Simplu. Modest. Negăsindu-şi parcă locul. Aşa l-am cunoscut. Era în căutarea unei posibile identităţi didactice. Mi-a oferit acest volum de poezie bilingv, în română şi engleză: „Dragonul alb” / „The Withe Dragon”- debut - Ed. Nico, Tg. Mureş, 2010. Nu mică mi-a fost uimirea, mai apoi încântarea, când am parcurs versurile tânărului poet. E încă o dovadă că noua generaţie nu a dezertat „în pluton”– cât de mult le place unora să zică şi să creadă aşa ceva ! - că nu şi-a luat toată zborul spre alte meleaguri „mai senine”. Dan Cristian Şonfălean este un exponent de excepţie al tinerilor intelectuali bistriţeni, dornici de afirmare. Pe deasupra este şi poet.
O confirmă versurile sale, unele cu adevărat magistrale. „...Eu sunt dragonul cu trei cercuri.../Eu stăpânesc spiritul, mintea şi cercul întrupării.../Eu arunc flăcările gândului...!...Eu sunt gândul alb...!(...) Eu, Dragonul Alb.../Scriu tiparul ADN-ului.../Scriu muzica vieţii mele...”
De altfel, în prefaţă, autorul ţine să precizeze: „Dragonul Alb al visării poetice vă duce într-o lume purtând amprenta veşniciei, a inefabilului şi a binecuvântării divine, unde, fără viclenii şi greşeli, se poate atinge apogeul trăirii noastre în fericire. Aceasta fără ca trupul şi conştiinţa noastră să fie întinate cu nevolnicia păcatului”.
Nu doresc să întreprind acum şi aici o analiză poetică mai detaliată dar trebuie totuşi să remarc, ca structură, măiestria şi naturaleţea eşafodajului prozodic. Dan Cristian Şonfălean a avut foarte buni dascăli umanişti la şcoala bistriţeană. Mă refer la Doina Pop, Rodica Botezatu şi, în special la eminentul profesor Vasile V. Filip. Metrica clasică, rima încrucişată, cel mai adesea, jocul cu versurile de 7-9, respectiv 14 -16 silabe par simple automatisme pentru poet, atât în limba română cât şi în engleză. Este vorba de debut, nu se poate încă pretinde un stil bine definit, propriu, vers cu sau fără rimă, de factură, să zicem, eminesciană sau stănesciană etc. Forma îl preocupă mai puţin pe poet.
Mi se pare mult mai semnificativă latura angajantă a creaţiei sale şi de aceea asupra acesteia aş dori să insist, fiind extrem de actuală şi de necesară. Trebuie să nu uităm că avem de a face cu un Odiseu la început de periplu. Importantă e călătoria, stabilirea jaloanelor acesteia în procesul de sublimare al ego-ului poetic. Ştia, mai degrabă intuia că-i aparţine Cetăţii. Angajarea în tot ceea ce-l înconjoară devine acum o necesitate.Ca poet e obligat să-i acorde atenţia cuvenită şi să se poziţioneze, luând sau nu o anumită atitudine. Opţiunea sa morală şi valorică se bazează pe încrederea în Dumnezeu, separă fără ezitare binele de rău, operează în „alb” sau „negru”. Nu acceptă „cenuşiul”, compromisul sau jumătăţile de măsură. „Baronii răului” sunt, rând pe rând: „paraziţii dragostei şi înecătorii pasiunii”, „entuziaştii şocului diavolesc...cei care se scapă la bunătăţi”, „magicienii iadului şi dumnezeii hoţilor”, „filozofii care ucid din invidie Raiul”. În poezia „Arta mea” sintetizează într-o viziune cinemascopică: „Setată de învrăjbitori nechibzuiţi.../Lumea aceasta ticăie ca o bombă.../Trebuie să găseşti declanşatoarele.../Înainte să explodeze...!(...)Câţi ar fi vrut să mă oprească acum.../Înainte să scriu.../Înainte ca ei să spele înţelesurile.../Şi câţi se lipesc de fapta rea.../Ca banii de prostituată...!”. Firesc şi justificat apare îndemnul: „Vă spun: ieşiţi din spurcăciuni...!/Credeţi în Domnul...!/ Şi nu fiţi nebuni...!/Oglinda de drac se va sparge-n tăciuni...!/Căci soarta vă lasă cu Domnul.../Învingători şi stăpâni...!” sau: „Nu crede că Răul nu poate fi învins.../Pentru că Dumnezeu poate măsura tot timpul...”
Este, cum spuneam, uimitoare maturitatea şi profunzimea analizei întreprinsă de Dan Cristian Şonfălean la debutul său. Neaşteptată şi cu atât mai meritorie. Un autentic manifest poetic, în notă puternică, majoră.Adevărurile rostite sunt amare iar soluţia, cea corectă, e bine decelată din multitudinea „reţetelor miraculoase”, oferite la tot pasul. De aceea văd în „Dragonul alb” / „The Withe Dragon”- un volum de poezie de succes în peisajul liricii bistriţene. Demnă de subliniat şi naturala punere în engleză a stihurilor – parcă uneori sună chiar mai bine decât în română.
Pe când următoarea carte ?
Mircea I. Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu