhicunoscut al lumii de la țară. Spuneam definitoriu și cred că nu mă înșel. Pe tărâmul miraculos al picturii,  VICTORIA FĂTU NALAȚIU are toate șansele să rămână în memoria posterității prin Iconostas, Tindă  și portretele de țărani. În liniștea sălilor de la Muzeu mi-am dat seama, a nu știu câta oară, că în stupida noastră zbatere pentru „a fi” și – pentru foarte mulți dintre noi „a avea” –   important nu este țelul/cel mai efemer cu putință!/ ci CĂLĂTORIA. Privind din acest unghi de perspectivă, realizezi că logica internă a „poveștii” reiterate pe simeze – notez, niciun tablou nu e de dată recentă – face ca martiriului Lui, pe Cruce să ne arate cât de important e „mersul” pe cărarea vieții și nu „sosirea” la „peronul treminus”! O rază curajoasă de soare cade pe „Cina cea de taină”, luminându-l „a giorno” pe El și parcă-l aud pe prietenul meu Lazăr, părintele, rostind: „...luați, mâncați, acesta este trupul meu...” Sacrificiul Său e consacrat nu îmbuibării și rostuirii ci DEVENIRII noastre! Si atunci să nu-i sărbătorim cu respect și smerenie, cu toată dragostea din noi NAȘTEREA?! De aceea închei simplu: Da, Victorița ai dreptate. Ai avut și atunci, când cu icoanele realizate de elevii tăi de la cercul de pictură de la „Grigore Moisil”, ai mobilat bisericuța de la „Sfânta Ana”. S-o lăsăm mai ușor cu „a avea”- „avere” că nu ducem nimic cu noi dincolo de... zenit. Să „umblăm” mai cu grijă și să învățăm să fim un pic mai buni. Iată ce cred că a vrut VICTORIA FĂTU NALAȚIU să transmită prin expoziția de la Muzeu. Vă invit să vă convingeți.
*
*                *
     Era de acum la ceas de amiază. Am ieșit  din expoziție și fericită surpriză: curtea, ce spun? , grădina Muzeului răsuna de colinde și forfotea de lume. Soare, zăpadă, bisericuța din lemn, casele țărănești autentice, vorbind despre Câmpia de altădată sau de Valea Someșului și cete de colindători în strai de sărbătoare. În târnațul celei mai răsărite locuințe luaseră loc urătorii dumitreni, demonstrând că poezia populară e vie, că știe să se adapteze la tot ceea ce prezentul, bun,rău adaugă inexorabil în fiecare zi: la unii „dolari, euroi/la alții linte și usturoi!”  Fanfara a dat tonul petrecerii și uite așa am luat parte la cel mai reușit Târg de Crăciun din ultimii ani. Prin nimic inferior târgurilor similare din Austria, Germania, Elveția sau Franța la care am avut ocazia să particip de-a lungul anilor. Ba aș zice că acesta a fost mai izbutit prin autenticul locului și prin participarea grupurilor de colindători adevărați, a meșterilor populari sau artizanilor și meseriașilor de prestigiu. „100% natural” sau „100% hand made – Handarbeit – tout fait à la main ” nu a fost o vorbă goală! Dovadă că am revenit, împins de copii și nepot și a doua zi. Nu se putea un cadru mai nimerit, o ambianță și o atmosferă mai propice ca cea din primitoarea grădină a Muzeului Nostru!
      Nu vreau să dau cu bidineaua dar trebuie să notez că reușitul eveniment nu ar fi avut loc fără implicarea ong-ului „Turist în Bistrița-Năsăsud”, a principalilor factori de cultură, sub oblăduirea diriguitorilor locali. Altfel spus, merită mulțumiri: Claudia, Felicia, Gina, Emil, Sandu, Gavril, Nelu și mulți, mulți alții. Am recurs la această enumerare de prenume tocmai pentru a nu da loc niciunei discuții de natură politică. Din start mă dezic de așa ceva, bănuiesc că și dumneavoastră. 
    Urmează să se nască mâine seară Mântuitorul nostru, ISUS HRISTOS și să vină Moș Crăciun! Vreau să văd partea plină a paharului și să terminăm anul într-o notă optimistă. Îndrăznesc să sper că se poate. Nu-i așa?
Perimteți-mi să închei așadar dorindu-vă  din tot sufletul:
CRĂCIUN FERICIT! și un AN 2014 cu Sănătate, Împliniri și Bucurii, Dumneavoastră și tuturor celor dragi ! La Mulți Ani!

Mircea I. Bătrânu