Sfârșitul acesta de semestru școlar a fost copleșitor. Extrem
de acaparant și obositor. În afară de școală și obligațiile profesionale/
formări, servicii, raportări, ore etc./nu am reușit să mai fac nimic în plan
literar sau cultural. Independent de voința mea, foarte multe promisiuni, au
rămas neonorate. Vă închipuiți ce bucurie am resimțit în 21 și 22 decembrie:
primul „break” după mai bine de trei luni! Nu vreau să intru în detaliile
dureroase ale învățământului – același interminabil „poligon de încercare”, cu
sarcini mereu sporite „din condei” și cu randament din ce în ce mai scăzut. Să
se înțeleagă că nu lansez o critică de moment,
la adresa persoanei X sau Y, ci una generală, raportată la întregul
sistem. Nu e însă nici locul și nici momentul să deschid o asemenea discuție.
Luați-o ca pe o răbufnire a nedreptății că dascălul, în mintea multora, de la
București la vale, continuă să rămână „vinovatul de serviciu” – chestiune
profund incorectă și nedemocratică.
Am vrut să văd și să scriu despre „remember”-ul de la
Sugălete, 25 de ani de activitate neîntreruptă a Galeriei Uniunii
Artiştilor Plastici - "Arcade 24".
Nu am putut
era...închis. Am mers și în 21, apoi și în 22 la Muzeu pentru, inițial,
VICTORIA FĂTU NALAȚIU.
Zic că a meritat pe deplin. „Arhitecturi
spirituale românești” este genericul utilizat de artistă pentru a ne prezenta
tot un „remember”- periplul creației sale, de peste două decenii, definitoriu
ca identitate artistică. Iconostasul, Icoana, Tinda casei bunicilor noștri, iar
ca teme: „Cina cea de taină”, „Răstignirea”, într-o secvențialitate congruentă,
ba chiar pe placul imaginii din mentalul arhicunoscut al lumii de la țară. Spuneam
definitoriu și cred că nu mă înșel. Pe tărâmul miraculos al picturii, VICTORIA FĂTU NALAȚIU are toate șansele să
rămână în memoria posterității prin Iconostas, Tindă și portretele de țărani. În liniștea sălilor
de la Muzeu mi-am dat seama, a nu știu câta oară, că în stupida noastră zbatere
pentru „a fi” și – pentru foarte mulți dintre noi „a avea” – important nu este țelul/cel mai efemer cu
putință!/ ci CĂLĂTORIA. Privind din acest unghi de perspectivă, realizezi că
logica internă a „poveștii” reiterate pe simeze – notez, niciun tablou nu e de
dată recentă – face ca martiriului Lui, pe Cruce să ne arate cât de important e
„mersul” pe cărarea vieții și nu „sosirea” la „peronul treminus”! O rază
curajoasă de soare cade pe „Cina cea de taină”, luminându-l „a giorno” pe El și
parcă-l aud pe prietenul meu Lazăr, părintele, rostind: „...luați, mâncați,
acesta este trupul meu...” Sacrificiul Său e consacrat nu îmbuibării și
rostuirii ci DEVENIRII noastre! Si atunci să nu-i sărbătorim cu respect și
smerenie, cu toată dragostea din noi NAȘTEREA?! De aceea închei simplu: Da,
Victorița ai dreptate. Ai avut și atunci, când cu icoanele realizate de elevii
tăi de la cercul de pictură de la „Grigore Moisil”, ai mobilat bisericuța de la
„Sfânta Ana”. S-o lăsăm mai ușor cu „a avea”- „avere” că nu ducem nimic cu noi dincolo
de... zenit. Să „umblăm” mai cu grijă și să învățăm să fim un pic mai buni.
Iată ce cred că a vrut VICTORIA FĂTU NALAȚIU să transmită prin expoziția de la
Muzeu. Vă invit să vă convingeți.
*
* *
Era de acum la ceas de amiază. Am
ieșit din expoziție și fericită
surpriză: curtea, ce spun? , grădina Muzeului răsuna de colinde și forfotea de
lume. Soare, zăpadă, bisericuța din lemn, casele țărănești autentice, vorbind
despre Câmpia de altădată sau de Valea Someșului și cete de colindători în
strai de sărbătoare. În târnațul celei mai răsărite locuințe luaseră loc
urătorii dumitreni, demonstrând că poezia populară e vie, că știe să se
adapteze la tot ceea ce prezentul, bun,rău adaugă inexorabil în fiecare zi: la
unii „dolari, euroi/la alții linte și usturoi!”
Fanfara a dat tonul petrecerii și uite așa am luat parte la cel mai
reușit Târg de Crăciun din ultimii ani. Prin nimic inferior târgurilor similare
din Austria, Germania, Elveția sau Franța la care am avut ocazia să particip
de-a lungul anilor. Ba aș zice că acesta a fost mai izbutit prin autenticul
locului și prin participarea grupurilor de colindători adevărați, a meșterilor
populari sau artizanilor și meseriașilor de prestigiu. „100% natural” sau „100%
hand made – Handarbeit – tout fait à la main ” nu a fost o vorbă goală! Dovadă că am
revenit, împins de copii și nepot și a doua zi. Nu se putea un cadru mai
nimerit, o ambianță și o atmosferă mai propice ca cea din primitoarea grădină a
Muzeului Nostru!
Nu vreau să dau cu bidineaua dar trebuie să notez că reușitul
eveniment nu ar fi avut loc fără implicarea ong-ului „Turist în
Bistrița-Năsăsud”, a principalilor factori de cultură, sub oblăduirea
diriguitorilor locali. Altfel spus, merită mulțumiri: Claudia, Felicia, Gina,
Emil, Sandu, Gavril, Nelu și mulți, mulți alții. Am recurs la această enumerare
de prenume tocmai pentru a nu da loc niciunei discuții de natură politică. Din
start mă dezic de așa ceva, bănuiesc că și dumneavoastră.
Urmează să se nască mâine
seară Mântuitorul nostru, ISUS HRISTOS și să vină Moș Crăciun! Vreau să văd
partea plină a paharului și să terminăm anul într-o notă optimistă. Îndrăznesc
să sper că se poate. Nu-i așa?
Perimteți-mi să închei așadar
dorindu-vă din tot sufletul:
CRĂCIUN FERICIT! și un AN 2014 cu
Sănătate, Împliniri și Bucurii, Dumneavoastră și tuturor celor dragi ! La Mulți
Ani!
Mircea I. Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu