sâmbătă, 12 februarie 2011

NEAGU DJUVARA – Farmecul şi voluptatea unei lecţii unice de viaţă

Rar mi-a fost dat să citesc atât de rapid o carte. Am parcurs-o în câteva ore şi la final m-a cuprins regretul că am terminat şi că nu se mai continuă. Te încearcă acelaşi sentiment ca la finalul concertului unui mare artist. Îţi pare rău că s-a încheiat.Este impresionantă experienţa de viaţă a lui Neagu Djuvara – boier adevărat, şcolit la Nisa, cu doctorate în drept şi istorie la Paris, diplomat, militar de ocazie, spion, profesor, consilier al preşedintelui Nigerului timp de 23 de ani, revenit în România după aproape o jumătate de secol de exil şi extrem de prezent şi activ în politica şi mai ales cultura de azi – o experienţă de „martor”, instruit şi implicat, inegalabilă atât ca valoare cât şi ca sinceritate şi chiar bucurie a destăinuirii, totul pentru o posibilă maieutică a viitoarelor manuale de istorie.Sper şi eu, alături de autor, gândindu-mă fireşte la tineri şi mai ales la copiii de mâine.
Cotidianul „Adevărul” realizează de trei ani dialogurile săptămânale „La masa Adevărului”, conduse de tânărul şi talentatul jurnalist George Rădulescu. Acesta a avut fericita inspiraţie să-l abordeze pe Neagu Djuvara.L-a făcut să vorbească deschis, repet, cu plăcere, despre marile momente istorice cărora acesta le-a fost părtaş, despre personalităţile de atunci, de la Regele Ferdinand şi Regina Maria, la mareşalul Antonescu, la Regele Mihai, în exil şi din nou acasă, la Ion Iliescu şi până la protagoniştii scenei politice de azi, colorând această uluitoare plimbare pe bulevardele istoriei cu experienţele personale şi opiniile, uneori deloc măgulitoare ale celui intervievat. Au rezultat 12 ore de interviuri excepţionale cu Neagu Djuvara, materializate în volumul: George Rădulescu – Un secol cu Neagu Djuvara – Ed. Adevărul Holding, 2010. La lansare, acesta a dorit să precizeze că este vorba de “un demers jurnalistic şi didactic, mai degrabă decât unul strict ştiinţific”, că a vrut “să ofere un model de viaţă tinerei generaţii, spre deosebire de cele formate înainte de comunism, văduvită de prezenţa unor repere - intelectuale şi morale – autentice şi debusolată de criza generală a valorilor şi de incapacitatea României de a-şi regăsi drumul, după 20 de ani de democraţie postcomunistă.Cartea este înnobilată şi de o excelentă prefaţă: „Un destin bine croit: Neagu Djuvara", semnată de Andrei Pleşu, unde întregul periplu al secularului erou e retrasat, în stilul său carateristic, prin câteva trăsături de peniţă: „Război şi Universitate, aventură şi savantlâc, exil şi repatriere, Europa şi Africa, diplomaţie, filosofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey şi Bucureşti, boierie şi sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după vârsta de 80 de ani, anonimat şi glorie, acţiune, contemplativitate, radicalitate, cordialitate, hazard..." De notat şi postfaţa, nu mai puţin valoroasă: “Omul care nu uită ziua de ieri” a istoricului Mihai Răzvan Ungureanu...”cei dedulciţi la critica scrâşnită nu-l plac; şcolarii de orice vârstă îl iubesc, chiar şi atunci când le spune că educaţia începe de la înţelegerea nevoii de politeţe(...)un student mi-a mărturisit odată că îl aseamănă Fericitului Augustin după cum ştie să vorbească celor fără de păcat. O exagerare? Nu.” Pilduitorul Neagu Djuvara nu escamotează răspunsul la nicio întrebare, oricât de dificilă sau incomodă ar fi. De pildă, viaţa de dincolo de moarte: “Chiar şi la bătrîneţe omul nu are conştiinţa clară a faptului că mîine nu va mai fi.Cred că mai degrabă ai nevoie să crezi că există ceva ca să nu fii disperat de nedreptăţile care se întîmplă aici şi de ce nu ai putut tu însuţi să înfăptuieşti.”; cum este românul?:”S-a spus că românul e poet. O fi, dar e niţel cam… preferă visul în favoarea realităţii. Sîntem foarte puţin realizatori, ca să zic aşa. Şi mai e ceva: sîntem foarte dezorganizaţi. Aproape că se caută dezordinea...”; cum e viitorul României?:”Nu-l văd bine deocamdată. Dar cred că s-ar putea ameliora după un minimum de două generaţii. Asta cam e o lege universală. În două generaţii oamenii mai uită, tinerii merg prin alte părţi şi văd cum e viaţa pe acolo…”; reformele lui Boc:”Să fiu sincer, nu ştiu exact în ce constau reformele Guvernului. Nu ştiu dacă s-ar putea face mai bine sau mai rău. Dar, în toată Europa, nu se mai poate continua orbeşte, cum se face de la sfîrşitul războiului, şi să se cîştige mai bine de la an la an. Ideea e că trebuie strîns chimirul...” În capitolul final, “În căutarea adevărului”, Neagu Djuvara devine aproape sentenţios şi văzând ce ni se întâmplă, ca simplă chestiune de bun simţ, înclini să-i dai dreptate:”E aberant să existe un stat separat dincolo de Prut”, “S-a schimbat profilul etnic al românului”, “În ultimii 75 de ani ne-am stricat cu toată Europa”, “Trebuie să mai treacă două generaţii” etc. În concluzie aş dori să subliniez două aspecte: Primul e principiul adevărului. Dincolo de savoarea şi uneori candoarea istorisirii, Neagu Djuvara spune lucrurilor pe nume, realizând o pertinentă radiografie - poate cea mai amplă şi mai complexă de până acum - a societăţii româneşti  din secolul XX şi chiar şi pentru aceste prime două decenii din mileniul III. În plus, pune chiar diagnostic şi oferă şi soluţii, dacă laşi orgoliul de-o parte şi vrei să le găseşti. Al doilea aspect se referă la auditoriu, respectiv cititor. E clar că se adresează, în principal, tinerilor de azi şi mai ales de mâine. De aceea aş încheia cu ideea că “Un secol cu Neagu Djuvara” a lui George Rădulescu este o carte reuşită şi necesară. O carte a speranţei ce nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui tânăr inteligent, hotărât să-şi împlinească cu adevărat destinul. 


Mircea I. Bătrânu