marți, 21 iunie 2011

BARTOLOMEU ANANIA – BIBLIA sa - Moştenirea noastră (II)




2757 de pagini, textul biblic plus concordanţa bibilică, lecţionarul/ temele de bază cu toţi indicii aferenţi din Vechiul şi Noul Testament/, tabelele biblice, genealogia biblică, unităţile de măsură şi monedele istorice şi atelierul biblic/ nota autorului asupra ediţiei/, în formatul actual - 8 volume. La reşedinţa sa de la Mănăstirea Nicula s-a păstrat manuscrisul original în 14 volume şi varianta audio înregistrată de către Bartolomeu Anania pe 102 casete, imprimate şi pe 22 CD-uri, pentru mai multă siguranţă. Nu avem termen de comparaţie. E impresionantă şi unică realizarea sa de autor ! Repet, Prima Sfântă Scriptură a mileniului 3, în limba română contemporană, „operă” a unui SINGUR "diortositor"! 

dori să subliniez câteva aspecte importante, semnificative pentru o percepţie corectă asupra volumului imens de muncă depusă de-a lungul celor 11 ani. „M-am hotărât ca întreaga lucrare să apară sub semnul diortosirii - mărturiseşte autorul -  iar aceasta nu neapărat din modestie, ci din rigoare ştiinţifică şi probitate morală. Originalitatea cu orice preţ implică riscul desfigurării”.Şi tot el ne dă şi explicaţia: „Hotarul dintre traducere şi diortosire e uneori extrem de subţire. Traducerea este aflarea unei echivalenţe absolut noi a textului original, pe când diortosirea nu e mai mult decât o îndreptare operată în textul dat[o actualizare lexicală şi gramaticală, o modernizare în conţinut şi formă - n.n.]. În cazul meu, textul din Matei 1,2 este o traducere, dar cel din Ioan 1,1 - o diortosire”. După moartea părintelui profesor Dumitru Fecioru, un mare elenist, a preferat să muncească solitar la noua Biblie, tocmai din dorinţa evitării oricăror accese de orgoliu şi controverse sterile. Pentru a fi sigur de rezultat, Bartolomeu Anania a respectat cu o rigoare spartană, conform propriilor mărturii, din Memorii, o „metodă de lucru mai complicată: Eu, neavând o a doua persoană[ pentru a putea face o lectură vorbită - n.n.] , am recurs la o altă metodă: citind cu voce tare originalul în faţa unui microfon, l-am înregistrat pe casete. Apoi, bucată cu bucată, ascultam originalul prin căşti, iar cu ochii urmăream dactilograma şi prindeam greşelile”. În perioada 1993-2000 au apărut la Editura Institutului Biblic din capitală Noul Testament, în două ediţii, Pentateuhul, Poezia Vechiului Testament, iar alte cinci cărţi vechi testamentare au fost tipărite de Editura Anastasia din Bucureşti
S-a vrut un test al receptării şi în acelaşi timp o modalitate directă de a lua act de observaţiile critice ale cititorilor avizaţi. Au fost „ediţii de probă”. Toate au fost primite cu mare bucurie şi încântare de către credincioşi. S-au corectat totodată micile inadvertenţe de conţinut sau scriere, pe baza sutelor de mesaje primite. De notat că Bartolomeu Anania a cerut şi încasat 1 LEU (!) ca drepturi de autor, indiferent de tiraj. Rezultatele fiind încurajatoare, a apărut ca firesc demersul ierarhului de Cluj de a solicita Sfântului Sinod aprobarea pentru editarea Bibliei întregi de către acelaşi Institut. Episcopul Damaschin Coravu a propus aprobarea. Marea majoritate a înalţilor prelaţi a fost de acord, în frunte cu patriarhul Teoctist. „A intervenit însă mitropolitul Daniel - povesteşte Valeriu Anania, tot în Memoriile sale - cu propunerea ca manuscrisul să-i fie încredinţat unei comisii care să-l citească şi să-l avizeze. Atunci mi-am dat seama de dreptatea celui ce a spus că dacă vrei să faci o treabă bună, fă-o singur, iar dacă nu, numeşte o comisie(...) Mi-am exprimat disponibilitatea de a renunţa la tipărirea numelui meu pe copertă sau foaie de titlu. Ideea a fost bine primită. Mitropolitul Daniel a intervenit cu o nouă propunere: denumirea de pe foaia de titlu să fie „Ediţie Jubiliară a Sfântului Sinod”. Mult mai târziu aveam să-mi dau seama că o ediţie „jubiliară” nu era expresia unei jubilaţii, ci aceea a unei existenţe doar pe durata unui jubileu, care urma să fie hotărât în timp. Ştiam de acum că rodul muncii mele de unsprezece ani are în mitropolitul Daniel un adversar. Sfântul Sinod a hotărât, într-o altă şedinţă, ca Biblia Jubiliară să devină textul oficial al Bisericii Ortodoxe Române (...)Daniel nu l-a folosit nici măcar o dată”
Se pot face multe comentarii pe baza acestor afirmaţii. Ţin să precizez că este punctul său de vedere. Ilustrează cu siguranţă o certă nepotrivire de caracter, o lipsă de „afinitate electivă”, mult orgoliu, mândrie, posibil şi invidie. Nu s-au înţeles. După zece ani, realitatea demonstrează însă că patriarhul Daniel nu a avut nimic împotriva acestei minunate ediţii a Sfintei Scripturi, a Editurilor Litera şi Intact. Semn evident, fie că subiectivitatea mitropolitului Bartolomeu a fost prea mare, fie că patriarhul de azi a ştiut să-şi depăşească condiţia de altădată. Nu se ştie. Adevărul ? Poate îl vom afla din alte Memorii sau... nu-l vom cunoaşte niciodată. 
Cert este însă că Bartolomeu Anania ne-a lăsat cea mai de preţ moştenire: BIBLIA sa, respectiv BIBLIA noastră şi a copiilor noştri...
                      Nu-i putem fi decât profund recunoscători. 



  Mircea I. Bătrânu